ICCJ. Decizia nr. 2326/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2326/2011
Dosar nr. 1311./119/2007
Şedinţa publică din 15 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin notificarea formulată la 8 august 2001, B.G. a solicitat Primarului Municipiului Târgu Secuiesc, în baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a cotei sale de proprietate de ¼ din imobilul înscris în C.F. 256 Tg. Secuiesc – Hotelul „O." şi anexele – precum şi din terenurile de construcţii de sub nr. top 1132/2/3 şi 1132/2/1/2.
Întrucât entitatea investită cu soluţionarea notificării, nu s-a conformat dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în redactarea anterioară modificărilor operate prin Legea nr. 247/2005, aceleaşi solicitări au fost reiterate şi prin contestaţia formulată la 8 octombrie 2007, de O.Z., moştenitorul notificatoarei, în contradictoriu cu SC T.A.O. SA.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Covasna – prin sentinţa civilă nr. 642 din 3 iunie 2008, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtă. A respins acţiunea cât şi cererea de chemare în garanţie a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că imobilele denumite „Hotel O." împreună cu anexele şi terenul de 403 mp, a cărui retrocedare, în cotă de ¼ se solicită, se află intabulat pe parcelele cu nr. top 1133 şi 1134 din C.F. 256 Tg. Secuiesc.
Or, se arată, aceste imobile nu figurează nici în notificare şi nici reclamantul nu le-a indicat în acţiune, situaţie în care cererea acestuia a fost privită ca inadmisibilă, întrucât pretenţiile deduse judecăţii, pe calea procedurii speciale instituită prin Legea nr. 10/2001, nu pot depăşi limitele notificării.
Mai mult, conchide instanţa fondului, potrivit extrasului C.F. indicat şi a „foii de avere", aceste imobile nu au constituit proprietatea autoarei reclamantului, notificatoarea B.G., calitatea de persoană îndreptăţită a acesteia nerezultând din nicio probă administrată în cauză.
Apelul declarat de reclamantul O.Z. împotriva acestei hotărâri a fost respins de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 115/AP din 14 octombrie 2008.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 8557 din 22 octombrie 2009 a admis recursul reclamantului şi casând Decizia dată în apel a trimis cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa supremă a reţinut în esenţă că nu au fost desluşite raporturile de fapt şi de drept ale cauzei, prin administrarea de probe pertinente şi concludente, judecata fiind formală, întemeiată doar pe aspecte de ordin procedural, respectiv pe argumente de simplă comparaţie scriptică a unor date ce rezultau din cererea formulată de autoarea reclamantului, cu datele relevate de evidenţele actuale cu privire la imobilul în litigiu, fără să se realizeze în mod efectiv operaţiunea de identificare a imobilului solicitat prin notificare sau să se clarifice situaţia juridică a unităţii deţinătoare.
Ca atare, toate aceste aspecte care denotă evidente şi esenţiale neregularităţi procedurale în legătură directă cu validitatea hotărârii pronunţate au fost privite ca fiind echivalente cu necercetarea fondului cauzei.
În rejudecare, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 54/AP din 30 aprilie 2010, a admis apelul reclamantului şi schimbând în tot sentinţa a admis cererea şi în consecinţă a obligat-o pe pârâtă să emită decizie/dispoziţie motivată privind restituirea în natură a cotei de ¼ proprietate din imobilul înscris în C.F. 5195 Tg. Secuiesc, sub nr. top 1133, compus din Hotel O., în suprafaţă de 403 mp, nr. top 1134, depozit intrare, nr. top 1135, pivniţă de 87 mp, şi nr. top 1132/2/1/1, teren de construcţie în suprafaţă de 113 mp.
A păstrat dispoziţiile din sentinţa atacată în ceea ce priveşte modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi a cererii de chemare în garanţie a A.V.A.S.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut în esenţă că imobilul în litigiu nu se mai află în C.F. 256 Tg. Secuiesc, întrucât a fost înfiinţată o carte funciară nouă, cu nr. 5195, iar clădirea se află sub top 1133, 1134 şi 1135.
Tot astfel, se arată, potrivit înscrisurilor existente la dosar, rezultă că în C.F. Tg. Secuiesc, la foaia A, sub nr. top 1133, 1134 şi 1135, figurează imobilul construcţie „Hotel O." sub denumirea maghiară de „E.K." ca aparţinând fostelor proprietare B.E. şi B.L., pe care acestea l-au dobândit în cote egale, prin donaţie, la data de 6 august 1946.
B.G. este una şi aceeaşi persoană cu B.E., proprietara tabulară a imobilului în litigiu, fiind „binecunoscut" obiceiul locului, privind numele persoanelor, atât în varianta maghiară cât şi în cea română.
Prin raportul de expertiză efectuat la fond, se mai arată, s-a identificat nemişcătorul şi s-a constatat că imobilul II corespunde C.F. 256 Tg. Secuiesc, iar top 1133, 1134, 1135, casă cu etaj, hotel, „acestea există". În ceea ce priveşte, nr. top 1132/2/1/1, „este foarte probabil" ca acesta să provină din dezmembrarea nr. top iniţial 1132/2 „care a avut o suprafaţă de 882 mp, prin însumarea suprafeţelor înscrise la foaia A 13 – 16.
Împotriva acestei ultime hotărâri, a declarat recurs pârâta SC O. SA care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., critică Decizia, după cum urmează:
- hotărârea a fost pronunţată în baza unor simple presupuneri şi supoziţii în condiţiile în care reclamantul nu a făcut niciun efort să clarifice situaţia juridică a imobilului şi poziţionarea acestuia;
- cauza a fost soluţionată la primul termen de judecată iar motivarea superficială ignoră cu desăvârşire îndrumările instanţei supreme, date prin Decizia de casare;
- nu s-a analizat „vocaţia" reclamantului la restituirea în natură a imobilului, în condiţiile în care acesta se află evidenţiat în patrimoniul unei societăţi comerciale integral privatizate.
Astfel, se arată, dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, nu mai fac în prezent distincţie între preluarea imobilului cu sau fără titlu de către stat, persoanele îndreptăţite având dreptul doar la despăgubiri, în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate, despăgubiri ce se propun de instituţia publică care a efectuat privatizarea.
Recursul se priveşte ca fondat, urmând a fi admis în limitele şi pentru considerentele ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Ca atare, în cazul casării cu trimitere, instanţa care urmează să rejudece trebuie să procedeze în sensul şi în limitele stabilite prin hotărârea instanţei superioare, cu privire la necesitatea administrării unor probe şi examinarea unor apărări.
Astfel, instanţa de trimitere are obligaţia să ia în cercetare faptele indicate în Decizia instanţei superioare şi să administreze probele necesare, urmând să dea soluţia numai în raport de cercetarea aprofundată a tuturor circumstanţelor de fapt ale cauzei.
Soluţia consacrată de textul mai sus citat are o justificare incontestabilă ce decurge din însăşi raţiunea controlului judiciar, existenţa acestuia neputând fi concepută în lipsa unor mijloace procedurale destinate a impune respectarea deciziilor adoptate de instanţele superioare.
În speţă, instanţa de trimitere nu s-a conformat îndrumărilor date prin Decizia de casare şi nu s-a preocupat în mod concret şi efectiv pentru lămurirea şi clarificarea tuturor aspectelor de natură să conducă la soluţionarea judicioasă a cauzei.
Astfel, deşi rezulta neechivoc din considerentele deciziei de casare necesitatea identificării exacte a imobilului ce a făcut obiectul notificării şi clarificarea tuturor aspectelor neconcordante referitoare la acesta, - ceea ce nu se putea realiza decât prin efectuarea unei noi expertize tehnice imobiliare – instanţa de trimitere, printr-o motivare sumară, întemeiată pe prezumţii, apelează din nou la simpla metodă a comparaţiei între mai multe elemente de identificare, ignorând ca şi în primul ciclu procesual aspecte de esenţa litigiului, redate în considerentele hotărârii instanţei supreme.
Tot astfel, nu s-au lămurit nici alte aspecte esenţiale soluţionării pricinii cum sunt preluarea cu sau fără titlu a imobilului (funcţie de care se va aprecia dacă nemişcătorul poate fi restituit în natură în condiţiile în care acesta se află evidenţiat în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate) şi clarificarea situaţiei juridice a unităţii deţinătoare, în funcţie de care va fi soluţionată cererea de chemare în garanţie a A.V.A.S., în condiţiile în care soluţia menţinerii hotărârii primei instanţe referitoare la respingerea acesteia, nu a fost practic motivată.
Nu pot fi primite însă, criticile recurentei referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, în condiţiile declarării acestui text ca fiind neconstituţional (a se vedea Decizia nr. 830/2008 a Curţii Constituţionale) tocmai pentru înlăturarea sintagmei „imobile preluate cu titlu valabil", situaţie în care se revigorează vechiul text, de dinaintea republicării.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced şi în acord cu dispoziţiile art. 313 C. proc. civ., recursul urmează a se admite, cu consecinţa casării deciziei atacate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC T.A.O. SA împotriva deciziei nr. 54/AP din 30 aprilie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2330/2011. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 2279/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
