ICCJ. Decizia nr. 2372/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2372/2011
Dosar nr. 10011/63/2009
Şedinţa publică din 15 martie 2011
Deliberând în condiţiile art. 260 C. proc. civ.
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dolj la data de 31 iulie 2009 reclamantul P.A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, în sumă de 6.500.000 Euro, (contravaloarea în lei), acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare în sumă de 100.000 Euro, (contravaloarea în lei) şi la cheltuieli de judecată în sumă totală de 150 lei, reactualizată.
În drept au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 221/2009.
In fapt reclamantul a arătat că prin Hotărârea penală nr. 139 din 23 mai 1958 pronunţată de Tribunalul Militar Cluj al R.S.R., în baza art. 209 pct. 1 C. pen., combinat cu art. 58 şi art. 25 pct. 6 alin. (1) C. pen., fără acordarea de circumstanţe atenuante, a fost condamnat politic la data de 23 mai 1958 la pedeapsa de 16 ani muncă silnică, 6 ani degradare civică, confiscarea totală a averii pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale şi obligat să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli de judecată.
Ulterior, prin Decizia nr. 975 din 21 iulie 1958 a Tribunalului Militar R 3, i s-a respins recursul ca neîntemeiat şi a fost obligat la 50 lei cheltuieli de judecată.
S-a mai arătat că a fost arestat la data de 18 februarie 1958 şi liberat la data de 31 iulie 1964, executând în total 6 ani, 5 luni şi 13 zile de detenţie, iar prin Hotărârea nr. 36 din 02 iulie 1990 a Comisiei Judeţene Dolj pentru aplicarea Decretului Lege nr. 118/1990 s-a stabilit că beneficiază de 9 ani, 8 luni şi 7 zile vechime în muncă şi vechime neîntreruptă în aceeaşi unitate, precum şi de o indemnizaţie lunară de 1.283 lei pentru perioada cât a fost deţinut politic.
La data arestării locuia în oraşul Stalin (actualmente Braşov), împreună cu mama sa, într-un apartament cu 3 camere, baie, bucătărie, 2 holuri, complet mobilat şi dotat cu toate utilităţile. In apartament se aflau 2 covoare, 3 tablouri de valoare, tacâmuri de argint şi alte obiecte de preţ, iar apartamentul împreună cu celelalte bunuri confiscate cu ocazia condamnării, au o valoare în prezent de cel puţin 100.000 Euro.
Cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare în lipsă, mama sa s-a opus percheziţiei, iar acest fapt a avut ca urmare arestarea şi condamnarea politică a acesteia.
Reclamantul a mai menţionat că pe toată perioada detenţiei a fost supus unui regim foarte sever, i-a fost interzis să primească vizite, pachete, a fost privat de reducerea pedepsei prin prestarea de munci, spre deosebire de ceilalţi deţinuţi care beneficiau de aceste drepturi.
Regimul de detenţie a avut ca principal scop exterminarea sa, în toată această perioadă a fost bătut în mod frecvent până la pierderea cunoştinţei, înfometat şi supus la tratamente inumane, suferind foarte mult atât fizic cât şi psihic. I-a fost interzisă legătura cu familia.
A mai arătat că i-a fost confiscată averea în totalitate, a avut mult de suferit ca urmare a condamnării politice, atât reclamantul, cât şi întreaga familie şi în toată perioada detenţiei a trăit permanent cu teama că nu va mai putea depăşi cumplitele momente prin care a trecut. S-a îmbolnăvit grav de mai multe ori, probleme care s-au agravat în timp.
In Şedinţa publică din 18 ianuarie 2010 reclamantul P.A. a depus o precizare la acţiune, prin care a arătat că renunţă la judecarea capătului de cerere privind obligarea pârâtului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare, menţinându-şi capetele de cerere privind obligarea pârâtului la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în sumă de 6.500.000 Euro, contravaloarea în lei şi la cheltuieli de judecată.
In Şedinţa publică din 25 ianuarie 2010 reclamantul, prin apărător, a menţionat că solicită obligarea pârâtului la plata sumei în Euro, în echivalent în lei la data plăţii efective, că nu mai are alte cereri de probatorii şi că hotărârea penală nu a fost desfiinţată în vreo cale extraordinară de atac după anul 1990.
Prin sentinţa civilă nr. 27 din 25 ianuarie 2010 s-a admis în parte acţiunea civilă precizată formulată de reclamantul P.A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj.
S-a luat act de renunţarea reclamantului la judecarea capătului de cerere privind obligarea pârâtului la acordarea de despăgubiri, reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare.
A fost obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, la plata către reclamant a sumei de 30.000 Euro echivalent în lei la data plăţii efective, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la restituirea cheltuielilor de judecată la valoarea actuală.
S-a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că prin hotărârea penală nr. 139 din 23 mai 1958 pronunţată de Tribunalul Militar Cluj al RS.R reclamantul P.A.G. a fost condamnat în baza art. 209 pct. 1 C. pen., combinat cu art. 58 şi art. 25 pct. 6 alin. (1) C. pen., fără acordarea de circumstanţe atenuante, la pedeapsa de 16 ani muncă silnică, 6 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii în folosul statului, pentru crimă de uneltire contra ordinei sociale şi obligat să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli de judecată.
Prin Decizia nr. 975 din 21 iulie 1958 a Tribunalului Militar R 3, a fost respins recursul declarat de reclamant ca neîntemeiat, acesta fiind obligat la 50 lei cheltuieli de judecată.
S-a mai reţinut că fapta pentru care a fost privat de libertate reclamantul face parte din cele prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221 din 02 iunie 2009, care constituie de drept condamnare cu caracter politic şi pentru care reclamantul poate solicita obligarea statului la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Potrivit biletului de liberare nr. 3599 din 1964 reclamantul a executat pedeapsa de la data de 18 februarie 1958 când a fost arestat, până la 31 iulie 1964 când a fost liberat, executând în total 6 ani, 5 luni şi 13 zile de detenţie, aşa cum a rezultat şi din Hotărârea nr. 36 din 2 iulie 1990 a Comisiei Judeţene Dolj pentru Aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990, prin care i-a fost admisă cererea formulată şi s-a stabilit că beneficiază de 9 ani, 8 luni şi 7 zile vechime în muncă şi vechime neîntreruptă în aceeaşi unitate, precum şi de o indemnizaţie lunară de 1283 lei.
In acelaşi timp, s-a reţinut că prin Hotărârea nr. 673 din 29 noiembrie 2002 a Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale - Casa Judeţeană de Pensii Dolj, reclamantului i-a fost admisă cererea, încadrându-se în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, urmând să beneficieze de prevederile art. 2 alin. (1) şi art. 5 din Legea nr. 189/2000.
S-a reţinut că în declaraţia autentificată sub nr. 1480 din 5 august 2009 de BNP A.B. cu sediul în Municipiul Făgăraş, martora T.Z. a relatat că a locuit pe aceeaşi scară de bloc cu reclamantul la momentul arestării, că în perioada detenţiei reclamantul a fost supus unui regim foarte sever, i-au fost interzise vizitele şi că, după liberare, reclamantul i-a relatat că a fost supus unui regim de detenţie ce avea ca principal scop exterminarea sa, iar din cauza confiscării în totalitate a averii, a avut mult de suferit ca urmare a condamnării politice, atât reclamantul, cât şi întreaga sa familie.
Perioada detenţiei a avut repercusiuni negative asupra stării psihice a reclamantului în timp. Prin Decizia nr. 2406 din 18 decembrie 1991 a Consiliului Popular al Judeţului Dolj - Comisia de Pensii reclamantul a fost încadrat în gradul doi de invaliditate, suferind de decompensare psihotică polimorfă pe fond psihopatoid.
Referitor la afecţiunile pentru care reclamantul a fost internat în spital în anul 2001 - colon iritabil, sindrom PYRR, boală poliartrozică şi vitiligo, precum şi diagnosticul de ulcer duodenal cronic menţionat în scrisoarea medicală din 13 august 2008, tribunalul a apreciat că nu s-a făcut dovada că aceste afecţiuni au legătură cu perioada detenţiei.
Daunele morale au fost dovedite: prin privarea de libertate din perioada 18 februarie 1958 - 31 iulie 1964, reclamantului i s-a adus atingere unor drepturi şi libertăţi fundamentale, iar durerile psihice şi suferinţele fizice provocate de o atare măsură, pot şi trebuie să fie reparate prin acordarea unor despăgubiri.
In ce priveşte cuantificarea prejudiciului moral s-a reţinut că nu există criterii legale de determinare, iar în situaţia daunelor morale, datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă în bani a acestora nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin apreciere, raportat la elementele de fapt şi incluzând o doză de aproximare, precum şi criterii printre care, consecinţele negative suferite de reclamant pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, cât şi măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.
Suma de bani ce va fi acordată nu presupune repunerea reclamantului într-o situaţie similară aceleia avută anterior, ci se are în vedere a-i procura acestuia satisfacţii de ordin moral, susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privat, iar cu privire la daunele morale pretinse, reclamantul a produs un minimum de argumente şi indicii din care a rezultat în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale, i-au fost afectate prin detenţie.
Prin condamnare s-a cauzat reclamantului un prejudiciu nepatrimonial ce a constat în consecinţele dăunătoare neevaluabile în bani ce au rezultat din atingerile şi încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecinţa inclusiv a unor inconveniente de ordin fizic datorate pierderii confortului, fiind afectate totodată acele atribute ale persoanei care influenţează relaţiile sociale, onoarea, reputaţia, precum şi cele care se situează în domeniul afectiv al vieţii umane, relaţiile cu apropiaţii, vătămări care îşi găsesc expresia cea mai tipică în durerea morală încercată de reclamant.
S-a reţinut de asemenea, că este de netăgăduit că perioada de detenţie de 6 ani, 5 luni şi 13 zile a provocat reclamantului un sentiment de frustrare, neplăceri şi incertitudini, că lipsirea de libertate a avut repercusiuni şi în planul vieţii private şi profesionale, inclusiv după momentul eliberării, fiindu-i afectate, datorită condiţiilor istorice anterioare anului 1989, viaţa familială şi imaginea în societate.
O statuare în echitate, care să asigure reparaţia morală (şi nu una având exclusiv scop patrimonial), impune concluzia caracterului exorbitant al cuantumului despăgubirilor solicitate de reclamant.
La stabilirea cuantumului despăgubirilor, instanţa a ţinut seama şi de măsurile reparatorii acordate deja reclamantului în temeiul Decretului - Lege nr. 118/1990, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice, prin hotărârea nr. 36 din 1 aprilie 1990.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi.
Reclamantul a criticat cuantumul despăgubirilor ce i s-au acordat, arătând că acesta este mic în raport de suferinţele fizice şi psihice cauzate de condamnarea politică pe care a suferit-o şi consecinţele acesteia atât pentru el personal cât şi pentru familia sa.
S-a mai susţinut că averea a fost confiscată în totalitate.
Pârâtul a criticat sentinţa arătând că despăgubirile acordate, în cuantum de 30.000 Euro, reprezintă o valoare prea mare în raport de prejudiciul moral suferit de reclamant, iar la acordarea lor nu s-a ţinut seama de criteriile consacrate în acest domeniu, de faptul că reclamantul nu a dovedit prejudiciul suferit.
In planul stării de sănătate reclamantul nu a dovedit că la vârsta de 25 de ani suferea de bolile invocate ca fiind o consecinţă a regimului de detenţie.
Nu s-a dovedit că viaţa familială sau imaginea i-au fost afectate în societate.
De altfel, mai arată pârâtul, de la data producerii prejudiciului moral suferit de reclamant a trecut o perioadă de timp care a atenuat acest prejudiciu.
Prin Decizia nr. 143 din 5 mai 2010 Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul reclamantului, a schimbat sentinţa în sensul obligării pârâtului la 325.000 Euro daune morale, a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei şi a respins apelul pârâtului.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa a reţinut că temeiul legal al acţiunii promovată de reclamantul P.A.G., îl constituie dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a din Legea nr. 221/2009, text ce prevede expres că orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, poate solicita obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
In speţă s-a reţinut că s-a demonstrat că reclamantul a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 16 ani muncă silnică, 6 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii în folosul statului, pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale în baza art. 209 pct. 1 C. pen., combinat cu art. 58 şi art. 25 pct. 6 alin. (1) C. pen.
Din pedeapsa totală aplicată prin hotărârea penală nr. 139 din 23 mai 1958 pronunţată de Tribunalul Militar Cluj, rămasă definitivă ca urmare a respingerii recursului declarat de reclamant, acesta a executat 6 ani, 5 luni şi 13 zile, fiind arestat la data de 18 februarie 1958 şi eliberat la data de 31 iulie 1964.
In atare situaţie, instanţa a reţinut că în cauză îşi găsesc incidenţa prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, fapta pentru care a fost privat de libertate reclamantul, făcând parte din categoria celor prevăzute expres de art. 1 alin. (2) lit. a) din aceeaşi lege.
In consecinţă instanţa a constatat justificate criticile reclamantului cu privire la cuantumul despăgubirilor şi a apreciat că întinderea prejudiciului moral poate fi stabilită la suma de 325.000 Euro, adică 50.000 Euro pentru fiecare an de privare de libertate.
Criticile formulate de pârât referitoare la cuantumul daunelor au fost înlăturate în considerarea considerentelor care au dus la majorarea cuantumului stabilit de instanţa de fond.
Cât priveşte celelalte susţineri formulate de pârât s-a reţinut că prima instanţă nu a stabilit în mod arbitrar întinderea despăgubirilor reprezentând daune morale, ci în raport de o serie de criterii, printre care consecinţele pe plan fizic şi psihic produse reclamantului, atingerile şi încălcările aduse drepturilor constituţionale, durata privării de libertate etc.
Prejudiciul cauzat reclamantului este greu de cuantificat din punct de vedere material, tocmai datorită consecinţelor negative pe plan fizic şi traumelor psihice produse asupra acestuia şi familiei sale, aşa încât, s-a apreciat că prin acordarea unei sume mai mari decât cea stabilită la instanţa de fond se asigură o satisfacţie morală a reclamantului şi o reparaţie echitabilă.
In baza acestor considerente s-a făcut modificarea cuantumului daunelor morale acordate reclamantului, ceea ce, a reţinut instanţa, a lipsit de eficienţă criticile privind lipsa legăturii dintre traumele suferite şi starea sănătăţii reclamantului.
Instanţa a reţinut că probatoriile noi administrate în calea de atac a apelului coroborate cu probele administrate la fond, au demonstrat fără echivoc că viaţa reclamantului şi a familiei sale a fost grav afectată.
Împotriva acestei decizii reclamantul P.A. şi pârâtul Statul român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Mehedinţi au formulat recurs.
Cu ocazia dezbaterii recursurilor reprezentanta Ministerului Finanţelor Publice a invocat excepţia nulităţii hotărârilor pronunţate de instanţa de fond şi de apel, motivat de încălcarea dispoziţiilor art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009 şi a art. 45 C. proc. civ., în sensul că Ministerul Public nu a fost reprezentat la judecarea cauzei, această critică fiind încadrată în conţinutul art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
In recursul său reclamantul P.A. arată că hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, deoarece valoarea daunelor morale acordate nu reprezintă o reparaţie echitabilă a suferinţelor fizice şi psihice pe care le-a îndurat pe parcursul anchetei penale, în timpul procesului penal, pe perioada detenţiei, după eliberarea din penitenciar şi nu s-au avut în vedere urmările negative cu privire la viaţa de familie, la viaţa personală şi profesională.
Instanţa de apel a apreciat incorect valoarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit în raport de împrejurările expuse, suma acordată nu reprezintă o reparaţie echitabilă.
Reclamantul mai arată că a fost supus unui regim aspru de detenţie, condamnarea politică i-a afectat negativ viaţa personală, viaţa de familie, a avut consecinţe negative în plan profesional şi cu privire la sănătatea sa.
Averea i-a fost confiscată în totalitate, iar apartamentul în care locuia în momentul condamnării împreună cu mobilierul şi celelalte obiecte confiscate valorează în prezent cel puţin 100.000 Euro.
Mama sa a fost condamnată politic ca urmare a faptului că s-a opus percheziţiei domiciliare în lipsă.
Recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Dolj se întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Hotărârea este criticată arătându-se că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de arbitrar, iar ceea ce trebuie evaluat este despăgubirea ce compensează prejudiciul, nu prejudiciul ca atare.
Cuantumul despăgubirii nu presupune stabilirea „preţului" suferinţelor fizice şi psihice ale reclamantului, ci înseamnă aprecierea multilaterală a tuturor consecinţelor negative ale prejudiciului şi implicaţiile acestora pe toate planurile vieţii sale sociale.
Instanţa de apel trebuia să analizeze cererea raportat la aceste aspecte, în sensul că nu este suficient a se analiza consecinţele negative ale măsurii nelegale, ci şi legătura de cauzalitate dintre acestea şi implicaţiile pe plan social şi profesional, or, din acest punct de vedere reclamantul nu a dovedit cele susţinute.
Decizia mai este criticată în legătură cu depoziţiile martorilor audiaţi. Se susţine că acestea nu pot fi hotărâtoare pentru stabilirea prejudiciului suferit de reclamant, deoarece martorii au fost ei înşişi deţinuţi politici, beneficiari ai măsurilor reparatorii acordate de stat pentru prejudiciile morale şi materiale suferite, ceea ce înseamnă că au interes comun cu al reclamantului. In acest sens se susţine că instanţa nu a respectat dispoziţiile art. 192 alin. (4) C. proc. civ.
Pârâtul mai arată că de la data producerii prejudiciului şi până în prezent a trecut o perioadă îndelungată de timp, ceea ce face ca să se atenueze impactul moral asupra reclamantului.
In materia daunelor morale principiul reparării integrale a prejudiciului are un caracter aproximativ, fapt explicabil prin natura neeconomică a daunelor, imposibil de evaluat din punct de vedere bănesc.
Reclamantul, la data arestării, avea vârsta de 19 ani şi a fost eliberat la 25 ani. Anterior perioadei de detenţie era angajat ca electrician la întreprinderea de Autocamioane Braşov, iar în perioada 1973-1991 a lucrat la T.C. Dolj Craiova - Şantierul nr. l tot ca electrician, ceea ce înseamnă că din punct de vedere profesional nu a avut de suferit.
Prin Hotărârea nr. 342 din 27 septembrie 1990 a Comisiei pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990 reclamantul a devenit beneficiarul unei indemnizaţii de 1017 lei.
Recurentul-pârât mai precizează că în temeiul dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru Ministerul Finanţelor Publice este scutit de plata taxei judiciare de timbru pentru cererile, acţiunile şi căile de atac formulate potrivit legii, indiferent de obiectul acestora.
Excepţia invocată de recurentul pârât, ca motiv de ordine publică, a fost respinsă ca nefondată pentru următoarele considerente.
Excepţia se referă la faptul că au fost încălcate dispoziţiile art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009 şi art. 45 C. proc. civ. în sensul că Ministerul Public nu a fost reprezentat la judecarea cauzei, motiv pentru care hotărârile pronunţate de instanţa de fond şi de apel ar fi nule.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul P.A. a solicitat obligarea statului la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, în sumă de 6.500.000 Euro, despăgubiri pentru bunurile confiscate, în sumă de 100.000 Euro şi cheltuieli de judecată, cererea fiind precizată ulterior.
Prin textul de lege a cărui încălcare se invocă este reglementată situaţia persoanelor condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, care pot solicita instanţei să constate caracterul politic al condamnării lor în temeiul art. 4 din lege, caz în care în alin. (5) al articolului amintit se prevede participarea obligatorie a procurorului.
Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată: despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării politice, se constată că situaţia reclamantului intră sub incidenţa dispoziţiilor art.1 alin. (2), lit. a), din Legea nr. 221/2009, care statuează cu privire la condamnările pentru infracţiunile prevăzute de art. 209 C. pen., faptele având de drept un caracter politic. Reclamantul beneficiază în consecinţă de dreptul de a obţine despăgubiri morale de la stat în condiţiile acestor dispoziţii legale. Art. 4 din lege dispune cu privire la persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) şi care pot solicita instanţei de judecată să se constate caracterul politic al condamnării lor.
Aşa fiind, excepţia va fi respinsă ca nefondată.
Analizând cele două recursuri, Înalta Curte va grupa, pentru motive de tehnică de redactare, criticile formulate de pârât si întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7 si 8 C. proc. civ. şi criticile pârâtului şi reclamantului întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care, sub aspectul cuantumului, vor fi examinate în temeiul aceloraşi considerente.
Cât priveşte recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Dolj, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 8 C. proc. civ. se constată:
Cu referire la art. 304 pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ. se constată că aceste dispoziţii sunt enunţate formal, deoarece nici una din criticile din cuprinsul cererii de recurs nu poate fi încadrată în conţinutul textelor de lege invocate.
Astfel, art. 304 pct. 6 C. proc. civ. cuprinde două ipoteze distincte: un caz de plus petita, când instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut (acordarea de exemplu a unei despăgubiri mai mari decât cea solicitată) şi un caz de extra petita (când instanţa s-a pronunţat asupra unui lucru care nu s-a cerut).
In considerarea faptului că pârâtul se referă la prima ipoteză: plus petita, urmează a se constata că această critică nu poate fi primită deoarece faţă de petitul acţiunii, constând în solicitarea unei despăgubiri de 6.500.000 Euro, instanţa de apel a stabilit o despăgubire de 325.000 Euro.
Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează situaţia când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Ipotezele când se poate ajunge la o nemotivare sunt foarte diferite, cum ar fi spre exemplu: existenţa unei contradictorialităţi între considerente în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea este fondată, contradictorialitate dintre dispozitiv şi considerente, nemotivarea sau motivarea insuficientă a soluţiei din dispozitiv.
Or, analizând hotărârea recurată se constată că aceasta a analizat cele două apeluri declarate, a expus considerentele ce au condus la soluţia pronunţată, neputându-se reţine existenţa contradictorialităţii între considerente sau între considerente şi minută.
Cât priveşte art. 304 pct. 8 C. proc. civ. constând în interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, schimbarea naturii ori înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia se constată de asemenea că este invocat formal.
Textul vizează interpretarea greşită a actului juridic dedus în justiţie or, instanţa de apel, raportat la actele şi lucrările dosarului a făcut o corectă interpretare a acestora, iar acordarea despăgubirilor nu s-a făcut la nivelul solicitat, ştiut fiind că despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial nu poate fi refuzată datorită imposibilităţii de stabilire a unei concordanţe valorice exacte între cuantumul său şi gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie.
Referitor la criticile reclamantului şi pârâtului ce pot li încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată:
In mod legal instanţa de apel a stabilit că măsurile luate cu privire la reclamant sunt susceptibile de a produce suferinţe morale, de natură să lezeze demnitatea şi onoarea - criterii care definesc persoana umană şi care, analizate şi evaluate obiectiv, constituie fundamentul daunelor solicitate.
Prin raportare la datele concrete ale cauzei, însă, se constată că întinderea despăgubirilor acordate de instanţa de apel în sumă de 325.000 Euro, de la 30.000 Euro, cât stabilise instanţa de fond, reprezintă o valoare exagerată.
În termenii Convenţiei Europene a Drepturilor Omului criteriul echităţii în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar, în acelaşi timp, despăgubirile să nu se constituie în amenzi excesive pentru autorii prejudiciului şi nici venituri nejustificate pentru victime.
Pornind de la principiul că stabilirea cuantumului despăgubirilor include o doză de arbitrar şi că ceea ce se evaluează este prejudiciul şi nu dauna morală ca atare, rezultă că prin hotărârea judecătorească nu se are în vedere repunerea victimei în situaţia anterioară, ci oferirea de satisfacţii de ordin moral, susceptibile de a înlocui valorile lezate, respectiv demnitatea şi onoarea, care sunt criterii esenţiale pentru definirea personalităţii umane.
Analiza acestor criterii trebuie să aibă loc obiectiv, ţinându-se seama de datele concrete ale speţei, despăgubirea acordată urmând să ofere o satisfacţie echitabilă.
Fără a se face o reevaluare a probelor în recurs, respectiv a situaţiei de fapt, se constată că din punct de vedere profesional reclamantul, care era electrician, şi-a putut exercita profesia şi după condamnare, deci îngrădirea acestui drept nu s-a produs.
De asemenea, reclamantul a fost beneficiarul unor măsuri reparatorii în baza Decretului-lege nr. 118/1990. Prin Hotărârea nr. 36 din 2 iulie 1990 a Comisiei Judeţene Dolj pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990 s-a stabilit că reclamantul beneficiază de 9 ani, 8 luni şi 7 zile vechime în muncă şi vechime neîntreruptă în aceeaşi unitate, iar prin Hotărârea nr. 342 din 27 septembrie 1990 a aceleiaşi comisii s-a stabilit în favoarea reclamantului o indemnizaţie lunară de 1.283 lei pentru perioada cât a fost deţinut politic.
Fără să se excludă prin dispoziţiile ce le conţin, cele două acte normative respectiv Legea nr. 221/2009 şi Decretul-lege nr.118/1990 se completează, având amândouă ca scop acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, deoarece pot exista situaţii în care măsurile reparatorii prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 să nu fie suficiente în raport cu suferinţa resimţită de persoanele care au fost victime ale unor măsuri abuzive ale regimului comunist.
Prin cele două acte normative nu se urmăreşte repunerea în situaţia anterioară, iar despăgubirile morale ce se acordă trebuie să fie echitabile.
Faţă de atingerea adusă demnităţii şi faţă de suferinţele fizice şi psihice cauzate reclamantului, despăgubirile vor fi reduse la suma de 70.000 Euro, această sumă reprezentând o despăgubire echitabilă, cu respectarea principiului proporţionalităţii despăgubirilor acordate în raport de prejudiciul creat recurentului-reclamant.
In temeiul art. 312 pct. (1) şi (2) C. proc. civ., pentru considerentele expuse, recursul reclamantului va fi respins, precum şi excepţia invocată de pârât, iar recursul pârâtului va fi admis, cu consecinţa modificării deciziei recurate în privinţa cuantumului daunelor morale, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii deciziei civile nr. 143 din 5 mai 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi sentinţei civile nr. 27 din 25 ianuarie 2010 a Tribunalului Dolj, secţia civilă.
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Dolj împotriva deciziei civile nr. 143/5.05.2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care o modifică în sensul că stabileşte cuantumul daunelor morale în sarcina pârâtului la contravaloarea în lei a sumei de 70.000 Euro la data plăţii.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.A. împotriva aceleiaşi decizii.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2375/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2330/2011. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
