ICCJ. Decizia nr. 2384/2011. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2384/2011
Dosar nr. 3068/103/2009
Şedinţa publică din 16 martie 2011
Asupra recursului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 10 iulie 2009, reclamantul P.A.S. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice solicitând obligarea sa la plata de 10.000 Euro pentru fiecare an de domiciliu obligatoriu şi de 50.000 Euro pentru fiecare an de detenţie, cu titlu de despăgubiri morale, invocând dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
In motivarea cererii, reclamantul a susţinut că tatăl său, P.A. a fost dislocat la data de 2 martie 1949, în baza Decretului MAI nr. 83/1949, din comuna Hârleşti, raionul Roman în oraşul Piatra Neamţ până la data de 30 decembrie 1958 pentru ca, ulterior, în perioada 30 decembrie 1958 - 2 august 1965, să fie închis politic fiind condamnat la o pedeapsă de 25 de ani de închisoare.
Totodată, reclamantul a arătat că în anul 1955 a fost declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor de condamnare penală iar Curtea Supremă de Justiţie a casat hotărârile şi a dispus achitarea autorului său sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uneltire contra orânduirii sociale, prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a) combinat cu lit. b) alin. (2) C. pen. în vigoare la data condamnării.
Prin sentinţa civilă nr. 1178/ C din 14 decembrie 2009, Tribunalul Neamţ, secţia civilă, a admis, în parte cererea, a constatat caracterul politic al măsurii administrative de stabilire a domiciliului obligatoriu pe perioada 2 martie 1948 - 30 decembrie 1958 a autorului reclamantului, P.A. în oraşul Piatra Neamţ şi a obligat pârâtul să plătească reclamantului echivalentul în lei la data plăţii efective a sumei de 150.000 Euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
In motivarea sentinţei, instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, persoana care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi după decesul acestei persoane soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea, inclusiv pot solicita instanţei de judecată acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Instanţa a statuat că autorului reclamantului i-a fost stabilit domiciliul obligatoriu timp de 9 ani şi 10 luni, concomitent cu confiscarea întregii averi, la vârsta de 36 de ani, pentru ca, ulterior, la vârsta de 45 de ani să fie condamnat la pedeapsa închisorii, fiind privat de libertate timp de 6 ani şi 8 luni.
In cuantificarea daunelor morale, instanţa a reţinut că pe lângă durata mare a perioadelor de timp în care autorul reclamantului a avut domiciliul obligatoriu ori a executat pedeapsa închisorii, urmează a se avea în vedere şi faptul că la momentul încarcerării acesta era căsătorit şi avea un băiat de opt ani, reclamantul din prezenta acţiune, precum şi condiţiile grele de detenţie care erau specifice închisorilor comuniste, caracterizate de trei elemente principale: foamea, frigul şi izolarea, astfel cum s-a evidenţiat şi în Raportul comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România.
Referitor la perioada de timp anterioară detenţiei, când autorul reclamantului a avut domiciliul obligatoriu în oraşul Piatra Neamţ, măsură dispusă în temeiul Decretului nr. 83/1949, instanţa a reţinut că potrivit raportului comisiei prezidenţiale mai sus arătat, deportările şi dislocările de populaţii au fost o practică curentă în perioada 1945-1964 care a afectat un număr imens de persoane şi că prin ele se viza distrugerea existenţei unor categorii largi de persoane, a unor familii şi comunităţi.
Aşa fiind, instanţa a apreciat că se impune acordarea reclamantului a unei sume de 150.000 Euro, cu titlu de despăgubire, în vederea compensării prejudiciului moral suferit de autorul său.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul.
In motivarea apelului, pârâtul a susţinut că în mod eronat prima instanţă a constatat caracterul politic al măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu în condiţiile Decretului nr. 83/1949 şi acordat despăgubiri morale reclamantului şi pentru perioada de timp în care autorul său a fost dislocat, în condiţiile în care decretul menţionat nu se numără printre actele normative prevăzute de art. 3 din Legea nr. 221/2009 iar în cauză nu a fost administrată nicio probă care să dovedească caracterul politic al acestei măsuri administrative, sentinţa bazându-se, sub acest aspect, pe o simplă prezumţie.
Pârâtul a solicitat totodată, reanalizarea cuantumului daunelor morale acordate în acord cu prejudiciul moral dovedit, cu luarea în considerare a criteriilor de cuantificare ce se degajă din practica judiciară comunitară şi a împrejurării că eroarea judiciară suferită de autorul reclamantului a fost reparată, în principal, prin hotărârea de achitare dispusă în cadrul procesului penal şi prin aducerea acestei hotărâri la cunoştinţa opiniei publice.
Prin Decizia civila nr. 20 din 24 februarie 2010, Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, minori şi familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul declarat de Direcţia generală a finanţelor publice a judeţului Neamţ, în numele şi pentru Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti.
In motivarea deciziei, instanţa a reţinut că pârâtul a criticat hotărârea primei instanţe numai sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, susţinând că suma de 150.000 Euro ar fi mult prea mare.
Referitor la criteriile reţinute pentru stabilirea despăgubirii, instanţa de apel a statuat că s-au avut în vedere perioadele mari de timp - de 9 ani şi 10 luni în care autorul reclamantului a avut stabilit domiciliu obligatoriu şi de 6 ani şi 8 luni, în care a executat o pedeapsă privativă de libertate, precum şi impactul negativ pe care astfel de măsuri, aplicate pe perioade mari de timp îl au asupra existenţei unei persoane, criterii în raport cu care suma acordată reclamantului cu titlu de despăgubire a fost corect evaluată şi este de natură să asigure o justă reparaţie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia generală a finanţelor publice Neamţ.
In motivarea recursului, pârâtul prezintă aspectele de fapt ale cauzei şi susţine că textul prevăzut de art. 3 din Legea nr. 221/2009 nu enumera Decretul nr. 83/1949, motiv pentru care nu putea fi primită cererea de constatare a caracterului politic a măsuri administrative de dislocare într-o altă localitate, dispusă în baza acestui decret şi, în lipsa unor dovezi privind caracterul politic al acestei măsuri, cererea de despăgubire formulată de reclamant pentru prejudiciul moral cauzat prin măsura dislocării.
Totodată, pârâtul reiterează critica privind acordarea reclamantului a unei despăgubiri disproporţionat de mari în raport de prejudiciul moral suferit de autorul său, pentru aceleaşi argumente invocate şi prin apel.
Pârâtul susţine că se impune moderaţie în cuantificarea unor astfel de despăgubiri, care vizează repararea prejudiciilor suferite în vechiul regim comunist, întrucât reparaţia intervine la un interval mare de timp scurs de la data producerii prejudiciilor iar plata despăgubirilor se suportă de actuala generaţie, care nu a contribuit la producerea acestor prejudicii şi, respectiv, întrucât se constată existenţa unui număr foarte mare de persoane care au suportat ororile regimului comunist, caz în care, despăgubirile acordate trebuie să asigure victimei ori moştenitorilor acesteia o alinare, prin îmbunătăţirea condiţiilor actuale de viaţă, fără a se transforma, în contextul situaţiei economice actuale, afectată de criza economică actuală, într-un factor de îmbogăţire fără un just temei.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
In drept, potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliţii sau securităţi, având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative evidenţiate la lit. a)- f).
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din lege, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al acestora, dispoziţiile art. 1 alin. (3) aplicându-se în mod corespunzător.
In speţa supusă analizei, se constată că instanţele de fond au acordat reclamantului o sumă globală, de 150.000 Euro, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a încarcerării autorului său, P.A., în perioada 3 decembrie 1958 - 2 august 1964, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009 - situaţie de fapt necontestată de pârât, precum şi pentru dislocarea acestuia în oraşul Piatra Neamţ, în perioada 2 martie 1949 - 30 decembrie 1958, în baza unui act normativ - Decretul MAI nr. 83/1949, recunoscut, în prezent, ca fiind neconstituţional, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din lege, situaţie de fapt contestată atât prin apel cât prin recurs de pârât.
Verificând cuprinsul adresei nr. B 217 din 16 noiembrie 1991 emisă de Direcţia Instanţelor Militare din cadrul Ministerului de Justiţie - depusă de reclamant în dovedirea adoptării măsurii dislocării autorului său la fila 4 în dosarul primei instanţe - în copie, parţial ilizibilă, se constată că această măsură a fost dispusă în baza „Dec. MAI nr. 83/1949".
O astfel de decizie/decret, în mod necontestat nu se regăseşte în categoria actelor normative enumerate la lit. a) – f) ale art. 3 din lege, caz în care instanţele de fond aveau a statua, motivat în fapt şi drept, cu privire la caracterul politic al măsurii administrative dispuse împotriva autorului reclamantului, în condiţiile art. 4 şi art. 1 alin. (3) din lege.
Anume, instanţele de fond aveau a statua motivat în baza cărui act normativ s-a dispus dislocarea autorului reclamantului, respectiv, argumentele pentru care reţin ca fiind temei al dislocării dispoziţiile Decretului-lege nr. 83/1949, inclusiv argumentele pe care se fundamentează concluzia potrivit căreia, în raport de temeiul de drept reţinut în adoptarea măsurii dislocării, această măsură are caracter politic, în înţelesul art. 1 alin. (3) din lege.
Aşa fiind, cum împrejurările de fapt ale cauzei sub aspectul condiţiilor de fapt în care s-a dispus dislocarea autorului reclamantului la data de 2 martie 1949 nu au fost pe deplin stabilite, în condiţiile art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârât şi va casa hotărârile instanţelor de fond, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
Instanţa de trimitere urmează a verifica susţinerile reclamantului potrivit cărora măsura dislocării autorului său s-ar fi dispus în baza HCM nr. 1154 din 26 octombrie 1950, modificat prin HCM nr. 15 martie 1951 - fila 31 dosar şi, după caz, va dispune suplimentarea probatoriului pentru a statua motivat cu privire la actul normativ în baza căruia P.A. a fost dislocat în perioada 2 martie 1949 - 30 decembrie 1958 în oraşul Neamţ şi asupra caracterului politic al acestei măsuri administrative, în înţelesul dispoziţiilor Legii nr. 221/2009.
In rejudecare, totodată, instanţa de trimitere urmează a analiza şi celelalte apărări invocate de pârâţi, sub formă de apărări.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reţinut şi că, faţă de efectul ex nune al deciziilor Curţii Constituţionale, care înseamnă aplicarea lor doar pentru viitor şi, respectiv, faţă de prevederile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în a cărei sferă de protecţie intră o hotărâre judecătorească definitivă şi executorie, care dă naştere unei valori patrimoniale în înţelesul Convenţiei, Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, care a intervenit în timpul soluţionării cauzei în recurs, nu se poate aplica în această etapă procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia generală a finanţelor publice Neamţ împotriva deciziei nr. 20 din 24 februarie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, minori şi familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Casează Decizia şi sentinţa nr. 1178/C din 14 decembrie 2009 a Tribunalului Neamţ, secţia civilă.
Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Neamţ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2390/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2383/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
