ICCJ. Decizia nr. 2521/2011. Civil

Decizii civile ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 2521/2011

Dosar nr. 39751/107/2006

Şedinţa publică din 18 martie 2011

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea civilă, aşa cum a fost precizată, reclamanţii T.J. şi T.D. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Primăria mun. Alba Iulia, Primarul mun. Alba Iulia, SC U.U. SA, SC A. SA, Prefectura jud. Alba, A.V.A.S. Bucureşti, prin hotărâre judecătorească: să se constate nelegalitatea măsurii de naţionalizare a imobilului înscris în CF Alba Iulia compus din casă cu patru apartamente, parter, grajd, două magazii din lemn şi spălătorie în suprafaţă de 1014 mp; obligarea pârâţilor la plata contravalorii de circulaţie a imobilelor în litigiu.

În motivarea acţiunii s-a arătat că reclamanţii sunt moştenitorii foştilor proprietar tabulari T.M.M. (tatăl acestora) şi K.M., mama acestuia din urmă, pe teren fiind construită o casă cu 4 apartamente şi anexe gospodăreşti. Imobilul a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950, casa a fost demolată, iar pe teren a fost construit magazinul U. şi s-au amenajat aleile aferente şi trotuarul stradal. Această măsură este nelegală întrucât antecesorii reclamanţilor nu se încadrau în categoria socială pentru care erau operate prevederile actului normativ, iar naţionalizarea s-a făcut exclusiv în funcţie de faptul că au emigrat în Israel.

Prin sentinţa civilă nr. 203 din 27 februarie 2008 Tribunalul Alba, secţia civilă, a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţi împotriva pârâţilor statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Primăria Alba Iulia, SC U.U. SA, A.V.A.S. Bucureşti şi în consecinţă a constatat că imobilul înscris în CF Alba Iulia compus din casă cu patru apartamente, parter, grajd, două magazii din lemn şi spălătorie în suprafaţă totală de 1014 mp, ce a aparţinut anterior defunctului T.M.M. a fost preluat abuziv de Statul Român.

A fost obligat A.V.A.S. Bucureşti să emită decizie sau dispoziţie motivată cu privire la imobilul pe care se găseşte în prezent magazinul U. din Alba Iulia şi care aparţine SC U.U. SA în condiţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001.

A fost obligată Primăria mun. Alba Iulia să emită decizie sau dispoziţie motivată cu privire la aleile aferente magazinului U. şi trotuarul stradal care face parte din domeniul public în condiţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001.

A fost respinsă acţiunea civilă formulată de reclamanţi împotriva pârâţilor SC A. SA, Prefectura Alba şi Primarul mun. Alba Iulia ca fiind făcută împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că antecesorul reclamanţilor, T.M.M. în nume propriu şi în calitate de moştenitor al proprietarului tabular T.B., a formulat în termen notificare prin intermediul executorului judecătoresc solicitând restituirea în natură a imobilului înscris în CF Alba Iulia. Asupra acestui imobil figura ca proprietar la poziţia B+19-20, T.M. în cota de 2/3 părţi şi T.B. în cota de 1/3 părţi. Potrivit certificatului din 22 decembrie 1993 emis de Direcţia Generală a Arhivelor Statului Român – Filiala Alba, rezultă că acest imobil a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, deşi în anexa la decret apare doar tatăl reclamanţilor T.M.

Instanţa a apreciat că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, pentru că a fost trecut în anexă doar unul dintre cei doi coproprietari, care erau şi exceptaţi de la naţionalizare, potrivit profesiei lor.

Pe o parte din acest teren s-a construit Magazinul Universal U., care a fost iniţial în patrimoniul fostului ICSMI Alba Iulia, şi ulterior în baza HG nr. 834/1991 a fost eliberat certificat de atestare a dreptului de proprietate pe teren şi construcţie societăţii SC U. SA. Această societate s-a divizat prin hotărâre AGA, imobilul în litigiu revenind în patrimoniul pârâtei SC U.U. SA.

Având în vedere că unitatea deţinătoare a imobilului nu este o societate la care statul sau altă autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar sau asociat majoritar, instituţia care a efectuat privatizarea trebuie să emită dispoziţia sau Decizia prin care să soluţioneze notificarea formulată de persoanele îndreptăţite la restituirea imobilelor preluate de stat abuziv. Aplicând art. 29 din Legea nr. 10/2001, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.V.A.S. Bucureşti şi a fost obligată la emiterea acestei dispoziţii. Primăria a fost obligată să emită dispoziţie cu privire la aleile aferente magazinului U. şi trotuarul stradal, care fac parte din domeniul public şi pentru care nu este posibilă restituirea, pentru acordarea de despăgubiri în echivalent.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, pârâtul A.V.A.S. Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Alba.

Reclamanţii au solicitat restituirea în natură a imobilului, faţă de constatarea preluării abuzive, mai ales că imobilul figurează în proprietatea antecesorilor lor.

A.V.A.S. Bucureşti a solicitat schimbarea în parte a sentinţei în sensul înlăturării obligaţiei sale de a emite decizie sau dispoziţie motivată cu privire la imobilul în litigiu.

Un prim aspect invocat în apel se referă la lipsa identificării suprafeţei pentru care trebuie emisă dispoziţie, întrucât reclamanţii nu au probat prin expertiză întinderea acestuia.

În al doilea rând, se invocă greşita respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, întrucât A.V.A.S. nu are competenţa de a acorda despăgubiri băneşti, care revine potrivit art. 36 şi urm din Legea nr. 10/2001 prefecturii în raza căreia se află imobilul. Consideră că Primarul mun. Alba Iulia trebuie obligat să soluţioneze notificarea şi invocă o decizie de speţă a Î.C.C.J., Decizia nr. 2397 din 16 martie 2007.

În al treilea rând, consideră prematură acţiunea reclamanţilor, câtă vreme nu au fost epuizate căile administrative şi nu s-au concretizat într-o decizie sau dispoziţie motivată. Întârzierea în a răspunde notificării reclamanţilor este datorată acestora, care nu au depus actele necesare soluţionării notificării, respectiv actele de proprietate, certificatul de moştenitor, declaraţia pe proprie răspundere nu este autentificată, astfel că soluţionarea era suspendată în temeiul art. 46 din Legea nr. 10/2001 pe durata litigiului în faţa instanţei.

În apelul declarat de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Alba, se susţine că instanţa de fond deşi a admis acţiunea faţă de acest pârât nu l-a obligat la nici o prestaţie. Pe de altă parte, nici din dispozitiv şi nici din considerentele sentinţei nu reiese cu certitudine dacă a fost admisă sau respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată. De aceea s-a solicitat admiterea apelului şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

În drept s-a invocat art. 282-298 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă reclamanţii au solicitat respingerea apelului Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, susţinând că dispozitivul sentinţei apelate trebuie înţeles corelat cu expertiza efectuată în cauză prin care este delimitat imobilul revendicat. A.V.A.S. are calitate procesuală pasivă întrucât societăţile care îl ocupă au fost privatizate anterior apariţiei Legii nr. 10/2001, iar patrimoniul a fost vândut de A.V.A.S.. Mai arată că nu înţeleg opoziţia A.V.A.S. la emiterea dispoziţiei motivate prin care să propună măsuri reparatorii, mai ales că acestea le vor primi de la Fondul Proprietatea.

Prin Decizia 127/A/2008 Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelurile declarate de reclamanţii T.J. şi T.D., pârâţii Autoritatea pentru Valorificarea Arhivelor Statului Bucureşti şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Alba, pentru Ministerul Finanţelor Publice.

Pentru a pronunţa această decizie Curtea de Apel a reţinut următoarele:

Este adevărat că art. 1 din Legea nr. 10/2001 instituie regula potrivit căreia imobilele preluate abuziv de stat se restituie în natură, însă alin. (2) prevede că în cazul în care nu este posibilă restituirea în natură se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Aşadar, restituirea în natură a imobilelor este regula în cazul preluării abuzive a imobilelor în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie1989, însă doar când acest lucru este posibil, în funcţie de criteriile pe care le stabileşte Legea nr. 10/2001 şi de situaţia actuală concretă a imobilului.

La dosarul pendinte a fost conexat, în faţa instanţei de fond, Dosarul nr. 3156/2004 a Judecătoriei Alba Iulia, care a avut acelaşi obiect, aceiaşi pârâţi, însă reclamant a fost T.M.M. Acţiunea fost respinsă, prin sentinţa civilă nr. 610/2005 de Judecătoria Alba Iulia, fiind reţinută excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a reclamantului. Hotărârea a rămas definitivă prin respingerea apelului prin Decizia civilă nr. 1198/A/2005 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia. În acest dosar au fost administrate probe judiciare şi extrajudiciare, care au fost avute în vedere de instanţa de fond în prezentul dosar.

În prezent, pe terenul proprietatea antecesorilor reclamanţilor, aşa cum corect a reţinut tribunalul şi nu s-a contestat, este construit magazinul universal „U." . Acest magazin a făcut parte, anterior anului 1989, din patrimoniul ICSMI Alba Iulia, care s-a constituit ca societate comercială cu capital de stat, în baza Legii nr. 15/1990. Pe baza documentaţiei întocmite de societate, faţă de dispoziţiile HG nr. 834/1991, Consiliul Judeţean Alba a emis Certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor în anul 1995. Aşadar, faţă de faptul că la data apariţiei Legii nr. 10/2001, societatea era integral privatizată, potrivit art. 27 alin. (2), notificarea prin care se solicită restituirea se adresează instituţiei publice implicate care a efectuat privatizarea, respectiv A.V.A.S Bucureşti. Aşadar, această instituţie are calitate procesuală pasivă.

În ceea ce priveşte întinderea dreptului pentru care A.V.A.S a fost obligată să emită decizie, în faţa instanţei de fond a fost depusă o expertiză extrajudiciară întocmită de expert L.I., şi în care a fost identificat imobilul în litigiu, înscris în CF Alba Iulia, revendicat de reclamanţi. Această lucrare de expertiză urmează a fi depusă şi la apelantă, pentru a fi avută în vedere în momentul emiterii deciziei sau dispoziţiei cu privire la imobilul în litigiu. Acest aspect a fost de altfel menţionat şi de către instanţa de fond în considerentele sentinţei atacate.

Acordarea despăgubirilor băneşti se va face potrivit art. 33 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, apelanta A.V.A.S având obligaţia doar de a stabili cuantumul despăgubirilor care se cuvin reclamanţilor.

Potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001, actualizată, unitatea deţinătoare este obligată ca în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, să se pronunţe, prin decizie sau dispoziţie asupra cererii de restituire în natură formulată de persoana îndreptăţită. Ori, antecesorul reclamanţilor a depus încă din 2001 notificare şi nu i s-a răspuns. Afirmaţiile apelantei în sensul că nu s-au depus toate actele necesare este lipsită de suport probator şi oricum nu este de natură a exonera pârâta de obligaţia de a răspunde în termen solicitării formulate.

Apelul declarat în cauză de D.G.F.P Alba în calitate de reprezentant al Ministerului Economiei şi Finanţelor, este lipsit de interes, în condiţiile în care, în sarcina acestui pârât nu s-a stabilit nici o obligaţie. Calitatea sa procesuală pasivă s-a stabilit doar faţă de capătul privind constatarea preluării abuzive a imobilului de la antecesorul reclamanţilor de către Statul Român, reprezentat în prezentul proces de Ministerul Economiei şi Finanţelor.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii T., care au arătat că ambele hotărâri sunt nelegale întrucât se consideră că imobilul trebuie restituit în natură din moment ce s-a constatat că imobilul a fost preluat abuziv de către statul român.

Prin recursul său, pârâta A.V.A.S. a criticat Decizia pentru nelegalitate potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor această pârâtă a arătat că există neclaritate în dispozitivul hotărârii cu privire la imobilul pentru care A.V.A.S. a fost obligată să emită decizie, respectiv cu privire la terenul pe care se găseşte în prezent Magazinul U. Universal din Alba Iulia, fără a fi precizată în concret suprafaţa acestuia. Se mai arată că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că A.V.A.S. avea obligaţia de a soluţiona notificarea în termen de 60 de zile, deoarece potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, actele doveditoare pot fi depuse până la data soluţionării notificării, iar reclamanţii nici până în prezent nu au depus diligenţele necesare pentru completarea dosarului.

Prin Decizia 6316/2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti a admis recursul pârâtei A.V.A.S., a casat Decizia 127/2008 a Curţii de Apel Alba Iulia şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului declarat de A.V.A.S., a menţinut restul dispoziţiilor deciziei şi a constatat nul recursul declarat de reclamanţi împotriva aceleiaşi decizii.

Pentru a pronunţa această decizie Înalta Curte a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanţii T. s-a reţinut că aceştia nu s-au conformat exigenţelor cerute de art. 3021 C. proc. civ., recursul acestora fiind constatat nul în temeiul art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 3021 lit. c), cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Motivele de recurs sunt arătate limitativ de art. 304 pct. 1-9, iar art. 306 alin. (1) prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termen legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia din motivele prevăzute de art. 304 cod pr. civilă, iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la motivul de recurs invocat.

În prezenta cauză recurenţii nu au indicat niciunul din motivele de recurs prev. de art. 304 pct. 1-9, iar dezvoltarea criticilor formulate nu face posibilă încadrarea într-unul din motivele de recurs, în condiţiile art. 306 alin. (3), de către instanţă. Criticile formulate de reclamanţi, aşa cum au fost expuse mai sus, nu se circumscriu niciunuia din motivele de recurs prevăzute de art. 304, prin urmare recursul reclamanţilor a fost constatat nul.

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta A.V.A.S., instanţa a constatat că acesta este întemeiat pe disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

La data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, unitatea deţinătoare a imobilului – SC U.U. SA – era integral privatizată, iar potrivit art. 29, în situaţia imobilelor aflate în patrimoniul unor societăţi comerciale integral privatizate măsurile reparatorii se propun de instituţia publică care efectuează sau a efectuat privatizarea. În speţă instituţia publică care a efectuat privatizarea unităţii deţinătoare în al cărei patrimoniu se află terenul în litigiu este A.V.A.S., căreia îi revine obligaţia să propună acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru terenul ce nu se poate restitui în natură şi care este ocupat de imobilul construcţie reprezentând Magazinul U. din Alba Iulia. Instanţele de fond nu au stabilit întinderea suprafeţei de teren aferentă Magazinului U., în raport de care se va stabili obligaţia recurentei de a face propuneri de despăgubiri, ceea ce presupune verificări de fapt, respectiv efectuarea unei expertize topo, probă incompatibilă cu structura recursului potrivit art. 305 C. proc. civ.

Criticile pârâtei potrivit cărora Decizia a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, deoarece dosarul administrativ depus de reclamanţi nu este complet, astfel încât soluţionarea notificării nu s-a putut face în termen de 60 zile de al depunerea acesteia, şi că acţiunea directă în instanţă, a reclamanţilor, nu poate fi primită câtă vreme epuizarea căii administrative nu s-a concretizat din culpa reclamanţilor într-o decizie sau dispoziţie motivată, au fost considerate nefondate.

Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 s-a stabilit în sarcina unităţii deţinătoare notificate, obligaţia de a se pronunţa în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz de la depunerea actelor doveditoare, iar conform art. 25.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, termenul pentru îndeplinirea acestei obligaţii de a face se poate proroga numai dacă unitatea notificată, în urma analizei actelor doveditoare deja depuse, comunică celeilalte părţi, în intervalul de 60 de zile, faptul că documentaţia depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire. Prin urmare, prorogarea termenului prevăzut de lege pentru soluţionarea notificării nu operează de drept, în beneficiul unităţii notificate, prorogarea fiind condiţionată de faptul analizării notificării de către unitatea deţinătoare ori entitatea obligată să soluţioneze cererea şi comunicării, în intervalul de 60 de zile, a faptului că documentaţia este insuficientă, ceea ce în speţă nu s-a făcut, astfel că în mod corect a fost obligată pârâta să soluţioneze notificarea în condiţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Prin Decizia civilă nr. 67/ A din 29 aprilie 2010 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a admis apelul declarat de pârâta A.V.A.S.; a schimbat în parte sentinţa atacată numai în ceea ce priveşte întinderea suprafeţei de teren pentru care cuvin despăgubiri, şi în consecinţă: a obligat pârâta-apelantă A.V.A.S. să emită decizie sau dispoziţie motivată prin care să propună Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, respectiv Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul teren, în suprafaţă de 649 mp, teren pe care se găseşte în prezent magazinul „U." din Alba Iulia; a obligat pârâta Primăria Municipiului Alba Iulia să emită dispoziţie motivată prin care să propună Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, respectiv Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul teren în suprafaţă de 531 mp, reprezentând trotuar, zonă verde şi alei aferente magazinului „U.", aflat în domeniul public al Municipiului Alba Iulia.; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei; a obligat reclamanţii-intimaţi T.J. şi T.D. să plătească domnului expert T.N. suma de 300 lei cu titlu de rest rămas neachitat din totalul onorariului expertului în sumă de 800 lei, fără cheltuieli de judecată în apel.

Cu ocazia rejudecării apelului declarat de A.V.A.S. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 203/2008 pronunţată de Tribunalul Alba, în raport de prevederile art. 315 C. proc. civ. şi de motivele de apel formulate, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Conform îndrumărilor obligatorii date de Î.C.C.J. Bucureşti în speţă a fost efectuat un raport de expertiză topografică de către d-nul expert T.N., iar din lucrarea efectuată de acesta rezultă că suprafaţa reală a imobilului înscris în CF Alba Iulia, este de 1180 mp, fiind expropriată în întregime această suprafaţă, conform planului de expropriere şi a fişei de expropriere, pe care le-a anexat expertizei (f. 113-117).

Expertul a reţinut că imobilul a făcut obiectul Decretului nr. 442/1984, exproprierea fiind făcută în scopul realizării obiectivului de investiţii – Magazin U. – obiectivul fiind realizat.

Conform extrasului de carte funciară suprafaţa de carte funciară a imobilului înscris în CF Alba Iulia, este de 1014 mp, iar conform planului de expropriere şi a fişei de expropriere, pe care expertul le-a anexat expertizei (f. 113-117), suprafaţa efectiv expropriată este de 1180 mp.

Cu privire la această situaţie este incident art. 24 din Legea nr. 10/2001 potrivit căruia, în absenţa unor probe contrare, existenţa şi întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare această măsură. Aşadar, actul de preluare face dovada proprietăţii numai în absenţa unor probe contrare. Se poate susţine că, aflându-ne într-un sistem de publicitate prin cărţi funciare, extrasul de carte funciară face dovada deplină a dreptului de proprietate, susţinere care este reală, în sensul că extrasul de carte funciară garantează existenţa dreptului de proprietate în favoarea persoanei înscrisă în cartea funciară, însă nu garantează întinderea acestui drept. Extrasul de carte funciară nu este o probă absolută cu privire la întinderea dreptului de proprietate, astfel că pentru lămurirea acestui aspect se impun probe noi. Aceste probe au fost făcute de instanţa de apel care a efectuat raportul de expertiză topografică din care rezultă că suprafaţa expropriată este de 1180 mp, suprafaţă pentru care se va dispune acordarea de despăgubiri.

Din totalul suprafeţei expropriate de 1180 mp suprafaţa ocupată de clădirea magazinului U. din imobilul în litigiu este de 649 mp, proprietar fiind SC U.U. SA în cotă de 1/1 părţi, cu titlu divizare, conform extras CF de la fila 120.

Suprafaţa ocupată de trotuar, zonă verde, str. T.V. din imobilul în litigiu este de 531 mp, din care: trotuar 255 mp, zonă verde 147 mp, str. T.V. 129 mp. Suprafaţa de 531 mp constituie domeniu public al Municipiului Alba Iulia, fiind înscris în CF sub A+13, alei şi zone verzi în suprafaţă de 1212 mp, proprietar fiind Municipiul Alba Iulia, conform extras CF de la fila 1119.

Reanalizând apelul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti se constată că primul motiv de apel, referitor la „neclaritatea dispozitivului sentinţei apelate cu privire la imobilul pentru care A.V.A.S. a fost obligată să emită decizie", fără a se preciza în concret care este suprafaţa acestui teren, este fondat şi apelul A.V.A.S. va fi admis cu privire la acest aspect, în sensul că obligaţia acesteia de a propune Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale va fi stabilită la terenul în suprafaţă de 649 mp, teren pe care se găseşte în prezent magazinul U. şi care se află în proprietatea SC U.U. SA. Fiind vorba de o societate comercială privatizată integral la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în speţă este aplicabil art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia în cazul unei societăţi comerciale privatizate integral la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent se propun de instituţia publică care a efectuat privatizarea.

În ceea ce priveşte suprafaţa de teren de 531 mp, aflată în proprietatea Primăriei mun. Alba Iulia, obligaţia de a emite dispoziţie prin care să propună restituirea prin echivalent va fi stabilită în sarcina acestei pârâte, fiind vorba de trotuar, zonă verde alei aferente Magazinului U. Textul legal incident în speţă este art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, cu precizarea că potrivit legii, dispoziţia ar trebui emisă, în final de către Primarul Mun. Alba Iulia, însă instanţa nu poate stabili obligaţia în sarcina acestuia deoarece prin sentinţa 203/2008 s-a constatat că primarul nu are calitate procesuală pasivă, ci doar Primăria, iar sentinţa nu a fost atacată sub acest aspect, însă chestiunea nu este de esenţă, întrucât Primăria nu există ca entitate juridică de sine stătătoare, obligaţiile stabilite în sarcina sa urmând a fi îndeplinite de Primar.

Cu privire la calitatea procesuală pasivă a acestei pârâte instanţa de rejudecare nu se va mai pronunţa, întrucât prin Decizia 6316/2009 a Î.C.C.J. Bucureşti acest aspect a fost tranşat cu caracter irevocabil de instanţa de recurs, care a stabilit că în speţă este incident art. 29 din Legea nr. 10/2001, deci A.V.A.S. are obligaţia să propună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul ce nu se poate restitui în natură şi care este ocupat de imobilul construcţie. Prin urmare, acest motiv de apel se va respinge ca nefondat, întrucât chestiunea a format obiect de analiză în recurs şi a s-a stabilit că pârâta are calitate procesuală pasivă în cauză.

În ceea ce priveşte motivul de apel referitor la faptul că A.V.A.S. nu are competenţa de a acorda despăgubiri băneşti, în prezent fiind aplicabil Titlul VII din Legea nr. 247/2005, care stabileşte o procedură specială care trebuie urmată pentru obţinerea despăgubirilor care se acordă în final de Comisia Centrală, este de precizat că prin sentinţa 203/2008 pârâta A.V.A.S. a fost obligată să emită decizie cu privire la imobilul pe care se găseşte în prezent magazinul U., fără a explica în concret în ce trebuie să constea această decizie. Pentru aceste motive, instanţa de rejudecare a apelului va preciza expres că obligaţia pârâtei A.V.A.S. constă în aceea că va trebui să emită o decizie prin care să propună Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, respectiv Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul teren, în suprafaţă de 649 mp, teren pe care se găseşte în prezent magazinul „U." din Alba Iulia, deci pârâta nu acordă despăgubiri pentru acest teren, ci va face doar propunere de acordare a despăgubirilor pe care o va înainta autorităţii competente.

Apelanta pârâtă A.V.A.S. mai arată, de asemenea, că în ceea ce priveşte construcţiile demolate, este aplicabil art. 32 din Legea nr. 10/2001 în sensul că notificarea se soluţionează prin dispoziţia motivată a primarului unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază teritorială s-a aflat imobilul, astfel că pârâta A.V.A.S. nu trebuia notificată cu privire la construcţie şi nici nu trebuia să se pronunţe cu privire la edificiu.

Această susţinere a apelantei este corectă şi făcută în baza dispoziţiilor legale invocate, dar nu are nicio consecinţă asupra sentinţei atacate întrucât prin sentinţa 203/2008 Tribunalul nu a stabilit obligaţia de a emite dispoziţie cu privire la construcţie nici în sarcina pârâtei A.V.A.S. şi nici în sarcina pârâtei Primăria Mun. Alba Iulia, Tribunalul obligând pârâtele să emită dispoziţie numai cu privire la teren. Prin urmare, într-adevăr obligaţia de a emite dispoziţie cu privire la construcţia demolată revenea primarului mun. Alba Iulia în temeiul art. 32 din Legea nr. 10/2001, dar instanţa de rejudecare a apelului nu mai poate stabili această obligaţie întrucât sentinţa 203/2008 care a omis să se pronunţe cu privire la construcţie nu a fost atacată de reclamanţi sub acest aspect, aceştia solicitând prin motivele de apel restituirea în natură a imobilului, ca urmare a preluării abuzive de către Statul Român. (f. 32, Dosar Curtea de Apel 3975/107/2006).

Pe de altă parte, instanţa de rejudecare este ţinută de principiul limitelor rejudecării, astfel că ceea ce formează obiect de analiză este apelul declarat de A.V.A.S. împotriva sentinţei instanţei de fond, iar în apelul acesteia nu se poate stabili o obligaţie nouă în sarcina unei alte părţi din dosar, atâta timp cât partea interesată nu a atacat hotărârea respectivă. În aceeaşi ordine de idei, este de observat că prin sentinţa 203/2008 s-a constatat că primarul Mun. Alba Iulia nu are calitate procesuală pasivă, obligaţia de a emite decizie cu privire la aleile aferente Magazinului U. fiind stabilită în sarcina Primăriei Mun. Alba Iulia, hotărârea nefiind atacată nici sub acest aspect.

Motivele de apel referitoare la reţinerea greşită de instanţa de fond a obligaţiei A.V.A.S. de a soluţiona notificarea în termen de 60 de zile şi la posibilitatea de a acţiona direct în instanţă atâta timp cât nu a fost epuizată calea administrativă au fost formulate şi ca motive de recurs şi analizate de instanţa de recurs care s-a pronunţat asupra lor în mod irevocabil şi obligatoriu, astfel că nu vor mai constitui obiect de analiză pentru instanţa de rejudecare, fiind chestiuni intrate în puterea lucrului judecat.

Pentru motivele arătate mai sus, în temeiul art. 296 şi art. 315 C. proc. civ., Curtea a admis apelul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva sentinţei civile nr. 203/2008 pronunţată de Tribunalul Alba în Dosar nr. 3975/107/2006 pe care a schimbat-o în parte în sensul că a fost obligată pârâta apelantă A.V.A.S. să emită decizie sau dispoziţie motivată prin care să propună Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, respectiv Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul teren, în suprafaţă de 649 mp, teren pe care se găseşte în prezent magazinul „U." din Alba Iulia şi pârâta Primăria Municipiului Alba Iulia să emită dispoziţie motivată prin care să propună Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, respectiv Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul teren în suprafaţă de 531 mp, reprezentând trotuar, zonă verde şi alei aferente magazinului „U.", aflat în domeniul public al Municipiului Alba Iulia.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Instanţa de rejudecare s-a pronunţat doar cu privire la apelul declarat de A.V.A.S. împotriva sentinţei civile nr. 203/2008 pronunţată de Tribunalul Alba deoarece prin Decizia de casare, Decizia 127/A/2008 a Curţii de Apel Alba Iulia a fost casată doar în parte şi cauza a fost trimisă spre rejudecarea apelului declarat doar de această parte, întrucât apelanta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Alba nu a declarat recurs în cauză, iar recursul declarat de reclamanţii T. a fost constatat nul pentru nemotivare, astfel încât soluţia de respingere a apelurilor declarate de aceste din urmă părţi împotriva sentinţei 203/2008, a intrat în puterea lucrului judecat.

În ceea ce priveşte onorariul definitiv al expertului T.N. acesta a fost încuviinţat de instanţă în cuantumul solicitat de expert, respectiv 800 lei, din care părţile au achitat cu titlu de avans suma de 500 lei, iar diferenţa de 300 lei nu a fost achitată, sau, cel puţin, nu s-a făcut dovada achitării ei.

Pentru ca d-nul expert să-şi recupereze diferenţa de onorariu, instanţa a obligat reclamanţii să plătească acestuia suma de 300 lei cu titlu de rest rămas neachitat din totalul onorariului în sumă de 800 lei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, A.V.A.S. pentru mltiove de nelegalitate în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, pârâta A.V.A.S. arată următoarele:

Prin Decizia civila nr. 67/ A din 29 aprilie 2010 pronunţata de către Curtea de Apel Alba Iulia în mod greşit s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată.

Aceasta hotărâre este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a legii potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, aşa cum se poate observa atât din cererea de chemare în judecată formulată de către intimaţii - reclamanţi, cât şi din dispozitivul deciziei civile atacate, obiectul cererii îl constituţie „să se constate nelegalitatea măsurii de naţionalizare a imobilului înscris in CF Alba lulia si obligarea căraţilor să achite reclamanţilor contravaloarea de circulaţie a imobilului în litigiu, deoarece acesta a fost demolat".

Calitatea procesuala pasivă, presupune existenta unei identităţi între persoana pâratului şi cel care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii.

Învederează instanţei faptul că în baza Legii nr. 10/2001, A.V.A.S. nu are competenţa legală de a acorda despăgubiri banesti astfel cum au solicitat intimatii-reclamanţi prin cererea de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte despăgubirile în condiţiile Legii nr. 10/2001 recurentul, arătă că, potrivit dispoziţiilor art. 3 lit. h) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005, astfel cum a fost modificată şi completată prin OUG nr. 81/2007, "titlurile de plata sunt certificate emise de Autoritatea Naţionala pentru Restituirea Proprietăţilor, în numele şi pe seama statului roman, care incorporează drepturile de creanţă ale deţinătorilor asupra statului roman, de a primi, în numerar o sumă de maxim 500.000 lei."

Prin urmare, singura entitate competentă să acorde despăgubiri băneşti în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi a Legii nr. 247/2005 este Autoritatea Naţionala pentru Restituirea Proprietăţilor prin Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor - care emite titluri de despăgubiri, ca urmare a deciziilor/dispoziţiilor cu propunere de acordare masuri reparatorii emise de persoanele juridice investite cu soluţionarea notificării.

Astfel, prin Legea nr. 247 din 22 iulie 2005, art. 1 alin. (1) Titlul VII, care a modificat şi completat Legea nr. 10/2001, se reglementează sursele de finanţare, cuantumul şi procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu mai pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, republicată.

În acest sens, art. 13 alin. (1) capitolul III din Legea nr. 247 din 22 iulie 2005, precizează că pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie în subordinea cancelariei Primului Ministru, instituţiei competente Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, în condiţiile art. 16 alin. (2) Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

În conformitate cu dispoziţiile OUG nr. 81/2007, în baza deciziilor emise de către Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a opţiunilor persoanelor îndreptăţite, Autoritatea Naţionala pentru Restituirea Proprietăţilor va emite un titlu de conversie şi/sau un titlu de plată, conform legii.

În considerarea celor expuse anterior, A.V.A.S. nu are calitate procesuală pasivă, întrucât, în prezenta speţă dedusă judecăţii nu se realizează identitatea cerută de lege între cel care stă în judecată în calitate de pârât şi cel care poate fi obligat în raportul juridic dedus judecăţii.

Invocă dispoziţiile art. 304 pct. 6 deoarece în raport de solicitările intimaţilor - reclamanţi, instanţa de apel prin hotărârea pronunţata a acordat ceea ce nu s-a cerut.

Potrivit principiului disponibilităţii, partea are dreptul de a hotăra cu privire la exercitarea acţiunii, a cărei pornire se concretizează prin cererea de chemare in judecata şi, în acest scop, este obligată să determine obiectul acţiunii, urmând ca litigiul să fie soluţionat în acest cadru al obiectului şi fără ca instanţa să poată depaşi limitele lui.

Obligaţia instanţei de a se pronunţa numai cu privire la obiectul acţiunii constituie, corelativ, garanţie aplicării principiului disponibilităţii în procesul civil.

Aşa cum se poate observa intimaţii - reclamanţi au formulat o acţiune în baza Legii nr. 10/2001, prin care au solicitat să se constate nelegalitatea măsurii de naţionalizare a imobilului înscris în CF Alba Iulia şi obligarea paraţilor să achite reclamanţilor contravaloarea de circulaţie a imobilului în litigiu, deoarece acesta a fost demolat, stabilind astfel obiectul cererii de chemare în judecată.

Astfel fiind, instanţa Curţii de Apel Bucureşti prin încălcarea principiului disponibilităţii a schimbat obiectul acţiuni.

De asemenea arătă că în mod greşit instanţa de fond a reţinut în considerentele hotărârii atacate că A.V.A.S. a avut o conduită culpabilă constând în refuzul de a răspunde la notificare. Învederează că întârzierea în soluţionarea notificării se datorează chiar intimaţilor-reclamanţi care nu au depus toate actele cu îndeplinirea cerinţelor Legii nr. 10/2001.

Declaraţia notarială pe proprie răspundere a intimaţilor-reclamanţi nu este autentificată, nu se referă în mod concret la imobilele revendicate în cuprinsul notificării, la antecesori şi nici nu îndeplineşte cerinţele art. 5 din Legea nr. 10/2001 rep., iar notificarea nu poartă număr, ci doar dată.

Conform dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001 rep., actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calităţii de asociat sau acţionar al persoanei, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă aceasta calitate şi, după caz, înscrisuri necesare evaluării pretenţiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluţionării notificării.

De asemenea soluţionarea administrativa a notificărilor este suspendată în temeiul Legii nr. 10/2001 în situaţia alegerii continuării demersurilor în instanţă.

Pentru aceste considerente Decizia atacată apare ca fiind dată cu încălcarea legii.

În concluzie, în conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 si 6, art. 312 alin. (3) C. proc. civ. solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii recurate în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a A.V.A.S. faţă de obiectul acţiunii şi înlăturării obligaţiei AVAS de a emite decizie sau dispoziţie motivată prin care să propună Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, respectiv Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul teren în suprafaţă de 649 mp, teren pe care se găseşte în prezent magazinul U. din Alba lulia.

În drept, invocă dispoziţiile Legii nr. 10/2001, art. 304 pct. 9 si 6, art. 312 alin. (3) C. proc. civ., precum şi celelalte prevederi legale menţionate.

Referitor la timbrajul prezentei cereri, precizează că instituţia este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, a timbrului judiciar potrivit prevederilor art. 86 din OUG nr. 51/1998 aşa cum a fost modificată prin OUG nr. 43/2005 "Cererile formulate de A.V.A.S. şi orice alte acte procedurale efectuate deşi pentru aceasta în orice fel de cauze sunt scutite de la taxe de timbru, timbru judiciar, cauţiuni şi orice alte taxe".

Recursul este nefondat.

Înalta Curte constată că recurenta îşi întemeiază recursul pe disp.art. 304 punct 6 şi 9 C. proc. civ., criticând Decizia instanţei de apel în sensul că a acordat ceea ce nu s-a cerut şi cu privire la modul de soluţionare al criticilor sale din apel care vizau lipsa calităţii sale procesuale pasive, şi prematuritatea acţiunii ca urmare a nefinalizării procedurii administrative de soluţionare a notificărilor, reglementată de Legea nr. 10/2001.

Prima critică întemeiată pe disp.art. 304 punct 6 C. proc. civ. este o critică nouă în recurs, întrucât recurenta nu a formulat o astfel de critică în apel, prin motivele de apel formulate înaite de casare formulând următoarele critici : lipsa identificării suprafeţei pentru care trebuie emisă dispoziţie, întrucât reclamanţii nu au probat prin expertiză întinderea acestuia; greşita respingere a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive întrucât A.V.A.S. nu are competenţa de a acorda despăgubiri băneşti, care revine potrivit art. 36 şi urm din Legea nr. 10/2001 prefecturii în raza căreia se află imobilul. Consideră că Primarul mun. Alba Iulia trebuie obligat să soluţioneze notificarea şi invocă o decizie de speţă a Î.C.C.J., Decizia nr. 2397din 16 martie 2007; consideră prematură acţiunea reclamanţilor, câtă vreme nu au fost epuizate căile administrative şi nu s-au concretizat într-o decizie sau dispoziţie motivată.

În limitele investirii instanţa de apel a examinat legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe şi tot în aceste limite Înalta Curte a verificat legalitatea deciziei pronunţate de instanţa de apel.

În recurs nu se pot formula critici noi care nu au făcut obiectul controlului judecătoresc exercitat de instanţa de apel.

Cu privire la celelalte critici întemeiate pe disp.art. 304 punct 9 Înalta Curte reţine următoarele:

Instanţa de recurs prin Decizia nr. 6316/2009, a clarificat irevocabil problema calităţii procesuale pasive a recurentei reţinând că la data intrării în vigoare a Legii 10/2001, unitatea deţinătoare a imobilului – SC U.U. SA – era integral privatizată, iar potrivit art. 29, în situaţia imobilelor aflate în patrimoniul unor societăţi comerciale integral privatizate măsurile reparatorii se propun de instituţia publică care efectuează sau a efectuat privatizarea. Această instituţia publică care a efectuat privatizarea unităţii deţinătoare în al cărei patrimoniu se află terenul în litigiu este A.V.A.S., căreia îi revenea şi obligaţia să propună acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru terenul ce nu se poate restitui în natură şi care este ocupat de imobilul construcţie reprezentând Magazinul U. din Alba Iulia.

Deasemenea a fost clarificată şi problema aplicării greşite a prevederilor art. 23 din Legea nr. 10/2001 referitoare la împrejurarea că dosarul administrativ depus de reclamanţi nu este complet, astfel încât soluţionarea notificării nu s-a putut face în termen de 60 zile de al depunerea acesteia, şi că acţiunea directă în instanţă, a reclamanţilor, nu poate fi primită câtă vreme epuizarea căii administrative nu s-a concretizat din culpa reclamanţilor într-o decizie sau dispoziţie motivată, au fost considerate nefondate.

S-a reţinut astfel că, în raport de disp.art. 23 din Legea nr. 10/2001, prorogarea termenului prevăzut de lege pentru soluţionarea notificării nu operează de drept, în beneficiul unităţii notificate, prorogarea fiind condiţionată de faptul analizării notificării de către unitatea deţinătoare ori entitatea obligată să soluţioneze cererea şi comunicării, în intervalul de 60 de zile, a faptului că documentaţia este insuficientă, ceea ce în speţă nu s-a făcut, astfel că în mod corect a fost obligată pârâta să soluţioneze notificarea în condiţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001.

În raport de disp.art. 315 C. proc. civ., hotărârea instaţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate este obligatorie nu numai pentru instanţă ci şi pentru părţi.

Aceasta înseamnă că recurenta nu mai poate invoca din nou în recurs probleme de drept care au fost dezlegate de Înalta Curte prin Decizia de casare nr. 6316/2009.

Singura critică considerată ca fondată a fost cea referitoare la împrejurarea că instanţele de fond nu au stabilit întinderea suprafeţei de teren aferentă Magazinului U., în raport de care se va stabili obligaţia recurentei de a face propuneri de despăgubiri, ceea ce presupune verificări de fapt, respectiv efectuarea unei expertize topo, probă incompatibilă cu structura recursului potrivit art. 305 C. proc. civ.

În rejudecare instanţa de recurs s-a conformat îndrumărilor deciziei de casare,identificând suprafaţa de teren pentru care recurenta a fost obligată să emită decizie sau dispoziţie motivată prin care să propună Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, respectiv Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul teren, în suprafaţă de 649 mp, teren pe care se găseşte în prezent magazinul „U." din Alba Iulia.

Întrucât recurenta nu a formulat critici cu privire la fondul cauzei, ci numai cu privire la modul de soluţionare al unor excepţii, Înalta Curte, constată că în cauză nu sunt incidente motivele de recurs invocate de recurentă pentru argumentele expuse mai sus,fiind motivul pentru care în temeiul disp.art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 67/ A din 29 aprilie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 2523/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs  ICCJ. Decizia nr. 2032/2011. Civil. Pretenţii. Recurs →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2521/2011. Civil