ICCJ. Decizia nr. 2527/2011. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2527/2011
Dosar nr. 20788/3/2008
Şedinţa publică din 18 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 286 din 27 februarie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active ca neîntemeiată; a admis excepţia puterii de lucru judecat; a respins acţiunea formulată de reclamantul G.M.A. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Regia Autonoma Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat în consecinţă.
Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă, sub nr. 788/3/2008, la data de 30 mai 2008, reclamantul G.M.A. chemat în judecată pe pârâţii Statul Roman prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi pe Regia Autonoma Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat prin care a solicitat ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâţii să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, compus teren în suprafaţa de 280 mp. (parcela 13 din blocul de parcele 13 de la fosta adresă de pe str. A.N.).
În motivarea cererii s-a arătat că imobilul a fost dobândit conform actului autentic de vânzare - cumpărare autentificat din 11 decembrie 1950 de notariatul de Stat Biroul şi transcris în registrul de transcripţiuni la nr. X/1950 de către autoarea sa B.A. şi ulterior a fost preluat abuziv de către stat în baza Decretului de expropriere nr. 34/1974, poziţia 52, şi trecut în administrarea I.C.R.A.L. Herăstrău prin Decizia Comitetului Executiv ai Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti nr. 624 din 20 mai 1974, iar în prezent se află în administrarea Regia Autonoma Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat de la autoare, cu încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare în materie de proprietate.
La data de 19 septembrie 2008 pârâta Regia Autonoma Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat a formulat cerere de arătare a titularului dreptului, cu motivarea că potrivit art. 12 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 213/1998 titularul dreptului de proprietate este Statul Român, imobilul fiind naţionalizat, Regia Autonoma Administraţia Patrimoniului Protocolului de Statfiind doar administrator al bunului.
La aceeaşi dată pârâtul a formulat şi întâmpinare şi cerere reconvenţională.
Prin întâmpinare pârâta Regia Autonoma Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stata invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului cu motivarea că prin contractul de cesiune reclamantul nu a dobândit dreptul de proprietate, acest titlu urmând a fi emis în baza Legii nr. 10/2001, precum şi faţă de faptul că din cetele depuse de reclamant, nu rezultă că cesionarele sunt succesoarele lui B.A.
A invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, cu motivarea că prin sentinţa civilă nr. 822 din 27 septembrie 2004 pronunţată în Dosarul civil nr. 1173/2004 de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, a fost respinsă în mod irevocabil acţiunea în revendicare prin compararea titlurilor formulată de B.V., C.M.V. şi B.I.C. privind imobilul în litigiu.
A solicitat admiterea excepţiei, fiind îndeplinită identitatea celor teri elemente, respectiv identitate de părţi, obiect şi cauză.
Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă, deoarece imobilul a fost expropriat ulterior anului 1989, măsura exproprierii fiind legală întrucât proprietarii au primit despăgubiri iar scopul exproprierii a fost atins, fiind construit obiectivul pentru care a fost luată măsura exproprierii.
In ceea ce priveşte sentinţa civilă nr. 10855/1994 a susţinut pârâtul că nu îi este opozabilă potrivit principiului relativităţii efectelor hotărârilor judecătoreşti.
Pe calea cererii reconvenţionale, a solicitat instanţei constatarea nulităţi absolute a contractului de cesiune autentificat sub nr. 636, deoarece, pentru a fi valabil, actul juridic civil trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 948, art. 966 şi art. 968 C. civ., respectiv cele referitoare la: capacitatea de a încheia un act juridic; consimţământul valabil al părţii care se obligă; un obiect determinat; o cauză licită; când actul juridic s-a încheiat cu încălcarea unei norme imperative sau a ordinii publice; când actul juridic s-a încheiat în fraudare legii, o condiţie specială, cerută numai pentru actele translative de drepturi, este aceea că cel ce se obligă trebuie sa fie titularul dreptului subiectiv.
În speţa de faţă, consideră că nu sunt întrunite condiţiile de valabilitate ale obiectului actului juridic, şi anume cea generala potrivit căreia bunul trebuie să fie în circuitul civil, precum şi cea specială privind calitatea de titular al dreptului transmis celui care se obligă, deoarece acesta se află şi la aceasta dată în proprietatea publică a statului şi în administrarea Regia Autonoma Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, contractul de cesiune fiind încheiat în baza unei sentinţe civile pronunţată în contradictoriu cu un neposesor.
La momentul pronunţării sentinţei civile nr. 10855/1994, bunul era proprietate publică a statului, fiind inalienabil, imprescriptibil şi insesizabil, intrând sub incidenţa art. 135 din Constituţia României şi a art. 11 din Legea nr. 213/1998 şi în administrarea Regia Autonoma Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat.
În consecinţă, hotărârea judecătorească mai sus-menţionată este pronunţată în contradictoriu cu o persoană care nu are calitate procesuală pasivă, întrucât bunul nu se află în patrimoniul unităţii administrative teritoriale şi în consecinţă nu putea fi transmis în mod valabil către reclamante. Prin urmare, sentinţa civilă nr. 10855/1994 nu este, potrivit principiului relativităţii efectelor hotărârilor judecătoreşti, opozabilă nici Statului Român ca titular al dreptului de proprietate şi nici Administraţiei Patrimoniului Protocolului de Stat R.A. ca administrator al acestuia, fiind neavenită şi lipsită de efecte juridice. Consideră că, potrivit acestei sentinţe, nu a fost obţinut de către reclamante dreptul de proprietate solicitat.
În drept şi-a întemeiat prezenta întâmpinare şi cerere reconvenţională pe dispoziţiile art. 115 şi următoarele şi art. 119 şi următoarele din Codul de procedură civilă.
Analizând actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei, tribunalul a reţinut următoarele:
Asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active:
Reclamantul şi-a întemeiat demersul juridic pe contractul de cesiune autentificat sub nr. 636 din 10 martie 2008.
Prin acest contract reclamantul a dobândit „vocaţia de a solicita şi de a obţine restituirea în natură a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 280 mp. situat în Bucureşti, str. A.N., fără număr, parcela 13 (.)".
Cedenţii au pretins că sunt îndreptăţiţi la restituirea imobilului în baza notificărilor nr. 834 din 14 februarie 2002 şi nr. 462 din 12 februarie 2002.
În raport de aceste acte, tribunalul a precizat că reclamantul justifică un interes personal în promovarea acestei acţiuni, care i-ar putea aduce în patrimoniu dreptul de proprietate asupra imobilului, având o speranţă legitimă şi, în consecinţă şi calitate procesuală activă.
Pentru aceste considerente, tribunalul a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active ca neîntemeiată.
Asupra excepţiei puterii de lucru judecat:
Din contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 11 decembrie 1950 rezultă că B.A. a fost proprietarul iniţial al imobilului (fila 11 dosar fond).
B.A. a decedat la data de 09 decembrie 1986 de pe urma sa rămânând ca moştenitori B.I. şi B.V., astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. 338/1992 (fila 13 dosar fond).
Prin sentinţa civilă nr. 10855 din 4 noiembrie 1994, pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, în Dosarul civil nr. 542/1994, a fost admisă acţiunea în revendicarea imobilului teren situat în Bucureşti, str. A.N., fără număr, bl. 13, parcela 13, sector 1, Consiliul Local al Municipiului Bucureşti fiind obligat să lase numiţi lor B.I. şi B.V., în calitate de moştenitori ai numitei B.A., imobilul în deplină proprietate şi posesie, acţiunea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 480, art. 481 C. civ.
Această hotărâre a rămas irevocabilă prin respingerea apelului declarat de Municipiul Bucureşti prin Decizia civilă nr. 1621/ A din 29 iunie 1996 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, nerecurată.
De pe urma defunctului B.I., decedat la 18 martie 1999, au rămas ca moştenitori B.I.C. şi C.M.V., astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. 223 din 11 octombrie 2000 emis de Biroul Notarului Public „R.C." (fila 14 dosar fond).
Prin sentinţa civilă nr. 822 din 27 septembrie 2004 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, a respins ca inadmisibilă acţiunea în revendicare formulată de B.V., C.M.V. şi B.I.C. împotriva Regia Autonoma Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Şi această acţiune a fost întemeiată tot pe dispoziţiile dreptului comun, respectiv dispoziţiile art. 480 şi art. 481 C. civ.
Această hotărâre a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 279 din 17 februarie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Prin acţiune, reclamantul, în calitate de succesor cu titlu particular în baza contractului de cesiune al cedenţilor B.G.I., C.M.V. şi G.M.A., formulează o nouă acţiune îi revendicare privind acelaşi bun imobil, tot în baza dispoziţiilor dreptul comun.
Cum cedenţii sunt moştenitorii B.I. şi B.V., B.I. şi B.V. au obţinut deja o hotărâre de restituire în natură împotriva persoanei juridice care îl deţinea fără drept, respectiv Municipiul Bucureşti – sentinţa civilă nr. 10855 din 4 noiembrie 1994 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, în Dosarul civil nr. 542/1994, aceştia nu mai au deschisă o nouă acţiune în justiţie, care să tindă la acelaşi rezultat juridic, îndreptat împotriva altei persoane juridice reprezentând tot statul, întrucât foştii proprietari şi-au valorificat deja dreptul împotriva statului.
De reţinut că din actele depuse de Regia Autonoma Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat , respectiv Hotărârea de Guvern nr. 60 din 21 ianuarie 2005 şi anexa a rezultat că terenul în litigiu se află în administrarea acesteia şi implicit în domeniul public al statului (filele 99 - 102 dosar fond).
Chiar şi în ipoteza în care a acceptat că nu este îndeplinită condiţia privind tripla identitate cerută de art. 1201 C. civ. în privinţa identităţii părţilor, operează puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 822 din 27 septembrie 2004 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Este lipsit de relevanţă faptul că acţiunea a fost respinsă ca inadmisibilă sub aspectul efectelor puterii de lucru judecat, întrucât nici situaţia de fapt şi nici cea de drept avute în vedere de către instanţă la pronunţarea acestei hotărâri nu au fost modificate.
Tribunalul a reţinut şi Decizia de îndrumare nr. 33/2008 pronunţată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, obligatorie pentru instanţe potrivit art. 329 alin. (3) C. proc. civ. şi Decizia nr. 1055/2008 pronunţată de Curtea Constituţională prin care a fost declarat ca fiind neconstituţional art. 47 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată şi completată.
În această decizie Curtea Constituţională a reţinut „Dreptul de control al Parlamentului se exercită asupra modului cum funcţionează organele puterii judecătoreşti, el stabilind în acest scop regulile după care se desfăşoară activitatea de judecată. Potrivit Constituţiei, acest drept însă se poate exercita numai cu respectarea autorităţii de lucru judecat şi fără a împiedica instanţele judecătoreşti de a-şi exercita atribuţiile prevăzute de art. 124 din Constituţie, de realizare a justiţiei. O imixtiune a puterii legislative care ar pune autoritatea judecătorească în imposibilitatea de a funcţiona, chiar dacă numai cu referire la o anumită categorie de cauze şi pentru o anumită perioadă de timp, ar avea drept consecinţă ruperea echilibrului constituţional dintre aceste autorităţi. De aceea, o dispoziţie legală prin care se suspendă cursul judecăţii sau executarea hotărârilor judecătoreşti definitive referitoare la anumite cauze determinate este neconstituţională".
Or, din relaţiile comunicate de către pârâta Regia Autonoma Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat rezultă că sentinţa civilă nr. 10855 din 04 noiembrie 1994 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, în Dosarul civil nr. 542/1994, nu îi este opozabilă, dar nici nu s-ar putea pune în executare o astfel de hotărâre întrucât bunul este bun public şi nu poate face obiectul restituirii în natură întrucât potrivit art. 135 din Constituţia României şi art. 11 din Legea nr. 213/1998 este inalienabil, imprescriptibil şi insesizabil.
Acesta este şi motivul pentru care cedenţii au formulat o nouă acţiune în instanţă, finalizată prin a sentinţa civilă nr. 822 din 27 septembrie 2004 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Este mai presus de orice dubiu că o restituire în natură este contrară Constituţiei şi legilor în vigoare, ceea ce ar conduce, chiar în ipoteza în care nu ar fi intervenit puterea de lucru judecat a unor hotărâri anterioare, la o soluţie de respingere a acţiunii în sensul judicios solicitat de către pârâta Regia Autonoma Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat prin întâmpinare, şi anume tot ca inadmisibilă.
Aşadar, reclamantul avea deschisă calea valorificării drepturilor sale izvorând din contractul de cesiune pe calea Legii speciale de restituire nr. 10/2001, în baza notificărilor şi numai în echivalent.
În ceea ce priveşte cererea de arătare a titularului dreptului, tribunalul a interpretat-o ca o simplă apărare, având în vedere că reclamantul a chemat în judecată încă de la sesizare atât Regia Autonoma Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat cât şi Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, fiind atributul instanţei de a analiza şi a aprecia pârâtul care justifică în cauză calitate procesuală pasivă, în raport de obiectul pricinii, dar şi de dispoziţiile legale incidente, atât din dreptul comun cât şi din Legea nr. 10/2001, respectiv art. 22 alin. (1), având în vedere că cedenţii au formulat şi notificare.
De altfel, pârâta Regia Autonoma Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat nici nu a înţeles să invoce vreo excepţie legată de calitatea sa procesuală, ori de reprezentant al statului.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, întrucât nu este precizată în ceea ce priveşte cadrul procesual, tribunalul a apreciat că nu are strânsă legătură cu pricina şi urmează a fi înaintată pe cale administrativă pentru a forma obiectul unui alt dosar civil, urmând a fi soluţionată în contradictoriu cu toate părţile care au participat la încheierea contractului de cesiune a cărui nulitate absolută se solicită, potrivit dispoziţiilor art. 120 alin. (2) C. proc. civ., întrucât cererea principală s-a aflat în stare de judecată înainte de a se pune în discuţia părţilor cererea reconvenţională, iar calitatea procesuală a părţilor nu a fost modificată în consecinţă.
Pentru acest motiv, tribunalul a apreciat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 165 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ., a admis excepţia puterii de lucru judecat şi a respins acţiunea în consecinţă, fiind intervenită puterea de lucru judecat.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel G.M.A.
În esenţă a motivat apelul în sensul că, hotărârea a fost dată cu încălcarea principiilor contradictorialităţilor şi a dreptului de apărare.
Astfel excepţia autorităţii lucrului judecat nu a fost pusă în discuţia părţilor. Au mai fost încălcate şi dispoziţiile art. 1201 C. civ. (în sentinţ civilă nr. 10855 din 4 noiembrie 1994 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureş nu există identitate de părţi). Aceeaşi situaţie şi în cazul sentinţei civile nr. 822 din 27 septembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă (filele 2-6 dosar apel).
Prin Decizia civilă nr. 184/ A din 11 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a admis apelul formulat de apelantul - reclamant G.M.A.; a desfiinţat sentinţa apelată cu trimitere spre rejudecare la prima instanţă.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut următaorele:
După cum se observă din acţiunea formulată la fond (filele 1-6 dosar fond) este vorba de o acţiune clasică de revendicare, întemeiată pe art. 480 şi 481 C. civ.
Regia Autonoma Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională invocând printre altele excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi excepţia autorităţii lucrului judecat (filele 65 - 69 dosar fond).
Cauza a fost soluţionată analizându-se cele două excepţii care au fost admise.
În notele scrise G.M.A. a invocat şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulate în revendicare, combătând celelalte excepţii.
Se arată că excepţia autorităţii lucrului judecat a sentinţei civile nr. 822 din 27 septembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă, este nefondată, deoarece prin aceasta nu s-a soluţionat fondul cauzei ci a fost respinsă ca inadmisibilă o acţiune în revendicare pe baza Legi nr. 10/2001 (fila 77 dosar fond).
În final se solicită respingerea excepţiilor şi a cererii reconvenţionale având ca obiect contractul de cesiune.
Or, este cert că soluţiile adoptate prin admiterea excepţiilor calităţii procesuale active şi a autorităţii lucrului judecat fiind admise nu se susţin de actele dosarului.
Este cert că reclamantul are calitate procesuală activă şi totodată chiar tribunalul în argumentele deciziei invocă faptul că şi în situaţia în care excepţia autorităţii lucrului judecat nu s-ar susţine (fila 118 verso dosar, 6 sentinţa tribunalului, alin. (4)) este clar că şi această excepţie a fost greşit admisă.
Fără a argumenta în detaliu, Curtea reţine că cele două excepţii au fost greşit admise.
Împotriva deciziei menţionate mai sus, au declarat recurs, în termen legal pârâţii Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispoziţiilor art.304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate, pârâta Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat a considerat că Decizia civilă nr. 184/ A pronunţată la data de 11 martie 2010 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, este netemeinică şi nelegală, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat, instanţa de fond a motivat în amănunt admiterea excepţiei puterii de lucru judecat tocmai pentru a nu lăsa loc de interpretare.
Totodată, s-a mai arătat că instanţa de fond s-a pronunţat asupra excepţie puterii de lucru judecat invocată de regie, aşa cum a formulat-o şi a fost admisă având în vedere, în principal Sentinţa nr. 822 din 27 septembrie 2004.
Concluzionând, pârâţii au apreciat că instanţa de fond corect a apreciat ca întemeiată excepţia puterii de lucru judecat invocată de Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, fapt ce a condus la pronunţarea unei sentinţe complet şi legal motivată şi totodată temeinică, respingând acţiunea promovată pentru putere de lucru judecat.
În considerentele reţinute de instanţa de apel în cuprinsul deciziei recurate, aceasta a reţinut greşit faptul că prima instanţă a admis şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, în realitate această excepţie a fost respinsă prin sentinţa de fond nr. 286 din 27 februarie 2009.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că imobilul menţionat se află în proprietatea statului în baza Decretului nr. 34/1974 şi în administrarea Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat în temeiul HG nr. 265/2005.
Imobilul s-a aflat începând cu anul 1990 în administrarea Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (HG nr. 1217/1990).
Terenul în litigiu a fost expropriat în temeiul Decretului nr. 34/1974. Potrivit acestuia, „se expropriază şi se trec în proprietatea statului, dându-se în administrarea municipiului Bucureşti, terenurile în suprafaţă de 27.072,81 mp late în mun. Bucureşti" şi „plata despăgubirilor pentru terenurile expropriate se face din bugetul Municipiului Bucureşti pe anul 1974, capitolul «Cheltuieli pentru z acţiuni» din creditele prevăzute la acest capitol, sau prin virări de credite bugetare potrivit dispoziţiilor legale»".
În tabelul anexa la Decret figurează la poziţia 52 d-na B.A., proprietara terenului expropriat, în suprafaţa de 280 mp.
S-a mai învederat faptul că imobilul în litigiu se află în incinta Palatului P. suprafaţa de teren în litigiu fiind inclusă în totalul de 23261,60 mp. este bun proprietate publica a statului şi este administrat de către Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, potrivit HG nr. 265/2005, anexa 5, poziţia 56. Imobilul este destinat asigurării serviciilor publice, de interes naţional, de reprezentare şi protocol.
În dezvoltarea criticilor formulate, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti critică hotărârea instanţei de apel ca fiind nelegala si netemeinica, întrucât Decizia atacată nu cuprinde nicio motivare care a format convingerea instanţei în sensul admiterii apelului reclamantului,aceasta motivare fiind ambigua, lapidara si contradictorie.
Astfel, s-a considerat că, în mod greşit, instanţa de apel a admis apelul reclamantului limitându-se astfel doar la a reţine în considerentele deciziei atacate „ca motivele de apel aşa cum au fost formulate sunt întemeiate. În consecinţa conform art. 297 C. proc. civ. cum instanţa de fond a soluţionat cauza pe excepţii si nu pe fond, apelul se va admite".
Cu privire la acest aspect pârâtul a învederat următoarele aspecte:
Astfel, atunci când a pronunţat Decizia atacata instanţa nu a avut în vedere faptul că art. 137 alin. (1) C. proc. civ. dispune ca: „instanţa se va pronunţa mai intai asupra excepţiilor de procedura, precum si asupra celor de fond, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".
Excepţiile procesuale sunt definite în tratatul de drept procesual civil ca mijloacele procesuale prin care, în condiţiile legii, partea interesata, procurorul sau instanţa din oficiu, invocă în cadrul procesului civil si fără a pune în discuţie fondul dreptului, neregularităţi procedurale privitoare la compunerea si constituirea instanţei, competenta acesteia, ori la procedura de judecata sau lipsuri referitoare la exerciţiul dreptului la acţiune, ori, dimpotrivă, aplicarea normelor legale referitoare la acestea, urmărind, după caz, declinarea competentei, amânarea judecaţii, refacerea unor acte, anularea, perimarea, respingerea cererii ca urmare a admiterii excepţiei. În alţi termeni, întârzierea sau împiedicarea judecaţii.
Prin urmare, dispoziţiile procedurale de mai sus, obliga instanţa ca, o data invocata o excepţie sa o soluţioneze. De regula, aceasta trebuie rezolvata cu prioritate, înainte de a se intra în fondul cauzei sau imediat după invocarea ei.
De asemenea, este ştiut faptul ca excepţiile se invoca, în primul rând, de către parat prin întâmpinare (art. 115) sau, în mod excepţional în condiţiile art. 118 alin. (2). Faptul ca paratului, de obicei, îi revine sarcina de a invoca o excepţie, apare ca firesc luând în considerare finalităţile specifice admiterii excepţiei care, de cele mai multe ori, sunt în deplină concordanţă cu interesul procesual al paratului (întârzierea, împiedicarea judecaţii, anularea cererii, respingerea acesteia, perimarea etc.).
Totodată, s-a solicitat instanţei să aibă în vedere că prin intermediul excepţiilor de fond, cum este excepţia inadmisibilităţii sau excepţia autorităţii lucrului judecat, care au fost invocate în prezenta speţă, se învederează lipsuri sau inculcarea unor norme privitoare la exerciţiul dreptului la acţiune.
Nici excepţiile de procedura si nici cele de fond nu pun în discuţie fondul cauzei iar admiterea excepţiilor de fond conduce la respingerea acţiunii pe cale de consecinţă.
Aşa cum am menţionat deja, excepţiile absolute, cum este şi excepţia autorităţii lucrului judecat, pot fi însa invocate oricând în cursul judecaţii, chiar în apel sau recurs, cu consecinţa pentru instanţa a obligativităţii soluţionării lor. De asemenea, observarea şi invocarea acestor excepţii este obligatorie chiar şi pentru instanţa de judecata, întrucât neinvocarea unei excepţii de ordine publică ce ar trebui admisă poate conduce la nulitatea hotărârii, în cazul în care aceasta este invocată şi soluţionată pentru prima oara într-o cale de atac.
S-a mai solicitat instanţei să se observe că cele două excepţii invocate de către Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, respectiv excepţia inadmisibilităţii, precum şi excepţia autorităţii lucrului judecat, au fost aduse la cunoştinţa părţilor şi puse în discuţia acestora, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă din data de 20 februarie 2009 în dosarul de fond a Tribunalului Bucuresti, secţia a IV-a civila.
Mai mult, pentru soluţionarea excepţiei autorităţii lucrului judecat s-au administrat probe şi anume hotărârea anterioara respectiv sentinţa civila nr. 822 din 27 septembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civila), prin care a fost soluţionat litigiul introdus de autoarele reclamantului, B.V., C.M.V. si B.I.C., prin care instanţa a respins ca inadmisibila cererea formulata de reclamante.
Prin urmare, dispoziţiile procedurale de mai sus, obligă instanţa ca, o data evocată o excepţie să o soluţioneze. Astfel consideră că în mod corect instanţa de fond a soluţionat excepţiile invocate, cu prioritate, nefiind necesara soluţionarea cauzei pe fond deoarece aşa cum a învederat mai sus potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ. instanţa este obligată să se pronunţe mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond, care fac de prisos,în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Prin urmare, în mod temeinic şi legal instanţa de fond a admis excepţia autorităţii lucrului judecat şi a respins acţiunea ca atare nefiind necesară cercetarea fondului.
A mai considerat pârâtul că instanţa de apel s-a aflat într-o gravă eroare atunci când a reţinut în considerentele deciziei care face obiectul prezentului recurs că cele doua excepţii respectiv excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi excepţia puterii lucrului judecat au fost greşit admise de instanţa de fond.
Cu privire la acest aspect, s-a solicitat instanţei de apel să observe că din cele două excepţii amintite mai sus, instanţa de fond a admis numai excepţia puterii lucrului judecat iar excepţia lipsei calităţii procesuale active a fost respinsa si prin urmare aceasta nu a fost admisa, aşa cumînmod eronat a reţinut instanţa de apel.
În ceea ce priveşte excepţia puterii lucrului judecat, instanţa de fond în mod corect a admis această excepţie având în vedere următoarele argumente:
Aşa cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2172 din 11 decembrie 1950 B.A. a fost proprietarul iniţial al imobilului.
De pe urma numitei B.A., care a decedat la data de 9 decembrie 1986 au rămas ca moştenitori B.I. şi B.V. aşa cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. 338/1992.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, B.I. şi B.V., în calitate de moştenitori ai numitei B.A. au solicitat în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Bucureşti să le lase în deplina proprietate şi posesie imobilul teren situatînBucureşti, str. A.N.
Prin sentinţa civilă nr. 10855 din 4 noiembrie 2004 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 542/1994, a fost admisă acţiunea în revendicarea imobilului teren situat la adresa menţionată mai sus.
Aceasta hotărâre a rămas irevocabilă prin respingerea apelului declarat de Municipiul Bucureşti prin Decizia civila nr. 1621/ A din 29 iunie 1996, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, nerecurată.
De pe urma defunctului B.I. decedat la data de 18 martie 1999, au rămas ca moştenitori B.I.C. şi C.M.V., astfel cum rezulta din certificatul de moştenitor din 11 octombrie 2000 emis de Biroul Notarului Public R.C.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civila, ce a făcut obiectul Dosarului nr. 1173/2004 B.V., C.M.V. si B.I.C. au solicitat în contradictoriu cu Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat si Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice ca instanţa sa dispună lăsarea în deplina proprietate si liniştita posesie a terenului situat în Bucureşti, str. A.N. în suprafaţa de 280 mp si compararea titlurilor de proprietate ale pârtilor pentru imobilul situatînBucureşti, str. A.N., în suprafaţa de 280mp.
Prin sentinţa nr. 822 din 27 septembrie 2004 instanţa a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamante împotriva Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat si Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice, deoarece acestea nu s-au prevalat de prevederile Legii nr. 10/2001 anterior introducerii cererii de chemare în judecata.
Sentinţa mai sus menţionata a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 279 din 17 februarie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civila.
La data de 10 martie 2008 B.G.l. (mandatarul lui B.V.) şi C.M.V., personal şi în calitate de mandatar al lui B.I.C. au încheiat contractul de cesiune autentificat din 10 martie 2008 cu, reclamantul G.M.A.
Potrivit acestui contract, cesionarul a dobândit vocaţia de a solicita şi de a obţine restituirea în natură a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţa de 280 mp situat în Bucureşti, str. Amiral Negrescu, fără număr, bloc13, parcela 13, sector, cesionarul având nu numai vocaţia de a solicita restituirea imobilului asupra terenului menţionat la adresa mai sus arătata, dar acestuia îi este opozabila sentinţa civila nr. 822 din 27 septembrie 2004.
Or, prin prezenta acţiune, reclamantul, în calitate de succesor cu titlu particular în baza contractului de cesiune al cedentilor B.G.I. (mandatarul lui B.V.) şi C.M.V., reclamantul G.M.A. a formulat o noua acţiune în revendicare privind acelaşi imobil potrivit dispoziţiilor dreptului comun.
Or, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, cum cedenţii sunt moştenitorii numitei B.A. iar B.I. si B.V. au obţinut deja o hotărâre de restituire în natură împotriva persoanei juridice care îl deţinea fără drept, respectiv Municipiul Bucureşti - sentinţa civila nr. 10855 din 4 noiembrie 1994 pronunţata de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 542/1994, aceştia nu mai au deschisă o noua acţiune în justiţie care să tindă la acelaşi rezultat juridic îndreptat împotriva altei persoane juridice reprezentând tot statul, întrucât foştii proprietari şi-au valorificat deja dreptul împotriva statului.
Reclamantul din prezenta acţiune a solicitat obligarea paraţilor să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie a imobilului teren situat Bd. P., (parcela 13 din blocul de parcele 13 de la fosta adresă de pe str. A.N., în suprafaţă de 280 mp.
Or, cu privire la acest aspect, art. 1201 C. civ. care dispune următoarele: „Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate".
Având în vedere identitatea între hotărârea dată respectiv sentinţa civilă nr. 822 din 27 septembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civila, şi prezenta cauză respectiv identitatea de parti, obiect şi cauză şi faptul că autoritatea de lucru judecat este o excepţie absolută si peremtorie consideră că în mod corect instanţa de apel a admis această excepţie.
Totodată, este lipsită de relevanţă apărarea reclamantului prin care a arătat faptul că „ pentru ca o hotărâre judecătorească să creeze autoritate de lucru judecat chiar faţă de o cauza identică sub aspectul pârtilor, obiectului şi cauzei cererii, trebuie ca ea să cuprindă o dezlegare de fond a raportului juridic litigios ce a fost dedus judecaţii, căci rezolvarea pricinii prin reţinerea oricărui incident de ordin procedural cum ar fi chiar o excepţie de inadmisibilitate, nu împiedica promovarea unei noi acţiuni similare".
Astfel, cu privire la acest aspect consideră că instanţa de fond în mod judicios a reţinut ca „ este lipsit de relevanta faptul că acţiunea a fost respinsă ca inadmisibilă sub aspectul efectelor puterii de lucru judecat, întrucât nici situaţia de fapt şi nici de drept avute vedere de către instanţa la pronunţarea acestei hotărâri nu au fost modificate".
Examinând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate.
Articolul 261 alin. (5) C. proc. civ., prevede obligaţia pentru instanţa de jduecată de a arăta în cadrul hotărârii motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor.
Motivarea hotărârii trebuie să fie clară, precisă, să nu se rezume la o înşiruire de fapte şi argumente, să răspundă în fapt şi în drept tuturor cererilor părţilor, să conducă în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv.
Analizând Decizia recurată, se constată faptul că instanţa de apel nu a arătat în considerentele hotărârii motivele pentru care a concluzionat că excepţia autorităţii de lucru judecat a fost reţinută greşit de prima instanţă.
Instanţa de apel reia susţinerile intimatei Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat din întâmpinare şi ale apelantului din notele scrise, referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi excepţia autorităţii de lucru judecat, fără însă a-şi argumenta în vreun fel soluţia pronunţată de desfiinţare a hotărârii apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, obligaţie pe care o avea potrivit dispoziţiilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ.
Simpla menţiune din cuprinsul considerentelor că soluţia adoptată prin admiterea celor două excepţii de către prima instanţă nu se susţine de actele şi lucrările dosarului, nu echivalează cu motivarea hotărârii în cadrul căreia instanţa de apel avea obligaţia să analizeze în paralele cele două acţiuni în revendicare şi să stabilească care sunt elementele care nu sunt identice pentru a fi întrunită tripla identitate de obiect, părţi şi cauză, la care face referire art. 1201 C. civ.
În condiţiile arătate, nemotivarea deciziei recurate face imposibilă exercitarea controlului judiciar de către instanţa de recurs, fiind motivul pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (2) raportat la art. 304 pct. 7, Înalta Curte va admite recursurile, va casa Decizia recurată şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâţii Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat şi de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti împotriva deciziei nr. 184/ A din 11 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2665/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2525/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
