ICCJ. Decizia nr. 2525/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2525/2011
Dosar nr. 11566/2/2009
Şedinţa publică din 18 martie 2011
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 639/ A din 30 septembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis apelul declarat de reclamanţi, a fost schimbată în tot sentinţa atacată, în sensul admiterii contestaţiei, s-a dispus anularea deciziei nr. 1392 din 27 februarie 2003 emisă de SC H. SA, fiind obligată să emită o nouă decizie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că prin Decizia contestată în prezenta cauză s-a respins notificarea prin care reclamanţii au solicitat restituirea terenului în suprafaţă de cca. 54.881,48 mp situat la Capra Foii – Voineasa, întrucât nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate, terenul nefiind identificat conform legii cadastrului şi nici dovada calităţii de persoane îndreptăţite, nefiind astfel îndeplinite prevederile art. 21 pct. 2 din Legea nr. 10/2001.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, acesta fiind identificat prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expert S.G.G., iar în ce priveşte dovada calităţii de persoane îndreptăţite a reclamanţilor, Curtea a constatat că sunt îndreptăţiţi în temeiul dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 10/2001, făcându-se dovada calităţii acestora de moştenitori ai proprietarilor iniţiali ai terenului, din actele de vânzare - cumpărare depuse la dosar.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire SC H. SA, invocând dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
În motivarea cererii, s-a arătat că în speţă este îndeplinită cerinţa primului paragraf al art. 322 pct. 5 C. proc. civ., respectiv aceea de a fi vorba despre o hotărâre rămasă definitivă în instanţa de apel, precum şi faptul că temeiul cererii de revizuire îl constituie descoperirea unor înscrisuri ce sunt determinante în soluţionarea cauzei, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscute de către instanţa de judecată acestea ar fi putut duce la pronunţarea unei alte soluţii.
În acest sens s-a arătat că, întrucât s-a contestat şi în faţa instanţei ce a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se solicită certitudinea concluziilor la care s-a ajuns în raportul de expertiză în specialitate topografie, cadastru şi geodezie întocmit de expertul tehnic judiciar S.G.G., revizuienta a solicitat opinia unui expert în specialitatea topografie pentru identificarea exactă a terenului solicitat prin notificare.
În ceea ce priveşte susţinerea privind împrejurarea că nu a fost identificat corect terenul cu privire la care petenţii pretind că sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură în temeiul actului de vânzare - cumpărare nr. 87 din 30 mai 1924, această susţinere este justificată pe acte de a-l căror cuprins am luat cunoştinţă din expertiza tehnică extrajudiciară efectuată de către expertul F.O., ce a fost depusă la subscrisa din 10 noiembrie 2009 şi pe care o ataşăm la prezenta.
Astfel, în cuprinsul acestei expertize se face referire la actele pe care se întemeiază cererea de revizuire, respectiv: titluri de proprietate ale unor vecini ai autorilor petenţilor, adică Actul de vânzare - cumpărare din 151 din 24 noiembrie 1943, prin care I.C., moştenitoarea lui A.S., a vândut lui Ş.I. (anexa 5 la raportul de expertiză topo extrajudiciară) şi Actul de dotă (anexa nr. 8 la raportul de expertiză topo extrajudiciară); acte emanând de la autorităţi cu privire la drepturile de proprietate ale vecinilor referitoare la terenurile deţinute în punctul „Capra Foii", precum Minuta încheiată la 4 martie 1966 prin care proprietari de terenuri în punctul „Capra Foii", respectiv Ş.I., M.I.şi I.V. pun la dispoziţia autorităţilor terenurile deţinute în schimbul altor loturi de teren (anexa 6 la raportul de expertiză topo extrajudiciară) şi Adeverinţa din 7 august 1995 a Consiliului Local Voineasa (anexa 7 la raportul de expertiză topo extrajudiciară); raport de expertiză topo efectuat în Dosarul nr. 10203/1991 al Judecătoriei Rm. Vâlcea (anexa 4 la raportul de expertiză topo extrajudiciară) la realizarea căruia s-au avut în vedere titlurile de proprietate ale vecinilor autorilor petenţilor.
În raport de aceste acte, s-a solicitat să se efectueze o nouă expertiză în specialitatea topografie, pentru a se putea stabili cu exactitate suprafaţa ce a aparţinut autorilor petenţilor şi care s-ar afla în patrimoniul revizuientei, această solicitare fiind întemeiată şi pe concluziile expertizei extrajudiciare F.O., care relevă faptul că expertiza S.G.G. a identificat în plus o suprafaţă de 3.553 mp (529 reprezentând fostul traseu al gârlei şi 2.962 mp la sud de aceasta) ce a nu a fost proprietatea autorilor reclamanţilor si pentru care, în ipoteza dispunerii unor măsuri reparatorii, în natură sau prin echivalent, apelanţii - reclamanţi (petenţii) ar beneficia de o îmbogăţire fără justă cauza.
În realitate, suprafaţa ce s-ar suprapune cu terenul proprietatea revizuientei în temeiul Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 12 iulie 1993 este de 14.570 mp în loc de 18.122,66 mp cât s-a reţinut prin expertiza S.G.G. efectuată în Dosarul nr. 1473/2004 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII a civilă.
S-a precizat expres că cererea de revizuire nu se fundamentează pe expertiza extrajudiciară F.O., ci pe actele ce au fost avute în vedere de expert la realizarea lucrării, acte de al căror conţinut revizuienţii au luat cunoştinţă odată cu raportul de expertiză efectuat de către d-nul expert F.O.
Acest raport constituie, însă, o probă atât în sprijinul susţinerii admisibilităţii revizuirii, cât şi în ceea ce priveşte stabilirea întinderii reale a dreptului de proprietate ce a aparţinut autorilor petenţilor şi, în final, chiar a întinderii dreptului la măsuri reparatorii.
Cererea a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
La termenul din 12 martie 2010, Curtea din oficiu, a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a intimaţilor D.E., M.G., M.N., M.I. şi C.D., excepţie ce a fost admisă, din următoarele considerente:
Astfel cum rezultă din extrasele pentru uz oficial de pe actele de deces ale persoanelor mai sus indicate, acestea erau decedate la data formulării cererii de revizuire, C.D. fiind decedată la 22 aprilie 2008, M.I., fiind decedat la 01 februarie 2008, M.N., fiind decedat la 07 decembrie 2008, M.G., fiind decedat la 29 octombrie 2008, iar D.E., fiind decedată la data de 27 iunie 2009, în condiţiile în care cererea de revizuire formulată împotriva deciziei civile nr. 639/ A din 30 septembrie 2005, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost formulată la data de 08 decembrie 2009.
În aceste condiţii, reţinând faptul că potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. civ., orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate fi parte în judecată, rezultă că în cazul persoanelor fizice capacitatea de folosinţă începe la naşterea acestora şi încetează la moartea lor, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954.
Prin Decizia nr. 3/A din 19 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.
În motivarea soluţiei sale, Curtea a reţinut următoarele considerente:
Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., calea de atac extraordinară a revizuirii poate fi exercitată împotriva hotărârilor rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi hotărârilor date de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul, în situaţia în care, după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a revizuit hotărârea unei instanţe penale sau administrative pe care aceasta s-a întemeiat.
Din motivarea cererii de revizuire rezultă că revizuienta a avut în vedere prima ipoteză reglementată de dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Însă, pentru a se putea invoca acest motiv şi a se admite revizuirea trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: partea interesată să se bazeze pe un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită, înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii, înscrisul nou trebuie prezentat de partea care exercită revizuirea şi nu se poate pretinde instanţei să-l administreze din oficiu.
Cerinţele legale ce determină admisibilitatea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., nu sunt îndeplinite în cauză, deoarece chiar dacă înscrisurile noi pe care revizuienta le invocă respectiv: actele de vânzare - cumpărare din 24 noiembrie 1943 şi actul de dotă, acte emanând de la autorităţi respectiv minuta din 4 martie 1966 şi adeverinţa dinn 7 august 1995 a Consiliului Local Voineasa şi raportul de expertiză topo efectuat în Dosarul nr. 10203/1991 al Judecătoriei Rm. Vâlcea, iar cu excepţia raportului de expertiză tehnică extrajudiciară, acestea existau la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită, acestea îndeplinesc cerinţa de a nu fi putut fi prezentate în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că au fost reţinute de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii, deoarece astfel cum s-a decis în jurisprudenţă nu constituie motiv de revizuire descoperirea oricăror acte, ci numai a acelora reţinute de partea potrivnică sau a celor ce nu au putut fi produce datorită forţei majore.
Cu privire la raportul de expertiză tehnică extrajudiciară s-a reţinut faptul că acesta nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate constând în cerinţa existenţei acestuia la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită.
În speţă, nu este îndeplinită nici condiţia constând în faptul că înscrisurile invocate în susţinerea cererii de revizuire să fie determinante, în sensul că dacă ar fi fost cunoscute de instanţă cu ocazia judecării pricinii, soluţia ar fi putut fi alta decât cea pronunţată, în condiţiile în care revizuienta în motivarea cererii de revizuire face trimitere la un alt mijloc de probă, în sensul solicitării de a i se încuviinţa efectuarea unui nou raport de expertiză, iar pe de altă parte dosarul nr. 10203/1991 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, nu priveşte părţile din prezentul litigiu.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuienta SC H. SA care, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., a formulat următoarele critici.
1. În mod greşit instanţa a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a numiţilor D.E., C.D., M.N.N., M.I.G., M.G.I., întrucât în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 243 C. proc. civ.
Astfel, în ipoteza decesului uneia dintre părţile cauzei, este aceea a introducerii în proces a moştenitorilor persoanelor decedate.
Într-adevăr, pentru a putea fi parte într-un proces civil, persoana chemată în judecată trebuie să aibă capacitate procesuală de folosinţă, respectiv să aibă aptitudinea de a dobândi drepturi şi de a fi capabilă să îşi asume obligaţii în plan procesual.
Însă, în ipoteza în care decesul uneia dintre părţile cauzei intervine pe parcursul desfăşurării procesului, indiferent că avem în vedere exercitarea căilor de atac ordinare sau extraordinare, considerăm că instanţa trebuie să dispună efectuarea demersurilor necesare identificării moştenitorilor persoanelor decedate şi introducerii acestora în cadrul procesului, în considerarea calităţii lor de succesori în drepturi ai autorilor lor.
Procesul civil începe cu sesizarea organului jurisdicţional prin cererea de chemare în judecată şi se finalizează prin executarea hotărârii judecătoreşti pronunţate în cauză.
Prin urmare, condiţia intervenirii decesului uneia dintre părţile litigiului „pe parcursul procesului" este îndeplinită în. speţă, întrucât decesul intimaţilor nu a intervenit înainte de formularea unei noi acţiuni împotriva acestora, ci pe parcursul exercitării unei căi de atac în cadrul unui proces care a fost iniţiat şi de aceştia din urmă.
În situaţia în care nu s-ar proceda în sensul celor de mai sus, ci s-ar dispune admiterea excepţiilor invocate, considerăm că s-ar aduce o gravă atingere dreptului subscrisei de a uza de toate căile de atac pe care legea procesual civilă le pune la dispoziţia părţilor unui litigiu.
Astfel, nu poate fi stabilită în sarcina acelor părţi din proces, care înţeleg să formuleze o cale de atac împotriva hotărârii pronunţate de o instanţă inferioară, obligaţia de a verifica dacă persoanele care au avut calitatea de parte în faţa primei instanţe mai au capacitate de folosinţă la momentul formulării căii de atac.
Obligaţia verificării capacităţii de folosinţă şi de exerciţiu a persoanei împotriva cărei urmează a fi introdusă o acţiune revine aceluia care are calitatea de reclamant în faţa primei instanţe, cel care efectuează demersurile iniţierii unui litigiu nou, şi care, trebuie să pornească acţiunea împotriva unor persoane care să poată fi capabile să aibă drepturi şi să îşi asume obligaţii pe plan procesual civil.
Or, calea de atac este doar una dintre formele de manifestare a acţiunii în cadrul procesului civil ce a fost iniţiat de către intimaţi.
Fiind o cale de atac, revizuirea nu declanşează un litigiu nou, ci reprezintă numai o fază procesuală a aceleiaşi cauze, ceea ce face ca judecata sa nu se poată desfăşura decât în cadrul procesual deja existent în etapele procesuale anterioare
Prin urmare, instanţa investită cu soluţionarea cererii de revizuire ar fi trebuit să dispună respingerea excepţiei lipsei capacităţii de folosinţa şi aplicarea dispoziţiilor art. 243 C. proc. civ., în sensul introducerii în proces a moştenitorilor persoanelor decedate înaintea exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii.
În aceste condiţii, se impune admiterea recursului si, faţă de prevederile art. 312 alin. (3) din Codul de procedură civila, trimiterea cauzei la instanţa de apel pentru judecarea în fond a cererii de revizuire, prin introducerea in cauza a moştenitorilor intimaţilor.
2. În ce priveşte greşita soluţionare de către instanţă a excepţiei inadmisibilităţii cererii de revizuire:
Prin hotărârea recurată, Curtea de Apel a respins în mod greşit cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă, considerând în mod eronat că nu ar fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Decizia civilă nr. 639/ A din 30 septembrie 2005, a cărei revizuire a fost respinsă, face parte din categoria hotărârilor susceptibile de revizuire, fiind o hotărâre dată în apel, prin care s-a soluţionat fondul pricinii, în urma schimbării în totalitate a hotărârii primei instanţe şi a admiterii cererii de chemare în judecată.
Această hotărâre a rămas definitivă în apel ca urmare a respingerii recursului declarat de subscrisa prin Decizia nr. 4243 din 28 aprilie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Aşa fiind, este îndeplinită cerinţa primului paragraf al art. 322 C. proc. civ., respectiv aceea de a fi vorba despre o hotărâre rămasă definitivă în instanţa de apel.
De asemenea, sunt îndeplinite condiţiile cumulative cerute de ipoteza art. 322 pct. 5 din C. proc. civ.
a) Referitor la îndeplinirea condiţiei imposibilităţii prezentării înscrisurilor in faţa instanţei de apel, instanţa de revizuire a reţinut eronat că nu este îndeplinită cerinţa existenţei unui înscris probator nou care să nu fi fost înfăţişat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurarea mai presus de voinţa părţii.
Toate înscrisurile invocate în susţinerea cererii de revizuire, mai puţin expertiza topo extrajudiciara, nu puteau fi prezentate, fie pentru că revizuienta nu a fost parte în procesul în care s-a efectuat expertiza topo (Dosar nr. 10203/1991 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea), fie, în ce priveşte celelalte acte, respectiv actul de vânzare - cumpărare din 151 din 24 noiembrie 1943, prin care I.C., moştenitoarea lui A.S., a vândut lui Ş.I. (anexa 5 la raportul de expertiză topo extrajudiciară) şi actul de dotă (anexa nr. 8 la raportul de expertiză topo extrajudiciară) – acestea sunt titluri de proprietate ale unor vecini ai autorilor petenţilor. Or, în posesia acestor înscrisuri revizuienta nu putea intra, dat fiind faptul că autorităţile competente (arhivele naţionale) nu eliberează astfel de acte unor terţe persoane.
Rezultă aşadar că, imposibilitatea de înfăţişare a înscrisurilor pe care s-a întemeiat cererea de revizuire se datorează unei împrejurări mai presus de voinţa revizuientei, care nu a avut cunoştinţă de existenţa acestor înscrisuri la momentul soluţionării cauzei în apel.
În ce priveşte susţinerea instanţei de revizuire, potrivit căreia raportul de expertiză extrajudiciară nu îndeplineşte condiţia privind existenţa acestuia la momentul la care a fost pronunţată hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat, instanţa de apel s-a aflat în eroare atunci când a considerat că cererea de revizuire s-a întemeiat pe acest înscris.
În realitate, revizuirea a avut drept temei înscrisurile pe care expertul F.O. şi-a întemeiat expertiza extrajudiciară, înscrisuri care existau la data când a fost pronunţată hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat.
b) Referitor la cerinţa ca înscrisul pe care se întemeiază revizuirea să fie determinant, hotărârea instanţei de revizuire este eronată în ceea ce priveşte argumentele pentru care a reţinut neîndeplinirea acestei condiţii.
Cererea de revizuire a avut drept temei descoperirea unor înscrisuri ce sunt determinante în soluţionarea cauzei, în sensul că, existând la data pronunţării hotărârii, dacă ar fi fost cunoscute de către instanţa de judecată, acestea ar fi putut duce la pronunţarea unei alte soluţii.
Astfel, titlurile de proprietate ale vecinilor autorilor petenţilor, respectiv actul de vânzare - cumpărare din 24 noiembrie 1943, prin care I.C., moştenitoarea lui A.S., a vândut lui Ş.I. (anexa 5 la raportul de expertiză topo extrajudiciară) şi actul de dotă (anexa nr. 8 la raportul de expertiză topo extrajudiciară) sunt acte determinante, întrucât, daca ar fi fost cunoscute instanţei de apel, soluţia acesteia nu ar fi fost fundamentata pe raportul de expertiza topo efectuat de expertul S.G.G. cu referire la constatarea calităţii petenţilor de persoane îndreptăţite la masuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001 pentru suprafaţa de 18.122,66 mp, ci doar pentru suprafaţa de 14.570 mp.
Caracterul determinant al înscrisurilor prezentate - în sensul că acestea ar fi putut schimba soluţia din hotărârea a cărei revizuire se solicită dacă ar fi fost cunoscute - presupune necesitatea cercetării fondului revizuirii, pentru a se verifica tocmai calitatea înscrisului nou de a schimba situaţia de fapt.
Astfel, în practica judiciară s-a decis în sensul că „în ceea ce priveşte caracterul determinant al actului nou, aceasta este o problema de fond pe care instanţa trebuie să o soluţioneze la evocarea fondului".
Ca atare, soluţia corectă ar fi fost admiterea in principiu a cererii de revizuire si pronunţarea hotărârii finale asupra revizuirii după administrarea probelor.
Expertiza F.O. relevă faptul că expertiza administrată în faţa instanţei de fond (efectuată de expertul S.G.G.) a identificat în plus o suprafaţă de 3.553 m.p. (529 m.p. reprezentând fostul traseu al gârlei şi 2.962 m.p. la sud de aceasta) ce nu a fost proprietatea autorilor reclamanţilor şi pentru care, în ipoteza dispunerii unor măsuri reparatorii, în natură sau prin echivalent, intimaţii ar beneficia de o îmbogăţire fără justă cauză.
În realitate, suprafaţa ce s-ar suprapune cu terenul proprietatea subscrisei în temeiul Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 12 iulie 1993 este de 14.570 m.p. în loc de 18.122,66 mp cât s-a reţinut prin expertiza S.G.G. efectuată Dosarul nr. 1473/2004 al Curţii de Apel Bucureşti.
Prin urmare, recurenta consideră că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate ale cererii de revizuire fundamentate pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ.
3. În ce priveşte nesoluţionarea cererii de suspendare, după cum reiese din hotărârea atacată, instanţa de revizuire a omis nu numai să se pronunţe cu privire la această cerere, dar nici nu a examinat-o.
Recurenta solicită admiterea recursului şi, în principal, casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea cererii de revizuire, iar, în subsidiar, modificarea hotărârii pronunţate în cadrul revizuirii, în sensul admiterii cererii de revizuire, modificării în parte a hotărârii instanţei de apel şi respingerii contestaţiei introduse de către reclamanţi cu privire la suprafaţa de 3.553 mp. teren situat în comuna Voineasa, punctul „Capra Foii", zonă cunoscută şi sub numele de „Platforma Tehnologică".
Solicită admiterea recursului şi, în principal, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea cererii de revizuire, iar în subsidiar, modificarea deciziei, în sensul admiterii cererii de revizuire, modificarea în parte a hotărârii instanţei de apel, iar pe fond, respingerea contestaţiei, în ce priveşte suprafaţa de 3.553 mp teren, situat în Comuna Voineasa, punctul „Capra Foii", cunoscută şi sub numele „Platforma tehnologică".
Examinând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
1. Soluţia admiterii excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a numiţilor D.E., C.D., M.N.N., M.I.G., M.G.I. este legală.
Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, însă formularea unei cereri în contradictoriu cu persoane care au aptitudinea de a avea drepturi şi de a-şi asuma obligaţii pe plan procesual constituie principala condiţie pentru justificarea interesului legitim al reclamantului de a sesiza instanţa judecătorească.
Soluţia admiterii excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a numiţilor D.E., C.D., M.N.N., M.I.G., M.G.I. este corectă, în raport cu dispoziţiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile şi cu cele ale art. 7 din Decretul nr. 31/1954, potrivit cărora capacitatea de folosinţă se pierde odată cu moartea persoanei.
Cererea fiind formulată în contradictoriu cu persoane a căror capacitate de folosinţă încetase, prin decesul acestora, nu exista pentru instanţă obligaţia identificării moştenitorilor acestora şi citării lor în proces, astfel cum susţine recurenta.
Numai atunci când decesul survine după data înregistrării cererii, procesul este continuat prin introducerea în cauză a moştenitorilor celui decedat, însă şi în această situaţie partea interesată trebuie să ia măsurile necesare pentru continuarea procesului, prin introducerea în cauză a moştenitorilor părţii decedate în cursul procesului.
Nu poate fi reţinută critica recurentei potrivit căreia, întrucât decesul intimaţilor nu a intervenit înainte de formularea unei noi acţiuni împotriva acestora, ci pe parcursul exercitării unei căi de atac, în cadrul unui proces care a fost iniţiat, în mod greşit a fost admisă excepţia lipsei capacităţii de folosinţă, în speţă fiind aplicabile dispoziţiile art. 243 C. proc. civ.
Revizuienta a investit instanţa cu o cale extraordinară de atac, în care, trebuiau să figureze ca părţi, persoanele din dosarul în care s-a pronunţat Decizia supusă revizuirii. Numai că, raportul procesual nu se putea lega cu persoanele decedate la data formulării cererii, întrucât aceştia nu îndeplineau una din condiţiile obligatorii pentru a putea deţine calitatea de parte, anume aceea de a exista, deci de a avea capacitate de folosinţă.
Aşa fiind, prima critică apare ca nefondată şi nu poate fi primită.
2. Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, aşa încât exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Statuând că se poate cere revizuirea pentru motivul mai sus arătat, legiuitorul s-a referit la acele înscrisuri care, nefiind cunoscute, nu au putut fi verificate de instanţa care a judecat, fapt care a permis săvârşirea unei erori de fapt involuntare ce se impune a fi corectată şi care este de natură să conducă la schimbarea soluţiei pronunţată.
În sensul textului legal enunţat, poate fi invocat ca act nou pentru revizuirea hotărârii numai un înscris care a existat la data când s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere şi pe care partea nu l-a putut prezenta instanţei pentru că a fost reţinut de partea adversă ori dintr-o împrejurare de forţă majoră şi care este apt să conducă, prin el însuşi, la anularea deciziei atacate, întrucât confirmă o situaţie fundamental deosebită de aceea care a fost reţinută de instanţă ca determinantă în darea soluţiei.
În analizarea revizuirii întemeiate pe prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., instanţa sesizată este obligată să se limiteze, potrivit art. 326 alin. (3) C. proc. civ., la analiza admisibilităţii cererii şi a faptelor pe care se întemeiază, fără a putea repune în discuţie proba cu expertiză ori reaprecia înscrisurile preexistente la dosar, aşa cum susţine recurenta, aceleaşi rigori fiind impuse şi instanţei care soluţionează recursul declarat împotriva deciziei prin care s-a soluţionat cererea de revizuire.
Admisibilitatea cererii de revizuire este condiţionată nu numai de descoperirea ulterior judecăţii a unor acte noi şi de imposibilitatea înfăţişării lor în instanţă datorită unor împrejurări mai presus de voinţa părţii, dar şi de caracterul determinant al acestor înscrisuri.
Pentru ca înscrisurile să fie „înscrisuri determinante" în sensul dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., este necesar ca ele, dacă ar fi fost cunoscute de instanţă cu ocazia judecării pricinii, să fi putut duce la altă soluţie decât cea pronunţată.
În speţă, înscrisurile noi pe care revizuienta le invocă sunt actele de vânzare - cumpărare din 24 noiembrie 1943 şi actul de dotă, minuta din 4 martie 1966 şi adeverinţa din 7 august 1995 a Consiliului Local Voineasa, raportul de expertiză topo efectuat în Dosarul nr. 10203/1991 al Judecătoriei Rm. Vâlcea, precum şi raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de expert F.O.
În cadrul cererii de revizuire, instanţa are obligaţia să verifice impactul şi efectele acestor acte asupra soluţiei pronunţate în cauză şi dacă au caracter determinant în retractarea hotărârii atacate.
Recurenta susţine că înscrisurile prezentate constituie titlurile de proprietate ale vecinilor autorilor petenţilor, respectiv actul de vânzare - cumpărare din 24 noiembrie 1943, prin care I.C., moştenitoarea lui A.S., a vândut lui Ş.I. (anexa 5 la raportul de expertiză topo extrajudiciară) şi actul de dotă (anexa nr. 8 la raportul de expertiză topo extrajudiciară) şi că acestea au caracter determinant, în sensul dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. întrucât, dacă ar fi fost cunoscute instanţei de apel, soluţia acesteia nu ar fi fost fundamentată pe raportul de expertiza topo efectuat de expertul S.G.G., cu finalitatea constatării calităţii petenţilor de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001 pentru suprafaţa de 18.122,66 mp, ci doar pentru suprafaţa de 14.570 mp.
Susţinerea este eronată şi nu poate fi primită, întrucât aceste acte ar fi putut eventual, cel mult, dacă ar fi fost prezentate instanţei care a soluţionat pricina în fond, să conducă la efectuarea unei expertize sau să schimbe concluzia expertizei efectuate şi nu, prin ele însele, fără administrarea vreunei alte probe, să conducă la schimbarea soluţiei.
În acest sens trebuie interpretată condiţia caracterului determinant al înscrisurilor în cadrul cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., deoarece nu constituie motiv de revizuire descoperirea oricăror acte, ci numai a acelora care, dacă ar fi fost cunoscute, fără a fi necesar a se administra şi alte probe, ar fi putut duce la altă soluţie decât cea pronunţată.
Ca urmare, simplul fapt că partea a descoperit ulterior anumite înscrisuri probatorii, fără a dovedi că o împrejurare mai presus de voinţa sa a împiedicat-o să le procure în timpul procesului, nu este de natură să justifice admiterea cererii de revizuire deoarece, în caz contrar, un proces definitiv câştigat ar putea fi supus revizuirii pe bază de acte şi dovezi posterior confecţionate, iar autoritatea de lucru judecat ar deveni iluzorie.
Întemeindu-şi cererea de revizuire pe aceste acte, revizuienta solicită de fapt o rejudecare a recursului în baza aceloraşi probe, existente deja la dosar şi care au fost avute în vedere la pronunţarea soluţiei, situaţie inadmisibilă, care ar duce la încălcarea puterii de lucru judecat a hotărârii instanţei de recurs.
În aceste condiţii, în mod corect cererea de revizuire a fost respinsă, în cauză nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate ale acestei căi de atac, anume aceea ca înscrisurile prezentate ca fiind înscrisuri noi, să fi avut caracter determinant, prin ele însele, în sensul că dacă ar fi fost cunoscute la soluţionarea cauzei, ar fi determinat o altă soluţie.
Odată constatată ca nefiind îndeplinită această condiţie, restul argumentelor pe baza cărora prima instanţă a respins cererea de revizuire nu mai prezintă importanţă deoarece toate condiţiile trebuie îndeplinite în mod cumulativ.
3. În ce priveşte susţinerea privind nesoluţionarea cererii de suspendare a executării, aceasta este superfluă, întrucât dacă ar fi fost interesată în obţinerea suspendării executării, nimic nu o împiedica pe revizuientă să revină cu astfel de cerere în faza recursului, ceea ce nu s-a întâmplat.
În orice caz, chiar dacă acest motiv s-a găsi întemeiat, el nu are nicio influenţă asupra soluţiei cu privire la revizuire şi, în actualul stadiu al procesului, nicio finalitate practică.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va menţine Decizia atacată şi va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuienta SC H. SA împotriva deciziei nr. 3/ A din 19 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2527/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2523/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
