ICCJ. Decizia nr. 2819/2011. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.2819/2011
Dosar nr. 40556/1/2004
Şedinţa publică din 28 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Braşov sub nr. 1044/C/2003, reclamanta Parohia Greco-Catolică „B.V." Braşov a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin Ministerul Culturii şi al cultelor şi Parohia Ortodoxă „B.V." Braşov, solicitând ca pârâţii să fie obligaţi să îi lase în deplină proprietate, posesie şi folosinţă imobilul biserică, locaş de cult, din Braşov, strada N.I., imobilul „C.P." situat în Braşov strada N.I., precum şi curtea, parcul aferente acesteia, imobile înscrise în CFBraşov sub nr. top X, Y şi Z.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că imobilul din litigiu a trecut în mod abuziv în proprietatea pârâtei Parohia Ortodoxă „B.V." prin Decretul nr. AA/1948.
Prin încheierea din 20 iunie 2003, instanţa de fond a respins excepţia prematurităţii acţiunii, invocată de pârâta Parohia Ortodoxă „B.V." şi a unit cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant al Ministerului Culturii şi al Cultelor pentru Statul Român.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de aceeaşi pârâtă, instanţa a apreciat că aceasta nu este o excepţie de procedură, ci o apărare pe fond, situaţie în care va fi analizată prin hotărârea finală.
Prin sentinţa civilă nr. 276/2003, instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român reprezentat prin Ministerul Culturii şi Cultelor şi a respins acţiunea împotriva ambelor pârâte.
În motivarea hotărârii s-a arătat că în cauză nu a fost administrată nicio probă de natură a dovedi calitatea acestuia de posesor al bunurilor imobile revendicate, calitate cerută în cadrul unei acţiuni în revendicare, astfel că acţiunea împotriva acestei pârâte a fost respinsă ca îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fond, prima instanţă a reţinut că imobilele în litigiu au fost proprietatea comunei B.greco-catolice Braşov, drept dobândit prin donaţie în anul 1923, iar la data de 20 martie 1950, în baza adresei Consiliului Arhiepiscopesc de la Sibiu şi a adresei Ministerului Cultelor nr. CC/1950 s-a rectificat numele proprietarului de sub B+l ca fiind Parohia Ortodoxă Română „B.V." din Braşov.
În baza art. 32 din Decretul-Lege nr. 115/1938, instanţa de fond a considerat că dreptul de proprietate se prezumă că există în folosul celui care are intabulat acest drept, în speţă în folosul pârâtei, în timp ce reclamanta nu a făcut dovada existenţei vreuneia dintre condiţiile de admisibilitate a acţiunii în revendicare.
Totodată, prima instanţa a apreciat că nu a fost sesizată cu o acţiune în constatarea nevalabilităţii titlului pârâtei şi rectificarea evidenţelor de CF.
De asemenea, acţiunea în revendicare dedusă judecăţii priveşte un imobil cu destinaţia de locaş de cult, ori procedura de retrocedare a unor astfel de imobile este una specială, reglementată de Decretul-Lege nr. 126/1990 şi de OUG nr. 94/2000, astfel cum fost modificată prin OUG nr. 184/2002, retrocedarea acestora făcându-se, la cerere, în acest scop urmând a se constitui prin hotărâre a Guvernului o comisie specială.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta, iar prin motivele de apel a fost criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătându-se în principal, următoarele:
Prima instanţă a deturnat înţelesul exprimat în acţiunea în revendicare, considerând că s-a cerut obligarea pârâţilor să îi lase reclamantei în deplină proprietate, posesie şi folosinţă imobilele în litigiu, deşi, în realitate, s-a solicitat „repunerea" în deplin drept de proprietate. Prin urmare, reclamanta a revendicat imobilele menţionate în cerere, invocând nulitatea absolută a tuturor actelor juridice ulterioare Decretului nr. 177/1948. Reclamanta nu avea interesul şi nu putea formula o acţiune în constatarea nevalabilităţii titlului de proprietate al pârâtei, atâta timp cât se poate cere realizarea dreptului (art. 111 C. proc. civ.), iar constatarea acestei nevalabilităţi trebuie să se facă în cadrul judecăţii.
Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 34/Ap din 21 ianuarie 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de Parohia Greco-Catolică „B.V." Braşov împotriva sentinţei civile nr. 276/2003 a Tribunalului Braşov, pe care a menţinut-o.
A fost obligată apelanta să plătească intimatei Parohia Ortodoxă „B.V." Braşov suma de 590.000 RON cu titlul de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunţa această hotărâre, s-a reţinut în esenţă că, prin acţiunea formulată, reclamanta a revendicat imobilele indicate anterior şi a solicitat să fie „repusă în deplin drept de proprietate, respectiv în posesie, folosinţă şi să i se recunoască dreptul de a dispune de aceste imobile".
Faţă de modul în care a fost formulată acţiunea, s-a reţinut că este o acţiune în revendicare, sens în care a fost calificată şi de către instanţa de fond şi că folosirea altor termeni de către reclamantă nu schimbă natura juridică a cererii.
De asemenea, s-a arătat că prin acţiunea dedusă judecăţii nu s-a solicitat rectificarea cărţii funciare în care imobilele din litigiu sunt intabulate pe numele pârâtei, deşi numai în cauza formulării cererii cu aceste menţiuni şi prin intabularea dreptului de proprietate al reclamantei Parohia Greco-Catolică „B.V." ar putea revendica imobilul în litigiu, deoarece aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, până la rectificarea cărţii funciare se prezumă că dreptul de proprietate aparţine celui care are intabulat acel drept.
S-a mai reţinut că reclamanta nu poate solicita retrocedarea imobilului în litigiu în baza Decretului-Lege nr. 126/1990, astfel cum în mod greşit a apreciat instanţa de fond, deoarece art. 3 scoate de sub incidenţa acestui act normativ „lăcaşele de cult", ori, în speţă, imobilul revendicat îl constituie în principal biserica şi casa parohială intabulate sub nr. top menţionat în acţiune.
Cu toate acestea, s-a constatat că acţiunea reclamantei nu poate fi admisă, câtă vreme instanţa nu a fost sesizată cu rectificarea cărţii funciare, iar simpla constatare a preluării abuzive a imobilului de către pârâtă nu are nicio finalitate, câtă vreme dreptul de proprietate al reclamantei nu este intabulat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta Parohia Greco-Catolică „B.V." Braşov, care, invocând motivele de recurs prev. de art. 304 pct. 8-10 C. proc. civ. a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
O primă critică se referă la interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, critică întemeiată pe disp. art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
În acest sens, recurenta arată că a revendicat imobilele menţionate în cerere, invocând nulitatea absolută a tuturor actelor juridice ulterioare Decretului nr. 177 din 4 august 1948 şi nu în baza dispoziţiilor dreptului comun, potrivit art. 480 C. civ., cum greşit a reţinut instanţa prin hotărârea recurată.
Hotărârea este criticată şi prin prisma motivului prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinându-se că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor privind revendicarea. Se susţine că instanţa avea obligaţia să analizeze situaţia faptică din perioada anilor 1948-1950, când reclamanta a fost ilegal desfiinţată prin încălcarea prevederilor legale din acea perioadă şi care, prin Decretul nr. 177/1948 a fost şi continuă să fie fraudată de către stat şi de către pârâtă, perioadă în care s-a făcut transferul proprietăţilor Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică) către Biserica Ortodoxă Română.
Mai arată recurenta că nu avea interesul şi nu putea formula o acţiune în constatarea nevalabilităţii titlului de proprietate al pârâtei, în condiţiile în care se putea cere realizarea dreptului, iar constatarea acestei nevalabilităţi trebuia să se realizeze în cadrul unui proces separat.
De asemenea, se mai susţine că rectificarea cărţii funciare putea fi realizată fără a se formula un capăt de cerere distinct, în baza dispoziţiilor imperative ale art. 129 C. proc. civ.
3. Ultima critică întemeiată pe disp. art. 304 pct. 10 C. proc. civ. se referă la faptul că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la probele administrate la cererea reclamantei pentru dovedirea validităţii trecerii credincioşilor greco-catolici de la cultul greco-catolic, la cel ortodox şi nici a probelor administrate în scopul susţinerii acţiunii promovate în justiţie.
În plus, pe parcursul judecăţii, la termenul din 6 februarie 2006, recurenta a solicitat suspendarea cauzei în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., susţinând că pe rolul Tribunalului Braşov se află Dosarul nr. 213/C/2006, ce are ca obiect acţiunea în constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului din prezenta cauză, formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta.
Prin încheierea de şedinţă din 6 februarie 2006, cauza a fost suspendată până la soluţionarea irevocabilă a litigiului cu obiectul indicat mai sus.
La 13 mai 2010 s-a solicitat repunerea cauzei pe rol, anexându-se la dosar Decizia civilă nr. 187/C din 6 iulie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, prin care s-a admis apelul pârâtei Parohia Ortodoxă Română „B.V." Braşov, în contradictoriu cu Parohia Greco-Catolică „B.V." Braşov, a fost schimbată în tot hotărârea apelată, în sensul că a fost respinsă acţiunea reclamantei, invocându-se autoritatea de lucru judecat.
Această hotărâre a rămas definitivă prin nerecurare.
În cauză, a fost invocat incidentul procedural al perimării de către intimata Parohia Ortodoxă Română „B.V." Braşov.
Potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, care fac de prisos cercetarea în continuare a pricinii.
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.
Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părţii.
Cauza a fost suspendată în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prin încheierea din 6 februarie 2006. Pricina pentru care s-a dispus suspendarea a fost soluţionată definitiv şi irevocabil la 6 iulie 2009 şi repusă pe rol la 13 mai 2010.
Calculându-se termenul potrivit art. 101 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., se reţine că până la data repunerii pe rol (13 mai 2010) nu s-a împlinit termenul de un an pentru constatarea perimării, astfel că, nefiind îndeplinite condiţiile perimării prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., urmează ca instanţa să respingă excepţia perimării recursului invocată de intimată.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte îl reţine ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Instanţa de apel a reţinut în mod corect că reclamanta a sesizat-o cu o acţiune în revendicare, calificată astfel atât de instanţa de fond, cât şi de cea de apel. De fapt, reclamanta a cerut „să fie repusă în deplin drept de proprietate, respectiv în posesie, folosinţă şi drept de a dispune asupra imobilelor" în litigiu, exprimare ce caracterizează acţiunea în revendicare, chiar dacă termenii nu sunt strict juridici, astfel că, prin hotărârea recurată nu a fost schimbată natura juridică a cererii, critica formulată prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. fiind nefondată.
În ceea ce priveşte cea de a doua critică referitoare la greşita aplicare a legii, se reţine că şi aceasta este nefondată, instanţa de apel pronunţând o hotărâre legală. Astfel, corect s-a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada existenţei condiţiilor de admisibilitate a acţiunii în revendicare.
Art. 480 C. civ. face referire la acţiunea în revendicare imobiliară, care reprezintă acţiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar.
În cauză, pârâta Parohia Ortodoxă Română „B.V." Braşov este proprietarul tabular al imobilului, având şi posesia faptică a acestuia. Această pârâtă figurează ca proprietar în evidenţele cărţii funciare.
Prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamanta nu a solicitat şi rectificarea cărţii funciare în care imobilul din litigiu este intabulat pe numele pârâtei. Este adevărat, că numai în cadrul unei asemenea acţiuni, care ar fi dus la intabularea dreptului de proprietate al reclamantei se putea revendica imobilul în discuţie, deoarece până la rectificarea cărţii funciare operează prezumţia că dreptul de proprietate aparţine totdeauna celui care are intabulat acest drept.
De fapt, reclamanta, într-o altă cauză a solicitat rectificarea cărţii funciare, în temeiul art. 34 pct. 1 din Decretul nr. 115/1938, cu privire la intabularea realizată în favoarea pârâtei pentru imobilul litigios, cauză soluţionată definitiv şi irevocabil prin sentinţa civilă nr. 14658 din 30 noiembrie1992 a Judecătoriei Braşov prin respingerea acţiunii.
Astfel, corect s-a reţinut că acţiunea reclamantei nu poate fi admisă, în situaţia în care nu a fost sesizată instanţa cu o cerere pentru rectificarea cărţii funciare. Chiar dacă preluarea imobilului în litigiu a fost abuzivă, acest aspect nu are nicio finalitate, deoarece dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilelor revendicate nu a fost intabulat.
3. În ceea ce priveşte critica întemeiată pe disp. art. 304 pct. 10 C. proc. civ., se reţine că aceasta nu se circumscrie motivelor de recurs prev. de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat prin art. I pct. 1111 din OUG nr. 138/2000, aprobată prin Legea nr. 219/2005, situaţie în care critica întemeiată pe acest text excede motivelor de recurs.
De fapt, instanţa de recurs analizează motivele de nelegalitate, iar ultima critică formulată de recurentă vizează aspecte de netemeinicie care nu pot fi analizate în recurs.
Pentru considerentele expuse, urmează ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamantă să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia perimării recursului invocată de intimata Parohia Ortodoxă Română „B.V." Braşov.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Parohia Greco-Catolică „B.V." Braşov împotriva deciziei nr. 34Ap din 21 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2823/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2818/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
