ICCJ. Decizia nr. 3030/2011. Civil. Acţiune în constatare. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 3030/2011

Dosar nr.2461/107/2010

Şedinţa publică din 31 martie 2011

Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele.

1. Hotărârea asupra revizuirii

Prin Decizia civilă nr. 268 din 11 iunie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a disjuns cererea de revizuire formulată de revizuentul P.O. împotriva deciziei civile nr. 780 din 24 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Alba şi a declinat competenţa de soluţionare a acestei cereri în favoarea Tribunalului Alba.

A respins cererea de revizuire formulată împotriva aceleiaşi decizii în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

2. Recursul

2.1. Motive

Revizuentul a declarat recurs prin care a arătat că „nu soluţia dată de Curtea de Apel Alba se va critica în această cerere de recurs, ea este justă, hotărârile nu sunt contradictorii. Mai mult, cu o delicateţe şi cu o motivare, pe alocuri, voit confuză, curtea a încercat să acopere greşelile Tribunalului Alba care, din cauze ce vor fi prezentate mai jos, se face vinovat de denegare de dreptate. Astfel, recursul se va purta doar asupra elementelor voit confuze şi asupra cuantumului, nejustificat, al cheltuielilor de judecată".

2.2. Analiza recursului

Recursul este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Conform art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

Alin. (2) arată că dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice calea de atac este recursul, cu excepţia cazului în care instanţa de revizuire este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a cărei hotărâre este irevocabilă.

Alin. (2) trebuie interpretat prin corelare cu alin. 1, astfel încât recursul este admisibil numai dacă a doua hotărâre, atacată cu revizuire, era susceptibilă de apel sau de recurs.

Prin urmare, nu în toate cazurile hotărârea ce se dă asupra revizuirii exercitate potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este susceptibilă de recurs, ci, atunci când temeiul revizuirii îl reprezintă contrarietatea de hotărâri, chiar dacă hotărârea a cărei anulare se cere ar fi susceptibilă de apel, voinţa legiuitorului a fost de a suprima această cale de atac, singura cale de atac de reformare ce poate fi exercitată fiind recursul. Textul nu poate fi interpretat în sensul că, în toate cazurile hotărârea dată în revizuirea întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este susceptibilă de recurs, legiuitorul neurmărind să se recunoască prin art. 328 alin. (2) C. proc. civ. dreptul de recurs la recurs.

Dacă hotărârea prin care s-a nesocotit autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri anterioare este cea dată în recurs, în aplicarea regulii din art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea asupra revizuirii hotărârii din recurs este irevocabilă în sensul art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ.

În speţă, hotărârea a cărei anulare s-a urmărit prin efectul revizuirii a fost dată în recurs. Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIV.

ÎN NUMELE LEGI.

DECIDE

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de revizuentul P.O. împotriva deciziei nr. 268 din 11 iunie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3030/2011. Civil. Acţiune în constatare. Recurs