ICCJ. Decizia nr. 315/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.315/2011
Dosar nr. 41924/3/2008
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 41924/3 din 6 noiembrie 2008 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamantul S.S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General, ca, pe baza hotărârii judecătoreşti ce se va pronunţa să se dispună repunerea în termenul de depunere a notificării, prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001 şi să se constate existenţa: în patrimoniul reclamantului a dreptului prevăzut de Legea nr. 10/2001 de a obţine restituirea în natură a terenului situat în Bucureşti, sector 5 în suprafaţă de 473,20 mp şi acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcţiile demolate de pe terenul menţionat.
In motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că imobilul a aparţinut bunicului său aşa cum rezultă din actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 23225 din 11 august 1926 şi că imobilul a fost expropriat pentru sistematizarea teritoriului, iar autorii săi nu au primit nicio despăgubire pentru acesta.
A mai arătat reclamantul că imobilul a aparţinut bunicului său aşa cum rezultă din actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 23225 din 11 august 1926 şi că imobilul a fost expropriat pentru sistematizarea teritoriului, iar autorii săi nu au primit nicio despăgubire pentru acesta.
Totodată, reclamantul a mai susţinut că a plecat din ţară în Australia acum 20 de ani şi nu a mai venit în România până în prezent, împuternicind-o pe fiica sa să îl reprezinte în România pentru identificarea imobilelor ce au aparţinut autorilor săi şi pentru reglementarea oricărei probleme legate de proprietate.
La data de 20 octombrie 2008, a mai susţinut reclamantul, fiica sa a intrat în România, dată după care a luat contact cu legislaţia românească, fapt pentru care nu a avut posibilitatea să formuleze în termen notificare conform Legii nr. 10/2001.
In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 103 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 111 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 616 din 18 aprilie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins cererea ca neîntemeiată.
Prin Decizia civilă nr. 666A din 9 decembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul S.S.A. împotriva sentinţei civile nr. 616 din 28 aprilie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţele au reţinut, în esenţă, că termenul pentru notificarea persoanei juridice este unul de decădere, iar repunerea în termenul legal nu poate opera în speţă, deoarece nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege.
Instanţa de apel a reţinut că „împrejurării mai presus de voinţa părţii" nu-i poate fi asimilată împrejurarea că reclamantul a fost plecat din ţară şi că a fost în imposibilitate să se reîntoarcă.
Împotriva deciziei nr. 666 A din 9 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a declarat recurs reclamantul S.S.A. invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă că instanţa de apel a interpretat greşit prevederile art.103 C. proc. civ. şi s-a aflat în eroare cu privire la „împrejurarea mai presus de voinţa" părţii.
Astfel, s-a susţinut în motivarea recursului, situaţia trebuie apreciată de la caz la caz şi analizată în funcţie de persoana şi împrejurările concrete care sunt invocate, starea de boală fiind o asemenea împrejurare obiectivă; reclamantul nu s-a îmbolnăvit subit, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, ci mult mai înainte, iar mandatara acestuia a acţionat conform Legii nr. 10/2001, astfel că, până la data de 21 octombrie 2008, reclamantului nu îi poate fi opus principiul de drept nemo censetur ignorare legem, deoarece principiul are o aplicare teritorială, nu personală.
Recursul este nefondat în sensul considerentelor ce succed.
Conform art. 21 din Legea nr. 10/2001 (devenit art. 22 în urma republicării legii) în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, persoana îndreptăţită trebuie să notifice persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea imobilului.
Prin Legea nr. 247/2005 s-au adus anumite modificări Legii nr. 10/2001, însă, în ceea ce priveşte termenul de formulare a notificării, care a fost prelungit succesiv prin OUG nr. 10/2001 şi OUG nr. 145/2001, acesta se raportează la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, astfel încât, data până la care se puteau formula notificările pe această procedură specială este 14 februarie 2002.
Faţă de dispoziţiile textului de lege menţionat, aşa cum în mod corect a constatat şi instanţa de apel, acest termen este de decădere, sancţiunea nerespectării acestuia fiind pierderea posibilităţii pentru persoana îndreptăţită de a-şi valorifica dreptul la măsuri reparatorii pe procedura specială a Legii nr. 10/2001.
Faţă de natura juridică a termenului de 6 luni (termen de decădere), acesta nu poate fi nici întrerupt şi nici suspendat şi nici nu;se poate pune în discuţie problema repunerii în termen conform art. 103 alin. (2) C. proc. civ. De asemenea, legea specială nu prevede o repunere; în termen pentru depunerea notificării.
Sancţiunea decăderii constă în stingerea dreptului subiectiv neexercitat în termenul stabilit de lege, iar forţa majoră este un caz tipic de suspendare a cursului prescripţiei inaplicabil în speţa de faţă (prescripţia extinctivă stinge doar dreptul material la acţiune).
Raţiunea pentru care termenul în discuţie a fost instituit ca fiind termen de decădere rezultă din dorinţa legiuitorului de a dinamiza procedurile de punere în aplicare şi finalizare a operaţiunilor de retrocedare în natură sau prin echivalent a bunurilor trecute în proprietatea statului sau preluate în orice mod de acesta.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, constatând neincidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va face aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingând recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul S.S.A. împotriva deciziei civile nr. 666 A din 09 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3181/2011. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 312/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
