ICCJ. Decizia nr. 3214/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3214/2011
Dosar nr. 30465/3/2008
Şedinţa publică din 6 aprilie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 134/2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată în baza Legii nr. 10/2001 de reclamantul Ţ.G.G. împotriva dispoziţiei nr. XX/2009 emisă de intimatul Primarul General al Municipiului Bucureşti.
S-a reţinut că reclamantului nu i se cuvenea decât o cotă de 1/3 din partea de moştenire a defunctei Ţ.M., conform certificatului de moştenitor nr. RR/1983 emis de fostul notariat de Stat al Judeţului Olt.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul arătând că în mod greşit nu i s-a acordat întreaga cotă succesorală cuvenită de pe urma autoarei sale, ci doar o cotă de 1/3.
Apelul a fost admis prin Decizia nr. 442 din 21 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reţinându-se că potrivit certificatului de moştenitor emis de pe urma defunctei Ţ.M. reclamantul a moştenit din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, strada S. împreună cu alţi doi comoştenitori, Ţ.I. şi S.T., fiecare având o cotă de 1/3 din cota de ½. Singurul dintre moştenitori care a înţeles să formuleze notificare în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobil a fost reclamantul Ţ.G.
În temeiul art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 într-o atare situaţie, moştenitorul care a depus cererea, în speţă reclamantul, profită şi de cotele celorlalţi moştenitori, care nu au înţeles să apeleze la dispoziţiile legii de reparaţie.
Aşa fiind, s-a constatat că reclamantul este îndreptăţit să beneficieze de întreaga cotă succesorală rămasă de pe urma defunctei Ţ.M., respectiv ½ din imobil.
Împotriva susmenţionatei hotărâri, a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susţinut că hotărârea atacată nu conţine, contrar dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., argumentele care au justificat adoptarea soluţiei, ci doar prezentarea cauzei în mod sumar.
Din examinarea actelor anexate notificării a rezultat că notificatorul nu a făcut dovada dreptului de proprietate şi a calităţii de persoană îndreptăţită la restituire, obligaţie ce-i incumbă potrivit art. 22 din Normele date în aplicarea unitară a Legii nr. 10/2001, deşi termenul de depunere a acestora a fost succesiv prelungit.
Instanţa de judecată urma să analizeze legalitatea/nelegalitatea dispoziţiei atacate doar în raport de actele prezentate în etapa administrativă a producerii şi nu în cursul celei judiciare.
Reclamantul avea totodată obligaţia depunerii declaraţiei prevăzute de dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 10/2001 obligaţie căreia, de asemenea, nu i s-a conformat.
Referitor la calea de atac dedusă judecăţii, se constată următoarele:
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., „cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, (…), motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor (…)".
Textul legal enunţat instituie, obligaţia indicării fiecărui motiv de recurs, ca şi a dezvoltării sale, ceea ce implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, dat fiind specificul căii de atac menţionate, cale extraordinară de atac, care pretinde acurateţe şi rigurozitate, limitată fiind exclusiv la cazurile de nelegalitate pretinse de textul art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. ce o reglementează.
Recursul nu se poate limita la o simplă indicare „de formă" a textelor ce-l reglementa şi nici nu permite analizarea hotărârii, potrivit cerinţelor aceluiaşi text, a unor motive de recurs confuze, imprecise, cu caracter general, prin înşiruirea unor dispoziţii legale ce nu au legătură cu cauza şi care astfel nu permite încadrarea lor în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., neregularitate a cererii de recurs ce este sancţionată cu nulitatea sa.
Prin urmare, invocarea la modul general a nemotivării hotărârii în accepţiunea dispoziţiilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., în absenţa dezvoltării concrete a acestui motiv de recurs, încadrat global şi formal în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca şi a aceleia privind nedovedirea dreptului de proprietate şi deci a calităţii de persoană îndreptăţită la restituire, încadrat în acelaşi motiv de recurs, în lipsa indicării greşelilor anume imputate relativ la acest aspect, se constituie în simple afirmaţii, nesusceptibile a fi încadrate în motivul de recurs evocat.
În consecinţă, faţă de cele ce preced şi văzând că în cauză nu se constată existenţa unor motive de ordine publică ce ar putea fi invocate şi din oficiu, în temeiul art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nulitatea căii de atac deduse judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General împotriva deciziei nr. 442 A din 21 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, ecţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3218/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3215/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
