ICCJ. Decizia nr. 3153/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3153/2011
Dosar nr. 582/118/2010
Şedinţa publică din 18 octombrie 2011
Prin sentinţa civilă nr. 3046 din 13 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Constanţa s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta SC A.T.L.G.D. SRL Constanţa şi s-a respins, în consecinţă, acţiunea formulată de reclamanta SC C.P.M. SA Bucureşti.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, în speţă, este vorba despre un contract de transport internaţional de mărfuri pe şosele, căruia îi este aplicabilă Convenţia CMR la care România a aderat prin Decretul nr. 451/1972, convenţie care prevede la art. 4 că proba contractului se face cu scrisoarea de trăsură, iar la art. 9, faptul că aceasta face dovada, până la proba contrarie, a condiţiilor contractului şi a primirii mărfii de către transportator, acesta din urmă fiind răspunzător, conform art. 17 de pierderea totală sau parţială a mărfii sau pentru avarie, produse între momentul primirii mărfii şi cel al eliberării ei, cât şi pentru întârzierea la eliberare.
Cum în speţă, scrisoarea de transport menţionează ca şi transportator o altă societate comercială decât pârâta, respectiv pe SC A.C.T. SRL, rezultă că raporturile juridice determinate de contractul de transport dovedit prin scrisoarea de transport nu s-au legat cu pârâta în cauză, care, astfel, nu are calitate procesuală pasivă.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost admis prin decizia civilă nr. 146/COM din 22 octombrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, care a desfiinţat hotărârea şi, în baza art. 297 alin. (1) C. proc. civ. a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În considerentele deciziei s-a reţinut că, în speţă este vorba despre o ofertă de a contracta pe care reclamanta i-a adresat-o pârâtei, privind un contract de transport, că aceasta din urmă a acceptat-o, asumându-şi calitatea de transportator, calitate care, conform art. 413 alin. (2) C. com. o poate avea atât executantul transportului, cât şi un intermediara al acestuia.
S-a mai reţinut că, această distincţie a fost preluată şi de art. 3 din Convenţia CMR, în sensul că, pentru aplicarea acestei convenţii, transportatorul răspunde ca de propriile sale acţiuni şi omisiuni, de acţiunile şi omisiunile prepuşilor săi şi ale oricăror alte persoane la serviciile cărora recurge pentru executarea transportului, dacă aceşti prepuşi sau aceste persoane acţionează în exerciţiul funcţiilor lor.
Deoarece reclamanta a încheiat contract de transport de mărfuri numai cu pârâta, acest acord de voinţă, în temeiul art. 969 C. civ. poate produce efecte juridice între părţile contractante.
Cum prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, soluţionând greşit cauza pe excepţie, instanţa de apel a reţinut dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. şi a desfiinţat sentinţa, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Împotriva deciziei din apel, pârâta a declarat recurs, solicitând modificarea acesteia, în sensul respingerii apelului şi menţinerea hotărârii de respingere a acţiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
1. În dezvoltarea recursului se invocă motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul aplicării greşite a prevederilor Convenţiei CMR, care stabileşte la art. 4 faptul că proba contractului de transport se face prin scrisoarea de trăsură, care, în speţă prevede că are calitatea de transportator SC A.C.T. SRL, iar nu pe pârâtă.
2. Potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ. recurenta a invocat interpretarea greşită a actelor juridice deduse judecăţii, schimbarea naturii ori înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestora..
Contrar celor reţinute în apel, recurenta susţine ca fiind o simplă comandă a unui potenţial beneficiar, comanda de transport rutier extern din 11 septembrie 2009 şi că, în speţă, prin plasarea comenzii altui transportator, a acţionat doar în calitate de agent al clientului, relaţia cu reclamanta fiind una de intermediere.
Cât priveşte poliţa de asigurare, în privinţa căreia instanţa de apel a reţinut că încheierea acesteia, precum şi încercarea de valorificare a ei fac dovada calităţii de transportator al pârâtei, recurenta susţine că poliţa cuprinde doar servicii auxiliare transportului, iar nu activitatea de transport propriu-zisă, fiind vorba despre o asigurare de răspundere profesională.
În legătură cu corespondenţa dintre părţile litigiului privind traseul zilnic al camionului, reţinută de asemenea, de către instanţa de apel, ca o dovadă a calităţii de transportator al pârâtei, recurenta susţine că în acest mod şi-a executat obligaţiile derivând din contractul de intermediere, respectiv informarea clientului cu privire la modul de executare a contractului de transport de către transportatorul cu care a contractat transportul.
Criticile mai vizează faptul că, instanţa de apel a ales să interpreteze corespondenţa dintre părţi, şi să deducă din ”gesturi şi atitudini” încheierea unui contract de transport între reclamantă şi pârâtă, cu ignorarea însăşi a scrisorii de transport, ca act juridic dedus judecăţii, încheiată între reclamanta SC C.P.M. SA şi SC A.C.T. SRL la data de 14 septembrie 2009, când aceasta din urmă a încărcat marfa în camionul propriu, la sediul reclamantei, asumându-şi răspunderea întemeiată pe art. 17 pct. 1 din Convenţia CMR.
Prin întâmpinarea înregistrată la 1 iunie 2011 (fila 21-25), intimata SC C.P.M. SA a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei din apel, care a trimis spre judecare în fond acţiunea cu care a învestit prima instanţă, arătând în apărare, în esenţă, faptul că în mod corect s-a stabilit că recurenta şi-a asumat calitatea de transport în care îi incumbă obligaţia de a repara prejudiciul cauzat expeditorului prin dispariţia mărfii.
Această calitate rezultă din încheierea asigurării de răspundere civilă, demersul efectuat la firma de asigurare în vederea obţinerii despăgubirii urmare incidentului produs, precum şi preocuparea pentru informarea zilnică a expeditorului cu privire la traseul mijlocului de transport.
Se arată de asemenea că, în mod corect instanţa de apel a interpretat dispoziţiile art. 413 alin. (2) C. com.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate se vor reţine următoarele:
Acţiunea are ca obiect obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri derivând dintr-un contract de transport internaţional de mărfuri pe şosea, cauzate de neexecutarea acestuia, mai precis dispariţia mijlocului de transport împreună cu marfa transportată, care astfel nu a ajuns la destinaţie.
Prima instanţă a respins acţiunea îndreptată împotriva pârâtei SC A.T.L.G.D. SRL pe considerentul că aceasta nu are calitate procesuală în cauză, nefiind semnatara scrisorii de trăsură, soluţie desfiinţată în apel, pe considerentul că pârâta şi-a asumat calitatea de transportator, prin acceptarea ofertei lansate de reclamanta SC C.P.M. SA, în mod tacit, din manifestările ulterioare, care nu le-ar fi făcut decât în considerarea încheierii contractului de transport.
Soluţia pronunţată în apel este nelegală.
Astfel, în cauză, dată fiind natura transportului sunt aplicabile prevederile Convenţiei CMR care, la art. 4 dispune că proba contractului de transport se face prin scrisoarea de trăsură, care, conform art. 9 face dovada, până la aproba contrarie, a condiţiilor contractului şi a primirii mărfii de către transportator.
Potrivit art. 17, transportatorul este răspunzător de pierderea totală sau parţială a mărfii sau pentru avarie, produse între momentul primirii mărfii şi cel al eliberării ei, cât şi pentru întârzierea în eliberare.
În speţă, scrisoarea de trăsură s-a încheiat între reclamanta SC C.P.M. SA şi o terţă persoană, respectiv SC A.C.T. SRL, căreia îi incumbă toate obligaţiile rezultate din contractul de transport.
Contrar celor reţinute în apel, acceptarea ofertei de încheiere a contractului de transport nu poate fi dedusă din manifestări tacite, interpretate ca atare, câtă vreme actul juridic care semnifică încheierea unui asemenea contract de transport, respectiv scrisoarea de trăsură, se încheie efectiv, iar transportul are loc, cu o altă persoană juridică, cu care reclamanta a contractat. Acceptarea ofertei iniţiale, în acest domeniu, echivala cu efectuarea prestaţiei, respectiv încărcarea mărfii, transportul acesteia cu mijlocul de transport al pârâtei, precum şi încheierea scrisorii de trăsură tot cu aceasta.
În acest sens este greşită interpretarea potrivit căreia comanda de transport rutier din 11 septembrie 2009 reprezintă contractul de transport, în realitate aceasta fiind o simplă comandă lansată de un potenţial beneficiar, preluată de pârâtă, care, în acest caz, a acţionat în calitate de intermediar, prin transmiterea comenzii altui transportator, respectiv SC T.P. SRL Satu Mare, care, la rândul său a dat-o transportatorului final, SC A.C.T. SRL Bicaz.
În ceea ce priveşte poliţa de asigurare seria G nr. 743968 din 7 aprilie 2009, rezultă din condiţiile acesteia că vizează serviciile auxiliare de transport, iar nu activitatea de transport propriu-zisă, fiind o asigurare de răspundere profesională. Evenimentul produs nu a fost astfel acoperit de poliţă, întrucât daunele s-au produs în cadrul operaţiunii de transport, şi nu ca urmare a lipsei de diligenţă a intermediarului.
În cadrul executării obligaţiilor specifice activităţii de intermediere, pârâta a asigurat informarea reclamantei despre traseul zilnic al mijlocului de transport, acţionând în aceeaşi calitate mai sus reţinută, de agent al clientului SC C.P.M. SA.
În baza considerentelor reţinute, în temeiul art. 312 alin. (1) se va admite recursul declarat de pârâta SC A.T.L.G.D. SRL împotriva deciziei pronunţate în apel, care va fi modificată, în sensul respingerii apelului formulat de reclamanta SC C.P.M. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC A.T.L. SRL CONSTANŢA împotriva deciziei civile nr. 146/COM din 22 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, pe care o modifică în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta SC C.P.M. SA BUCUREŞTI împotriva sentinţei civile nr. 3046 din 13 mai 2010 a Tribunalului Constanţa, secţia comercială contencios administrativ si fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3152/2011. Civil. Evacuare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3155/2011. Civil. Evacuare. Recurs → |
|---|
