ICCJ. Decizia nr. 3175/2011. Civil. Acţiune în anulare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3175/2011
Dosar nr. 957/1371/2009
Şedinţa publică din 18 octombrie 2011
Prin sentinţa comercială nr. 1007 din 15 martie 2010 a Tribunalului Comercial Mureş s-a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamantul S.D.S. împotriva pârâtei BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA şi în consecinţă s-au înlăturat clauzele abuzive cuprinse la punctele 7 şi 8 din contractul de credit nr. 735 F din 2 noiembrie 2007 încheiat de pârâtă prin Sucursala Mureş cu reclamantul, precum şi clauzele abuzive cuprinse la punctele 2.10.a şi 2.11.a alin. (1) din anexa la contract. Au fost menţinute celelalte dispoziţii contractuale şi anexa la acest contract, fiind respinsă cererea reclamantului vizând obligarea pârâtei la plata amenzii civile de 100 lei/zi de întârziere. Totodată, pârâta a fost obligată la plata sumei de 3.012,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut caracterul abuziv al clauzelor apreciate ca atare în dispozitiv pe considerentul că pârâta nu i-a permis reclamantului să negocieze aceste clauze cu ocazia încheierii contractului şi că l-a pus în această situaţie să semneze un contract de credit cu clauze prestabilite, uzând de poziţia sa dominantă.
Prin aplicarea acestor clauze contractuale reclamantului i s-a cauzat un prejudiciu substanţial dovedit de graficul modificat de rambursare a creditului contractat, ca efect al majorării dobânzii percepute.
Totodată s-a constatat că asemenea clauze contravin dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori şi care transpun în practică prevederile Directivei Consiliului 93/13 /CEE din 5 aprilie 1993 aplicabile şi Instituţiilor Financiare de Credit.
Prima instanţă a reţinut şi aplicabilitatea Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorului.
În argumentare s-a statuat că acest act normativ a transpus în plan naţional dispoziţiile Directivei 2005/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 mai 2005 , care au o valoare obligatorie începând cu 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, indiferent de momentul în care au fost transpuse în legislaţia naţională.
În atare situaţie s-a reţinut că principiul neretroactivităţii legii nu a fost încălcat ci, a devenit incident principiul preemţiunii dreptului comunitar faţă de dreptul naţional.
În privinţa petitului privind amenda civilă acesta a fost respins întrucât cuantumul solicitat este lipsit de temei legal.
La stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., reţinându-se culpa procesuală a pârâtei.
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 12/A din 28 februarie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş.
În considerentele deciziei s-a reţinut că excepţia necompetenţei materiale a instanţei care a pronunţat hotărârea atacată nu este fondată pe considerentul că, deşi dreptul a cărui protecţie o solicită reclamantul este unul patrimonial, caracterul acţiunii este cert unul neevaluabil în bani, având în vedere solicitarea concretă şi anume, înlăturarea clauzelor abuzive.
Pe fond, fără a nega claritatea şi univocitatea clauzelor , după cum cere imperativ art. 1 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, instanţa de apel a reţinut că acestea creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în înţelesul art. 4 alin. (1) şi (4) din lege, raportat la pct. 1 lit. a) din Anexă.
Dezechilibrul semnificativ reţinut ca fiind creat între prestaţiile părţilor s-a realizat tocmai prin obligaţiile de plată, lesne cuantificabile şi suplimentare ale reclamantului, generate de aplicarea clauzei abuzive.
Instanţa de apel a concluzionat că aceste clauze contractuale nu au fost negociate direct cu consumatorul , întrucât acestuia nu i s-a dat posibilitatea influenţării naturilor, iar pe de altă parte au creat dezechilibrul semnificativ menţionat anterior, iar dreptul acestuia de opţiune a fost suprimat şi înlocuit cu tacita acceptare a noului nivel de dobândă.
Împotriva deciziei pârâta B.C.R. SA Bucureşti a declarat recurs, solicitând, în principal, modificarea acesteia în sensul admiterii excepţiei necompetenţei materiale a Tribunalului Comercial Mureş raportat la caracterul evaluabil al acţiunii şi al Deciziei nr. 32 din 6 iunie 2008 pronunţată în cadrul unui recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie .
În motivare se solicită a se avea în vedere finalitatea capătului 1 din cererea introductivă, prin care reclamantul solicită a fi exonerat de la plata pentru viitor a diferenţelor rezultând din menţinerea ratei dobânzii la 6,95% pe an, şi cuantumul real la care se ridică această scutire pentru lunile rămase din perioada de derulare a creditului.
Motivul de recurs invocat este prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) şi b) şi art. 2821 alin. (1) C. proc. civ., a căror încălcare este invocată de recurent.
În subsidiar, recurenta a solicitat modificarea deciziei, în sensul admiterii apelului şi pe fond al respingerii cererii de chemare în judecată, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs se invocă art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ. şi se arată următoarele:
Decizia cuprinde motive contradictorii, în sensul că, pentru a respinge excepţia de necompetenţă materială, instanţa de apel reţine că, deşi dreptul a cărui protecţie o solicită reclamantul este unul patrimonial, acţiunea este neevaluabilă în bani, având în vedere solicitarea concretă, de înlăturare a unor clauze apreciate ca fiind neconforme cu legea.
Cu toate acestea, la analizarea pe fond, curtea reţine că dezechilibrul semnificativ între prestaţiile părţilor s-a realizat prin obligaţiile de plată, lesne cuantificabile şi suplimentare generate de aplicarea clauzelor abuzive.
În al doilea rând, se arată că instanţa nu se decide asupra caracterului preformulat al clauzelor care ar atrage de la sine caracterul abuziv, şi ideea contrară, cum că, prin simplul caracter de adeziune, contractul de credit nu este abuziv.
În fine, recurenta susţine că instanţa de apel a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al clauzei de la art. 5.a pct. 1 coroborat cu art. 7 şi art. 8 din contract, respectiv al clauzelor de la pct. 2.10.a şi 2.11.a din anexa la contract, dintr-unele înţelese şi acceptate , în clauze abuzive.
De asemenea, se susţine interpretarea greşită a raportului dintre partea specială şi cea generală a contractului de credit, ca fiind unul de independenţă, ceea ce a condus la concluzii străine de înţelesul real al clauzelor analizate.
Intimatul nu a formulat întâmpinare, însă prin scriptul intitulat ,,Concluzii scrise” depus în şedinţa publică din 4 octombrie 2011 (fila 169-173) a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
În apărare susţine că nu este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. întrucât, nici în ceea ce priveşte competenţa materială, dar nici pe fond nu există vreo contradicţie între considerente , motivarea fiind clară, în sensul că instanţa a apreciat acţiunea ca fiind comercială şi neevaluabilă în bani, şi nu există contradicţie nici în ceea ce priveşte natura clauzei abuzive din contract.
Intimatul susţine că nu este fondat nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nefiind indicat în ce a constat schimbarea naturii sau înţelesului actului juridic.
Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. intimatul susţine că acţiunea este neevaluabilă în bani şi a fost corect soluţionată de tribunal în primă instanţă, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
Se reiterează totodată, pe fond, argumentele menţionate în cererea introductivă de instanţă cu privire la înlăturarea clauzelor pretins abuzive din contractul de credit şi anexa la acesta.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate se vor reţine următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Comercial Mureş la 20 iulie 2009 reclamantul S.D.S. a solicitat, în contradictoriu cu B.C.R., sucursala Mureş, să se dispună înlăturarea clauzelor abuzive determinate de poziţia dominantă inserate în punctele 7 şi 8 din contractul de credit nr. 735 F din 2 noiembrie 2007 precum şi clauzele abuzive cuprinse la punctele 2.10.a şi 2.11.a alin. (1) din anexa la contract, urmând ca acesta să se deruleze în continuare, cu dobânda iniţială de 6,95% pe an conform graficului anexa la contractul semnat în data de 1 noiembrie 2007 , sub sancţiunea unei amenzi civile de 100 lei/zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
Natura juridică a litigiului este una comercială, potrivit art. 3 C. com., raportat la O.U.G. nr. 99/2006 aprobată prin Legea nr. 227/2007 , respectiv art. 56 C. com., contractul de credit fiind încheiat între bancă, în calitate de comerciant, cu un necomerciant , astfel încât litigiul urmează să fie supus legii comerciale.
Prin modalitatea de formulare a petitului cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost redat mai sus, respectiv a finalităţii urmărite de reclamant ca urmare a anulării clauzelor abuzive pe mecanismul Legii nr. 193/2000, în sensul derulării în continuare a contractului cu un cuantum al dobânzii nemajorat se imprimă acţiunii un caracter patrimonial, calificare dată astfel acţiunii şi prin prisma considerentelor reţinute în Decizia nr. 32/2008 în interesul legii a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform căreia , în vederea determinării competenţei materiale de soluţionare în primă instanţă şi în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile şi comerciale având ca obiect constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferente dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situaţiei anterioare, precum şi faptul că, pentru determinarea competenţei materiale după valoare şi, implicit, a căilor de atac, se va avea în vedere natura dreptului care fundamentează acţiunea, particularizând-o şi transferându-i din caracterele sale.
În consecinţă, fiind fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul încălcării prin hotărârea atacată a prevederilor imperative ale art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) şi b) şi art. 2821 alin. (1) C. proc. civ. cu privire la competenţă, reţinând caracterul comercial şi patrimonial al acţiunii deduse judecăţii, în temeiul art. 313 C. proc. civ. se va admite recursul declarat de pârâtă, cu consecinţa casării deciziei pronunţate în apel şi trimiterii cauzei spre judecare, în primă instanţă Judecătoriei Târgu Mureş.
Faţă de această dezlegare, a recursului este de prisos analizarea celorlalte motive de recurs invocate în cererea subsidiară a recurentei, pentru ipoteza respingerii cererii principale vizând motivul de recurs cu privire la competenţa materială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA BUCUREŞTI şi în consecinţă: casează decizia nr. 12/A din 28 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Tg. Mureş, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, şi sentinţa comercială nr. 1007 din 15 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Comercial Mureş şi trimite cauza spre judecare în primă instanţă la Judecătoria Tg.Mureş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3166/2011. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3180/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
