ICCJ. Decizia nr. 3186/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3186/2011
Dosar nr. 177/1/2011
Şedinţa publică de la 19 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC M.L. SRL Buzău a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Buzău prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Buzău, solicitând obligarea acestora la plata, în solidar, a sumei de 335.443 lei cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea cheltuielilor suportate pentru materializarea celor dispuse prin actele administrative anulate prin hotărâre judecătorească şi cheltuieli de judecată, motivând că prin hotărârile Consiliului Local al Municipiului Buzău s-a aprobat concesionarea prin încredinţare directă a două suprafeţe de teren din domeniul privat al Municipiului Buzău, hotărârea pentru concesionarea unei dintre suprafeţe, respectiv de 187 mp şi autorizaţia de construcţie pe acest teren fiind anulate prin hotărâri judecătoreşti, context în care pârâţii poartă răspunderea pentru emiterea acestor acte administrative.
A invocat, în drept dispoziţiile art. 998 şi art. 1003 C. civ.
Prin sentinţa nr. 243 din 26 martie 2010, Tribunalul Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea, reţinând că nici prin acţiunea introductivă şi nici prin probele administrate în cauză, reclamanta nu a făcut dovada întrunirii cumulative a condiţiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale, neexistând o faptă ilicită care să conducă la prejudiciul invocat de reclamantă, cu atât mai mult cu cât din hotărârile judecătoreşti prin care s-au anulat actele administrative, s-a reţinut culpa reclamantei, nicidecum culpa pârâtelor.
Apelul declarat de pârâtă împotriva instanţei de fond a fost respins de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 114 din 29 octombrie 2010.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, apreciind că soluţia a fost motivată sub toate aspectele, în sensul inexistenţei faptei ilicite, prejudiciului şi legăturii de cauzalitate dintre acestea, raportat la probele administrate pe care le-a analizat ca şi împrejurarea că prin hotărârile judecătoreşti prin care au fost anulate actele administrative s-a reţinut culpa reclamantei, pentru nerespectarea a termenelor impuse de contractul de concesiune cu privire la solicitarea autorizaţiei şi a începerii construcţiei.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamanta a formulat recurs susţinând că în mod nelegal instanţa de apel a reţinut că lucrările de construcţie au fost realizate în baza unei autorizaţii nelegale, contractul de concesiune, în considerarea căruia a fost emisă autorizaţia, pierzându-şi valabilitatea prin neîndeplinirea în termen a obligaţiilor convenţionale şi legale, de către concesionar. Totodată, având în vedere împrejurarea că soluţia de reabilitate a pasajului din subteran impusă prin caietul de sarcini întocmit cu prilejul licitaţiei publice care a stat la baza perfectării contractului de concesiune era ineficientă, după perfectarea contractului de concesiune iniţial, reprezentanţii recurentei şi pârâtei Municipiul Buzău prin Primar au constatat necesitatea închiderii gurilor de acces de 187 mp prin construcţii realizate în subteran, astfel că obligaţia de reabilitare a fost supusă unor noi termene şi condiţii, calculate de la momentul perfectării actului adiţional, afectându-se, deci, termenele referitoare la eliberarea autorizaţiei de construcţie şi a certificatului de urbanism.
A mai susţinut că în mod nelegal instanţa a reţinut inexistenţa faptei cauzatoare de prejudiciu, a prejudiciului şi raportului de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, împrejurările de fapt în care au fost emise actele administrative constituind obiectul cercetării penale, urmare cărora au fost trimişi în judecată doar funcţionarii Municipiului Buzău, nu şi reprezentantul reclamantei, astfel că a fost reţinută greşit culpa reclamantei în anularea actelor administrative, în condiţiile în care responsabilitatea activităţii de elaborare a acestor înscrisuri aparţinea celor două pârâte ca instituţii administrative cu autoritate.
A arătat în continuare că nu poate fi reţinută culpa reclamantei şi faţă de împrejurarea că soluţia tehnică impusă prin caietul de sarcini s-a constatat a fi total eronată, fiind corectată odată cu noul proiect de reabilitare.
Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuţia părţilor excepţia de nulitate a recursului cu raportare la dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., conform art. 137 C. proc. civ., constatând următoarele:
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde sub sancţiunea nulităţii motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
Art. 306 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. prevede că motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de către instanţa de judecată şi că indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Raportând textele legale menţionate mai sus la cererea de recurs, Înalta Curte constată că aceasta nu conţine motive de nelegalitate a deciziei atacate, recurenta făcând doar aprecieri asupra derulării contractului de concesiune, a modificărilor acestuia, împrejurărilor emiterii autorizaţiei şi încredinţării directe a lucrărilor din care ar rezulta responsabilitatea intimatelor şi implicit culpa lor în crearea prejudiciului, motivele vizând situaţia de fapt şi probatoriile, fără a preciza însă în ce constă nelegalitatea soluţiei instanţei de apel din perspectiva condiţiilor răspunderii civile delictuale, astfel că în recursul său nu au fost dezvoltate motive care să permită încadrarea acestora în vreunul din punctele art. 304 C. proc. civ.
Cum casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar conform art. 3021 alin. (1) lit. c) din acelaşi cod, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate şi dezvoltarea lor şi cum recurentul nu s-a conformat acestor exigenţe legale, având în vedere, deopotrivă, şi inexistenţa motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ. şi că motivele dezvoltate de recurent nu pot fi încadrate în niciunul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., neputând fi acoperită nulitatea recursului conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia invocată şi va constata nulitatea cererii de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta SC M.L. SRL BUZĂU împotriva deciziei nr. 114 din 29 octombrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3181/2011. Civil. Nulitate act juridic. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3187/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
