ICCJ. Decizia nr. 3187/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3187/2011
Dosar nr. 2067/1/2011
Şedinţa publică de la 19 octombrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr.371 din 23 februarie 2010, pronunţată în dosarul nr. 998/108/2009, Tribunalul Caraş Severin a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC C.S. SRL Reşiţa, în contradictoriu cu pârâta SC A. ROMÂNIA SRL Piatra Neamţ şi a dispus obligarea acesteia la plata către reclamantă a sumei de 28.560 Euro – la cursul de schimb al B.N.R. din ziua plăţii efective, precum şi a sumei de 20.157,65 lei, ambele sume urmând a fi actualizate conform clauzelor contractuale. Totodată, instanţa a respins, ca rămas fără obiect, capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 2.503,45 lei şi a dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 4.469 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că între reclamanta SC C.S. SRL Reşiţa şi pârâta SC A. ROMÂNIA SRL Piatra Neamţ s-a încheiat, la data de 4 februarie 2004, contractul de închiriere nr.143, având ca obiect închirierea imobilului situat în Reşiţa, în suprafaţă de 438 mp; ca, întrucât pârâta a continuat să folosească spaţiul închiriat şi după data până la care a fost încheiat contractul de închiriere (31 martie 2009), în cauză a operat tacita relocaţiune.
Constatând că pârâta a achitat suma de 2.503,45 lei, la data de 1 octombrie 2009, instanţa a admis numai în parte acţiunea reclamantei, dispunând obligarea acesteia la plata către reclamantă a sumei de 28.560 Euro – la cursul de schimb al B.N.R. din ziua plăţii efective, precum şi a sumei de 20.157,65 lei, care vor fi actualizate conform clauzelor contractuale.
Împotriva sentinţei menţionate, în termen legal, a declarat apel pârâta SC A. ROMÂNIA SRL Piatra Neamţ, solicitând modificarea acesteia, în sensul respingerii pretenţiilor reclamantei ca netemeinice şi nelegale, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă nr. 171 din 19 octombrie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială a admis apelul formulat de pârâta SC A. ROMÂNIA SRL, în contradictoriu cu reclamanta SC C.S. SRL şi intimata SC R.M.B.R. SRL şi a schimbat sentinţa atacată, în sensul că a respins, în întregime, acţiunea formulată de reclamanta SC C.S. SRL în contradictoriu cu pârâta SC A. ROMÂNIA SRL şi a obligat pe reclamanta SC C.S. SRL la plata către pârâta – intimată SC A. ROMÂNIA SRL a sumei de 2.211 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că faţă de dispoziţiile art. 1437 C. civ. din care rezultă că tacita relocaţiune se întemeiază pe consimţământul prezumat al părţilor de a continua raporturile juridice dintre ele şi după împlinirea termenului locaţiunii în aceleaşi condiţii contractuale, în cauză, nu exista niciun element care să conducă la concluzia că pârâta şi-ar fi manifestat intenţia de a prelungi contractul încheiat cu reclamanta, în condiţiile în care, imediat după împlinirea termenului a declanşat operaţiunile de evacuare a spaţiului şi relocare a mărfurilor.
Mai mult, pârâta a refuzat la plată factura de chirie emisă de reclamantă pentru luna aprilie 2009 şi a notificat-o pe aceasta din urmă să se prezinte pentru îndeplinirea formalităţilor de predare a spaţiului (a se vedea în acest sens notificarea nr. 704 din 5 mai 2009).
Aşa fiind, împrejurarea că pârâta a rămas în spaţiu şi după împlinirea termenului de închiriere nu este suficientă pentru a conduce la prelungirea tacită a contractului, iar eventualele prejudicii suferite de reclamantă prin predarea cu întârziere a acestuia, nu pot fi reparate prin angajarea răspunderii contractuale a chiriaşei, prima instanţă pronunţând, deci, o hotărâre nelegală.
La 9 decembrie 2010, reclamanta SC C.S. SRL şi intimata SC R.M.B.R. SRL au formulat cerere de lămurire, respectiv de completare a dispozitivului deciziei civile de mai sus în temeiul art. 2811,2 C. proc. civ., arătând că deşi instanţa de apel a pus în discuţie prin încheierea din 21 septembrie 2010 cererea formulată de SC R.M.B.R. SRL la 17 mai 2010 privind cesiunea cu titlu particular a dreptului litigios, consecinţa fiind aceea a transmiterii şi a calităţii procesuale în legătură cu acest drept, din dispozitivul deciziei nr. 171 din 19 octombrie 2010, rezultă o situaţie contrară celei dispuse prin această încheiere, astfel că sunt necesare lămuriri sau completări ale dispozitivului.
Prin încheierea nr. 3 din 11 ianuarie 2011 şi decizia nr. 3 din 11 ianuarie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, a respins cele două cereri, reţinând, în esenţă, în privinţa primei cereri, că nu există nicio contradicţie între dispoziţia prin care s-a luat act de transmisiunea drepturilor procesuale în cauză şi menţinerea reclamantei SC C.S. SRL, ce se cere a fi lămurită, după cum nu sunt întrunite nici cerinţele art. 2812 alin. (1) C. proc. civ., în privinţa cererii de completare a dispozitivului, motivele invocate neîncadrându-se în ipotezele prevăzute de textul de lege.
Reclamanta SC C.S. SRL a formulat recurs, în termenul legal, împotriva deciziei nr. 171 din 19 octombrie 2010, a încheierii nr. 3 din 11 ianuarie 2011 şi a deciziei nr. 3 din 11 ianuarie 2011, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, solicitând admiterea recursului.
În privinţa nelegalităţii deciziei nr.171 din 19 octombrie 2010 a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi a arătat că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1437 C. civ. raportat la condiţiile rezultate din contractul părţilor potrivit căruia părţile au stabilit conform art. 21 că acesta încetează de drept la 31 martie 2009, fără vreo altă formalitate, iar locatarul se angaja să elibereze spaţiul. Faptul că operaţiunile de eliberare au durat, nu poate constitui temei pentru înlăturarea efectelor tacitei relocaţiuni, atât timp cât locatarul avea obligaţia eliberării spaţiului la data expirării termenului contractului, iar acesta nu a anunţat înainte de această dată că vor fi întârzieri cu privire la predare.
Tacita relocaţiune – dacă nu a fost exclusă printr-o clauză contractuală poate fi împiedicată numai prin anunţarea concediului ceea ce locatarul a făcut abia prin adresa nr. 704 din 5 mai 2009.
Totodată, art. 1437 C. civ. nu prevede ca o condiţie suplimentară plata chiriei către locator în cazul intervenirii tacitei relocaţiuni, ci doar condiţia existenţei, posesiei şi lăsării în posesia locatarului, fapt recunoscut de societatea pârâtă şi prin cererea de apel.
Cât priveşte cadrul procesual din perspectiva părţilor implicate în proces a arătat că cererea formulată de SC R.M.B.R. SRL la 17 mai 2010 a fost admisă de instanţă prin încheierea din 21 septembrie 2010 prin care s-a constatat că urmare contractului de cesiune s-a produs o substituire a calităţii procesuale, intimată – reclamantă în apelul formulat de pârâtă devenind SC R.M.B.R. SRL în locul SC C.S. SRL
Or, în condiţiile în care procesul era pendinte, nu se pronunţase încă o hotărâre definitivă asupra fondului dreptului pretins, s-a susţinut că în mod nelegal instanţa nu a dat eficienţă efectelor contractului de cesiune motivat de faptul că hotărârea primei instanţe a fost deja executată şi este drept urmare necesară menţinerea în proces a recurentei pentru opozabilitate.
Executarea are caracter vremelnic, obiectului contractului nr. 270/2010 îl reprezintă dreptul litigios şi nu sumele încasate în baza acestui drept, predarea sumelor este o chestiune ce priveşte doar pe recurentă şi pe noul creditor din moment ce prin contract noul creditor înţelege să preia toate riscurile cauzei.
A mai arătat că menţinerea recurentei în calitate de parte în proces nu este justificată legal nemaiavând calitatea de creditor, iar instanţa s-a şi pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii sale procesuale, astfel că menţinând-o totuşi în cauză a depăşit cadrul procesual încălcând şi dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
În privinţa criticilor vizând încheierea nr. 3 din 11 ianuarie 2011 şi decizia nr. 3 din 11 ianuarie 2011 pronunţate de aceeaşi instanţă a arătat că faţă de încheierea din 21 septembrie 2010 prin care instanţa a stabilit calitatea procesuală în apel numai în sarcina SC R.M.B.R. SRL, încheiere asupra căreia nu mai putea reveni, trebuia lămurit sau completat dispozitivul sub acest aspect.
SC R.M.B.R. SRL a formulat recurs împotriva încheierii nr. 3 din 11 ianuarie 2011 şi deciziei nr. 3 din 11 ianuarie 2011, arătând că cererile erau admisibile în limitele legii, fiind necesară stabilirea faptului dacă substituirea procesuală dispusă prin încheierea din 21 septembrie 2010 şi-a produs efectele juridice şi care este calitatea şi natura răspunderii acesteia, atât timp cât hotărârea s-a pronunţat în contradictoriu cu SC C.S. SRL şi SC R.M.B.R. SRL, iar obligarea la cheltuieli de judecată s-a dispus numai în privinţa SC C.S. SRL.
Analizând recursurile se găsesc fondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Referitor la recursul formulat de SC C.S. SRL trebuie verificate cu prioritate criticile privitoare la încălcarea de către instanţă a dispoziţiilor de procedură privind efectele juridice ale încheierii prin care s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a recurentei în apel cu trimitere la conţinutul contractului de cesiune a dreptului litigios intervenit în această fază procesuală şi încălcarea, astfel, a limitelor procesuale stabilite de către părţi, contrar dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., luând în considerare, totodată, şi dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., care impun analizarea cu prioritate a modului de soluţionare a excepţiei de mai sus, text legal aplicabil şi în recurs.
Potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., s-a stabilit obligaţia instanţei de judecată de a se pronunţa în limitele cererii, inclusiv cu privire la persoanele cu care reclamantul înţelege să-şi dispute obiectul procesului, introducerea sau menţinerea în cauză a altor persoane fiind nelegală şi neputând fi justificată doar în baza rolului activ, această situaţie fiind incidentă şi în cazul transmisiunii convenţionale a calităţii procesuale, tocmai ca o garanţie a principiului disponibilităţii.
Pe de altă parte, excepţia lipsei calităţii procesuale este o excepţie de fond asupra căreia instanţa trebuie să se pronunţe cu prioritate potrivit art. 137 C. proc. civ., iar încheierea prin care instanţa se pronunţă devine obligatorie şi nu se mai poate reveni asupra ei, fiind o încheiere interlocutorie în sensul art. 268 C. proc. civ., deoarece instanţa fără a rezolva în totul pricina se pronunţă motivat cu privire la împrejurări ce ţin de fondul litigiului.
Revenind la cauză, se constată că instanţa de apel a pronunţat încheierea din 21 septembrie 2010 prin care a pus în discuţie cererea SC R.M.B.R. SRL şi excepţia calităţii procesuale în apel a intimatei – reclamante SC C.S. SRL şi a constatat că este întemeiată, între cea dintâi şi intimata – reclamantă SC C.S. SRL intervenind o transmisiune cu titlu particular a dreptului litigios. Consecinţa rezultată din aplicarea textelor de lege evocate este aceea a transmiterii şi a calităţii procesuale în legătură cu acest drept şi preluarea de către cesionară a procedurii în starea în care se află.
Prin urmare, nu mai era posibilă menţinerea în apel şi pronunţarea unei hotărâri în fond faţă de reclamanta – cedentă SC C.S. SRL, fără a rezulta calitatea şi răspunderea cesionarei SC R.M.B.R. SRL, menţionată de asemenea, în dispozitivul hotărârii, instanţa de apel prin hotărârea pronunţată revenind de fapt la dezlegarea dată excepţiei lipsei calităţii procesuale a SC C.S. SRL.
În acest context, recurenta de faţă cât şi cealaltă recurentă au formulat cereri ulterioare pentru lămurirea ori completarea dispozitivului, respinse prin încheierea nr. 3 din 11 ianuarie 2011, respectiv decizia nr. 3 din 11 ianuarie 2011, ce fac corp comun cu decizia nr. 171 din 19 octombrie 2010 şi atacate deopotrivă prin acest recurs. În concluzie, pentru motivele de mai sus, în considerarea dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ. se va admite recursul SC C.S. SRL împotriva deciziei civile nr. 171 din 19 octombrie 2010, a deciziei nr. 3 din 11 ianuarie 2011 şi a încheierii nr. 3 din 11 ianuarie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, care fac corp comun cu această hotărâre, fără a mai fi necesară analizarea restului criticilor pe fond cu raportare la dispoziţiile art. 1437 C. civ. şi se vor casa cu trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă.
Referitor la recursul reclamantei SC R.M.B.R. SRL se constată că pentru aceleaşi argumente de fapt şi de drept în limitele cererii de recurs se impune şi admiterea acestuia cu consecinţa rejudecării apelului în limitele procesuale arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate d e reclamanta SC C.S. SRL REŞIŢA împotriva deciziei civile nr. 171 din 19 octombrie 2010, a deciziei nr. 3 din 11 ianuarie 2011 şi a încheierii nr. 3 din 11 ianuarie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, precum şi recursul declarat de reclamanta – intervenientă SC R.M.B.R. SRL BERZOVIA împotriva deciziei nr. 3 din 11 ianuarie 2011 şi a încheierii nr. 3 din 11 ianuarie 2011 ale Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, pe care le casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3186/2011. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3188/2011. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs → |
|---|
