ICCJ. Decizia nr. 3188/2011. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3188/2011
Dosar nr. 11438/3/2008
Şedinţa publică de la 19 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea, înregistrată sub nr. 11438/3/2008, pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta S.C.H.G. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC A.C.I. SRL Bucureşti rezoluţiunea contractului nr. 36 din 25 octombrie 2006, repunerea părţilor în situaţia anterioară contractului, respectiv restituirea prestaţiilor corelative ale părţilor.
S-a mai arătat că recepţia finală a fost efectuată la 20 aprilie 2007, ulterior beneficiarul constatând deficienţe semnificative în funcţionarea sistemului, neexistând premisele funcţionării în viitor, aspect notificat furnizorului cu respectarea termenilor contractului.
S-a învederat că sistemul în integralitatea sa este nefuncţional, excedând obligaţiei de garante aşa cum acesta a fost detaliată în procesul-verbal de recepţie şi garanţie.
S-a solicitat repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul restituirii preţului de 106.650 Euro şi respectiv ridicarea întregii aparaturi presupuse de sistem.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 1020 C. civ.
Prin întâmpinarea formulată la termenul din 25 aprilie 2008, pârâta SC A.C.I. SRL a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocând nerespectarea dispoziţiilor art. 720 indice 1 C. proc. civ.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată susţinând că pârâta şi-a îndeplinit în mod corect şi la termenele stipulate obligaţiile contractuale, constând în vânzarea şi instalarea echipamentelor precum şi punerea în funcţiune a sistemului, precum şi şcolarizarea personalului.
S-a învederat ca obligaţia de garantare a calităţii şi a bunei funcţionări a sistemului subzista numai în condiţiile respectării prevederilor art. VII din contract, dispoziţii ce exclud orice intervenţie fără concursul executantului, în structura acestuia.
Or, reclamanta cu încălcarea prevederilor contractuale a efectuat mentenanţa echipamentelor, intervenţii şi modificări asupra echipamentelor cu o terţă societate SC A.E.S. SRL, demontând şi mutând camerele de luat vederi, efectuând reglaje şi setări asupra echipamentelor.
A mai arătat reclamanta, că efectuarea integrală a plăţii preţului contractului, în termen de 60 de zile de la data punerii în funcţiune, valorează recunoaştere a conformităţii şi a bunei funcţionari a echipamentelor, aspect constatat şi prin procesul-verbal de recepţie şi garanţie întocmit la 20 aprilie 2007.
S-a mai susţinut că, prin contract pârâta nu s-a obligat la asigurarea mentenanţei echipamentelor, acesta presupunând încheierea unui contract distinct sau a unui act adiţional la contract, cu respectarea art. IX din contract.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 115 C. proc. civ. şi art. 720 indice 1 C. proc. civ.
Prin încheierea de la 6 iunie 2008, instanţa a unit excepţia prematurităţii introduceri acţiunii cu fondul cauzei.
Prin sentinţa comercială nr. 3643 din 19 martie 2010, Tribunalul Bucureşti a respins ca neîntemeiată excepţia prematurităţii, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a înlăturat susţinerile reclamantei referitoare la disfuncţionalităţile sistemului, apreciind ca relevant procesul-verbal de recepţie şi garanţie încheiat al 20 aprilie 2007, în care s-a menţionat predarea instalaţiilor în stare de funcţionare, precum şi efectuarea verificărilor de către beneficiar care a acceptat echipamentele şi materialele achitând preţul convenit prin contract.
S-a mai reţinut că în perioada de garanţie de un an de la data recepţiei, reclamanta cu încălcarea dispoziţiilor art. VII din contract, a apelat la o terţă societate, aspect ce rezultă din adresa 664 din 12 noiembrie 2007, pentru a efectua operaţii de întreţinere a sistemului, fiind constatate deficienţe în funcţionarea acestuia, fiind reţinut ca relevant procesul-verbal de recepţie încheiat cu această societate, anterior sesizării deficienţelor, la data de 19 aprilie 2007 (fila 117 dosar).
Au fost reţinute şi concluziile raportului de expertiză referitor la disfuncţionalităţile sesizate nu sunt în limitele normale de funcţionare presupuse de un sistem nou, datorita demontării nefiind posibilă aprecierea cu privire la necesitatea înlocuirii acestuia.
În esenţă s-a apreciat că pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contract, reclamanta fiind în culpă pentru nerespectarea întocmai a obligaţiilor comerciale.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost admis prin decizia nr. 83 din 14 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, care a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că a admis acţiunea şi a constatat rezolvit contractul nr. 36 din 25 octombrie 2006, dispunând repunerea părţilor în situaţia anterioară în sensul ca pârâta să restituie suma de 106.650 Euro – preţ, iar reclamanta, echipamentele ce au făcut obiectul contractului.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în limitele motivelor invocate, Curtea apreciază apelul întemeiat pentru următoarele considerente:
În considerentele deciziei, instanţa a reţinut că părţile au încheiat contractul de execuţie nr. 36 din 25 octombrie 2006, având ca obiect vânzarea şi instalarea echipamentelor de monitorizare şi control acces auto cu bariere, punerea în funcţiune a sistemului, şcolarizarea personalului beneficiarului, executantului revenindu-i obligaţia de garantare a funcţionarii echipamentelor şi componentelor livrate.
Obligaţia detaliată în art. VII din contract, în sensul că executantul se obligă să garanteze buna funcţionare, calitatea şi performanţele materialelor şi echipamentelor pe timp de un an de la data recepţiei finale. În perioada de garanţie beneficiarul s-a obligat, la rândul său să înştiinţeze pe executant în maximum 5 zile de la apariţia acestora, remedierea urmând a fi efectuată de executant în termen util, fără cheltuieli suplimentare pentru beneficiar; în cazul înlocuirii definitive a echipamentului defect, garanţia urmând a începe din momentul instalării şi testării noului echipament.
Obligaţia de garanţie post instalare şi recepţionare finală pentru o durată de un an nu se subsumează, dispoziţiilor conţinute de art. VI alin. (2) pct. 6 (fila 5 dosar fond), acestea privind oferirea de servicii post garanţie, deci ulterior împlinirii termenului de un an prevăzut pentru garanţia de bună funcţionare asumată direct de către executant; în privinţa acestor servicii postgaranţie s-a prevăzut necesitatea încheierii unui contract separat, aspect ce excede prezentului litigiu generat de deficienţe apărute în cursul termenului de garanţie de un an.
S-a constatat că procesul final de recepţie şi garanţie nr. 10 a fost încheiat la 20 aprilie 2007 şi că termenul de garanţie începe să curgă de la această dată, împlinindu-se la 20 aprilie 2008, iar prin adresa nr. 481 din 16 august 2007 (fila 9 dosar fond), înlăuntrul termenului de garanţie de un an, beneficiarul, cu respectarea termenilor contractului, art. VII alin. (2), a somat executantul, urmare a numeroaselor contacte telefonice rămase fără rezultat să remedieze defecţiunile sesizate în termen de 7 zile, învederând că încă de la instalare sistemul nu a funcţionat corespunzător.
S-a reţinut de asemenea, că pârâta nu a dat curs somaţiei, şi că prin adresa nr. 485 din 29 august 2007, comunicând beneficiarului punctul său de vedere, cuprinzând termeni contradictorii, în sensul că pe de o parte a recunoscut asumarea prin contract a obligaţiei de garanţie şi remedierea defecţiunilor iar, pe de altă parte, a susţinut că obligaţiile asumate prin contract au fost îndeplinite, solicitările referitoare la remedierea defecţiunilor exced contractului, pentru servicii suplimentare ce depăşesc sfera obiectului contractului de execuţie nr. 36 din 25 octombrie 2006 urmând a încheia un contract separat de mentenanţă, ceea ce denotă reaua-credinţă a acesteia.
Apărările pârâtei, referitoare la încălcarea de către beneficiar a propriilor obligaţii, de nu interveni în structura sistemului, în sensul modificării acestuia, fără concursul executantului vor fi înlăturate.
Din procesul-verbal de recepţie şi garanţie încheiat la 19 aprilie 2007 (fila 117 dosar fond) a rezultat că pârâta SC A.C.I. SRL a apelat la o terţă societate SC A.S.E. SRL, care, în calitate de executant, în temeiul contractelor nr. 11 din 15 decembrie 2006 şi V02 din 5 aprilie 2007 a predat instalaţiile sistemului de control acces cu bariere pentru parcare la obiectivul parcare Hotel Mariott, obligându-se a garanta normala funcţionare pe o durată de un an.
Ulterior a fost încheiat procesul-verbal de recepţie şi garanţie nr. 10 din 20 aprilie 2007, între beneficiarul contractului nr. 36 din 25 octombrie 2006 şi executantul SC A.C.I. SRL.
Rezultă că refuzul pârâtei nu a fost justificat de neîndeplinirea obligaţiei de respectare a exclusivităţii în acordarea asistenţei tehnice, în perioada de garanţie de un an, ci de faptul că nu dispunea de personal calificat şi posibilităţi tehnice, fiind doar intermediar în livrarea şi montarea sistemului de control acces auto.
În raport de refuzul nejustificat al pârâtei de a asigura remedierea defecţiunilor în perioada de garanţie, în condiţiile în care deficienţele survenite la sistemul de parcare erau semnificative şi apăreau regulat, făcând imposibilă utilizarea normală a acestuia, faptul apelării la societatea cu care însăşi pârâta a contractat furnizarea şi montarea aparaturii, A.S.E. nu a fost reţinut ca imputabil beneficiarului.
Datorită nerespectării de care pârâta SC A.C.I. SRL a propriilor obligaţii în perioada de garanţie, beneficiarul pentru asigurarea asistenţei tehnice şi a service-ului a apelat la SC A.S.E. SRL, firmă agreată de către pârâtă, încheind contractul ATS 5 din 30 mai 2007, acesta constatând ulterior punerii în funcţiune a sistemului grave deficienţe constând în interpretarea greşită a numerelor de înmatriculare a autovehiculelor, defectarea a trei camere video, defectarea succesivă a echipamentelor de înregistrare video a numerelor de înmatriculare, deficienţe aduse la cunoştinţa firmei furnizoare, fără ca acesta să remedieze defecţiunile.
Cu respectarea art. 1021 C. civ., în considerarea caracterului judiciar al rezoluţiunii, instanţa este ţinută a aprecia cauzele acesteia, verificând în ce măsură neexecutarea este semnificativă faţă de obiectul contractului.
Rezoluţiunea nu poate fi dispusă, dacă se reţine că obligaţia neexecutată nu este determinată pentru ansamblul contractului, iar culpa în neexecutarea contractului, nu incumbă exclusiv debitorului, măsura neputând fi solicitată atunci când neexecutarea se datorează culpei concurente a reclamantului, care nu şi-a îndeplinit întocmai propriile obligaţii contractuale.
Din probatoriul administrat a constatat că, cea vinovată de neexecutarea contractului, în termenii conveniţi, a fost pârâta care nu a livrat un sistem de parcare propriu utilizării de durată, în perioada de garanţie, la scurt timp după încheierea procesului – verbal de recepţie finală, intervenind grave deficienţe, ce îl făceau impropriu folosirii conform destinaţiei avută în vedere la contractare.
Împotriva deciziei a declarat recurs SC A.C.I. SRL, care a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în argumentarea cărora susţine următoarele:
1. Decizia atacată este rezultatul unor interpretări greşite ale actelor deduse judecăţii, schimbând înţelesul lămurit şi vădit îndoielnic al acestora.
Referindu-se la întinderea drepturilor şi obligaţiilor asumate de pârâţi în vederea acordării garanţiei prevăzute la Cap. VII din contract, recurenta consideră că instanţa de apel a ignorat total faptul că pentru a beneficia de garanţie – intimata şi-a asumat o serie de obligaţii pe care era ţinută să le respecte şi că obligaţia de garanţie viza un obiect precis determinat.
Aceasta are în vedere acea condiţie conform căreia orice intervenţie în structura sistemului pe perioada de garanţie să nu se facă de către utilizator, fără concursul executantului şi faptul că acordarea garanţiei are loc numai dacă echipamentele sunt folosite în condiţii normale de funcţionare conform documentaţiilor şi instrucţiunilor de operare predate beneficiarului la recepţia lucrării.
În concluzie, se susţine că instanţa de apel nu a avut în vedere că SC C.H.G. SRL nu şi-a respectat obligaţia asumată de a interveni în structura sistemului numai cu concursul unui reprezentant al furnizorului şi că instanţa a extins în mod artificial obligaţia de garanţie fără a supune analizei îndeplinirea obligaţiilor de către cealaltă parte.
2. În mod întemeiat s-a apreciat că „refuzul pârâtei nu a fost justificat de neîndeplinirea obligaţiei de respectare a exclusivităţii în acordarea asistenţei tehnice în perioada de garanţie de 1 an, ci de faptul că nu dispunea de personal calificat şi de posibilităţi tehnice, fiind doar un intermediar în livrarea şi montarea sistemului de control acces auto”.
Recurenta consideră că o atare concluzie este consecinţa nesocotirii art. 969 – 970 C. civ. şi a interpretării greşite a actelor încheiate între părţi.
3. În mod greşit s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile rezoluţiunii, în condiţiile în care reclamanta nu a făcut dovada că şi-a îndeplinit obligaţia – aceea de non intervenţie fără a asigura prezenţa unui reprezentant al pârâtei şi cât nu s-a dovedit existenţa unor defecte de fabricaţie sau a altor cauze incluse în obligaţiile de garanţie, care să ducă la concluzia că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile ce-i reveneau.
În susţinerea acestor critici, recurenta face trimitere la concluziile raportului de expertiză, susţinând că reclamanta nu a făcut dovada convocării cu ocazia intervenţiilor în sistem, denaturându-l astfel încât constatarea cauzelor ce au dus la apariţia defecţiunilor este imposibil de realizat.
Prin întâmpinarea depusă la 4 octombrie 2011, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat.
Cu privire la primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. ce se referă la interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii – în concret a prevederilor contractului de execuţie nr. 36 din 25 octombrie 2006 –, astfel cum acestea au fost detaliate în procesul-verbal de recepţie şi garanţie nr. 10 din 20 aprilie 2007 se constată că este nefondat, întrucât instanţa de apel nu a trecut peste termenii conveniţi de părţi în cadrul actelor menţionate şi nici nu a extins obligaţia de garanţie asumată de recurentă, interpretându-le în acord cu voinţa comună a părţilor, clauzele fiind unele clare şi neîndoielnice.
Raportat la clauzele în discuţie (art. VII din contract şi procesul – verbal de recepţie şi garanţie nr. 10 din 20 aprilie 2007) instanţa de apel a statuat în mod corect asupra înţelesului acestora precum şi asupra întinderii obligaţiilor asumate de părţi.
Astfel, prin art. VII din contactul de antrepriză executantul s-a obligat să garanteze buna funcţionare, calitatea şi performanţele materialelor şi echipamentelor pe timp de un an de la recepţia finală, cu condiţia ca orice intervenţie în structura sistemului - în această perioadă – să nu se facă fără concursul executantului. Aceeaşi condiţionare este reluată şi în procesul-verbal de garanţie invocat de recurentă.
De asemenea, în mod corect s-a reţinut şi obligaţia asumată de intimată - în calitate de beneficiară, în sensul de a-l înştiinţa pe executant asupra eventualelor defecţiuni, în maxim 5 zile de la apariţia acestora, precum şi obligaţia rezultată din alin. (1) al aceluiaşi art. VII din contract, aceea de a nu se interveni în structura sistemului fără concursul executantului.
Recurenta omite însă, a lua în considerare că aceste prevederi au fost raportate la situaţia de fapt stabilită pe deplin în cauză şi din care a rezultat că intimata şi-a executat obligaţiile asumate, în sensul că a înştiinţat-o pe recurentă – în termenul convenit – pentru remedierea defecţiunilor ivite în sistem, demersuri ce au rămas fără rezultat, ceea ce denotă că cea care nu s-a conformat obligaţiei de garanţie asumată prin contract a fost chiar recurenta.
În condiţiile unui refuz de remediere a defecţiunilor, refuz determinat de faptul că recurenta nu dispunea de personal calificat şi de imposibilitatea tehnică de a asigura o astfel de remediere, în mod corect s-a reţinut că, apelarea la o altă societate pentru acordarea asistenţei tehnice nu este de natură a forma convingerea instanţei că intimata nu şi-a respectate propriile obligaţii asumate prin contract.
În acest context, dispoziţiile art. 1021 C. civ. au fost aplicate în mod corect, fiind îndeplinite condiţiile impuse de acesta - îndeosebi - sub aspectul neexecutării culpabile a obligaţiei de garanţie asumată de recurentă prin convenţie.
Pentru argumentele expuse anterior, criticile recurentei sunt nefondate motiv pentru care recursul va fi respins ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Având în vedere dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. precum şi actele depuse în susţinere recurenta va fi obligată să plătească intimatei contravaloarea cheltuielilor de judecată, în cuantum de 23.560 lei, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC A.C.I. SRL BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 83/A din 14 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimatei S.C.H.G. SRL BUCUREŞTI suma de 23.560 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3187/2011. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3190/2011. Civil. Actiune în daune... → |
|---|
