ICCJ. Decizia nr. 3190/2011. Civil. Actiune în daune contractuale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3190/2011
Dosar nr. 8349/3/2009
Şedinţa publică de la 19 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 14375 din 18 decembrie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis cererea formulată de reclamantă SC M.M.P.M. SA Bucureşti, obligând-o pe pârâta SC A. SA la plata sumei de 40.521,21 Euro în echivalentul în lei la data plăţii, reprezentând contravaloare marfă livrată, precum şi la plata dobânzii legale aferente calculate de la scadenţă până la data plăţii efective a debitului şi la 2.728 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, în speţă, livrările ce fac obiectul cererii s-au desfăşurat în perioada aprilie – decembrie 2006, iar pârâta nu a adus în sprijinul apărărilor sale nicio probă pertinentă şi concludentă, pentru a paraliza acţiunea, astfel că în temeiul art. 969 şi următoarele C. civ., art. 1073 C. civ. şi art. 43 C. com. a admis cererea reclamantei, cu obligarea pârâtei la plata sumei solicitate.
Împotriva acestei sentinţe, pârâta SC A. SA (fostă SC M.P.M. ROMÂNIA S.R.L.) Bucureşti a formulat apel, care a fost respins, ca nefondat prin decizia comercială nr. 93 din 24 februarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Instanţa de apel a reţinut că legea a fost aplicată corespunzător probelor, situaţia de fapt fiind corect stabilită, rezultând că intimata – reclamantă a livrat apelantei – pârâte în baza comenzilor acesteia, marfă totală în valoare de 46.788,3 Euro, iar aceasta din urmă a efectuat doar o plată parţială în valoare de 6.197,09 Euro rămânând un rest de plată de 40.591,21 Euro, că din probele existente la dosarul cauzei nu rezultă că intimata – reclamantă ar fi recunoscut că s-a livrat o cantitate de marfă în plus faţă de cea solicitată, deteriorată şi care nu trebuia facturată, dimpotrivă intimata – reclamantă a stopat livrarea mărfurilor pentru că apelanta – pârâtă nu îşi mai onora obligaţiile de plată a mărfii, nefiind dovedite afirmaţiile apelantei– pârâte privind neconcordanţa între bonurile de comandă şi marfa livrată, înscrisurile depuse la dosarul cauzei vizând cu totul alte facturi decât acelea pe care intimata – reclamantă şi-a întemeiat pretenţiile. De asemenea, nu se poate reţine, faţă de actele dosarului nici neîndeplinirea dispoziţiilor art. 112 pct. 5 C. proc. civ. privind depunerea înscrisurilor în copie certificată şi traducere legalizată a documentelor în limba engleză.
La data de 7 aprilie 2011 pârâta SC A. SA (fostă SC M.P.M. ROMÂNIA S.R.L.) Bucureşti a formulat recurs împotriva deciziei mai sus menţionate, solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, iar pe fondul cauzei respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată, prezentând situaţia de fapt şi susţinând că în mod eronat instanţa de apel a reţinut că nu există probe la dosar din care să rezulte că intimata – reclamantă a recunoscut că ar fi livrat apelantei o cantitate de marfă în plus faţă de cea solicitată, marfă deteriorată, care nu trebuia facturată, invocând în acest sens e-mail-ul din 19 aprilie 2006 şi că eronat instanţa a reţinut nedovedirea neconcordanţei între bonurile de comandă şi marfa livrată în condiţiile în care la dosarul cauzei există înscrisuri contabile care justifică plata şi facturile fiscale asupra cărora a făcut precizări în recurs, context în care a invocat şi îmbogăţirea fără justă cauză.
Recurenta şi-a exprimat nemulţumirea şi faţă de modul în care a fost soluţionat cel de al treilea motiv de apel, deoarece nu există dovezi la dosarul cauzei privind înscrisurile solicitate în copie certificată, în conformitate art. 112 pct. 5 C. proc. civ. şi nici traduceri legalizate ale documentelor în limba engleză.
Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepţia nulităţii recursului prin raportare la dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., având în vedere dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. şi a constatat următoarele:
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde sub sancţiunea nulităţii motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
Art. 306 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. prevede că motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de către instanţa de judecată şi că indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Raportând textele legale menţionate mai sus la cererea de recurs, Înalta Curte constată că aceasta nu conţine motive de nelegalitate a deciziei atacate, motivele vizând aprecieri asupra situaţiei de fapt şi actelor cu valoare de probă, care nu permit încadrarea în vreunul din pct. 1-9 ale art. 304 C. proc. civ.
Cum casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar conform art. 3021 alin. (1) lit. c) din acelaşi cod, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate şi dezvoltarea lor şi cum recurentul nu s-a conformat acestor exigenţe legale, având în vedere, deopotrivă, şi inexistenţa motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ. şi că motivele dezvoltate de recurent nu pot fi încadrate în niciunul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., neputând fi acoperită nulitatea recursului conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Curtea va admite excepţia invocată şi va constata nulitatea cererii de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de pârâta SC A. SA (FOSTĂ SC M.P.M. ROMÂNIA S.R.L.) BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 93 din 24 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3188/2011. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3193/2011. Civil. Excludere asociat. Recurs → |
|---|
