ICCJ. Decizia nr. 3220/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.3220/2011
Dosar nr. 3639/108/2009
Şedinţa publică din 6 aprilie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele.
Prin sentinţa nr. 151 din 2 martie 2010 Tribunalul Arad, secţia civilă, a admis acţiunea formulată de reclamantul G.l. în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad şi a obligat pârâtul la plata sumei de 50.000 euro despăgubiri conform Legii nr.221/2009.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că prin acţiune reclamantul a solicitat suma de 2.000.000 RON despăgubiri morale pentru condamnarea la 15 ani muncă silnică şi 5 ani degradare civică pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 alin. (1) din C. pen. anterior, dispusă prin sentinţa nr. 14 din 9 ianuarie 1959 a Tribunalului Militar teritorial Timişoara. Reclamantul a fost graţiat prin Decretul Consiliului de Stat din 16 iunie 1964 şi eliberat din închisoare la data de 25 iunie 1964.
Instanţa a mai reţinut că această condamnare se încadrează în dispoziţiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 221/2009 constituind de drept o condamnare cu caracter politic şi a stabilit cuantumul daunelor morale în funcţie de consecinţele negative suferite de reclamant pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, precum şi de măsura în care au fost lezate, impactul condamnării asupra situaţiei familiale, profesionale şi sociale.
Împotriva sentinţei a formulat apel reclamantul solicitând acordarea despăgubirilor în cuantum de 2.000.000 euro întrucât această sumă poate satisface pe deplin prejudiciul cauzat.
A mai declarat apel şi pârâtul, solicitând schimbarea în tot a sentinţei în sensul respingerii acţiunii întrucât nu a fost depusă în extenso sentinţa de condamnare nr. 14 din 9 ianuarie 1959 pronunţată de Tribunalul Militar Timişoara şi nu s-a ţinut seama că reclamantul beneficiază de indemnizaţia stabilită de Decretul-Lege nr. 118/1990.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civilă nr. 201 A din 10 iunie 2010 a respins apelurile.
Referitor la apelul reclamantului s-a reţinut că suma de 50.000 euro stabilită drept despăgubiri de prima instanţă este îndestulătoare pentru compensarea prejudiciului moral suferit, iar la cuantificarea acestei sume au fost avute în vedere toate criteriile, inclusiv nivelul de trai şi modul de salarizare al cetăţenilor din perioada comunistă, cât şi din prezent.
Recursul pârâtului s-a respins întrucât la dosar au fost depuse dovezi privind existenţa hotărârii de condamnare şi a pedepsei executate. De asemenea, s-a reţinut că Decretul-Lege nr. 118/1990 nu stabileşte despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit, iar cuantumul despăgubirii acordate reclamantului nu este disproporţionat faţă de prevederile acestui act normativ.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs reclamantul G.I. şi pârâtul.
În recursul reclamantului, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., s-a arătat că faţă de importanţa valorilor lezate numai suma de 2.000.000 euro este în măsură să acopere în totalitate prejudiciul cauzat prin condamnare.
Pârâtul şi-a întemeiat recursul pe art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., învederând că la dosarul cauzei există o copie a sentinţei de condamnare fără menţiunea caracterului politic al condamnării astfel cum impune art. 6 al Legii nr. 221/2009. De asemenea, la cuantificarea prejudiciului nu s-au avut în vedere prevederile OUG nr. 62/2010 prin care a fost modificat art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. Faţă de prevederile acestui act normativ, de valorile lezate şi de practica Curţii Europene a Drepturilor Omului - Cauza O. a solicitat reducerea cuantumului despăgubirilor stabilite.
Recursurile nu sunt fondate.
Prin condamnarea suferită s-a cauzat reclamantului un prejudiciu nepatrimonial care constă atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a omului, sănătatea şi integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional, relaţiile familiale şi alte valori similare, aşa încât, din această perspectivă, prin privarea de libertate, reclamantului i s-a adus atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, iar durerile psihice şi suferinţele fizice provocate de o atare măsură, pot şi trebuie să fie reparate prin acordarea unor despăgubiri.
De asemenea, cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, iar în situaţia daunelor morale, datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă în bani a acestora nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin apreciere, raportat la elementele de fapt.
Înalta Curte apreciază că suma de 50.00 euro respectă principiul proporţionalităţii daunelor morale acordate cu intensitatea şi gravitatea suferinţelor psihice încercate de reclamant prin privarea sa de libertate şi nu ar putea fi apreciată ca simbolică, deci lipsită de efectul compensatoriu pe care trebuie să îl aibă daunele morale şi nici ca insuficientă pentru acoperirea prejudiciului moral încercat de reclamant, ci reprezintă atât cât este necesar pentru a-i uşura ori compensa în măsura posibilă, suferinţele îndurate ca urmare a privării de libertate.
De asemenea, la stabilirea daunelor morale au fost avute în vedere şi măsurile reparatorii acordate deja reclamantului în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990, astfel încât criticile formulate de recurenţi privind majorarea sau micşorarea cuantumului acordat nu pot fi reţinute.
OUG nr. 62/2010 care a modificat art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 şi a impus o plafonare a cuantumului daunelor morale a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, care este definitivă şi obligatorie şi ca atare, această plafonare propusă nu mai poate fi aplicată.
Nu se va reţine nici ultima critică inserată în motivarea recursului pârâtului întrucât potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. a) din Legea nr. 221/2009 condamnarea pentru infracţiunea prevăzută de art. 209 C. pen. anterior constituie de drept o condamnare cu caracter politic, astfel că nu mai este necesară existenţa menţiunii caracterului politic pe sentinţa de condamnare.
Faţă de aceste considerente recursurile vor fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul G.I. şi de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad împotriva deciziei nr. 201 A din 10 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3222/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3218/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
