ICCJ. Decizia nr. 3338/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3338/2011
Dosar nr.2983/118/2008
Şedinţa publică din 11 aprilie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 633 din 07 mai 2009 a Tribunalului Constanţa, secţia civilă, a fost respins capătul de cerere având ca obiect nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 27418 din 31 octombrie 1996 pentru autoritate de lucru judecat, urmare admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat.
A fost respinsă, ca nefondată, cererea de chemare în judecată a altor persoane, respectiv a intervenienţilor forţaţi A.M. şi A.A. (persoane care ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamanţii) formulată de reclamanţii L.G., A.A., M.G.G., A.M., I.A., E.E. şi E.A.
S-a respins ca nefondat capătul de cerere având ca obiect nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 27418 din 31 octombrie 1996, nulitate întemeiată pe nevalabilitatea contractului de închiriere nr. 843 din 04 iunie 1982, urmare a neprelungirii acestuia.
A fost admisă, în parte, acţiunea formulată de reclamanţii L.G., A.A., M.G.G., A.M., I.A., E.E. şi E.A., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Constanţa prin Primar, Consiliul Local Constanţa şi Primarul Municipiului Constanţa şi s-a dispus obligarea acestora să restituie în natură către reclamanţi, în indiviziune şi în cote egale (½ pentru reclamanţii A.A., M.G.G., A.M. şi L.G. şi ½ pentru reclamanţii I.A., E.E. şi E.A.) imobilul situat în Constanţa, format din teren în suprafaţă de 158,59 mp şi construcţie, cu excepţia apartamentului nr.3 situat la etajul 1, compus din 4 camere şi dependinţe, predat numitei A.M. prin protocolul de predare-primire nr. 6896 din 16 iulie 1999 potrivit Hotărârii nr. 584 din 28 aprilie 1998 date în baza Legii nr. 112/1995 de către Consiliul Judeţean Constanţa şi a apartamentului ce a constituit obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 27418 din 31 octombrie 1996 încheiat între R.A.E.D.P.P. Constanţa şi K.M. şi K.C., cu terenurile aferente acestor construcţii, respectiv a suprafeţei de 36,56 mp, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr. 27418 din 31 octombrie 1996 şi respectiv 37,73 mp, astfel cum rezultă din Hotărârea nr. 584 din 28 aprilie 1998 pronunţată în baza Legii nr. 112/1995 de către Consiliul Judeţean Constanţa.
Pârâtul Primarul Municipiului Constanţa a fost obligat la înaintarea notificărilor formulate de reclamanţii L.G., A.A., M.G.G., A.M., I.A., E.E. şi E.A. şi înregistrate sub nr. 63 din 05 iunie 2001 la BEJ A.R. şi nr. 72 din 08 iunie 2001 la BEJ A.R., către Secretariatul Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor, în conformitate cu prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru acordarea de despăgubiri pentru apartamentul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 27418 din 31 octombrie 1996 încheiat între R.A.E.D.P.P. Constanţa şi K.M. (în prezent decedat) şi K.C. (în prezent decedată) precum şi pentru terenul în suprafaţă de 36,56 mp aferent apartamentului ce a constituit obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 27418 din 31 octombrie 1996, ½ pentru reclamanţii L.G., A.A., M.G.G. şi A.M. şi ½ pentru reclamanţii I.A., E.E. şi E.A.
A fost respinsă cererea reclamanţilor de restituire în natură şi acordarea de despăgubiri pentru apartamentul nr. 3 situat la etajul 1 ce a fost predat numitei A.M. prin protocolul de predare primire nr. 6896 din 20 iulie 1999 în baza Hotărârii nr. 584 din 28 aprilie 1998 pronunţată în baza Legii nr. 112/1995 de către Consiliul Judeţean Constanţa şi pentru terenul aferent acestuia, precum şi de restituire în natură a apartamentului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 27418 din 31 octombrie 1996 încheiat între R.A.E.D.P.P. Constanţa şi K.M. şi K.C. şi a terenului aferent acestuia.
A fost respinsă cererea pârâtului Primarul Municipiului Constanţa de obligare a reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată, dar reclamanţii L.G., A.A., M.G., A.M., I.A., E.E. şi E.A. au fost obligaţi la plata sumei de 952 lei reprezentând cheltuieli de judecată către pârâţii M.K.M. şi V.D., precum şi a sumei de 300 lei către pârâtul R.A.E.D.P.P. Constanţa.
Pentru a pronunţa această soluţie, judecătorul fondului a avut în vedere că imobilul în litigiu, format din teren în suprafaţă totală de 158,59 mp şi construcţie în suprafaţă de 137 mp, şi care se compune din subsol, parter, etaj şi terasă cu o garsonieră, a fost dobândit în proprietate şi în indiviziune de către numitele A.P. şi E.P. prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3364 din 25 august 1948 de Tribunalul Jud. Constanţa şi transcris sub nr. 11394 din 25 august 1948 în Registrul de Transcripţiuni la Grefa Tribunalului Constanţa.
Numita A.P., decedată în anul 1983, a fost căsătorită cu numitul A.A., decedat în anul 1981, căsătorie din care au rezultat trei copii, respectiv numiţii A.I., A.N. şi A.T., aceştia fiind moştenitorii legali ai numiţilor A.P. şi A.A., astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. 115 din 22 august 1996. A.I. a decedat în anul 1998, moştenitoare legale ale acestuia fiind reclamanta M.G.G., în calitate de fiică şi numita A.A., în calitate de soţie supravieţuitoare (certificatul de moştenitor nr. 17 din 12 februarie 1999 emis de BNP M.T.); după decesul numitei A.A., singura moştenitoare a rămas reclamanta M.G.G. (certificatul de moştenitor nr. 11 din11 aprilie 2006 emis de BNP C.B.).
Numitul A.T. a decedat la data de 22 august 1997, moştenitorii acestuia fiind reclamantul A.M., în calitate de fiu dintr-o căsătorie anterioară, numitul A.A., în calitate de fiu din a doua căsătorie şi numita A.M., în calitate de soţie supravieţuitoare (certificatul de moştenitor nr. 229 din 29 iunie 1998 emis de BNP I.C.).
Numita E.P., decedată în anul 1978, a fost căsătorită cu numitul E.A., decedat în anul 1976, căsătorie din care au rezultat trei copii, respectiv E.A.I., E.S. şi S.E. Numitul E.S. a decedat în anul 2000, moştenitorii acestuia fiind reclamanta E.E., în calitate de soţie supravieţuitoare şi reclamantul E.A., în calitate de fiu din prima căsătorie, astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. 73 din 15 mai 2000. S.E. a decedat în anul 2001, nu a avut copii, moştenitorii acestuia fiind E.A.I. şi E.A.
Reclamantul A.N. a decedat, moştenitorii acestuia fiind numiţii L.G. şi A.A., astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. 37 din 14 octombrie 2008 emis de BNP G.L.
În consecinţă, moştenitorii numitei A.P. sunt M.G.G., A.M., A.A., A.M., L.G. şi A.A.
Dintre aceştia, numiţii M.G.G., A.M., L.G. şi A.A. au calitatea de reclamanţi iar numiţii A.A. şi A.M. au calitatea de intervenienţi în nume propriu în condiţiile art. 57 C. proc. civ.
Moştenitorii numitei E.P. sunt reclamanţii I.A. E.E. şi E.A.
Cu privire la situaţia juridică, tribunalul a arătat că imobilul – teren în suprafaţă de 158,59 mp şi construcţie – situat în Constanţa, a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, fiind menţionat la poziţia 223 din acest decret, pe numele proprietarilor, respectiv A.P. şi E.P.
Având în vedere modalitatea de preluare a imobilului în litigiu în proprietatea statului, s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, în sensul că imobilul menţionat a fost preluat de către stat în mod abuziv.
Cât priveşte pe intervenienţii A.M. şi A.A., instanţa de fond a reţinut că aceştia nu pot pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamanţii întrucât deşi sunt moştenitori ai fostului proprietar, nu au urmat procedura instituită de art. 22 şi urm. din Legea nr. 10/2001 şi nu au notificat unitatea deţinătoare pentru restituirea imobilului.
Asupra cererii reclamanţilor având ca obiect nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 27418 din 31 octombrie 1996, nulitate întemeiată pe nevalabilitatea contractului de închiriere nr. 843 din 04 iunie 1982 datorită neprelungirii acestuia, instanţa de fond l-a apreciat ca neîntemeiat. S-a apreciat că la încheierea contractului au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 112/1995, astfel încât nu se pot reţine cauzele de nulitate referitoare la fraudarea legii sau la cauza ilicită ori la lipsa obiectului sau la lipsa consimţământului prevăzut de art. 949, art. 953, art. 962 şi art. 966 C. civ.
Prin încheierea din 05 martie 2009, instanţa de fond a respins ca fiind neîntemeiată excepţia prescrierii dreptului material la acţiune referitoare la capătul de cerere având ca obiect nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 27418 din 31 octombrie 1996 încheiat între R.A.E.D.P.P. Constanţa şi soţii K.M. şi K.C., dar a admis excepţia autorităţii de lucru raportat la motivele de nulitate constând în încheierea acestui contract înainte de emiterea Hotărârii nr. 584 din 28 aprilie 1998 şi vânzarea bunului de către un non proprietar. S-a arătat că deşi prin art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 se instituie un termen de prescripţie, prin derogare de la dreptul comun, de un an, prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2001 şi prin OUG nr. 145/2001, reclamanţii au invocat motive de nulitate de drept comun, alegând aşadar calea dreptului comun; în aceste condiţii, nu se poate reţine incidenţa acestui text, regimul nulităţilor fiind cel de drept comun.
Cât priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, instanţa de fond a avut în vedere că prin sentinţa civilă nr. 6408 din 24 iunie 2005 pronunţată de Judecătoria Constanţa s-a soluţionat, prin respingere, acţiunea formulată de reclamanţii A.N., M.G.G., A.M., I.A., şi E.A. în contradictoriu cu pârâţii A.M., L.A., K.M., K.C., Consiliul Local Constanţa, Municipiul Constanţa şi R.A.E.D.P.P. Constanţa având ca obiect nulitatea contractelor de vânzare cumpărare nr. 27418 din 31 octombrie 1996 şi nr. 27239 din 25 octombrie 1996, nulitatea protocolului nr. 6898/1999 şi a ordinului prefectului nr. 190/2002. Prin Decizia civilă nr. 284 din 18 aprilie 2006 pronunţată de Tribunalul Constanţa s-a schimbat, în parte sentinţa civilă mai sus menţionată, în sensul că s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 27239 din 25 octombrie 1996 încheiat cu numita L.A. şi s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei primei instanţe, decizie ce a fost menţinută prin Decizia civilă nr. 514 din 31 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa.
Tribunalul a reţinut că pentru a pronunţa această soluţie, instanţele au avut în vedere cauzele de nulitate invocate de către reclamanţi, respectiv încheierea contractului de vânzare cumpărare nr. 27418 din 31 octombrie 1996 înainte de emiterea Hotărârii nr. 584 din 28 aprilie 1998, contrar art. 9 din Legea nr. 112/1995 cât şi vânzarea bunului de către un non proprietar, respectiv Statul Român care nu avea un titlu valabil.
S-a constatat aşadar, pe fond, că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de către stat, precum şi că reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, motiv pentru care se impune restituirea imobilului în natură şi măsuri reparatorii prin echivalent sau despăgubiri în condiţiile în care restituirea în natură nu este posibilă, cu aplicarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, având în vedere că solicitarea de restituire a bunului a fost formulată de mai mulţi moştenitori.
Judecătorul fondului a apreciat, însă, că în raport de art. 7 alin. (1)1 şi alin. (5) din Legea nr. 10/2001 nu se poate dispune restituirea în natură a apartamentului nr. 3 situat la etajul 1, compus din 4 camere şi dependinţe, care a fost predat numitei A.M. prin protocolul de predare-primire nr. 6896 din 16 iulie 1999 potrivit Hotărârii nr. 584 din 28 aprilie 1998 emise în baza Legii nr. 112/1995 de Consiliul Judeţean Constanţa, precum şi a apartamentului ce a constituit obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 27418 din 31 octombrie 1996 încheiat între R.A.E.D.P.P. Constanţa şi K.M. şi K.C., împreună cu terenurile aferente acestor construcţii, respectiv, a suprafeţei de 36,56 mp, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr. 27418 din 31 octombrie 1996 şi respectiv 37,73 mp, astfel cum rezultă din Hotărârea nr. 584 din 28 aprilie 1998 emisă în temeiul Legii nr. 112/1995 de Consiliul Judeţean.
Prin acest ultim act s-a dispus restituirea către A.M., ca persoană îndreptăţită la restituire conform actului normativ menţionat, a apartamentului nr. 3 situat la etajul 1, compus din 4 camere şi dependinţe; nu s-a obţinut în instanţă de către reclamanţi anularea acestei hotărâri, astfel încât, la data formulării notificării, imobilul ce a fost predat numitei A.M. nu se mai afla în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale.
Prin aceeaşi hotărâre s-a dispus acordarea către ceilalţi reclamanţi de despăgubiri, în condiţiile Legii nr. 112/1995, astfel că acest apartament a fost restituit moştenitorului fostului proprietar.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii, pârâţii Consiliul Local Constanţa, Municipiul Constanţa prin Primar, Primarul Municipiului Constanţa, pârâtele M.K.M. şi V.D. iar prin Decizia civilă nr. 38 din 22 februarie 2010 a Curţii de Apel Constanţa s-au admis apelurile pârâtelor M.K.M. şi V.D. şi s-a schimbat în parte hotărârea instanţei de fond în sensul admiterii excepţiei prescrieerii dreptului la acţiune privind constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr. 27418/1996 şi s-a respins acest capăt de cerere ca prescris.
De asemenea s-au respins celelalte apeluri precum şi cererea de intervenţie formulată de intervenienta L.A., fiind menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această hotărâre au fost reţinute următoarele considerente.
Norma instituită prin art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 statuează fără echivoc că: ,,Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi’’.
Legiuitorul a stabilit aşadar o normă acoperitoare din punctul de vedere al temeiurilor de nulitate ce ar putea fi ridicate în contestarea valabilităţii contractului de vânzare-cumpărare încheiat asupra bunului solicitat a fi restituit în natură, fiind fără relevanţă dacă ele se pot înscrie formal în prevederile dreptului comun ori în cele ale legii speciale.
Prin urmare, în mod greşit prima instanţă a tranşat excepţia tardivităţii formulării acestui capăt de cerere pe considerentul că au fost deduse judecăţii, în susţinerea nulităţii actului de înstrăinare, motive de nulitate noi, circumscrise dreptului comun, aşa încât nu se poate reţine incidenţa art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
Textul enunţat nu distinge, în ce priveşte termenul de prescripţie a dreptului la acţiune, după cum temeiul nulităţii se fundamentează pe normele dreptului comun ori pe cele ale legii speciale, iar în raport de promovarea acţiunii în nulitate în aprilie 2008, corectă urma a fi soluţia admiterii excepţiei prescrierii dreptului la acţiune pentru acest capăt de cerere şi a respingerii acestui petit, ca fiind prescris.
Motivul pentru care Tribunalul Constanţa a respins cererea reclamanţilor de restituire în natură şi a apartamentului nr. 3, care a făcut obiectul Hotărârii nr. 584 din 28 aprilie 1998 a Consiliului Judeţean Constanţa emise în temeiul Legii nr. 112/1995 şi ulterior Protocolului de predare-primire încheiat între R.A.E.D.P.P. şi A.M., s-a raportat la împrejurarea că reclamanţii au iniţiat anterior un proces având ca finalitate anularea acestui protocol şi a Ordinului Prefectului nr. 190/2002, demers procesual în urma căruia nu au obţinut satisfacţie.
Astfel, prin Decizia civilă nr. 284 din 18 aprilie 2006 a Tribunalului Constanţa, irevocabilă conform deciziei civile nr. 514C din 31 octombrie 2006 a Curţii de Apel Constanţa (dosar nr. 3338/36/2006) s-a menţinut soluţia Judecătoriei Constanţa de respingere a acestui petit, împrejurare faţă de care reclamanţii nu mai pot pretinde că este posibilă restituirea în natură a acestui apartament. Soluţia irevocabilă dată asupra regimului juridic al apartamentului nr. 3, pentru care prin Hotărârea Consiliului Jud. Constanţa nr. 584/1998 s-a stabilit dreptul de proprietate în exclusivitate în beneficiul numitei A.M., exclude evocarea unui drept de restituire în natură în favoarea celorlalţi succesori de pe urma autoarei A.P. În aceste condiţii, în mod corect instanţa de fond a constatat că pentru această parte de construcţie şi pentru terenul aferent operează dispoziţiile art. 7 alin. (1)1 şi alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
Deşi criticile de nelegalitate a sentinţei au făcut referire la soluţia pronunţată de instanţa de fond asupra cererii de chemare în judecată a altor persoane pe temeiul art. 57 C. proc. civ., în considerarea vocaţiei şi a numiţilor A.M. şi A.A. la restituirea întregului imobil – cu referire la faptul că nu operează regula unanimităţii, în sensul că şi aceste persoane au dreptul la măsuri reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001, deşi nu au făcut notificare – Curtea va reţine că în realitate reclamanţii invocă şi pretind un drept de proprietate în contra persoanelor menţionate, câtă vreme urmăresc restituirea în natură a apartamentului nr. 3, deţinut de aceştia din urmă în temeiul Legii nr. 112/1995 (intervenienţii forţaţi A.M. şi Andrei neatacând de altfel cu apel soluţia instanţei de fond). Nu are aşadar nici o relevanţă invocarea dreptului de acrescământ dedus din dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, câtă vreme ceea ce se pune în discuţie este situaţia juridică a apartamentului nr. 3, iar nu prezumtiva vocaţie a actualilor deţinători ai acestui spaţiu locativ la măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Cât priveşte soluţia pronunţată asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat, Curtea va reţine succint – având în vedere dezlegarea dată motivelor de apel formulate de apelantele pârâte M.K.M. şi V.D. – că nu sunt fondate criticile apelanţilor reclamanţi în sensul că nu ar fi operat autoritatea de lucru judecat, având în vedere că analizarea intervenirii puterii lucrului judecat se putea realiza doar în condiţiile promovării în termen a unei asemenea pretenţii [art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001].
S-a mai reţinut că nu se poate susţine că situaţia juridică a acestui imobil nu permite supunerea lui faţă de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 pe considerentul că actul de preluare a fost anulat, bunul reintrând ,,în circuitul civil’’.
Astfel cum s-a demonstrat prin probele administrate, cu toate că în urma contestării incidenţei Decretului nr. 92/1950 asupra imobilului proprietatea numitelor A.P. şi P.E., s-a recunoscut de către autoritatea locală a vremii că imobilul nu putea fi preluat în temeiul acestui act normativ (adresele nr. 12522 din 24 iunie 1950 şi 12901 din 01 noiembrie 1950), Statul nu a renunţat nici un moment la posesia bunului, identificat şi ulterior acestei date în patrimoniul său ca afectat unor funcţiuni locative.
Privit din această perspectivă, bunul a făcut obiectul unui act de preluare sine die, de facto, abuzivă, prorogat ca termen prin simplul act de voinţă al autorităţilor vremii, motiv pentru care în mod corect instanţa de fond a stabilit incidenţa art. 2 din Legea nr. 10/2001 ( cu aplicarea lit. a) prin raportare la Decretul nr. 92/1950, care a generat aparenţa preluării bunului pe temeiul acestui act normativ, dar şi a lit. i) - cu trimitere la recunoaşterea autorităţii a inaplicabilităţii decretului, dar cu menţinerea în continuare a bunului în patrimoniu ).
Obiectul principal al cererii de chemare în judecată l-a constituit restituirea în natură a imobilului în litigiu, asupra căruia Municipiul Constanţa are un drept de proprietate transpus de Legea nr. 213/1998, bunul aflându-se în domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale.
Atribuţiile privind administrarea domeniului public şi privat al comunei, oraşului sau municipiului revin, însă, în virtutea art. 36 din Legea nr. 215/2001, Consiliului Local, primarul având doar obligaţiile legale de aducere la îndeplinire a hotărârilor organului deliberativ.
În jurisprudenţa instanţei supreme s-a arătat în mod constant că deşi chemat în judecată în considerarea normei speciale a art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, Primarul acţionează ca reprezentant al entităţii cu personalitate juridică (oraş, comună, municipiu), prin similitudine cu situaţia organelor de conducere ale altor unităţi deţinătoare [alin. (1) al textului] şi că stă în proces atât în această calitate, cât şi ca titular al obligaţiei de emitere a dispoziţiei motivate asupra notificării.
În speţă, reţine instanţa de apel pentru imobilul – teren şi construcţii – s-au contestat atât includerea lui în domeniul privat al municipiului, cât şi actele de înstrăinare operate asupra unor părţi ale acestuia, motiv pentru care în raport de dispoziţiile legale arătate, ambii pârâţi întrunesc condiţiile calităţii procesuale pasive.
S-a mai reţinut că nefondate sunt şi criticile punctuale legate de nesocotirea dezlegării date prin aplicarea Legii nr. 112/1995, întrucât stabilirea măsurilor reparatorii constând în despăgubiri potrivit Hotărârii nr. 584 din 28 aprilie 1998 a Consiliului Judeţean Constanţa - Comisia Jud. de aplicare a Legii nr. 112/1995 pentru A.N., A.M., A.I., E.S., S.E. şi I.A. nu exclude, astfel cum se statuează prin art. 20 din Legea nr. 10/2201, incidenţa acestui din urmă act normativ (chestiunea admisibilităţii cererii de restituire în natură ţinând de judecata fondului cererii).
În fine, nu se poate invoca netemeinicia soluţiei Tribunalului prin strictă trimitere la prezentarea parţială, de către reclamanţi, a documentaţiei în faza administrativă de soluţionare a notificării, întrucât acest aspect nu justifică absenţa emiterii unei dispoziţii faţă de notificările transmise la 5 şi respectiv, 8 iunie 2001.
Asupra cererii de intervenţie în interes alăturat apelanţilor pârâţi autorităţi locale, formulate de intervenienta L.A., instanţa de apel a reţinut că aceasta este nefondată, atât prin raportare la soluţia procesuală dată apelului părţilor în interesul cărora se intervine, cât şi în ansamblul dreptului invocat de intervenientă.
Sub acest ultim aspect, se va reţine că prin Decizia civ. nr. 284 din 18 aprilie 2006 a Tribunalului Constanţa pronunţată în dosarul nr. 3435/2005, irevocabilă conform deciziei civile nr. 514C din 31 octombrie 2006 a Curţii de Apel Constanţa ( dosar nr. 3338/36/2006), a fost schimbată în parte sentinţa nr. 6408 din 24 iunie 2005 a Judecătoriei Constanţa, în sensul constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de această parte cu R.A.E.D.P.P. Constanţa sub nr. 27239 din 25 octombrie 1996. Prin urmare, intervenienta în interesul alăturat apelanţilor pârâţi nu se mai poate prevala de un drept propriu, opozabil reclamanţilor şi care să poată pune în discuţie legalitatea soluţiei instanţei de fond sub aspectul restituirii în natură a apartamentului astfel înstrăinat, după cum nu poate susţine pe acest temei apărările părţilor pentru care a intervenit în proces.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii M.G.G. şi A.M., şi pârâţii Consiliul local Constanţa, Municipiul Constanţa prin Primar, Primarul Municipiului Constanţa şi intervenienta L.A.
Astfel criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Reclamanţii M.G.G. şi A.M. au solicitat modificarea hotărârii instanţei de apel în sensul restituirii în natură a apartamentului nr. 3 de la etajul 1 al imobilului, precum şi constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 27418 din 31 octombrie 1996.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină ori cuprinde motive străine de natura pricinii, fiind şi lipsită de temei legal şi dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În susţinerea motivelor de recurs, reclamanţii arată că le revine întregul imobil inclusiv apartamentul nr. 3, ca efect al dreptului de acrescământ, pe care, susţin recurenţii, instanţa nu l-a analizat.
Recurenţii mai învederează faptul că în speţă ne aflăm în faţa unei situaţii bizare în condiţiile în care toţi moştenitorii lui A.P. au formulat şi cerere în temeiul Legii nr. 112/1995 dar această lege a fost aplicată parţial numai pentru cei doi intervenienţi, iar în notificarea depusă în temeiul Legii nr. 10/2001 sunt evidenţiaţi şi nominalizaţi toţi moştenitorii.
S-a mai susţinut că pentru moştenitorii lui A.T. (A.M., A.A., A.M.) s-au creat situaţii diferite deşi în cauză se pune problema aplicabilităţii unitare a Legii nr. 10/2001.
Se mai susţine că în motivarea hotărârii, instanţa de apel deşi reţine că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, nu schimbă soluţia instanţei de fond reţinând aplicabilitatea art. 7 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 10/2001, ceea ce echivalează cu o motivare necorespunzătoare şi în neconcordanţă cu legea.
O altă critică vizează faptul că instanţa de apel nu analizează susţinerile lor cu privire la nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, deşi nulitatea operează în temeiul Legii speciale nr. 10/2001.
În fine o altă critică adusă hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei privind dispoziţiile art. 57 C. proc. civ.
Intervenienta L.A. a criticat hotărârea instanţei de apel pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:
Astfel cererea de intervenţie a fost formulată în interesul pârâţilor şi nu în interes propriu, arătând că pârâţii nu pot fi obligaţi la restituirea în natură a apartamentului întrucât prin sentinţa civilă nr. 4521 din 15 iunie 1999 a Tribunalului Constanţa rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1180 din 24 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respinsă acţiunea reclamantelor de revendicare pe drept comun a imobilului din litigiu fiind admisă cerea ei de validare a contractului de vânzare-cumpărare a imobilului dobândit cu respectarea dispoziţiilor legale.
Or prin soluţia dată instanţele au adus atingere dreptului de proprietate stabilit printr-o hotărâre irevocabilă.
Recursul Municipiului Constanţa, prin Primar, Consiliul local Constanţa şi Primarul Municipiului Constanţa vizează nelegalitatea hotărârii instanţei de apel prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind dată cu aplicarea greşită a legii respectiv cu încălcarea dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001 faţă de faptul că E.E. şi E.A. nu au făcut dovada că au calitatea de persoane îndreptăţite, existând numeroase neconcordanţe de vreme ce nu au fost rectificate până la pronunţarea hotărârii.
O altă critică vizează faptul că au fost încălcate şi dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 10/2001 deoarece actul de naţionalizare este deja anulat prin act administrativ, necontestat şi intrat în circuitul civil.
Se mai susţine că respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local Constanţa s-a făcut cu ignorarea art. 36 din Legea nr. 215/2001.
Se mai învederează că nu a fost analizată critica privind rezolvarea irevocabilă a cauzei în temeiul Legii nr. 112/1995, iar la soluţionarea notificării direct în instanţă nu s-a avut în vedere culpa reclamanţilor în nedepunerea documentaţiei solicitate şi necesare pentru soluţionarea notificării.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. Înalta Curte reţine următoarele:
Din dispoziţiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ. rezultă elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar.
În acest sens pct. 5 al textului legal sus evocat se referă la necesitatea arătării motivelor de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei precum şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă şi concretă în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, ea constituind astfel o garanţie pentru părţile din proces în faţa eventualului arbitrariu, judecătoresc şi de altfel singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar.
Motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, şi de altfel ea se circumscrie şi noţiunii de proces echitabil în condiţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Or, din perspectiva celor expuse, este de observat că hotărârea instanţei de apel nu se circumscrie exigenţelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., în condiţiile în care nu sunt analizate raporturile juridice dintre părţi prin prisma susţinerilor, apărărilor şi probelor de la dosar.
Aceasta cu atât mai mult cu cât considerentele sunt contradictorii, fără a arăta motivele de fapt şi de drept pentru care au fost înlăturate susţinerile reclamanţilor faţă de obiectul dedus judecăţii.
Este de asemenea real, că instanţa califică cererea de intervenţie în interes propriu deşi aceasta aşa cum a arătat intervenienta, cererea de intervenţie este în interesul pârâţilor obligaţi la restituirea apartamentului.
Din această perspectivă mai este de reţinut că cererea de intervenţie nu a fost analizată şi pusă în discuţia părţilor, conform principiului contradictorialităţii, nefiind pusă în discuţie nici situaţia rezultată din sentinţa civilă nr. 521 din 15 iunie 1999 a Tribunalului Constanţa dosarul nr. 2493/1999 definitivă prin Decizia civilă nr. 5 din 17 ianuarie 2000 a Curţii de Apel Constanţa rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1180 din 24 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ce vizează situaţia juridică a imobilului din litigiu.
Ca atare din perspectiva celor expuse, şi a incidenţei dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., controlul judiciar este imposibil de realizat motiv pentru care în temeiul art. 312 pct. 5 C. proc. civ., recursurile urmează a fi admise, a se casa hotărârea instanţei de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare, ocazie cu care se vor examina toate susţinerile şi apărările părţilor prin raportare la probele administrate, la obiectul dedus judecăţii şi a dispoziţiilor deciziei nr. XX/2007 Secţiilor Unite a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dată în recurs în interesul legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii şi excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de reclamanţii M.G.G. şi A.M., invocată de pârâţii M.K.M., V.D., A.M. şi A.A.
Admite recursurile declarate de reclamanţii M.G.G. şi A.M., de pârâţii Consiliul Local Constanţa, Municipiul Constanţa prin Primar, Primarul Municipiului Constanţa şi de intervenienta L.A. împotriva deciziei nr. 38C din 22 februarie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3348/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3261/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
