ICCJ. Decizia nr. 3345/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILA ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3345/2011
Dosar nr. 6520/1/2010
Şedinţa publică din 11 aprilie 2011
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12 aprilie 2006, reclamanta B.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Primăria Municipiului Piteşti, Primarul Municipiului Piteşti şi Consiliul Municipal Piteşti, ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea Dispoziţiei nr. 987/2006 emisă de Primăria Municipiului Piteşti.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat ca în temeiul Legii nr. 10/2001 a formulat notificare, înregistrată sub nr. 607/25552 din 12 iulie 2001, prin care a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 33 m.p., ce face parte din trupul de teren în suprafaţă de 340 m.p. situat în Piteşti, teren ce a fost expropriat prin Decretul nr. 128/1986.
Reclamanta a mai arătat că din suprafaţa totală de 340 m.p, în s-a restituit, în temeiul Legii nr. 18/1991, suprafaţa de 307 m.p.
Deşi din informaţiile sale reiese că restul de teren solicitat prin notificarea mai sus menţionată, în suprafaţă de 33 m.p., nu este ocupat de detalii de sistematizare sau construcţii, prin dispoziţia nr. 987/2006 s-a respins cererea.
Prin cererea înregistrată sub nr. 9175 din 24 august 2006 (fila 36), reclamanta şi-a completat cererea, în sensul că a solicitat şi anularea hotărârii nr. 47 din 27 iunie 2006 care în realitate reproduce dispoziţia nr. 987/2006.
Prin întâmpinare, Primarul Municipiului Piteşti, în calitate de pârât, a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată, arătând că terenul este afectat de investiţii legale aprobate, fiind străbătut de reţele subterane.
Tribunalul Argeş., prin sentinţa civilă nr. 245 din 6 noiembrie 2006, a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a anulat dispoziţia nr. 987 din 21 martie 2006 emisa de Primarul Municipiului Piteşti.
S-a constatat că reclamanta este îndreptăţită la reconstituirea în natură a suprafeţei de 33 m.p. (3,5 mi x 9,5 m. lungime) în continuarea suprafeţei de 307 m.p. pentru cate acesteia i s-a reconstituit dreptul, de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 şi i-a fost emis titlul de proprietate nr. 107067 din 21 aprilie 1999.
S-a respins acţiunea faţă de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Piteşti, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin notificarea înregistrată sub nr. 607/255527 din 12 iulie 2001, reclamanta a solicitat restituirea în natură a unei diferenţe de teren în suprafaţă de 33 m.p. ce face parte din trupul de teren în suprafaţă totală de 340 m.p., situat în Piteşti, care a fost expropriat prin Decretul nr. 126/1986.
Prin dispoziţia nr. 987 din 21 martie 2006 emisa de Primarul Municipiului Piteşti s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului teren în suprafaţă de 33 m.p. şi s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile prevederilor legale, cu motivarea că terenul solicitat este ocupat de investiţii legal, aprobate, astfel cum rezultă din referatul nr. 11706/09,03206 (fila 38 ).
Din cuprinsul raportului de expertiză (fila 19-23 dosar), întocmit în Dosarul nr. 8552/1997, ce a avut ca obiect revendicarea întregului teren în suprafaţă de 340 m.p. ce a fost expropriat de la reclamantă prin Decretul nr. 126/1986, a rezultat că întreaga suprafaţă de 340 m.p. este liberă de construcţii şi detalii de sistematizare şi se poate restitui în natură.
În completarea la raportul de expertiză mai sus menţionat, expertul a precizat că pe terenul revendicat, în suprafaţa de 340 m.p., nu se află nici o conductă de utilitate publica.
Expertul a mai arătat că există un canal de scurgere ce face parte din canalizarea oraşului, dar acesta se află sub trotuarul care are lăţimea de 5 m. şi care nu afectează proprietatea reclamantei, iar conducta de gaze se află sub trotuarul din cealaltă parte a străzii şi care nu se află în vecinătatea proprietăţii revendicate de reclamantă.
Suprafaţa de 33 m.p. solicitată de reclamantă prin notificare se afla identificată în schiţa aflată la fila 15 dosar, care are dimensiunile de 3,5 x 9,5 m şi se află în. continuarea terenului atribuit reclamantei în temeiul Legii nr. 18/1991, în suprafaţă de 307 m.p., pentru care acesteia i s-a emis titlul de proprietate.
Potrivit, art. 2 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, terenul liber se restituie în natură.
In termen legal, împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanta B.G., cât şi pârâţii Primarul Municipiului Piteşti şi Primăria Municipiului Piteşti,
Prin Decizia nr. 79/ A din 8 martie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări, sociale, şi pentru cauze de minori şi familie - au fost admise apelurile formulate de ambele părţi şi a fost trimisă cauza spre rejudecare primei instanţe, reţinând că aceasta au s-a pronunţat şi asupra cereri de anulare a hotărârii nr. 47 din 27 iunie 2006, ca şi a celei prin care reclamanta a solicitat recalcularea contravalorii construcţiei demolate în suprafaţă de 139,63 mp., omisiune ce echivalează cu o necercetare a fondului pricinii, ipoteza prevăzută de art. 297 C. proc. civ.
În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 309 din 13 noiembrie 2007 Tribunalul Argeş, secţia civilă a admis în parte acţiunea reclamantei şi a anulat în parte dispoziţia nr. 987/2007, constatând că reclamanta este îndreptăţită la restituirea în natură a suprafeţei de 33 mp. teren, şi la despăgubiri în echivalent la nivelul sumei, de 87.017 lei, pentru construcţia demolată.
Prima instanţă a reţinut în esenţă ca, în raport de probele administrate în cauză şi de prevederile art. 1 şi 11 din Legea nr. 10/2001, republicată, cât şi art. 1 din Protocolul nr. l adiţional la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi libertăţilor Fundamentale, cererea reclamantei de restituire în natură a terenului de 33 mp, în continuarea celor 307 mp., deja reconstituit, apare a fi întemeiată.
Şi împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termen legal pârâtul Primarul Municipiului Piteşti, apel care, prin Decizia nr. 266/ A din 18 decembrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost admis. A fost schimbată în parte sentinţa de mai sus, în sensul înlăturării dispoziţiei de restituire în natură a terenului de 33 mp., dispunându-se, totodată, scăderea din valoarea de despăgubire pentru partea din imobil imposibil, de restituit, pe cea actualizată, a despăgubirilor plătite la expropriere.
S-a reţinut de instanţa de apel la pronunţarea acestei decizii, în esenţă, că în raport de constatările efectuate în această fază procesuală, pe o parte din amplasamentul fostei proprietăţi a reclamantei se află reţeaua de canalizare pluvială a localităţii, situaţie în care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, constituie un impediment la restituirea bunului în natură.
Deducerea despăgubirii plătite la expropriere, din valoarea măsurilor reparatorii recunoscute în baza legii speciale de reparaţie, s-a dispus în temeiul amil alin. (11) din acelaşi act normativ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie faţă de motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În recursul formulat reclamanta a arătat că prin nerestituirea terenului solicitat îi este blocat accesul la proprietatea sa deja reconstituită şi că reţinerea impedimentului de restituire s-a făcut în lipsa unor dovezi de la instituţiile abilitate (schiţe la momentul montării conductei pluviale, planuri ale specialiştilor privind .existenta acestuia) privind existenţa şi amplasarea conductei pretinsă a exista pe terenul solicitat a fi restituii în natura.
Prin Decizia civilă nr. 7131 din 01 iulie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală - a admis recursul declarat de reclamantă, a casat sentinţa de mai sus şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă,
S-a stabilit prin Decizia de casare că lucrarea de specialitate efectuata în apel, deşi face referire la existenţa conductei, se exprimă în termeni echivoci „posibilul traseu al conductei de canalizare pluvială îngropată", ceea ce induce incertitudine în starea de fapt a cauzei deduse judecăţii, cu consecinţe asupra aplicării corecte a legii, impune completarea, refacerea lucrării de specialitate în scopul identificării cu certitudine a traseului acestei conducte.
S-a precizat că legea specială impune identificarea terenului, a destinaţie sale, ca, şi a existenţei amenajărilor de utilitate publica prevăzute de lege, operaţiune ce presupune, alături de opiniile specialiştilor în materie, şi anexarea documentaţiilor de urbanism şi amenajare a teritoriului, din care să rezulte în măsuţa constatarea unui impediment din cele prevăzute de lege, existenţa sa şi, prin raportare, documentaţiile menţionate.
S-a reţinut că într-o altă expertiză judiciară privind imobilul în litigiu, administrată în cererea de .revendicare s-a relevat o altă stare de fapt cu privire la existenţa conductei menţionate în sensul amplasării sale sub trotuarul alăturat parcelei restituite şi nu pe acest teren.
De asemenea, schiţele privind terenul în litigiu, releva că terenurile învecinate cu cel al reclamantei au graniţă spre str. F., la limita trotuarului acestei străzi, ceea ce dovedeşte că pentru aceste persoane aceeaşi împrejurare nu a constituit un impediment în buna utilizare atât a terenului, cât şi a conductei menţionate, fiind necesar a se stabili în ce măsură restituirea terenului în cazul în care traseul conductei s-ar afla în subteranul terenului solicitat de reclamantă, ar afecta buna utilizare a acestei amenajări.
Având în vedere dispoziţiile deciziei de casare, în rejudecarea apelului, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare, cu obiectivele stabilite în încheierea din data de 10 decembrie 2009, în sensul de a se identifica terenul în litigiu, a se stabili daca pe acesta se află o conducta de canalizate şi, în caz afirmativ, dacă este funcţională în prezent, identificând traseul acesteia, atât pe terenul reclamantei cât şi pe terenurile învecinate, a se preciza dacă vecinilor reclamantei le-a fost reconstituit dreptul de proprietate şi asupra terenului străbătut de conducta şi dacă accesul reclamantei pe terenul său se poate face şi în alta modalitate decât pe str. F.
De asemenea, pârâta-apelantă a depus la dosar adresa din 7 decembrie 2009 a SC A.C. SA privitoare la existenţa unei conducte pluviale pe terenul în suprafaţă de 33 mp. situat în Piteşti, precum şi schiţa terenului situat în Piteşti, şi avizul R.R. dat la punerea în posesie a reclamantei pe acest teren.
După efectuarea raportului de expertiză, urmare a obiecţiunilor reclamantei, s-a dispus completarea acesteia pentru identificarea cu certitudine a traseului, conductei de canalizare pluvială îngropată, pe baza documentaţiilor tehnice de urbanism şi amenajare a teritoriului, iar dacă nu, prin decopertare şi săpate, şi a se stabil dacă aceasta ar afecta sau tiu buna funcţionare a amenajării şi constituie un impediment la restituire, să se indice dacă vecinii terenului revendicat an au acces la terenurile lor, tot dinspre str. F. pe terenul pe care ar exista traseul conductei pluviale şi să se verifice documentaţiile de urbanism şi amenajare a teritoriului cerute şi impuse de I.C.C.J.
Întrucât nu s-a răspuns la obiecţiunile formulate la mai multe termene consecutive, tergiversându-se soluţionarea cauzei, s-a revenit asupra completării raportului de expertiză.
De asemenea, instanţa a efectuat o cercetare locală la data de 10 iunie 2010, prin deplasare la terenul în litigiu, întocmind un proces-verbal în acest sens.
Faţă de actele dosarului şi probele administrate în cauză, instanţa a constatat că apelul declarat de pârâtă este întemeiat.
Prin Decizia civilă nr. 88/ A din 22 iunie 2010, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Piteşti împotriva sentinţei civile nr. 309 din 13 noiembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Argeş în contradictoriu cu intimaţii B.G., Primăria Municipiului Piteşti şi Consiliul Municipiului Piteşti.
A fost schimbată în parte sentinţa de mai sus, în sensul că a fost înlăturată dispoziţia de restituire în natură a suprafeţei de 33 mp. teren.
S-a dispus scăderea din valoarea despăgubirii pentru partea din imobil ce nu poate fi restituită a valorii actualizate a despăgubirilor primite cu ocazia exproprierii.
A fost menţinută în rest sentinţa de mai sus.
Aşa cum s-a reţinut şi în cauza fondată pe dispoziţiile Legii nr. 18/1991, cât şi în noua expertiză efectuată în cauza, potrivit adresei din 7 decembrie 2003 a SC A.C. SA Piteşti există o reţea de canalizare DN 800 mm., la 4,5 adâncime, al cărui traseu este paralel cu aliniamentul carosabilului şi la o distanţă de cca. 1 m faţă de împrejmuirea proprietăţii reclamantei şi vecinătăţii.
În raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză s-a mai stabilit că vecinilor reclamantei nu le-a fost reconstituit dreptul de proprietate şi pentru suprafaţă de teren străbătută de conductă, limita lor nefiind trotuarul străzii F., ci spaţiul verde pe sub care trece conducta şi că accesul reclamantei pe terenul reconstituit nu se poate face decât din str. F.
În schiţa anexă la raportul de expertiză s-a identificat traseul conductei conform adresei nr. 9785/2009 a SC A.C. SA.
Din procesul-verbal de cercetare la faţa locului rezultă că instanţa a identificat terenul în litigiu şi a constatat că pe acesta nu există semne exterioare referitoare la vreo conductă. Terenul în litigiu de 33 mp. este situat între trotuar şi proprietatea de 307 mp. a reclamantei împrejmuită cu gard.
Intrarea la terenul reconstituit reclamantei se face dinspre strada F., reclamanta betonând o parte din terenul în litigiu pe care intră la terenul său, ambele părţi precizând că aceasta nu a fost şi nu este împiedicată de a intra la terenul reconstituit dinspre str. F.
S-a constatat, de asemenea, că proprietatea dintre terenul reclamantei şi benzinărie nu este împrejmuită pe latura dinspre stradă, în timp ce celălalt vecin are împrejmuire spre stradă la limita împrejmuirii făcută şi de reclamantă, iar nu până la trotuar.
Nu s-a constatat că vecinii terenului în litigiu au fost puşi în posesie şi au ocupat suprafaţa de teren pe care există această conductă pluvială.
Aşa cum a precizat şi apelanta-pârâtă, prezentă la faţa locului, nu s-a putut trece la decopertare şi efectuarea de săpături pe teren pentru a se identifica această conductă, întrucât necesită aprobări speciale care nu s-au dat în cauză.
Din schiţa terenului, depusă la doar de apelantă, rezultă că este efectuată menţiunea existenţei unei reţele de canalizare pe terenul în litigiu, precizându-se că „atenţie se va păstra o bandă de lucra de 5 m. de o parte şi de alta a reţelei de canalizare pe toată lungimea ei."
De asemenea, şi în avizul R.R., dat la punerea în posesie a reclamantei, se menţionează că potrivit normelor de protecţia muncii şi a tehnologiei de lucru pentru remedierea avariilor este necesară o bandă de lucru, zonă în care nu se face punerea în posesie, fiind identificată zona unde se află conducta pluvială.
Se constată astfel că, din probele administrate în cauză rezultă că pe terenul în litigiu există reţeaua de canalizare pluvială a Municipiului Piteşti, zonă necesară pentru intervenţie în cazul avariilor.
Potrivit normelor tehnice edilitare zona de protecţie a acestei canalizări este de 3 m. de o parte şi de alta a generatoarelor exterioare ale canalului pluvial, ea ocupând terenul în litigiu ce excede celui retrocedat în condiţiile Legii nr. 18/1991.
Nu este vorba de o conductă de gaze, aşa cum a pretins apelantul, însă restituirea terenului declarat zonă de protecţie a reţelei edilitare (la punerea în posesie a restului terenului) este interzisă fără ca aceasta să însemne, însă, că trecerea reclamantei în scopul intrării pe proprietatea sa ar fi împiedicată pe acest teren.
Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, cu modificările ulterioare, în cazul în care construcţiile expropriate au fost integral demolate şi lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă pentru cea ocupată de construcţii noi autorizate, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent.
În speţă se constată însă, aşa cum s-a arătat mai sus, că este vorba despre o afectare de amenajare de utilitate publică a localităţii urbane, astfel încât restituirea în natură a fost greşit dispusă de instanţa de fond.
Potrivit art. 2 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, referitor la valoarea despăgubirilor se constată că acestea trebuie reduse cu valoarea actualizată a despăgubirii primite de persoana expropriată la data preluării proprietăţii pentru partea din imobil ce nu poate fi restituită.
Celelalte menţiuni din dispozitivul hotărârii atacat.
vor fi menţinute.
Împotriva Deciziei nr. 88/ A din 22 iunie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, a declarat recurs, în termen, reclamanta B.G. care, invocând motivele prev. de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., a criticat-o pentru nelegalitate, având în vedere următoarele aspecte:
În primul rând se susţine că, din imobilul teren, deţinut iniţial de reclamantă, i-a fost restituită în natură numai suprafaţa de 307 mp. teren, nefiindu-i retrocedată chiar partea de acces spre strada principală, în suprafaţă de 33 mp., constând într-o fâşie cu lăţime de 3,50 m. şi lungime de 10 m., teren situat pe lăţimea întregului teren retrocedat iniţial şi că accesul la terenul restituit este blocat, neexistând acces lastr. F.
Se mai arată că, prin expertiza efectuată în apel, concluziile expertului nu au fost complete, deoarece a răspuns la un singur obiectiv, faţă de cele stabilite de către instanţă.
Se susţine că, procedând în acest mod instanţa de apel nu a respectat dispoziţiile de îndrumare date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 7131 din 01 iulie 2009, deoarece nu a stabilit cu certitudine dacă conducta pluvială există sub terenul în suprafaţă de 33 mp.
Deşi instanţa a admis obiecţiunile la expertiza efectuată în cauză, ulterior a revenit asupra acestora fără să aibă în vedere că Primarul Municipiului Piteşti nu a depus la dosarul cauzei, în original, documentele de urbanism şi amenajare, care să ateste existenţa conductei pluviale.
În plus, deşi instanţa de apel a efectuat o cercetare la faţa locului şi a stabilit că nu există indicii care să ateste existenţa conductei pluviale, totuşi, în afara probelor administrate, a reţinut că pretinsa conductă ar trece pe sub terenul în litigiu.
Hotărârea instanţei de apel este criticată şi pentru faptul că nu a avut în vedere problema fundamentală dispusă prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul de a stabili dacă pretinsa conductă pluvială constituie un impediment la restituirea în natură a terenului şi nu a analizat situaţia blocării accesului recurentei-reclamante la proprietatea restituită în suprafaţă de 307 mp. din str. F.
Hotărârea pronunţată în apel mai este criticată pentru faptul că a reţinut, în absenţa unor documente, că trecerea reclamantei spre proprietatea de 307 mp. pe terenul de 33 mp., care, (de fapt aceasta pretinde că este proprietatea sa), să fie făcută cu plata unor taxe de trecere stabilite de Primăria Municipiului Piteşti.
Referitor la despăgubirile ce se cuvin reclamantei, se susţine că nu a fost examinată această cerere nici în fond şi nici în apel, ignorându-se faptul că exproprierea s-a realizat când reclamanta era minoră, că nu a primit nicio despăgubire ori altă locuinţă.
În această situaţie, se susţine că este nelegală despăgubirea acordată reclamantei deoarece nu s-a avut în vedere suma ce i s-a dat la data exproprierii, ce trebuia scăzută din suma acordată la această dată.
Se susţine că, sub acest aspect hotărârea instanţei de apel este nelegală, cu o motivare contradictorie.
În final, recurenta susţine că Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost nerespectată şi sub aspectul îndrumării prin care s-a dispus ca Primarul Municipiului Piteşti să depună la dosarul cauzei, în original, documentele de urbanism şi amenajare a teritoriului, care să ateste traseul conductelor pluviale.
Examinând recursul reclamantei prin prisma criticilor formulate şi expuse mai sus, Înalta Curte reţine că acestea sunt fondate în raport de considerentele ce urmează:
Prin notificarea înregistrată sub nr. 607/25552 din 12 iulie 2001, reclamanta B.G. a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 33 mp. ce face parte dintr-un trup de teren mai mare de 340 mp. situat în Piteşti, str. F., expropriat prin Decretul nr. 126/1986.
Din suprafaţa totală reclamantei i-a fost restituită suprafaţa de 307 mp., fiindu-i refuzată restituirea suprafeţei de 33 mp.
Această suprafaţă este situată în continuarea suprafeţei de 307 mp. cu motivarea că, în raport de constatările expertului, pe o parte din amplasamentul fostei proprietăţi a reclamantei se află reţeaua de canalizare pluvială a localităţii, ceea ce constituie, în conformitate cu prev. art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, un impediment la restituirea bunului în natură.
Art. 1 alin. (1), art. 9 alin. (1) şi art. 10 din Legea nr. 10/2001 instituie prevalenţa restituirii în natură a bunurilor preluate în mod abuziv în perioada de referinţă reglementată de lege.
Impedimentele de restituire în natură, ce se constituie în excepţie de la regula evocată, sunt de strictă interpretare şi aplicare şi presupun determinarea, în faza administrativă a procedurii şi, consecutiv în cea judiciară, în cazul declanşării controlului jurisdicţional, a amenajărilor de utilitate publică (subteran şi suprateran) ce fac posibilă soluţia legiuitorului de reparare a prejudiciilor produse prin preluarea bunurilor de către stat.
În acest scop, legea specială impune identificarea terenului, a destinaţiei sale, cât şi a existenţei amenajărilor de utilitate publică, prevăzute de lege, operaţiune ce presupune alături de opiniile specialiştilor în materie şi anexarea documentaţiilor de urbanism şi amenajare a teritoriului din care să rezulte, în ce măsura există vreun impediment, din cele prevăzute de lege.
Prin Decizia civilă nr. 7131 din 01 iulie 2001, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-o primă fază procesuală, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat Decizia instanţei de apel şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului.
A ajuns la această concluzie, în primul rând pentru că lucrarea de specialitate efectuată în apel, deşi făcea referire la existenţa unor conducte pe terenul în litigiu, se exprima în termeni echivoci („posibil un traseu al conductei de canalizare pluviale îngropată"), ceea ce inducea incertitudine în starea de fapt a cauzei deduse judecăţii, cu consecinţe asupra aplicării corecte a legii şi impunea completarea sau refacerea lucrării de specialitate, în scopul identificării, cu certitudine, a traseului acestei conducte.
Prin aceeaşi hotărâre s-a reţinut că într-o altă expertiză judiciară, privind acelaşi imobil, administrată cu ocazia judecării unei cereri de revendicare a imobilului, a fost evidenţiată o altă stare de fapt cu privire la existenţa respectivei conducte, în sensul amplasării sale sub trotuarul alăturat parcelei restituite şi nu pe acest teren.
Schiţele întocmite privind terenul în litigiu au relevat că terenurile învecinate celui în discuţie au graniţă spre str. F., la limita trotuarului acestei străzi. Acest lucru ar implica pentru aceste persoane, (în măsura în care ar fi reală susţinerea privind amplasarea conductei sub terenul reclamantei), faptul că aceeaşi împrejurare nu a constituit un impediment în buna utilizare atât a terenului, cât şi a conductei menţionate. Se impune în aceste condiţii a se determina cu necesitate şi a se stabili în ce măsură restituirea terenului, în cazul în care traseul conductei s-ar afla în subteranul terenului solicitat, ar afecta normala utilizare a acestei amenajări.
În urma reînregistrării cauzei pentru rejudecare, s-a efectuat o nouă expertiză, de către experta D.V., dar care din toate obiectivele indicate de către instanţă a răspuns la unul singur.
Instanţa de apel a admis obiecţiunile formulate la expertiză de către reclamantă, care au vizat:
- identificarea cu certitudine a traseului conductei de canalizare pluvială;
- să se stabilească dacă traseul conductei trece pe sub suprafaţa de 33 mp. şi, în caz afirmativ, dacă această împrejurare ar afecta sau nu buna utilizare a acestei amenajări şi nu ar constitui un impediment la restituire („să se indice actele de proprietate ale vecinilor terenului revendicat pe care se pretinde că le-a valorificat şi să stabilească în mod cert dacă aceste persoane au acces la terenurile lor din str. F.");
- să se verifice documentaţiile de urbanism şi amenajare a teritoriului, în original, cerute şi, eventual, să se efectueze lucrări subterane de identificare a pretinsei conducte şi să precizeze în mod cert dacă aceasta există şi dacă traseul ei trece pe terenul de 33 m.
Cu toate că aceste obiective au fost stabilite prin noua expertiză, ca urmare a îndrumărilor date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia precitată şi că instanţa a admis obiecţiunile la expertiză, în mod nejustificat, ulterior instanţa a revenit asupra acestora, neconsiderându-le utile, neţinând seama de faptul că Primarul Municipiului Piteşti nu a depus la dosar, în original, documentele de urbanism şi amenajare, care să ateste existenţa conductei pluviale, ignorând astfel dispoziţiile de casare care sunt obligatorii pentru instanţa reinvestită cu judecarea cauzei după casare.
De asemenea, fără existenţa unor documente la dosar, greşit instanţa de apel a reţinut că, Primarul Municipiului Piteşti nu se opune ca reclamanta să treacă pe spaţiul verde la proprietatea sa, în timp ce reprezentantul pârâtului, prezent la cercetarea la faţa locului, a solicitat în mod expres să plătească taxa de trecere ca şi ceilalţi vecini pentru terenul închiriat.
Astfel, se pretinde reclamantei o taxă de trecere la proprietatea sa, pe terenul în litigiu, (care de fapt ar fi tot terenul acesteia).
Pe de altă parte, în legătură cu despăgubirile la care reclamanta este îndreptăţită, cererea acesteia nu a fost analizată în raport de faptul că terenul reclamantei a fost expropriat în perioada în care aceasta era minoră, nefiind dovezi din care să rezulte că a primit despăgubiri ori o altă locuinţă, fiind neclarificat aspectul legat de cuantumul despăgubirilor pretinse a fi acordate la data exproprierii şi cel ce ar urma să i se acorde în virtutea cererii formulate.
În această situaţie, se impune clarificarea situaţiei imobilului, prin respectarea celor dispuse prin Decizia de casare pronunţată anterior, decizie ale cărei îndrumări nu au fost respectate.
În speţă, instanţa de apel nu a respectat dispoziţiile date prin Decizia civilă nr. 7131 din 01 iulie 2009, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că nu a stabilit cu certitudine dacă conducta pluvială este amplasată sub terenul de 33 mp., în sensul celor arătate anterior.
Procedând astfel, instanţa de apel nu a stabilit pe deplin situaţia de fapt, privitoare la identificarea traseului conductei pluviale şi, pe cale de consecinţă, se impune efectuarea unei noi expertize tehnice care să răspundă la toate îndrumările dispuse prin respectiva hotărâre, pentru a se stabili adevărul judiciar în cauză.
În raport de cele expuse, criticile formulate de reclamantă fiind întemeiate, urmează ca recursul să fie admis, să se caseze Decizia recurată şi cauza să fie trimisă spre rejudecarea apelului.
Cu prilejul rejudecării, instanţa va avea în vedere întocmirea unui raport nou de expertiză, prin care să se răspundă la îndrumările ce s-au dat prin Decizia nr. 7131 din 01 iulie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care sunt obligatorii, conform dispoziţiilor art. 315 (1) C. proc. civ., având în vedere şi criticile formulate prin prezentul recurs.
Numai după completarea probelor, şi apoi după reexaminarea în ansamblu a acestora, instanţa va putea hotărî şi va fi în măsură să decidă, în deplină cunoştinţă de cauză, asupra cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta B.G. împotriva Deciziei nr. 88/ A din 22 iunie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3347/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 3342/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
