ICCJ. Decizia nr. 3344/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3344/2011
Dosar nr. 34558/3/2009
Şedinţa publică din 11 aprilie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 132 din 02 februarie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis contestaţia formulată de contestatorii I.G. şi I.C.N., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi a obligat pârâtul să emită o nouă dispoziţie prin care să acorde măsuri reparatorii prin echivalent reclamanţilor pentru imobilul situat în Bucureşti, strada A., compus din teren în suprafaţă de 220 m.p. şi construcţie demolată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că prin notificarea nr. AA/2001 formulată în baza Legii nr. 10/2001, contestatorii au solicitat restituirea prin echivalent a imobilului situat în Bucureşti, strada A., compus din teren în suprafaţă de 220 m.p. şi construcţie demolată.
Prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. NN/1938, I.N. a primit în proprietate lotul 1 compus din teren în suprafaţă de 220 m.p. şi construcţia existentă pe acesta, imobil situat în Bucureşti, strada A.
Din istoricul fiscal rezultă că I.N. şi I.I. figurează ca proprietari ai imobilului până în anul 1952, iar după decesul lui I.N. au figurat ca proprietari I.I., în calitate de soţie a defunctului şi I.G. şi I.M., în calitate de fii ai defunctului.
Din situaţia juridică rezultă că imobilul a fost expropriat în baza Decretului nr. EE/1983 pentru ridicarea ansamblului de locuinţe „A.", clădirea aflată pe teren fiind demolată - poziţia 54.162, anexă la decret.
Prin certificatele de moştenitor nr. a şi nr. b/1997 contestatorii au făcut dovada calităţii de moştenitori ai autorilor lor I.N. şi I.I., proprietarii imobilului ce au făcut obiectul notificării, persoane îndreptăţite în sensul art. 3 alin. (1) lit. a din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009.
În această situaţie, Tribunalul a constatat că prin actele mai sus menţionate contestatorii au făcut dovada atât a faptului că sunt persoane îndreptăţite în conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, modificată şi republicată, cât şi dreptului de proprietate asupra imobilului conform art. 23 din acest act normativ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General iar prin Decizia civilă nr. 309 din 12 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul pârâtului pentru următoarele considerente:
Prin dispoziţia din 28 iulie 2009 s-a respins notificarea reclamanţilor pentru nedovedirea dreptului de proprietate a antecesorului lor asupra imobilului solicitat.
Or, reţine instanţa de apel, reclamanţii au făcut dovada acestui drept prin Decretul de expropriere din 11 noiembrie 1980 al Consiliului de Stat anexa 26 la acest decret, aşa cum de altfel bine a reţinut instanţa de fond.
Cum, pârâtul nu şi-a motivat apelul declarat împotriva hotărârii instanţei de fond, cauza a fost examinată de instanţa de apel prin prisma probelor şi apărărilor formulate în fond, reţinând că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea ei în sensul admiterii apelului şi pe cale de consecinţă respingerea acţiunii reclamantului.
Astfel se susţine că hotărârea recurată este lipsită de temei legal fiind dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât contestatorii nu şi-au dovedit nici dreptul de proprietate şi nici calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii.
Se mai susţine că actele doveditoare privind calitatea de persoană îndreptăţită şi cea privind dreptul de proprietate trebuiau depuse o dată cu notificarea şi nu în instanţă şi că reclamanţii nu au depus dovezi în ce priveşte primirea unor despăgubiri pentru imobilul demolat.
Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor de recurs, a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat.
Finalitatea reparatorie a Legii nr. 10/2001 presupune interpretarea acesteia în favoarea celor îndreptăţiţi şi potrivit principiului constituţional al protejării şi garantării dreptului de proprietate.
În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 23 din Legea nr. 10/2001, sarcina probei proprietăţii, a deţinerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive şi a calităţii de persoană îndreptăţită revine persoanei care pretinde dreptul.
Astfel noţiunea de „acte doveditoare" la care face referire art. 23 din Legea nr. 10/2001 a fost precizată prin Normele metodologice aprobate prin HG nr. 250/2007, în art. 23 lit. a) - h), în care sunt enumerate înscrisurile cu valoare probantă în dovedirea dreptului de proprietate de către persoana îndreptăţită (acte translative de proprietate, acte care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, sau orice alte înscrisuri de care înţelege să se folosească persoana îndreptăţită.
Or, din perspectiva celor expuse, calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 cât şi calitatea de proprietar al antecesorului lor şi dovada preluării abuzive rezultă fără posibilitate de echivoc din Decretul de expropriere din 11 decembrie 1983 şi anexa 26 la acest decret.
De altfel instanţa de apel a reţinut aceste aspecte, cercetând cauza şi prin prisma dispoziţiilor art. 295 C. proc. civ., în condiţiile în care apelul nu a fost motivat.
Astfel faţă de cele expuse, susţinerile recurentei sunt nefondate şi nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 309A din 12 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul pârât la plata sumei de 620 RON cheltuieli de judecată către intimaţii reclamanţi I.G. şi I.C.N.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3342/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3341/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
