ICCJ. Decizia nr. 3351/2011. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3351/2011
Dosar nr. 1334/117/2008
Şedinţa publică din 11 aprilie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 629 din 16 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 1334/117/2008 s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâţilor Ministerul Transporturilor, Consiliul Local T., Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a Judeţului Cluj.
S-a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta B.N.M. împotriva pârâţilor Ministerul Transporturilor, Consiliul Local T., Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a Judeţului Cluj ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes invocată de C.N.A.D.N.R.
S-a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta B.N.M.A. împotriva C.N.A.D.N.R. în reprezentarea Statului Român ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 3019/2004 pronunţată de Judecătoria Turda, în Dosar nr. 4073/2004, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantă, s-a constatat masa succesorală după defuncta înscrisă în T.P. arătat mai sus, s-a dispus sistarea indiviziunii iar o parte din teren, în suprafaţă de 25.000 m.p. s-a atribuit reclamantei, ca urmare a sistării indiviziunii.
Reclamanta şi-a intabulat dreptul de proprietate asupra acestui teren. Ulterior terenul a fost intabulat în carte funciară nedefinitivă, acordându-se şi număr cadastral. Terenul înscris în T.P. arătat mai sus, s-a identificat în tarlaua 96 parcela 1 arabil, situat în extravilanul localităţii T. Documentaţia întocmită pentru expropriere a avut în vedere aceste înscrisuri.
Având în vedere această împrejurare, s-a apreciat că reclamanta are calitate procesuală activă prin justificarea dreptului său de proprietate asupra terenului supus procedurii de expropriere, precum şi interes în determinarea unei despăgubiri reale pentru terenul expropriat.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii capătului 2 de cerere invocată de pârât, Tribunalul a apreciat că soluţia acesteia urmează a se efectua, după analizarea primului petit, plecând şi de la faptul că această cerere a fost formulată doar în subsidiar şi nu ca petit de sine stătător.
În cauza dedusă judecăţii, având în vedere conţinutul motivării în susţinerea acestei excepţii, Tribunalul a apreciat că această excepţie, nu este o excepţie propriu-zisă ci o apărare de fond legată de temeinicia pretenţiilor reclamantei.
De altfel şi sentinţele depuse în justificarea acestei poziţii, nu analizează această împrejurare ca o excepţie, ci doar ca apărare.
S-a reţinut că reclamanta este persoană aparent îndreptăţită la plata unor sume de bani, ca urmare a declanşării procedurii de expropriere, a unui teren al său, însă este nemulţumită de cuantumul acesteia şi anume de suma de 7,5 euro, pentru 1 m.p. de teren.
Pentru determinarea valorii acestui teren, s-a propus şi încuviinţat şi administrat expertiză, conform dispoziţiilor Legii nr. 198/2004, dintr-o comisie formulată din experţii, N.T., G.P. şi L.N.
În raportul iniţial, experţii au stabilit valoarea terenului la un cuantum de 10,38 euro/m.p. sau 44,11 RON m.p.
În răspunsul la obiecţiunile comunicate, experţii au apreciat că la data efectuării expertizei, valoarea terenului ar fi de 6,4 euro/m.p. respectiv de 82.982 RON.
În cuprinsul raportului, experţii au arătat că au examinat şi valorile stabilite pentru alte terenuri, din ţară, valorile fiind sub 10 euro/m.p.
Ulterior, depunerii acestui răspuns, reclamanţii nu au mai formulat nici obiecţiuni şi nici nu au solicitat efectuarea unei noi expertize.
Plecând de la conţinutul concluziilor expertizei, valoarea determinată la momentul emiterii hotărârii de expropriere, s-a apreciat ca una justă, la nivelul de 7,5 euro/m.p. faţă de 6,4 euro determinată de experţi.
Pentru aceste motive, instanţa a respins acţiunea civilă formulată de reclamantă, cu privire la cuantumul despăgubirilor.
În ceea ce priveşte cererea subsidiară de expropriere a întregului teren, în suprafaţă de 25.000 m.p. s-a avut în vedere, că din economia Legii nr. 198/2004, o persoană fizică sau juridică proprietară a unui imobil, a cărui amplasament se află în zona pentru care statul apreciază exproprierea, nu are posibilitatea de a solicita acest lucru.
Din conţinutul raportului de expertiză sus amintit, rezultă că, raportat la întinderea suprafeţei de teren neexpropriată, nu se poate dispune exproprierea întregului teren.
Este real că dispoziţiile Legii nr. 198/2004, au un caracter special faţă de dispoziţiile Legii nr. 33/1994, însă procedura de soluţionare a cererii de expropriere totală se judecă în conformitate cu art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, care în art. 24 prevăd posibilitatea exproprierii totale a terenului. În cauza de faţă nu este incidentă starea avută în vedere, precum şi pretenţiile formulate în dosarele prin care au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti ci au fost aduse în sprijinul excepţiei inadmisibilităţii.
S-a reţinut că în cauza de faţă nu se urmăreşte declanşarea procedurii de expropriere ci este vorba de o procedură declanşată şi verificarea, eventualelor consecinţe negative asupra patrimoniului persoanei expropriate.
Văzând conţinutul raportului de expertiză, precum şi documentaţia care a fost întocmită pentru procedura exproprierii instanţa de fond a apreciat că nu se impune exproprierea întregii suprafeţe şi a respins ca nefondată această cerere.
Reclamantei i-a fost expropriată în temeiul Legii nr. 33/1994 şi al Legii nr. 198/2004 suprafaţa de 3.675 m.p. teren situat în Turda, iar pentru aceasta i s-au acordat despăgubiri prin hotărârea din 11 decembrie 2007 în sumă de 96.882,19 RON echivalentul a 27.562,5 euro.
La instanţa de fond s-a efectuat un raport de expertiză prin care terenul expropriat a fost evaluat la data efectuării expertizei ca având o valoare de 162.122,62 RON echivalent a 38.146,5 euro.
Ulterior s-au formulat obiecţiuni la acest raport iar experţii în răspunsul lor apreciază valoarea terenului ca fiind 82.982 RON.
În apel apelanta a depus contracte de vânzare-cumpărare încheiate pentru terenuri din comuna M.V. din data de 30 octombrie 2009, 25 aprilie 2008 şi 24 iulie 2008.
Pornind de la aceste contracte, care nu au fost depuse la instanţa de fond, Curtea a încuviinţat efectuarea unui supliment la raportul de expertiză pentru a se stabili valoarea despăgubirilor.
Prin suplimentul la raportul de expertiză efectuat experţii au arătat că valoarea terenului este de 159.789 RON.
Cu privire la acest supliment la raportul de expertiză intimata a formulat obiecţiuni prin care arată că experţii au constatat că cele trei contracte de vânzare-cumpărare nu prezintă elemente de comparaţie, sunt caracterizate diferit faţă de terenul expropriat, nu există elemente comune între terenurile înstrăinate şi terenul expropriat, nu pot constitui punct de plecare în stabilirea despăgubirii, stabilirea despăgubirii la momentul întocmirii raportului, respectiv luna mai 2010 exclude raportarea la tranzacţii încheiate în anii 2008 şi 2009, valoarea terenului trebuie stabilită la momentul exproprierii nu la cel al efectuării expertizei. S-a reţinut că aceste obiecţiuni nu sunt fondate dat fiind că pe de o parte contrazic flagrant probele dosarului, anume cele expuse în suplimentul de expertiză şi contravin dispoziţiile legale în materie iar pe de altă parte se constituie în motive de apel.
Cât priveşte susţinerea că experţii au constatat că cele trei contracte de vânzare-cumpărare nu prezintă elemente de comparaţie, sunt caracterizate diferit faţă de terenul expropriat, nu există elemente comune între terenurile înstrăinate şi terenul expropriat, nu pot constitui punct de plecare în stabilirea despăgubirii Curtea reţine că aceste susţineri sunt contrazise de menţiunile din suplimentul la raportul de expertiză. Instanţa de apel a mai reţinut la dosar, experţii apreciază că nu este relevant doar contractul din 30 octombrie 2009 şi expun motivele pentru aceasta, dar cu privire la celelalte două contracte apreciază că acestea sunt relevante dar este necesară aplicarea unor corecţii, pe care le şi aplică în concret şi relevă valoarea rezultată.
Cât priveşte critica stabilirii despăgubirii la momentul întocmirii raportului, respectiv luna mai 2010 care ar exclude raportarea la tranzacţii încheiate în anii 2008 şi 2009, instanţa de apel a reţinut că în cadrul aplicării corecţiilor necesare faţă de data încheierii contractelor şi data efectuării expertizei, experţii au ţinut seama şi de diferenţa de timp dintre cele două momente.
Relativ la faptul că valoarea terenului trebuie stabilită la momentul exproprierii nu la cel al efectuării expertizei, s-a reţinut că aceasta contravine dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care prevăd expres că la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Faţă de această din urmă dispoziţie legală, instanţa de apel a constatat că în fapt reclamantei i se cuvin despăgubirile stabilite prin raportul de expertiză efectuat în apel, raportul de expertiză efectuat în apel.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta B.M.A. iar prin Decizia civilă nr. 178 din 11 iunie 2010 a Curţii de Apel Cluj s-a admis apelul reclamantului şi s-a schimbat în parte hotărârea instanţei de fond în sensul admiterii în parte a acţiunii reclamantei împotriva pârâtului Statului Român prin C.N.A.D.N.R. SA şi s-a dispus majorarea cuantumului despăgubirilor acordate reclamantei pentru imobilul expropriat situat în Turda, în suprafaţa de 3.675 m.p. de la suma de 96.882,19 RON la suma de 159.789 RON. S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A mai fost obligat intimatul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. să plătească apelantei suma de 5.745,30 RON cheltuieli de judecată în apel şi fond.
Pentru a pronunţa această hotărâre au fost reţinute următoarele considerente:
Reclamantei i-a fost expropriată în temeiul Legii nr. 33/1994 şi al Legii nr. 198/2004 suprafaţa de 3.675 m.p. teren situat în Turda, iar pentru aceasta i s-au acordat despăgubiri prin hotărârea din 11 decembrie 2007 în sumă de 96.882,19 RON echivalentul a 27.562,5 euro.
La instanţa de fond s-a efectuat un raport de expertiză prin care terenul expropriat a fost evaluat la data efectuării expertizei ca având o valoare de 162.122,62 RON echivalent a 38.146,5 euro.
La instanţa de fond s-a efectuat un raport de expertiză prin care terenul expropriat a fost evaluat la data efectuării expertizei ca având o valoare de 162.122,62 RON echivalent a 38.146,5 euro.
Ulterior s-au formulat obiecţiuni la acest raport iar experţii în răspunsul lor apreciază că valoarea terenului ca fiind 82.982 RON.
În apel apelanta a depus contracte de vânzare-cumpărare încheiate pentru terenuri din comuna M.V. din data de 30 octombrie 2009, 25 aprilie 2008 şi 24 iulie 2008.
Pornind de la aceste contracte, care nu au fost depuse la instanţa de fond, Curtea a încuviinţat efectuarea unui supliment la raportul de expertiză pentru a se stabili valoarea despăgubirilor.
Prin suplimentul la raportul de expertiză efectuat experţii au arătat că valoarea terenului este de 159.789 RON.
Cu privire la acest supliment la raportul de expertiză intimata a formulat obiecţiuni prin care arată că experţii au constatat că cele trei contracte de vânzare-cumpărare nu prezintă elemente de comparaţie, sunt caracterizate diferit faţă de terenul expropriat, nu există elemente comune între terenurile înstrăinate şi terenul expropriat, nu pot constitui punct de plecare în stabilirea despăgubirii, stabilirea despăgubirii la momentul întocmirii raportului, respectiv luna mai 2010 exclude raportarea la tranzacţii încheiate în anii 2008 şi 2009, valoarea terenului trebuie stabilită la momentul exproprierii nu la cel al efectuării expertizei.
S-a reţinut că aceste obiecţiuni nu sunt fondate dat fiind că pe de o parte contrazic flagrant probele dosarului, anume cele expuse în suplimentul de expertiză şi contravin dispoziţiile legale în materie iar pe de altă parte se constituie în motive de apel.
Instanţa de apel a mai reţinut că dosar, experţii apreciază că nu este relevant doar contractul din 30 octombrie 2009 şi expun motivele pentru aceasta, dar cu privire la celelalte două contracte apreciază că acestea sunt relevante dar este necesară aplicarea unor corecţii, pe care le şi aplică în concret şi relevă valoarea rezultată.
Cât priveşte critica stabilirii despăgubirii la momentul întocmirii raportului, respectiv luna mai 2010 care ar exclude raportarea la tranzacţii încheiate în anii 2008 şi 2009 instanţa de apel a reţinut că în cadrul aplicării corecţiilor necesare faţă de data încheierii contractelor şi data efectuării expertizei, experţii au ţinut seama şi de diferenţa de timp dintre cele două momente.
Relativ la faptul că valoarea terenului trebuie stabilită la momentul exproprierii nu la cel al efectuării expertizei, s-a reţinut că aceasta contravine dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care prevăd expres că la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Faţă de această din urmă dispoziţie legală, instanţa de apel a constatat că în fapt reclamantei i se cuvin despăgubirile stabilite prin raportul de expertiză efectuat în apel.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. solicitând în principal casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare iar în subsidiar modificarea hotărârii instanţei de apel în sensul respingerii cererii reclamantei privind majorarea cuantumului despăgubirii ca nefondată şi nedovedită.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Astfel recurentul susţine că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În acest sens, recurentul susţine că au fost încălcate atât dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 cât şi ale art. 129 C. proc. civ., în condiţiile în care, susţine recurenta, instanţa de apel a impus experţilor judiciari să utilizeze trei contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anii 2008 şi 2009 şi că evaluarea nu a ţinut cont de preţul pieţei de la momentul întocmirii raportului de expertiză.
Se mai susţine de către recurent că raportul de expertiză este o lucrare pur subiectivă şi neconformă realităţii, în condiţiile în care cuantumul despăgubirii s-a stabilit prin raportare la terenurile situate pe teritoriul comunei M.V.
Din acest motiv, recurentul susţine necesitatea efectuării unei noi expertize de evaluare ce se poate realiza doar în condiţiile casării cu trimitere spre rejudecare.
Intimatul s-a opus admiterii recursului.
Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor de recurs, a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat.
Dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Constituţia României au fost preluate în art. 1 din Legea nr. 33/1994 în realizarea asigurării unei protecţii depline şi adecvate a dreptului de proprietate privată, faţă de caracterul excepţional al cedării proprietăţii prin expropriere.
Nici o expropriere nu poate fi făcută decât în schimbul unei despăgubiri, care trebuie să reprezinte valoarea adevărată a bunului expropriat, care potrivit prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 este cea stabilită în raport de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acest fel data întocmirii raportului de expertiză.
Conform art. 26 din Legea nr. 33/1994 despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.
Este de observat că jurisprudenţa contenciosului european a statuat în virtutea art. 1 din Protocolul nr. 1, că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigenţele interesului general al comunităţii şi imperativele respectării drepturilor fundamentale ale individului. Cu alte cuvinte, ea trebuie să fie în acelaşi timp, convenabilă pentru realizarea ţelului ei legitim şi nedisproporţionată faţă de acesta (Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 2 februarie 1986 cazul James şi alţii împotriva Regatului Unit).
Or, din dispoziţiile legale susmenţionate rezultă fără posibilitate de echivoc că nici o expropriere nu poate fi făcută decât în schimbul unei despăgubiri care trebuie să fie dreaptă, adică să reprezinte valoarea adevărată a bunului expropriat.
Din perspectiva celor expuse, instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Sintagma „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel" prevăzută în art. 26 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 33/1994, defineşte preţul de piaţă, anume preţul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piaţă concurenţială, atunci când sunt întrunite toate condiţiile unei vânzări oneste şi în care cumpărătorul şi vânzătorul activează în cunoştinţă de cauză, prudent, în interesul propriu, presupunând că nici unul din aceştia nu este supus unei constrângeri exagerate.
Astfel, stabilirea acestui preţ, presupune administrarea de părţile litigante a unor probatorii pertinente sub acest aspect şi o apreciere a acestora de către judecătorul cauzei.
Dacă respectarea criteriilor prevăzute de dispoziţiile legale menţionate poate face obiectul unei critici de nelegalitate în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aprecierea judecătorilor de fond cu privire la valoarea efectivă a despăgubirii stabilită în concordanţă cu criteriile prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994 constituie o problemă de temeinicie a hotărârii, care pentru considerentele de drept sus arătate, nu poate face obiect al controlului instanţei de recurs.
Or în speţa supusă analizei, sub motivul unei încălcări a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 se constată că recurentul solicită în principal o reevaluare a probatoriului administrat, cu consecinţa stabilirii unui alt cuantum al despăgubirii, ceea ce excede controlului instanţei de recurs.
Astfel din perspectiva celor expuse, susţinerile recurentului nu se circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. motiv pentru care recursul fiind nefondat urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 178A din 11 iunie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Obligă recurentul pârât la plata sumei de 2.892 RON cheltuieli de judecată către intimata reclamantă B.M.A.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3352/2011. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3350/2011. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
