ICCJ. Decizia nr. 3367/2011. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA a II-a CIVILĂ
Decizia nr. 3367/2011
Dosar nr. 3284/103/2009
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2011
Prin sentinţa civilă nr. 262/COM din 18 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Neamţ, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta SC D. SRL Piatra Neamţ în contradictoriu cu pârâta B.C.R. Asigurări S.A. Bucureşti, acţiunea având ca obiect obligarea pârâtei la continuarea finanţării obiectivului complex hotelier D., în baza raporturilor contractuale de credit încheiate. Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în esenţă, că reclamanta a încheiat cu pârâta contractul de credit din 20 noiembrie 2006 pentru investiţii în sumă de 1.913.990 euro pentru finanţarea proiectului - construire şi amenajare complex hotelier. Începând cu luna decembrie 2008 reclamanta a solicitat atât rescadenţarea ratelor restante, cât şi acordarea unui credit suplimentar, însă pârâta i-a respins ambele cereri, având în vedere situaţia financiară a societăţii, aflată în procedura insolvenţei începând cu data de 30 octombrie 2009 precum şi expunerea faţă de B.C.R. decurgând din cele trei credite existente.
În raport de probele administrate, prima instanţă a apreciat ca justificat refuzul băncii pentru o nouă linie de credit, argumentele prezentate fiind legate de situaţia financiară precară a firmei debitoare, ce are în derulare mai multe credite bancare şi a intrat în procedura insolvenţei. Planul de restructurare ar trebui să se bazeze pe elemente şi documente care să prezinte clar modalităţile de depăşire a dificultăţilor temporare, aspecte ce nu s-au evidenţiat, neputându-se proba abuzul şi reaua credinţă a băncii.
În acest context, s-a apreciat că cererea reclamantei nu are temei legal, instanţa neputând interveni în relaţiile contractuale existente între părţi, în sensul solicitat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, reclamanta SC D. SRL Piatra Neamţ, iar prin decizia nr. 112/2010 din 16 decembrie 2010, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a respins apelul reclamantei.
În argumentarea soluţiei pronunţate, instanţa de apel a reţinut că nemotivarea hotărârii de către prima instanţă, invocată prin apelul promovat, nu este susţinută în cauză, având în vedere că motivarea succintă şi sintetică răspunde aspectelor esenţiale ale cauzei, care caracterizează raporturile juridice stabilite între părţi. Referirea instanţei de fond la acordarea unei noi linii de credit, în condiţiile în care anterior a analizat condiţiile în care reclamanta a solicitat acordarea unui credit suplimentar, nu are ca efect modificarea raţionamentului juridic expus în considerente referitor la relaţiile contractuale invocate, acesta fiind întemeiat pe situaţia de fapt relevată de probatoriul cauzei, în mod independent faţă de natura produsului de credit menţionat.
Sub aspect procedural, s-a reţinut că neindicarea în dovada de îndeplinire a procedurii de citare a administratorului judiciar provizoriu pentru termenul din 04 martie 2010 a numelui şi calităţii persoanei care a primit citaţia reprezintă o nulitate relativă condiţionată potrivit dispoziţiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ. de dovedirea existenţei unei vătămări. In prezenta cauză partea interesată, care ar putea invoca existenţa unei asemenea vătămări, este administratorul judiciar, iar nu reclamanta care avea cunoştinţă de termenul de judecată. De asemenea, având în vedere caracterul special al procedurii insolvenţei ale cărei subiect îl constituia reclamanta şi încheierea pronunţată de judecătorul sindic în dosarul nr. 3077/103/2009 la data de 30 octombrie 2009, instanţa a constatat că reclamantei nu i-a fost ridicat dreptul de administrare, de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea, conform art. 47 alin. (1), (3) din Legea nr. 85/2006 în vigoare la data pronunţării hotărârii.
Având în vedere şi dispoziţiile art. 3 pct. 26, 30, art. 11 alin. (2), art. 18 din Legea nr. 85/2006, precum şi împrejurarea că acţiunea cu judecata căreia a fost învestită prima instanţă a fost formulată de societatea care ulterior a intrat în procedura insolvenţei, aceasta având exerciţiul drepturilor procedurilor necondiţionat de aprobarea administratorului judiciar, viciul de procedură privind citarea administratorului judiciar nu afectează legalitatea procedurii în raport de reclamantă, aceasta nefiind titulara unui drept vătămat, în sensul art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Referitor la încălcarea dreptului la apărare al reclamantei prin respingerea, în temeiul art. 156 alin. (1) C. proc. civ., a cererii de amânare formulate de apărătorul acesteia instanţa a apreciat că nu este fondat, chiar prin raportare la art. 6 paragraful 1 şi paragraful 3 lit. b), c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, art. 6 paragraful 3 se referă la drepturile persoanei acuzate de săvârşirea unei fapte penale, fiind inaplicabile. Cât priveşte garanţiile prezumate de un proces echitabil acestea nu se apreciază în abstract, ci în funcţie de împrejurările concrete ale cauzei.
În litigiul de faţă procedura impunea desfăşurarea cu celeritate a judecăţii, în condiţiile art. 7206 C. proc. civ., cerinţă ce se circumscrie termenului rezonabil prevăzut ca o garanţie de aceleaşi dispoziţii ale art. 6 paragraful 1 şi, în consecinţă, aplicarea dispoziţiilor procedurale nu permitea excepţii.
Susţinerile apelantei privind existenţa unei cereri şi din partea părţii adverse concomitent cu a sa la data de 18 februarie 2010, situaţie ce poate fi calificată ca o cerere de amânare întemeiată pe învoiala părţilor, nu sunt confirmate atât de măsurile instanţei, cât şi de dispoziţiile art. 155 C. proc. civ., învoiala părţilor neintervenind în cauză, ci fiecare dintre părţi şi-a exprimat în mod autonom şi independent voinţa, tară raportare la celelalte părţi ale cauzei.
Nesoluţionarea cererii privind administrarea probei cu interogatoriul pârâtei nu constituie o vătămare care poate fi înlăturată doar prin anularea hotărârii primei instanţei, având în vedere caracterul devolutiv al apelului şi dispoziţiile art. 287 pct. 4, art. 292 C. proc. civ., precum şi împrejurarea că reclamanta nu a insistat în administrarea acestei probe, propunerea acesteia reprezentând dreptul apelantei-reclamante care, prin atitudinea sa de pasivitate, nu a justificat utilitatea acesteia.
Cu privire la fondul cauzei instanţa a constatat că obiectul contractului de credit din 20 noiembrie 2006 a constat în acordarea unui credit pentru investiţii în sumă de 1.913.990 euro-art. 1.1., scopul acestuia fiind utilizarea pentru finanţarea integrală a proiectului investiţional „Construirea şi amenajarea unui complex hotelier de 3 stele";.
Efectele acestui contract, respectiv drepturile şi obligaţiile cărora le-a dat naştere, invocate de către reclamantă prin acţiune şi apel, impun stabilirea voinţei părţilor la încheierea acestui contract.
Scopul acordării creditului astfel cum a fost enunţat de art. 2.1 din contract, consta în utilizarea acestuia pentru finanţarea integrală a proiectului investiţional al reclamantei. În strânsă legătură cu acesta au fost stabilite, prin acordul părţilor, celelalte clauze contractuale, inclusiv privind obligaţia băncii de a pune la dispoziţie creditul şi dreptul împrumutatului de efectua trageri din acesta. Consecinţa clauzelor contractuale rezidă în asumarea de obligaţii şi recunoaşterea de drepturi doar în ceea ce priveşte creditul ce face obiectul contractului încheiat, fără a exista clauze specifice situaţiei în care resursele financiare bazate pe creditul acordat ar fi insuficiente pentru finalizarea investiţiei. Referirile reclamantei la sintagme precum „finalizarea construcţiei";, „finanţarea integrală a proiectului";, „încetarea valabilităţii contractului"; nu sunt de natură să susţină ipoteza asumării de către pârâtă a obligaţiei finanţării proiectului, ci, dimpotrivă, banii acordaţi cu titlu de împrumut să fie folosiţi în exclusivitate în scopul stabilit. Schimbarea circumstanţelor, datorate crizei financiare mondiale, fără a fi caracterizate ca un element imputabil vreuneia dintre părţi, trebuie apreciată în contextul economic şi legislativ actual. Astfel, aceasta nu impune modificarea efectelor contractului încheiat anterior survenirii acesteia, ci, în ipoteza afectării condiţiilor de derulare a contractului, precum în ipoteza de faţă, insuficienţa creditului pentru finalizarea proiectului impune examinarea situaţiei financiare din perspectiva noilor condiţii economice.
În acest context, pârâta a susţinut că reclamanta nu îndeplineşte condiţiile de eligibilitate prevăzute de Norma nr. 1/2005 a B.C.R. privind activitatea de creditare. Fără a contesta acest aspect reclamanta a recunoscut că întâmpină dificultăţi financiare depunând în acest sens hotărâri judecătoreşti care confirmă intrarea în procedura insolvenţei la cererea sa, întemeiată pe împrejurarea că nu dispune de fonduri băneşti pentru a plăti datorii exigibile de peste 30 de zile în sumă totală de aproximativ 400.000 lei, respectiv pentru a plăti datorii în sumă totală de aproximativ 8.600.000 lei, care urinează să ajungă la scadenţă. în acest context este cu atât mai evidentă imposibilitatea îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate prevăzute pentru acordarea unui credit suplimentar.
În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 99/2006, la care s-a făcut referire prin apelul promovat instanţa a apreciat că prevederile invocate nu sunt incidente în cauză, în considerarea principiului neretroactivitătii legii civile, reţinând data încheierii contractului de credit - 20 noiembrie 2006, respectiv data publicării în M. Of. al României a actului normativ menţionat - 27 decembrie 2006. În aceste împrejurări invocarea responsabilităţii pârâtei pentru evaluarea deficitară a riscului contractului şi lipsa reglementării unor împrejurări de natura celor care au intervenit, survenite anterior intrării în vigoare a dispoziţiilor legale care o reglementează reprezintă o încălcare a principiului neretroactivităţii indicat anterior.
Împotriva deciziei sus menţionate, a declarat recurs reclamanta SC D. SRL prin administrator statutar C.D., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 raportat la dispoziţiile art. 312 alin. (1), (2) şi (3) teza a I C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului şi în principal, faţă de primul motiv de recurs, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului, cu consecinţa desfiinţării în tot a sentinţei apelate, întrucât prima instanţă a soluţionat cauza în lipsa apelantei-reclamante care nu a fost legal citată la termenul de judecată când au avut loc dezbaterile în faţa primei instanţe şi să se dispună, în temeiul prevederilor art. 297 alin. (1) teza a III-a C. proc. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Neamţ, în subsidiar, a solicitat modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului, cu consecinţa desfiinţării în tot a sentinţei apelate, întrucât prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului în raport de cauza cererii introductive şi să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare către Tribunalul Neamţ.
În final, având în vedere celelalte motive de recurs, a solicitat modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului, cu consecinţa schimbării în tot a sentinţei apelate şi pe fond, admiterea cererii introductive de instanţă astfel cum a fost formulată.
1. În motivarea recursului, recurenta a arătat că nu i-a fost comunicată decizia recurată, potrivit legii, având în vedere ca s-a efectuat comunicarea deciziei exclusiv la sediul profesional al administratorului judiciar situat în Piatra Neamţ, str. Mihai Eminescu, iar nu la sediul social al societăţii, înfrângându-se astfel prevederile art. 87 pct. 1 şi art. 100 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.
În raport de prevederile art. 87 pct. 1, art. 100 alin. (1) pct. 4 şi alin. (3) C. proc. civ., cu aplicarea dispoziţiilor art. 105 alin. (2) tezele I şi II acelaşi cod, a invocat nulitatea procesului verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a deciziei recurate, cu toate consecinţele de ordin procedural ce decurg din incidenţa nulităţii, sub aspectul aplicaţiunii corecte a prevederilor art. 301 şi art. 303 alin. (1) C. proc. civ. A mai susţinut că la data de 3 februarie 2011, i-a fost comunicată o copie legalizată a deciziei atacate, astfel încât apreciază că a exercitat şi motivat prezentul recurs înăuntrul termenelor legale peremptorii, cu respectarea prevederilor art. 301 si art. 303 alin. (1) C. proc. civ.
2. S-a mai susţinut nelegalitatea deciziei instanţei de apel, care a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile legale incidente în cauză pentru soluţionarea motivului de apel constând din nulitatea hotărârii apelate, prevăzută de dispoziţiile art. 105 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., derivată din condiţiile art. 106 alin. (1) acelaşi cod, din nulitatea procesului verbal de citare pentru termenul de dezbateri din 04 martie 2010, de încălcarea prevederilor art. 85, art. 87 pct. 5, art. 91, art. 100 alin. (1) pct. 7, art. 100 alin. (3) şi art. 107 C. proc. civ.
Nulitatea procesului verbal de citare, care se răsfrânge atât asupra încheierii de dezbateri şi amânare a pronunţării, cât şi asupra sentinţei apelate, intervine pentru nerespectarea prevederilor art. 85, art. 87 pct. 5, art. 91, art. 100 alin. (1) pct. 7, art. 100 alin. (3) si art. 107 C. proc. civ., deoarece înmânarea citaţiei a fost realizată în cauză, după cum reiese din procesul verbal, unei persoane din cadrul serviciului registratură al administratorului judiciar provizoriu, însă aceasta nu s-a conformat obligaţiei procesuale consacrate de dispoziţiile art. 91 teza a II-a C. proc. civ., în sensul de a-şi arăta în clar numele şi calitatea.
Hotărârea instanţei de apel este nelegală sub aspectul criticat, întrucât este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 85, art. 87 pct. 5, art. 91, art. 100 alin. (1) pct. 7, art. 100 alin. (3) art. 105 alin. (2) teza a II-a, art. 106 alin. (1) şi art. 107 C. proc. civ.
3. S-a mai criticat decizia atacată sub aspectul interpretării şi aplicării greşite a dispoziţiilor legale incidente în cauză pentru soluţionarea motivului de apel constând din soluţionarea cererii introductive de instanţă fără a intra in judecata fondului, prin lipsirea recurentei de un grad de jurisdicţie efectiva în fond.
A susţinut recurenta că prima instanţă a respins cererea introductivă de instanţă cu motivarea că apreciază justificat refuzul băncii pentru acordarea unei noi linii de credit şi distinct de critica referitoare la motivarea excesiv de sumară care contravine prevederilor art. 261 alin. (4) C. proc. civ., respectiv principiului motivării hotărârilor, a atacat sentinţa primei instanţe şi pe considerentul ca a fost lipsită de beneficiul unui grad de jurisdicţie în fond, de vreme ce prima instanţă nu a soluţionat fondul pretenţiei deduse judecăţii strict în raport de obiectul şi cauza (causa debendî) cererii introductive, aşa cum de altfel era ţinută în virtutea principiului disponibilităţii, întrucât s-a pronunţat asupra netemeiniciei acordării unei noi linii de credit, pretenţie pe care recurenta nu a formulat-o, însă nu a soluţionat pretenţia obligării pârâtei de a continua finanţarea ";Complexului Hotelier D.";, în cadrul creditului de investiţii contractat cu aceasta.
Instanţa de apel nu a răspuns în mod expres criticii referitoare la soluţionarea cauzei de către prima instanţa fără a intra în cercetarea fondului, mărginindu-se să argumenteze că prima instanţă ar fi motivat totuşi sintetic sentinţa apelată, cu respectarea rigorilor art. 261 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. Sub acest aspect, consideră că instanţa de apel a păstrat nota de superficialitate a primei instanţe cu prilejul calificării juridice a pretenţiei deduse judecaţii de către reclamant, de vreme ce a susţinut că raţionamentul judiciar al primei instanţe este întemeiat pe situaţia de fapt relevată probator, independent de natura produsului de credit menţionată în considerente.
4. Recurenta a mai susţinut nelegalitatea deciziei şi prin prisma interpretării şi aplicării greşite a dispoziţiilor legale incidente pentru soluţionarea motivului de apel privind temeinicia cererii de chemare în judecată.
Astfel arată că, potrivit art. 2.1. din contractul de credit din 20 noiembrie 2006, încheiat intre părţile litigante, creditul în cuantum de 1.913,990 euro acordat subscrisei de către intimata-parata urma sa fie utilizat pentru finanţarea integrală a proiectului investiţional, respectiv ";Complex Hotelier D.";, amplasat în Piatra Neamţ, str. Petru Rares. S-a arătat că părţile litigante nu au convenit doar ca respectivul credit să fie utilizat integral pentru realizarea obiectivului investiţional, ceea ce ar fi presupus posibilitatea ca utilizarea creditului să acopere doar parţial finanţarea obiectivului investiţional, ci au agreat ca respectivul credit să asigure finanţarea integrală a obiectivului investiţional.
Cu toate acestea, instanţa de apel a reţinut în mod eronat ca sintagma contractuala,,finalizare integrală a proiectului” semnifică doar obligativitatea respectării destinaţiei creditului, în contextul inexistentei în cuprinsul contractului a unor ";clauze specifice situaţiei în care resursele financiare bazate pe creditul acordat ar fi insuficiente pentru finalizarea investiţiei.
Instanţa de apel era datoare să stabilească voinţa internă a părţilor contractante şi să îi confere prevalenţă conform prevederilor art. 977 C. civ., iar stabilirea voinţei interne a părţilor contractante nu se poate efectua disociat de studiul de fezabilitate care a stat la baza acordării creditului şi care a fost complet ignorat în analiza probaţiunii de către ambele instanţe de fond. Voinţa internă a părţilor contractante constă din mecanismul finanţării integrale a obiectivului investiţional, căci numai în atare condiţii se creează premisele sine qua non ale rambursării creditului contractat, ca efect al operării obiectivului investiţional.
S-a mai susţinut că este irelevantă în contextul speţei starea de insolvenţă a reclamantei, respectiv analizarea în prezent a condiţiilor de eligibilitate prevăzute de Norma B.N.R. nr. 1/2005, deoarece executarea obligaţiilor asumate în cadrul unui contract de credit, presupune de plano respectarea criteriilor de eligibilitate ale împrumutatului în raport de politica prudenţială a băncii la momentul realizării acordului de voinţă între părţile contractante.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate se vor reţine următoarele:
1. Recurenta a invocat în chestiunile prealabile nelegala comunicare a deciziei din apel, precum şi dispoziţiile de ordin procedural conform cărora este nulă comunicarea, sub aspectul aplicării corecte a prevederilor art. 301 şi 303 alin. (1) C. proc. civ.
Analizarea acestora devine însă superfluă, în condiţiile în care nu a fost invocată excepţia tardivităţii recursului.
2. Recurenta a susţinut în apel, nelegala citare la dezbaterile în primă instanţă pentru termenul de 4 martie 2010 când, citaţia a fost înmânată unei persoane din serviciul registratură al administratorului judiciar provizoriu, care nu şi-a arătat în clar numele şi calitatea.
Considerentele deciziei din apel care au soluţionat acest motiv de apel sunt corecte în privinţa stabilirii caracterului relativ al nulităţii în această privinţă, şi care putea fi invocată doar de administratorul judiciar provizoriu, deoarece reclamanta avea cunoştinţă despre termenul de judecată, şi nu i-a fost ridicat dreptul de administrare, aşa încât se va reţine corecta aplicare a dispoziţiilor art. 85, 87.5, 91, 100 pct. 7, 105 alin. (2) şi 107 C. proc. civ.
Fiind o nulitate relativă ea poate fi invocată doar de partea proteguită prin norma juridică pretins încălcată.
Astfel, conform art. 108 C. proc. civ. nulităţile care nu sunt de ordine publică se declară numai după cererea părţii care are interes să o invoce.
3. Din motivarea primei instanţe, rezultă că problema obligării pârâtei la continuarea finanţării,,Complexului Hotelier D.” a fost soluţionată, considerentele cuprinzând şi concluzia pentru care cererea reclamantei a fost respinsă, iar instanţa de apel a reţinut din acest punct de vedere, în mod corect, că motivarea răspunde sintetic aspectelor esenţiale ale cauzei, relevate de către reclamantă.
4. Recurenta a invocat interpretarea eronată a contractului, în sensul că sintagma,,finalizarea integrală a proiectului” semnifică doar obligativitatea respectării destinaţiei creditului, fără a acoperi şi situaţia în care resursele financiare bazate pe creditul acordat ar fi insuficiente pentru finalizarea investiţiilor.
Prin urmare, recurenta susţine că instanţa de control are obligaţia de a stabili voinţa internă a părţilor contractante şi deci, să interpreteze clauzele contractuale, conform art. 977 C. civ.
Sub acest aspect, recurenta face trimitere la probele dosarului, concret la studiul de fezabilitate întocmit la acordarea creditului, conform căruia voinţa părţilor presupune că banca s-a obligat ca mărimea creditului să asigure finanţarea integrală a proiectului investiţional.
Analizând şi aceste critici prin prisma considerentelor reţinute de instanţa de apel rezultă că nu sunt fondate.
Astfel, interpretarea în sensul acordării creditului pentru finanţarea integrală a proiectului investiţional, care cuprinde exclusiv situaţia în care resursele financiare bazate pe creditul acordat ar fi insuficiente pentru finalizarea investiţiei a fost cea legală, astfel încât, corect s-a reţinut că s-a impus examinarea situaţiei financiare a reclamantei din perspectiva noilor condiţii economice, pentru verificarea îndeplinirii de către aceasta a condiţiilor de eligibilitate prevăzute de Norma nr. 1/2005 a B.C.R. privind activitatea de creditare.
Prin urmare, reţine că nu au fost încălcate dispoziţiile legale privitoare la interpretarea contractelor, prevăzute de art. 977 şi urm. C. civ. şi nici pe cele prevăzute de art. 969 C. civ. privind forţa obligatorie, cu putere de lege în privinţa părţilor, a contractelor încheiate între ele.
Nefiind incident niciun motiv de nelegalitate a deciziei pronunţate în apel, conform art. 312 C. proc. civ. recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC D. SRL - în insolvenţă, prin administrator judiciar G.C. SPRL împotriva deciziei nr. 112/2010 din 16 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bacău - secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3360/2011. Civil. Nulitate act juridic. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3465/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
