ICCJ. Decizia nr. 3474/2011. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.3474/2011
Dosar nr. 47418/3/2008
Şedinţa publică din 14 aprilie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 364 din 13 martie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins ca prescrisă acţiunea formulată de reclamantul V.N. împotriva pârâţilor Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Administraţiei şi Internelor prin care se solicită să fie obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 300.000 euro cu titlu de daune morale şi materiale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că, în acţiunea introductivă de prima instanţă, reclamantul a solicitat obligarea Statului Român la plata de despăgubiri materiale şi morale în cuantum de 300.000 euro pentru condamnările suferite prin sentinţa penală nr. 892 din 4 septembrie 1957 pronunţată de Tribunalul Militar Bucureşti, prin care a fost condamnat la 10 ani temniţă grea şi 5 ani degradare civilă pentru infracţiunile de crimă şi uneltiri contra ordinii sociale, fiind arestat la data de 30 martie 1957 şi eliberat la 25 iunie 1964.
Prin hotărârea nr. 98 din 25 septembrie 1990, reclamantului i-a fost recunoscută calitatea de persecutat politic, fiindu-i acordate şi drepturile corelative care derivă din această recunoaştere.
Această din urmă dată, a apreciat Tribunalul este data de la care s-a născut dreptul reclamantului de a solicita despăgubiri.
Chiar şi dacă s-ar avea în vedere înscrisurile emise de C.N.S.AS. şi acestea poartă data eliberării 29 iulie 2002 şi respectiv 20 ianuarie 2003, termenul ar începe să curgă de la data de 20 ianuarie 2003.
Cu referire la art. 506 alin. (2) C. proc. civ., invocat de reclamant, prima instanţă, a reţinut că acţiunea nu a fost promovată în termenul de 18 luni prevăzut de lege, dreptul la acţiune fiind prescris.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul V.N. criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât instanţa de fond a reţinut greşit momentul curgerii termenului de prescripţie în raport cu o hotărâre penală ce nu are legătură cu speţa dedusă judecăţii, dar şi prin raportare la prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221 din 2 iunie 2009, care prevede posibilitatea de a solicita daune de natura celor deduse judecăţii în cauza de faţă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 257/A din 14 aprilie 2010 a admis apelul declarat de reclamant, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel, a reţinut, în esenţă că, la data de 11 iunie 2009 s-a publicat în M. Of. al României, Legea nr. 221 din 2 iunie 2009, care prin art. 5 alin. (1) permite oricărei persoane care a suferit condamnări politice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 să obţină despăgubiri morale şi materiale prin acţiune în instanţă, într-un termen rezonabil de prescripţie de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii.
Această normă judiciară cuprinde dispoziţii procedurale, este de imediată aplicare şi atrage respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.
Împotriva acestei din urmă hotărâre a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susţinut următoarele critici:
Din cuprinsul acţiunii introductive de primă instanţă rezultă că, acţiunea a fost pronunţată în decembrie 2008 şi în raport cu data de la care reclamantul ar fi avut posibilitatea promovării acţiunii (începutul anului 1990), cererea a fost formulată cu depăşirea termenului general de prescripţie de 3 ani.
Pe de altă parte, Legea nr. 221/2009, nu era în vigoare la momentul pronunţării sentinţei civile atacate şi nici nu cuprinde dispoziţii de aplicare la situaţii juridice anterioare adoptării ei.
Faţă de cele expuse a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi pe fond respingerea acţiunii ca fiind prescrisă.
Examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate ce fac posibilă încadrarea în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză urmează a fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Analizând cauza dedusă judecăţii, exclusiv sub aspectul prescripţiei dreptului material la acţiune, prin raportare la textele referitoare la răspunderea civilă delictuală, instanţa de fond a apreciat că reclamantul se putea adresa justiţiei într-un termen de trei ani începând cu luna decembrie 1990.
Este de menţionat că, la data promovării acţiunii introductive de primă instanţă, respectiv 15 august 2008, nu exista un act normativ care să reglementeze dreptul persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic de a se adresa justiţiei pentru constatarea unor atare situaţii şi de a fi despăgubiţi pentru prejudiciul suferit.
Or, pe parcursul soluţionării apelului, respectiv la data de 2 iunie 2009 a fost adoptată Legea nr. 221 publicată la data de 11 iunie 2009 în M. Of., partea I, nr. 396.
Prin acest act normativ, legiuitorul a înţeles să definească ce se înţelege prin condamnare cu caracter politic [art. 1 alin. (1)], a enumerat faptele considerate a fi atras condamnare cu acest caracter [art. 1 alin. (2)], a precizat condiţiile în care şi alte fapte se încadrează în această categorie [art. 1 alin. (3)] şi totodată a prevăzut posibilitatea persoanelor ce au suferit o condamnarea de acest gen de a se adresa instanţelor judecătoreşti pentru constatarea caracterului politic al condamnării pentru alte părţi decât cel expres prevăzute de lege [art. 1 alin. (4), art. 4].
Acest act normativ intrat în vigoare pe parcursul soluţionării cauzei este de imediată aplicare, întrucât reglementează un raport juridic în curs de desfăşurare; fiind expresia voinţei Statului Român de a repara o anumită categorie de erori săvârşite în perioada regimului comunist.
Faţă de cele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei civile nr. 257 A din 14 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3488/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3473/2011. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
