ICCJ. Decizia nr. 3443/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3443/2011
Dosar nr. 11452/3/2007
Şedinţa publică din 14 aprilie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 168 din 09 februarie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, a respins, ca neîntemeiate, cererile reclamantei S.I. şi a intervenientului principal S.M.
S-a apreciat, în esenţă, că, faţă de probatoriului administrat în cauză, reclamanta şi intervenientul principal nu au avut în patrimoniu suprafaţa de teren în litigiu, la momentul trecerii acesteia în stăpânirea statului. Antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 31 octombrie 1961 nu a avut caracter translativ de proprietate, el atestând doar obligaţia părţilor de a încheia în viitor contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Sentinţa civilă nr. 1199/2001 a Judecătoriei Buftea are efect constitutiv de drepturi şi produce efecte juridice de la momentul rămânerii definitive şi irevocabile, ceea ce înseamnă că dreptul de proprietate în privinţa terenului în litigiu a intrat în proprietatea celor doi soţi în anul 2001.
Faptul că nu s-au încasat despăgubirile primite în baza Legii nr. 112/1995 a fost apreciat ca un demers juridic normal, întrucât acestea au fost acordate pentru o suprafaţă de teren pe care cei doi soţi nu au avut-o în proprietate. În plus, obiectul de aplicare al Legii nr. 112/1995 a exclus categoria terenurilor.
Prin Decizia civilă nr. 318/A din 18 mai 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a admis apelul reclamantei şi intervenientului, a schimbat în tot sentinţa, a admis cererea principală şi cererea de intervenţie forţată, a anulat dispoziţia nr. 54 din 25 ianuarie 2007 emisă de Primăria Voluntari, a obligat intimata să propună acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, situat în comuna Voluntari, judeţul Ilfov, în condiţiile Capitolului VII din Legea nr. 247/2005.
În fapt, s-a reţinut că prin notificarea nr. 1199 din 30 octombrie 2001, petenţii S.G. şi S.I. au solicitat, conform Legii nr. 10/2001, restituirea în echivalent a imobilului în litigiu, imobil ce a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, respectiv a deciziei Primăriei Municipiului Bucureşti nr. 1673/1985.
La notificare au fost ataşate înscrisuri, din care a rezultat că notificatorii au solicitat despăgubiri atât pentru suprafaţa de teren, cât şi pentru construcţie, indicând în acest sens Decizia de preluare a întregului bun de către stat la data de 31 octombrie 1985.
Ulterior formulării acestei notificări, S.G. a decedat, succesorul său fiind intervenientul S.M.
Imobilul ce a făcut obiectul notificării a fost achiziţionat, prin cumpărare, de către S.G. şi S.I., în baza chitanţei de mână încheiată la 31 august 1961.
Imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, conform deciziei Primăriei Municipiului Bucureşti nr. 1573 din 31 octombrie 1985, cu plată, ½ din construcţie de la S.I. şi, fără plată, ½ din construcţie de la S.G., iar întreg terenul de 252 mp, fără plată. Valoarea despăgubirilor pentru construcţie a fost de 17.500 lei, virată la bugetul statului, deoarece nu a fost ridicată în termenul prevăzut de lege.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2560 din 12 februarie 1997, imobilul preluat de stat a fost vândut către V.V. şi V.R. în baza Legii nr. 112/1995.
Prin sentinţa civilă nr. 3299 din 18 octombrie 2001 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin neapelare, s-a constatat că, la data de 31 august 1961, defunctul S.G. a vândut către S.G. şi S.I. suprafaţa de 252 m, teren intravilan, pe care reclamanţii şi-au construit un imobil compus din 2 camere, hol, bucătărie şi vestibul (corp A) şi bucătărie, culoar, cameră şi garaj (corp B), hotărârea ţinând loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru suprafaţa de 252 mp teren.
Această hotărâre care ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare are caracter constitutiv de drepturi, transferul dreptului de proprietate asupra imobilului operând la data rămânerii definitive a acesteia.
În cauză, reclamanta şi soţul său, defunctul S.G., au obţinut, anterior formulării notificării întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/12001, o hotărâre judecătorească care recunoştea dreptul lor de proprietate asupra imobilului în litigiu.
În drept, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 1.4 din Hotărârea nr. 250 din 07 martie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Referitor la construcţie, s-a reţinut că preluarea de către stat a fost abuzivă, decretul în cauză nereprezentând un titlu valabil în raport de normele constituţionale de la acea vreme ori de convenţiile internaţionale la care România era parte.
Ca atare, reclamanta S.I. şi intervenientul S.M., în calitate de succesor al defunctului S.G., sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001, şi aceasta avându-se în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. i), art. 7 din acest act normativ, în contextul formulării notificării în condiţiile legii şi stabilirii faptului că imobilul solicitat a fost înstrăinat de către stat în baza Legii nr. 112/1995, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2560 din 12 februarie 1997, către V.V. şi V.R.
Terenul în suprafaţă de 252 mp a trecut prin Decizia Primăriei Municipiului Bucureşti nr. 1573/1985, fără plată, în proprietatea statului de la reclamanta S.I. şi defunctul S.G.
S-a apreciat că regimul juridic al terenului rămâne supus incidenţei Legii nr. 10/2001.
În cauză, proprietarul terenului era, la momentul preluării suprafeţei solicitate, S.G., în prezent decedat, cel care a vândut acest imobil în baza unui act sub semnătură privată către reclamanta S.I. şi defunctul său soţ, S.G.
Această situaţie reiese din sentinţa civilă nr. 3299 din 18 octombrie 2001 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin neapelare, hotărâre care recunoaşte însă şi dreptul de proprietate al cumpărătorilor Ş., dobândit anterior formulării notificării.
Reclamanta şi soţul său au intrat în posesia terenului cumpărat de la S.G. la data de 31 august 1961, iar această posesie a durat până în anul 1985, când, prin Decizia nr. 1573 din 31 octombrie 1985, au fost deposedaţi.
Prin aceasta, cei doi soţi au fost consideraţi şi proprietarii terenului, pe care, de altfel, anterior preluării, construiseră clădirea preluată în temeiul Decretului-lege nr. 223/1974.
Prin efectul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 31 august 1961 şi, ulterior, prin efectul sentinţei civile nr. 3299 din 18 octombrie 2001 a Judecătoriei Buftea, persoanele îndreptăţite să solicite măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile legii speciale sunt cele ce au formulat şi expediat notificarea.
S-a avut în vedere şi faptul că vânzătorul S.G. a recunoscut, implicit, prin obligaţia impusă în sarcina sa prin hotărârea judecătorească menţionată, dreptul de proprietate al cumpărătorilor asupra terenului vândut în anul 1961.
S-a stabilit totodată că terenul indicat în notificarea formulată de reclamantă şi soţul acesteia este în prezent afectat de proprietăţi private, fapt necontestat în cauză.
Conform art. 26 din Legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită.
Curtea a apreciat că problema încasării despăgubirilor pentru construcţie trebuie să se aibă în vedere la momentul stabilirii concrete a cuantumului măsurilor reparatorii ce se vor acorda, fără ca instanţa de judecată să fie ţinută, la acest moment, de rambursarea diferenţei dintre valoarea despăgubirii primite/încasate şi valoarea construcţiei preluate.
Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat cerere de recurs la data de 22 iulie 2010, pârâta Primăria oraşului Voluntari, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, prin care a criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:
Aşa cum reiese din adresa nr. 3265 din 06 iunie 1996 emisă de SC A. SA, valoarea despăgubirilor a fost de 17.500 lei, sumă care a fost virată la bugetul statului, întrucât aceasta nu a fost ridicată în termenul prevăzut de lege.
Mai mult decât atât, la propunerea Comisiei locale Voluntari, Comisia Judeţului Ilfov pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, a fost emisă Hotărârea nr. 33 din 18 iunie 1997 privind acordarea de despăgubiri pe numele numitului S.G.
Faţă de cele expuse anterior, s-a susţinut că reclamanta şi intervenientul nu mai sunt îndreptăţiţi a solicita despăgubiri, întrucât acestea le-au fost acordate, atât la momentul preluării abuzive de către stat, cât şi prin Hotărârea nr. 33 din 18 iunie 1997, iar faptul că aceştia nu au ridicat suma de bani în termenul prevăzut de lege nu are ca efect obligaţia de a acorda alte despăgubiri.
Instanţa de fond în mod corect a reţinut că soluţia de respingere a cererii de acordare de despăgubiri s-a impus datorită faptului că reclamanta şi intervenientul principal nu au avut în patrimoniul lor suprafaţa de 252 mp, pentru această suprafaţă aceştia neîncheind un contract de vânzare-cumpărare în formă autentică, cu efect translativ de proprietate, ci un antecontract, terenul rămânând proprietatea promitentului-vânzator S.G.
Sentinţa civilă nr. 1199/2001 a Judecătoriei Buftea are efect constitutiv de drepturi şi produce efecte juridice din momentul rămânerii definitive şi irevocabile.
Aşadar, terenul a intrat în patrimoniul celor doi soţi în anul 2001, ceea ce înseamnă că la data trecerii în proprietatea statului a suprafeţei de teren în litigiu, respectiv la data emiterii Deciziei nr. 1573 din 31 octombrie 1985 a Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti, S.I. şi S.G. nu aveau în proprietate acest imobil.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
În fapt, instanţele fondului, singurele abilitate să stabilească pe deplin situaţia de fapt a cauzei pendinte, au reţinut că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, cu plată, ½ din construcţie de la S.I. şi, fără plată, ½ din construcţie de la S.G., iar întregul teren în suprafaţă de 252 mp, fără plată.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2560 din 12 februarie 1997, imobilul preluat de stat a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995, numiţilor V.V. şi V.R.
Prin sentinţa civilă nr. 3299 din 18 octombrie 2001 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin neapelare, s-a constatat că la data de 31 august 1961, defunctul S.G. a vândut către S.G. şi S.I., suprafaţa de teren de 252 mp, teren intravilan, pe care reclamanţii şi-au edificat o construcţie, hotărârea ţinând loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru suprafaţa de 252 mp teren.
Această hotărâre judecătorească cu un astfel de dispozitiv are caracter constitutiv de drepturi, transferul dreptului de proprietate asupra imobilului operând la data rămânerii definitive a acesteia.
Aşadar, reclamanta şi soţul său, defunctul S.G., au obţinut, anterior formulării notificării întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/12001, o hotărâre judecătorească care recunoştea dreptul lor de proprietate asupra imobilului în litigiu.
În drept, conform Hotărârii nr. 250 din 07 martie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, la art. 1.4. sunt prevăzute soluţii privind cazul unor acte normative emise sub imperiul Constituţiei din 1965 sau al anumitor situaţii juridice conexe prin care s-au preluat imobile, între care şi Decretul nr. 223/1974 privind reglementarea situaţiei unor bunuri.
Cu privire la acest act normativ, în mod expres s-a prevăzut că se consideră că preluarea a fost abuzivă atât în cazul trecerii imobilului fără plată în proprietatea statului cu titlu de sancţiune pentru cei care au plecat fraudulos din ţară, sau care, fiind plecaţi în străinătate, nu s-au înapoiat la expirarea termenului stabilit pentru înapoierea în ţară, cât şi cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din ţară şi a înstrăinat în mod obligatoriu locuinţa sa către stat.
Pentru ipoteza cauzei pendinte în care imobilul respectiv a fost înstrăinat legal către o terţă persoană, s-a prevăzut că se vor acorda persoanei îndreptăţite celelalte măsuri reparatorii stabilite de lege, nu restituirea în natură.
Susţinerea conform căreia reclamanta şi intervenientul nu ar mai fi îndreptăţiţi la obţinerea despăgubirilor, în considerarea ideii că acestea le-au fost acordate, atât la momentul preluării abuzive de către stat, cât şi prin Hotărârea nr. 33 din 18 iunie 1997, nu poate fi primită, întrucât obligaţia de a acorda această formă de reparaţie civilă se întemeiază pe faptul preluării abuzive a imobilului în stăpânirea statului, respectiv pe necesitatea recompensării foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora pentru prejudiciile aduse.
Împrejurarea că reclamanta şi intervenientul principal nu au avut în patrimoniul lor suprafaţa de teren de 252 mp, cu titlu de proprietate, nu poate fi privită decât în corelaţie cu efectele hotărârii judecătoreşti ulterioare - sentinţa civilă nr. 1199/2001 a Judecătoriei Buftea - al cărui efect constitutiv de drepturi nu este contestat, respectiv cu efectele notificării formulate în condiţiile Legii nr. 10/2001, ce a instituit principiul reparaţiei civile integrale, în formele prescrise de această lege, pentru toate ipotezele concrete de preluare abuzivă a imobilelor în stăpânirea statului comunist.
Conform art. 26 din Legea nr.10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită.
În egală măsură sunt relevante dispoziţiile art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001, care instituie în termeni expreşi prezumţia legală de proprietate, tocmai în ideea de a acoperi orice situaţie de fapt care indică existenţa unei valori patrimoniale uzurpate de statul comunist, fără nici o despăgubire prealabilă, imposibil aşadar de justificat în condiţiile legii naţionale, respectiv exigenţelor convenţionale.
Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria oraşului Voluntari - Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 împotriva deciziei nr. 318A din 18 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3453/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3427/2011. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
