ICCJ. Decizia nr. 3489/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3489/2011
Dosar nr.2472/116/2008
Şedinţa publică din 14 aprilie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrată la data de 22 iunie 2004, pe rolul Tribunalului Călăraşi, reclamantele S.I.A. şi I.M.M. au formulat contestaţie împotriva Dispoziţiei de restituire nr. 1 din 18 mai 2005, emisă de pârâta SC A.G.T. SA Călăraşi, solicitând să se dispună obligarea pârâtei să retrocedeze, în plus, faţă de construcţiile şi suprafaţa de teren restituite prin dispoziţie (4000 mp), restul de teren din fosta proprietate a familiei reclamantelor, care nu este ocupat de construcţiile edificate pe teren după preluarea abuzivă de către stat.
Prin sentinţa civilă nr. 1015 din 02 mai 2007, Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, a respins acţiunea, cu motivarea că pe terenul solicitat au fost edificate locuinţe IAS, în perioada 1950-1970, ceea ce face imposibilă restituirea în natură şi că terenul solicitat reprezintă incinta Fermei viticole nr. 2, fiind situat în extravilan la data preluării abuzive şi devenind astfel aplicabile prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 646/A din 15 septembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis apelul reclamantelor, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond, reţinând că, potrivit raportului de expertiză efectuat în apel şi extrasului de carte funciară depus la dosar, terenul este situat în intravilanul Comunei Modelu, nefiind incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001.
În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 675 din 17 iunie 2009, Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, a admis acţiunea formulată de reclamante împotriva pârâtei SC A.G.T. SA, a modificat în parte Dispoziţia nr. 1 din 18 mai 2004 emisă de pârâtă şi a dispus restituirea în natură a suprafeţei totale de 30291,91 mp, identificată în suplimentul nr. 2 al raportului de expertiză tehnică judiciară în S9, S10, S11, S12, S13, S14, S15, S16 şi S17. Prin aceeaşi hotărâre, instanţa de fond a constatat că reclamantele sunt îndreptăţite să primească pentru suprafaţa de 9910,41 mp, ce a fost înstrăinată, despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Totodată, instanţa a omologat raportul de expertiză întocmit de expertul C.V.
În considerentele acestei sentinţe, instanţa de fond a reţinut că prin Dispoziţia de restituire nr. 1 din 18 mai 2004, emisă de pârâta SA A.G.T. SA Călăraşi, reclamantelor S.I.A. şi I.M.M. li s-a restituit în natură suprafaţa de teren de 4000 mp şi o clădire cu o suprafaţă construită de 351,21 mp, construcţie cu fundaţie, zidărie din cărămidă, şarpantă din lemn şi învelitoare din ţiglă, plus anexe construcţii cu fundaţie şi zidărie din cărămidă cu suprafeţele de 50 mp şi 82,88 mp.
Imobilul restituit prin această dispoziţie are număr cadastral 32 şi este situat în satul Tonea, jud. Călăraşi, în apropiere de DN 3B Călăraşi-Feteşti, având vecinătăţile precizate în actul de restituire.
Din actele de stare civilă depuse la dosar, prima instanţă a reţinut că reclamantele sunt moştenitoarele defunctelor M.D.C.B. (bunica acestora) şi G.M. (sora bunicii), ce au deţinut în coproprietate moşia Tonea Hărăboru jud. Ialomiţa (actualmente Călăraşi), conform actului de partaj din 1946 înregistrat la grefa Tribunalului Ialomiţa.
Potrivit procesului verbal din 15 ianuarie 1949, defunctei M.D.B. i-a fost preluat de către stat imobilul situat în satul Tonea, Com. Modelu, compus din mai multe clădiri, respectiv, casă locuit, locuinţe anexe, remiză, grajduri de animale, magazie, pătule şi o gheţărie, precum şi suprafaţa de 43.466 mp aferentă „armanului", aşa cum este denumit imobilul în actul de preluare.
Prin suplimentul nr. 2 la raportul de expertiză s-a stabilit că suprafaţa totală măsurată a Fermei viticole nr. 2 Roseti, situată pe raza Com. Modelu, satul Tonea, Jud. Călărasi este de 48753,54 mp, din care reclamantelor li s-a restituit 4000 mp. Din totalul suprafeţei, a fost înstrăinată suprafaţa de 9910,41, în baza unor proceduri de executare silită anterioare, iar reclamantelor li se poate restitui în natură suprafaţa de 30291,91 mp.
Având în vedere propunerea reclamantelor de a le fi restituit în natură doar terenul, urmând ca proprietarii de construcţii să încheie contracte de închiriere pentru suprafeţele ocupate, instanţa a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 6, art. 7 si art. 9 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termenul prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ., reclamantele şi pârâta.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 346A din 18 mai 2010 a respins ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC A.G.T. SA Călăraşi, prin lichidator R.M.III I.P.U.R.L. Călăraşi; a admis apelul declarat de reclamantele I.M.M. şi S.I.A.; a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că suprafeţele de teren restituite în natură: S9, S10, S11, S12, S13, S14, S15, S16 şi S17 sunt cele identificate în suplimentul nr. 2 la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul C.V., în dosarul nr. 9/116/2004 (1122/C/2004) al Tribunalului Călăraşi; s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut următoarele:
Prin raportul de expertiză topografică efectuat de expertul C.V. în dosarul nr. 9/116/2004 (1122/C/2004) al Tribunalului Călăraşi (filele 190-194), s-a constatat că suprafaţa totală a terenului aferent Fermei Viticole nr. 2 Roseti este de 48.753,54 mp, iar din această suprafaţă, 4000 mp s-a restituit reclamantelor prin dispoziţia contestată, 9910,41 mp s-a înstrăinat prin procese-verbale de licitaţie (conform enumerării din raportul de expertiză), astfel încât, în prezent, pârâta mai deţine suprafaţa de 34.843,13 mp.
Ca urmare a obiecţiunilor reclamantelor, consemnate în încheierea de şedinţă din 18 aprilie 2007, precum şi a susţinerilor expertului din cadrul aceleiaşi şedinţe de judecată (în sensul că în suprafaţa de 34.843,13 mp sunt incluse şi drumuri de acces), instanţa de fond din primul ciclu procesual a dispus completarea lucrării de către acelaşi expert, în sensul identificării prin dimensiuni şi vecinătăţi a loturilor care sunt libere, identificarea construcţiilor şi a suprafeţelor de teren cumpărate prin licitaţie, precum şi să se stabilească ce suprafaţă deţine în plus fiecare cumpărător.
Pentru termenul din data de 25 aprilie 2007, expertul a depus la dosar răspunsul la aceste solicitări, sub titlul „Supliment 2 la raportul de expertiză tehnică judiciară" (filele 204-205). Expertul a identificat prin schiţa anexă la acest supliment (fila 206) suprafeţele S9 – S17, totalizând 30.291,91 mp, ce pot fi restituite în natură reclamantelor.
În rejudecare (după desfiinţarea primei sentinţe, de către instanţa de apel), pârâta a formulat obiecţiuni la „Supliment 2 la raportul de expertiză tehnică judiciară" din data de 25 aprilie 2007.
La data de 20 mai 2009, expertul C.V. a depus, în dosarul nr. 2472/11/2008 al Tribunalului Călăraşi, răspunsul la aceste obiecţiuni, intitulat tot „Supliment 2 la raportul de expertiză tehnică judiciară" (fila 48), la care a anexat schiţa (fila 49) cuprinzând construcţiile identificate pe terenul în litigiu, neînstrăinate, numerotate C14-C24.
În hotărârea pronunţată de prima instanţă, în rejudecare, nu s-a specificat dacă suprafaţa restituită reclamantelor de 30.291,91 mp include sau nu pe cea de 4000 mp, restituită prin dispoziţia contestată. Omologând suplimentul nr. 2 la raportul de expertiză, instanţa nu a observat că expertul a întocmit două lucrări sub aceeaşi denumire, ceea ce poate crea confuzie sub aspectului terenului restituit pe cale judecătorească. De aceea, pentru ca situaţia să fie clară, se impune admiterea apelului reclamantelor şi schimbarea în parte a sentinţei, sub aspectul menţionării exprese în dispozitiv, că suprafeţele de teren restituite în natură: S9, S10, S11, S12, S13, S14, S15, S16 şi S17 sunt cele identificate în „Suplimentul nr. 2 la raportul de expertiză tehnică judiciară" întocmit de expertul C.V. în dosarul nr. 9/116/2004 (1122/C/2004) al Tribunalului Călăraşi. Din schiţa anexă la acest supliment reiese clar că terenul de 4000 mp restituit reclamantelor este distinct, fiind numerotat S1 şi, deci, nu face parte din totalul suprafeţei de 30.291,91 mp restituită prin sentinţă.
Celelalte motive de apel invocate de părţi sunt nefondate.
În raportul de expertiză depus iniţial în dosarul nr. 9/116/2004 (1122/C/2004) al Tribunalului Călăraşi (filele 190-194), expertul a arătat că pe teren s-au edificat construcţii ulterior preluării abuzive, dintre care unele au fost vândute prin licitaţie în procedura de executare silită a pârâtei debitoare. Conform actelor de înstrăinare (procesele-verbale de adjudecare de la filele 157-163), odată cu construcţiile s-au vândut şi suprafeţele de teren aferente, atât construcţiile cât şi suprafeţele vândute fiind identificate de expert în „Supliment 2 la raportul de expertiză tehnică judiciară" din 25 aprilie 2007.
Suprafeţele de teren vândute nu sunt incluse în suprafaţa de 30.291,91 mp, restituită prin sentinţă, deoarece expertul arată că suprafeţele numerotate S9 – S17 propuse a fi restituite în natură, sunt cele haşurate în verde, iar suprafeţele vândute sunt marcate distinct pe schiţă, fără a fi haşurate.
De aceea, în mod eronat reţine prima instanţă, în motivare, că proprietarii construcţiilor vor încheia contracte de închiriere pe teren cu reclamantele. Această remarcă nu este, însă, de natură a afecta legalitatea şi temeinicia soluţiei, deoarece, dispunând restituirea suprafeţei de 30.291,91 mp, aşa cum a fost identificată de expert, instanţa nu a afectat dreptul de proprietate al cumpărătorilor, aşa încât critica din apel formulată pe acest aspect de către apelanta pârâtă, este neîntemeiată.
Reclamantele au solicitat ca instanţa să dispună restituirea în natură şi a acestor suprafeţe de teren, chiar dacă au fost înstrăinate, deoarece actele de înstrăinare sunt lovite de nulitate absolută.
Curtea nu poate avea în vedere această critică şi nu poate examina valabilitatea actelor de înstrăinare, deoarece prima instanţă nu a fost învestită cu un capăt de cerere în acest sens. Pe de altă parte, nulitatea actelor de înstrăinare nu putea fi constatată în actualul cadru procesual, în care cumpărătorii nu au calitatea de părţi.
Împrejurarea că persoanele care au cumpărat construcţiile şi terenul aferent au împrejmuit suprafeţe mai mari nu este relevantă, deoarece în prezenta cauză nu se discută o acţiune în revendicare, petitorie, în contradictoriu cu deţinătorii terenurilor respective.
Expertul a identificat, prin „Supliment 2 la raportul de expertiză tehnică judiciară" din 25 aprilie 2007 şi prin schiţa anexă, exclusiv suprafeţele de teren înstrăinate, ceea ce nu a fost înstrăinat fiind inclus în suprafaţa totală de 30.291,91 mp şi restituit reclamantelor.
În privinţa celorlalte construcţii, care nu au fost înstrăinate şi care se găsesc pe terenul ce urmează a fi restituit în natură reclamantelor, Curtea a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Pârâta nu mai desfăşoară activitate, fiind în procedură de lichidare judiciară astfel cum rezultă din adresa Oficiului Registrului Comerţului depusă la fila 20 din dosarul nr. 9/116/2004 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă. În cadrul acestei proceduri se vând bunurile debitoarei în vederea lichidării patrimoniului şi îndestulării creditorilor. În consecinţă, construcţiile respective care, potrivit susţinerilor pârâtei, reprezintă locuinţe închiriate unor persoane fizice, nu mai sunt necesare desfăşurării activităţii sale comerciale, ci ele vor fi înstrăinate în cadrul procedurii de lichidare judiciară.
Această situaţie se încadrează în ipoteza avută în vedere de art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, urmând ca reclamantelor să li se restituie terenul, inclusiv construcţiile respective.
Este adevărat că, în temeiul aceluiaşi text legal, pârâta are dreptul să pretindă obligarea reclamantelor la plata unei despăgubiri reprezentând valoarea de piaţă a construcţiilor, stabilită conform standardelor internaţionale de evaluare. Însă, pentru ca instanţa să poată dispune obligarea reclamantelor la plata sumei corespunzătoare, ar fi trebuit să fie sesizată cu o cerere reconvenţională din partea pârâtei. O astfel de cerere nu a fost formulată în condiţii procedurale în faţa instanţei de fond, iar conform art. 294 alin. (1) C. proc. civ., cererea de obligare a reclamantelor la despăgubiri formulată în apel constituie o cerere nouă, care nu poate fi analizată pentru prima oară în această fază procesuală.
În raport de aceste considerente, Curtea a respins ca nefondat apelul pârâtei, a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că suprafeţele de teren restituite în natură: S9, S10, S11, S12, S13, S14, S15, S16 şi S17 sunt cele identificate în „Suplimentul nr. 2 la raportul de expertiză tehnică judiciară" întocmit de expertul C.V. în dosarul nr. 9/116/2004 (1122/C/2004) al Tribunalului Călăraşi şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A.G.T. SA Călăraşi prin lichidator R.M.III I.P.U.R.L.
Criticile formulate prin motivele de recurs vizează, în esenţă, următoarele aspecte:
O primă critică se referă la faptul că raportul de expertiză care trebuia avut în vedere la luarea deciziei pronunţate de instanţa de apel era cel prezentat în dosarul ce face obiectul acestui litigiu, respectiv „Suplimentul nr. 2 la raportul de expertiză tehnică judiciară" întocmit de expertul C.V. la 20 mai 2009.
În mod greşit instanţa de apel şi-a motivat Decizia bazându-se pe o expertiză, respectiv „Suplimentul nr. 2 la raportul de expertiză tehnică judiciară" întocmit de expertul C.V. în dosarul nr. 9/116/2004 (1122/C/2004) al Tribunalului Călăraşi, care nu corespunde cu situaţia de fapt existentă. Inadvertenţele sunt foarte clare, întrucât pe primul supliment nu apar construcţii, iar pe cel refăcut la insistenţele pârâtei apar construcţii.
Un al doilea motiv de recurs vizează motivaţia instanţei de apel, în sensul că nu se poate dispune obligarea reclamantelor la plata despăgubirilor reprezentând valoarea construcţiilor. O asemenea reţinere este neîntemeiată datorită următoarelor aspecte :
- Cererea reclamantelor s-a referit strict la terenul liber, iar în această situaţie nu era necesară dispunerea unei asemenea plăţi.
- In întâmpinarea formulată la data de 08 iunie 2009 s-a solicitat, în subsidiar, ca în cazul în care restituirea se face potrivit art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, această restituire să se facă numai dacă persoana îndreptăţită achită despăgubirile prevăzute de lege.
- O asemenea solicitare, pentru plată, nu era obligatorie, întrucât din textul legii rezultă cu claritate că restituirea în natură se face dacă persoana îndreptăţită achită despăgubirea. Din această formulare rezultă cu claritate că despăgubirea nu se plăteşte la cererea proprietarilor construcţiilor, ci în mod obligatoriu, condiţionând restituirea în natură de achitarea despăgubirii.
Instanţa care a judecat apelul, în mod netemeinic, a dispus restituirea în natură a unor bunuri ale pârâtei fără a dispune şi plata despăgubirilor.
Examinând recursul, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că nu este fondat, sens în care reţine următoarele:
În ceea ce priveşte prima critică formulată de recurenta pârâtă se constată că vizează greşita stabilire a situaţiei de fapt ca urmare a aprecierii eronate a probatoriului administrat, respectiv, luarea în considerare a suplimentului nr. 2 la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul C.V. la data de 25 aprilie 2007, în loc de cel întocmit de acelaşi expert la data de 20 mai 2009, critică care nu se încadrează în motivele de nelegalitate, expres şi limitativ reglementate de art. 304 C. proc. civ., nemaiconstituind motiv de recurs în actuala reglementare pct. 11 al acestui articol.
Prin urmare, instanţa de recurs va respinge ca neîntemeiată această primă critică formulată de recurentă.
În ceea ce priveşte cea de-a doua critică, vizând obligaţia reclamantelor la plata despăgubirilor reprezentând valoarea construcţiilor care nu mai sunt necesare unităţii deţinătoare şi care se găsesc pe terenul ce urmează a fi restituit în natură acestora, Înalta Curte constată că se circumscrie sferei de aplicabilitate a motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi că, în mod legal, instanţa de apel a apreciat că sunt aplicabile în speţă prevederile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
Potrivit acestui text de lege: „Se restituie în natură şi terenurile pe care, ulterior preluării abuzive, s-au edificat construcţii autorizate care nu mai sunt necesare unităţii deţinătoare, dacă persoana îndreptăţită achită acesteia o despăgubire reprezentând valoarea de piaţă a construcţiei respective, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare."
În speţă, situaţia analizată se încadrează în ipoteza avută în vedere de art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, urmând ca reclamantelor să li se restituie terenul, inclusiv construcţiile respective.
În temeiul acestei norme, recurenta pârâtă are dreptul să pretindă obligarea reclamantelor la plata unei despăgubiri reprezentând valoarea de piaţă a construcţiilor, stabilită conform standardelor internaţionale de evaluare. Însă, pentru ca instanţa să poată dispune obligarea reclamantelor la plata sumei corespunzătoare, ar fi trebuit să fie sesizată cu o cerere din partea pârâtei în acest sens.
Este corectă reţinerea instanţei de apel, în sensul că o astfel de cerere nu a fost formulată în condiţii procedurale în faţa instanţei de fond, unde prin întâmpinarea înregistrată la data de 9 iunie 2009, pârâta a arătat, în subsidiar, că în cazul în care se va aplica art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură se face dacă persoana îndreptăţită achită despăgubirile prevăzute de lege. Pârâta nu a solicitat plata despăgubirilor corespunzătoare, ci a formulat doar o apărare subsidiară, raportat la pretenţiile reclamantelor.
De asemenea, în mod judicios a statuat instanţa de apel, că potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ., cererea de obligare a reclamantelor la despăgubiri formulată în apel constituie o cerere nouă, care nu poate fi analizată pentru prima oară în această fază procesuală.
Prin urmare, nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa de apel făcând o corectă aplicare a legii la situaţia dedusă judecăţii.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, având în vedere dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A.G.T. SA Călăraşi prin Lichidator R.M.III I.P.U.R.L. împotriva deciziei nr. 346 A din 18 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3493/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3453/2011. Civil → |
|---|
