ICCJ. Decizia nr. 3454/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3454/2011
Dosar nr. 16122/63/2007
Şedinţa publică din 14 aprilie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Craiova sub nr. 6685 din 13 februarie 2002 reclamanţii S.N.C., M.M., N.M. şi C.I. au chemat în judecată Consiliul Local al Municipiului Craiova, solicitând restituirea unui teren în suprafaţă de 360 m.p. şi achitarea contravalorii unei case din chirpici, care a existat pe respectivul teren.
Au arătat că în anul 1982 a fost expropriată casa părinţilor reclamanţilor, iar după expropriere construcţia a fost demolată, terenul nefiind ocupat de construcţii.
Judecătoria Craiova, prin sentinţa civilă nr. 10712 din 09 mai 2002 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, cu motivarea că tribunalele judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie de expropriere.
Soluţionând litigiul în primă instanţă, Tribunalul Dolj prin sentinţa civilă nr. 1520 din 01 noiembrie 2005 a respins acţiunea precizată ca fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ., reţinând în considerentele hotărârii că acţiunea în revendicare nu mai este admisibilă după ce a fost adoptată Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 426 din 29 mai 2006 a admis apelul declarat de reclamanţi, a desfiinţat sentinţa civilă nr. 1520/2005 a Tribunalului Dolj şi a trimis cauza spre rejudecare aceluiaşi Tribunal.
S-a reţinut că prima instanţă nu a fost preocupată să stabilească temeiul juridic a acţiunii, pentru ca în funcţie de această precizare, să administreze probatoriile şi să aplice normele legale.
Împotriva deciziei Curţii de Apel Craiova, au declarat recurs Consiliul Local al Municipiului Craiova şi Primarul Municipiului Craiova, susţinând că Decizia a fost dată cu aplicarea greşită a legii, deoarece acţiunea formulată de reclamanţi nu este admisibilă, aşa cum corect a reţinut prima instanţă.
Prin Decizia civilă nr. 2436 din 19 martie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a respins recursul, reţinându-se că, prima instanţă nu a cerut reclamanţilor să prezinte explicaţiile necesare, pentru ca pe baza acestor explicaţii, să pună în dezbaterea părţilor administrarea probelor utile şi concludente, precum şi dispoziţiile legale aplicabile.
În rejudecare, s-a formulat întâmpinare de către D.G.F.P. pentru Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, solicitându-se respingerea acţiunii ca inadmisibilă şi împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar pe fond ca neîntemeiată.
În susţinerea excepţiei inadmisibilităţii, s-a susţinut că faţă de precizarea depusă la data de 04 octombrie 2005 şi data formulării cererii de chemare în judecată 13 februarie 2002), acţiunea s-a depus cu depăşirea terenului legal de depunere a cererilor de restituire potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, s-a susţinut că în raport de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, reclamanţii au solicitat retrocedarea unei suprafeţe de teren despăgubiri băneşti potrivit Legii nr. 10/2001, iar potrivit noilor reglementări prevăzute de Legea nr. 247/2005, autoritatea competentă privind acordarea de despăgubiri este Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care funcţionează la sediul Autorităţi Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
La data de 29 octombrie 2008 reclamanţii au depus o precizare la dosarul cauzei, în sensul că şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi cele ale Legii nr. 247/2005.
Prin sentinţa civilă nr. 39 din 06 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 16122/63/2007, s-a admis cererea precizată formulată de reclamanţii S.N.C., M.M., N.M., C.E. şi C.C., în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Craiova şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
A fost obligat pârâtul să emită dispoziţie motivată în soluţionarea notificărilor nr. AA/2002 şi nr. BB/2005, formulate de reclamanţi.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că în temeiul Decretului nr. 423 din 11 noiembrie 1983 s-a preluat de la numitele M.M. şi C.M. un teren în suprafaţă de 100 m.p., precum şi o construcţie în suprafaţă construită de 31,45 m.p., imobil situat în Craiova, strada A. şi că, descrierea imobilului ce a făcut obiectul proprietăţii, corespunde cu cea din fişa imobilului, că la data preluării imobilul a fost evaluat la valoarea de 225 RON pentru teren şi 1181,35 RON pentru construcţie, astfel cum reiese din adresa din 13 februarie 2002 depusă la dosarul cauzei, însă sumele nu au fost ridicate de proprietari, aceştia neprezentând acte de proprietate.
S-a mai reţinut că, prin notificarea nr. AA/2001 s-a solicitat de către petenta N.M., în calitate de moştenitoare a numitului N.I., restituirea prin echivalent a terenului în suprafaţă de 100 m.p. şi a construcţiei situată pe acesta, imobil situat în Craiova, strada A., petenta motivând că terenul a aparţinut autorului său N.I., conform certificatului de moştenitor nr. FF/1981 şi a trecut în proprietatea Statului în anul 1982, iar construcţia a fost demolată.
De asemenea, prin notificarea nr. BB/2005 reclamanta a solicitat restituirea terenului în suprafaţă de 398 m.p. şi a construcţiei aflată pe acesta anterior exproprierii, situat în Craiova strada A.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat apel pârâtul Primarul Municipiului Craiova, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
S-a susţinut că notificarea nr. AA/2001 formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 nu a fost soluţionată de autoritatea locală, întrucât petenţii nu au depus acte de proprietate şi nici certificate de moştenitor pentru a dovedi calitatea de proprietar a imobilului notificat.
Mai mult, N.M., cea care a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 este străină de succesiune prin renunţare, astfel încât nu are calitatea de persoană îndreptăţită, conform prevederilor art. 1, 2 coroborat cu prevederile art. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Curtea de Apel Craiova prin Decizia nr. 202 din 1 iulie 2009 a respins ca nefondat apelul pârâtului.
În considerentele deciziei s-a reţinut că, în speţă, prin ultima precizare formulată oral în faţa instanţei de judecată, Tribunalul Dolj a fost învestit cu soluţionarea acţiunii în obligaţie de a face, respectiv a acţiunii prin care s-a solicitat obligarea Primarului Municipiului Craiova să emită dispoziţie motivată cu privire la notificările nr. AA/2002 şi respectiv nr. BB/2005, formulate de reclamanţi.
Potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare prevăzute la art. 23 din lege, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură.
Prevederile art. 25 alin. (1) din lege sunt imperative, aşa încât unitatea deţinătoare, odată sesizată prin notificarea formulată de persoana ce se consideră îndreptăţită, are obligaţia să se conformeze, respectiv să emită decizie sau dispoziţie motivată prin care să-şi expună punctul de vedere cu privire la pretenţiile solicitantului.
Modalitatea de soluţionare a notificării este lăsată de legiuitor la latitudinea unităţii deţinătoare, singura obligaţie impusă prin lege fiind aceea de a se da un răspuns motivat cu privire la cererea de restituire a imobilului ce formează obiectul notificării.
Or, în cauză, deşi s-au formulat două notificări de către intimaţii reclamanţi, notificări ce au fost înregistrate la unitatea pârâtă sub nr. AA/2002 şi respectiv, BB/2005, apelantul pârât Primarul Municipiului Craiova nu a emis nici un fel de dispoziţie motivată, aşa cum prevede expres art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Craiova, Primăria Municipiului Craiova şi reclamanta S.N.C., invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Recurenţii pârâţi critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- Greşit s-a reţinut că în speţa supusă analizei sunt incidente dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 10/2001.
Notificarea reclamanţilor a fost formulată în temeiul Legii nr. 247/2005 fiind o procedură specială de soluţionare prevăzută de legiuitor.
- Instanţa de apel nu a respectat principiul rolului activ reglementat de art. 129 C. proc. civ. în sensul că avea îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză.
- Recurenta S.N.C. a criticat hotărârea în sensul că nu s-a soluţionat corect notificarea fiind astfel încălcate dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererilor de recurs, se constată a fi nefondate în considerentele celor ce succed:
Recursul pârâţilor.
Speţa supusă analizei a parcurs un prim-ciclu procesual iar în rejudecare la data de 29 octombrie 2008, la Tribunalul Dolj reclamanţii au depus cerere precizatoare în sensul că, este o acţiune de retrocedare întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 247/2005.
Criticile recurentei privesc greşita aplicare a dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001, susţinând că notificarea nr. BB/2005 este formulată în temeiul Legii nr. 247/2005 care are o procedură specială de soluţionare.
Contrar celor susţinute, înscrisurile aflate în dosar atestă că notificarea înregistrată sub nr. BB/2005 constituie o revenire la notificarea formulată şi înregistrată sub nr. AA/2002, pe care pârâtul avea obligaţia să o soluţioneze în termen de 60 de zile conform dispoziţiilor legii speciale.
Aşadar, legal s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001 întrucât notificarea a fost formulată în anul 2002, numai revenirea la această notificare s-a înregistrat în anul 2005.
Potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001, unitatea notificată este obligată să soluţioneze notificarea în termen de 60 de zile de la depunerea acesteia sau după caz, a actelor doveditoare, urmând ca, pe baza analizei acestor acte, să accepte sau să refuze acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu.
Nu există nici un temei legal pentru care, considerând că actele depuse de persoana îndreptăţită nu sunt adevărate sau suficiente, unitatea notificată să refuze „sine die" soluţionarea notificării şi eventualul control ulterior al instanţei de judecată cu privire la temeinicia şi legalitatea dispoziţiei sau deciziei emise.
Prin urmare, chiar în situaţia nedepunerii de către persoana îndreptăţită a tuturor actelor considerate necesare de către unitatea notificată, soluţia instanţei de obligare a acesteia din urmă la emiterea unei decizii sau dispoziţii motivate, este în concordanţă cu legea.
În ce priveşte al doilea motiv de recurs prin care se susţine că s-a încălcat „principiul rolului activ al judecătorului", trebuie subliniat că judecătorul, în exerciţiul rolului activ, trebuie doar să atragă atenţia părţilor asupra drepturilor şi obligaţiilor lor procedurale, iar nu să se substituie acestora în exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor, pentru că ar fi încălcat un alt principiu fundamental al procesului civil - principiul disponibilităţii. Aşadar, susţinerile în acest sens ale recurenţilor nu pot fi primite, respectându-se întocmai principiul rolului activ al judecătorului.
Recursul reclamantei.
Reclamantul S.N.C. a declarat recurs împotriva deciziei pronunţată de instanţa de apel, fără a exercita apel împotriva hotărârii primei instanţe.
Dar, este de principiu că o hotărâre a instanţei de fond, dată cu drept de apel, nu poate fi atacată cu recurs, cât timp, nu s-a exercitat mai întâi dreptul de apel.
Recursul fiind o cale de atac extraordinară, de care nu se poate face uz cât timp nu s-au epuizat toate mijloacele de atac ordinare.
Întrucât reclamanta nu a exercitat apel împotriva primei instanţe, înseamnă că a achiesat la soluţia primei instanţe şi nu mai poate „omisso medio" peste calea de atac a apelului să o deducă judecăţii recursului.
În concluzie, hotărârea recurată este legală şi nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta S.N.C. şi pârâţii Primarul Municipiului Craiova şi Primăria Municipiului Craiova, prin Primar împotriva deciziei civile nr. 202 din 01 iulie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3455/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3451/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
