ICCJ. Decizia nr. 3455/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr.3455/2011

Dosar nr. 7330/118/2008

Şedinţa publică din 14 aprilie 2011

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

La data de 3 septembrie 2008 reclamantele D.A. şi A.M. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Constanţa prin Primar şi Primarul Municipiului Constanţa, anularea dispoziţiei din 18 iunie 2008 şi obligarea pârâţilor la acordarea de măsuri reparatorii prin compensare cu teren echivalent valoric pentru întregul teren în suprafaţă de 594 m.p.

În motivarea acţiunii reclamantele, au arătat că autorii acestora au fost proprietarii imobilului compus din teren în suprafaţă de 594 m.p. şi construcţie situat în Constanţa, B-dul T., imobil expropriat în baza Decretului nr. 431/1979, valoarea de expropriere fiind de 81.337 RON.

Prin dispoziţia din 18 iunie 2008 s-a respins cererea de restituire în natură şi s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii constând în compensarea cu teren echivalent valoric în zona P.M., pentru restul de valoare a 442.529 euro s-a propus acordarea de despăgubiri conform Titlului VII al Legii nr. 10/2001.

Prin sentinţa civilă nr. 79 din 20 ianuarie 2009 Tribunalul Constanţa a respins ca nefondată acţiunea reclamantelor.

În considerentele hotărârii pronunţate prima instanţă a reţinut că, în mod corect a procedat unitatea deţinătoare la acordarea unui teren echivalent pentru o parte din imobil iar pentru o altă parte, imposibil de restituit în natură au fost propuse despăgubiri conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii D.A. şi A.P., A.D., A.M.D., ultimii în calitate de succesori ai defunctei A.M. decedată la 14 decembrie 2008, în timpul procesului.

În motivele de apel, reclamanţii au arătat că, hotărârea primei instanţe este nelegală întrucât le-a fost refuzat dreptul de a fi administrate toate probele necesare pentru soluţionarea pricinii, în special proba privind verificarea modalităţii în care toate cele 33 de terenuri, aflate iniţial pe o listă a bunurilor ce puteau fi acordate în compensare au fost atribuite altor persoane până la 27 noiembrie 2008; pentru că s-a reţinut greşit faptul că părţile sunt în imposibilitate obiectivă de a mai oferi astfel de terenuri în compensare; pentru că instanţa nu a ţinut cont de caracterul prioritar al normei care stabileşte acordarea de despăgubiri sub forma compensării în raport cu norma care stabileşte valoarea de despăgubiri băneşti şi a încălcat principiul reparaţiei integrale prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 291/C din 9 decembrie 2009 a admis apelul formulat de reclamanţi, a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că, a admis contestaţia, a anulat art. 3 din dispoziţia din 18 iunie 2008 emisă de Primarul Municipiului Constanţa, obligând pârâţii să acorde în compensare bunuri sau servicii - echivalentul valorii de 442.529 euro, sau în ipoteza în care unitatea administrativ teritorială nu deţine astfel de bunuri, să emită dispoziţie cu propunere de despăgubiri, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel, a reţinut, în esenţă următoarele:

Solicitarea reclamantelor de a se avea în vedere cu prioritate măsura compensării nu este vădit neîntemeiată pentru că, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, „în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsurile reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv".

Că, deşi prevăzută de lege şi generoasă în aparenţă, măsura oferirii în compensare a unui imobil în schimbul celui preluat abuziv a fost însă deficitar reglementată de legiuitor, în sensul că această măsură poate fi luată prin decizie sau dispoziţie motivată a unităţii deţinătoare [art. 1 alin. (3)], primarii sau conducătorii acestor unităţi având obligaţia de a afişa lunar un tabel care să cuprindă bunurile disponibile ce pot fi acordate în compensare [art. 1 alin. (5)].

Lipsa de coerenţă şi previzibilitate a dispoziţiilor legale care reglementează această procedură ca şi lipsa unei proceduri de verificare a modului de îndeplinire a obligaţiei de întocmire a tabelului cu bunurile disponibile a dat naştere la aplicarea discriminatorie de către autorităţile administraţiei locale constănţene a prevederilor legale în această materie, cum este şi cazul reclamantei.

Confruntată cu alegerea între modalitatea de reparaţie prin compensare ori prin echivalent bănesc şi pusă în faţa realităţii privind absenţa funcţionalităţii mecanismului de acordare a despăgubirilor prin intermediul fondului „Proprietatea" (reţinută constant în hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului) reclamanţii-apelanţi au optat conform art. 1 alin. (1) şi (3) şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 la măsuri reparatorii în compensare şi numai în subsidiar despăgubiri băneşti.

Verificând posibilitatea reclamanţilor de a obţine o satisfacţie echitabilă în procedura compensării, Curtea de Apel a reţinut că, autorităţile locale pârâte nu au finalizat operaţiunea de inventariere a bunurilor din patrimoniul Municipiului Constanţa şi de stabilire finală a bunurilor din acest inventar care ar putea fi incluse în tabelul întocmit în conformitate cu art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care la solicitarea instanţei au comunicat că nu deţin momentan astfel de bunuri, astfel că şansa reclamanţilor de a obţine un astfel de bun în viitor nu este absolut inexistentă.

Această constatare dedusă judecăţii din actele prezentate de pârâţi au permis Curţii de Apel să aprecieze că în speţă nu s-a dovedit că măsura compensării, ca modalitate prioritară de restituire nu mai poate fi aplicată şi că reclamanţilor li s-ar cuveni pentru parte din imobil să primească un bun în compensare.

Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs pârâţii Primarul Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa prin Primar invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Dezvoltând criticile de nelegalitate recurenţii-pârâţi au susţinut că, soluţia instanţei de apel ar fi fost legală doar dacă aceasta ar fi cuprins în dispozitiv o condiţionare de genul, dacă la data executării vor exista bunuri sau servicii posibil a fi acordate în compensare.

Că, în acest sens au fost şi concluziile formulate cu ocazia soluţionării apelului, opinând pentru o soluţie alternativă cu condiţia ca una dintre cele două soluţii alese (compensare bunuri sau servicii/despăgubiri Legea nr. 247/2005) să fie precis determinate prin raportare la momentul punerii în executare a hotărârii.

Recurenţii-pârâţi apreciază soluţia instanţei de apel ca nelegală întrucât trebuia să se aibă în vedere realităţile prezente şi nu situaţii posibile viitoare incerte.

Reclamanţii-intimaţi au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului declarat de pârâţii-recurenţi.

Examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză urmează a fi admis pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:

Prin dispoziţia din 18 iunie 2008 emisă de Primarul Municipiului Constanţa s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul ce nu mai poate fi restituit în natură cu teren în compensare echivalent valoare conform raportului din 11 aprilie 2008 după cum urmează: teren zona P.M., Careu I lot 12 în suprafaţă de 255 m.p., în valoare de 39.270 euro; teren zona P.M., Careu I lot 13, în suprafaţă de 255 m.p., în valoare de 39.270 euro; teren zona P.M., Careu II lot 13 în suprafaţă de 236 m.p., în valoare de 53.100 euro şi teren zona P.M., Careu II lot 14 în suprafaţă de 236 m.p., în valoare de 53.100 euro.

Pentru restul de valoare de 442.529 euro s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Aşa cum recunosc şi intimaţii-reclamanţi restituirea imobilului teren şi construcţie, expropriat prin Decretul nr. 431/1979 nu mai este posibilă deoarece construcţiile au fost demolate iar pe teren au fost ridicate alte construcţii.

Potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care măsurile pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întreg terenul afectat, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent pentru întreg imobilul, iar alin. (8) al aceluiaş text prevede că pentru situaţia de mai sus, măsurile reparatorii vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite sau despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale.

Efectuarea ofertei de restituire revine entităţii deţinătoare iar formele se regăsesc în dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, „primarii sau, după caz, conducătorii entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor au obligaţia să afişeze lunar, în termen de cel mult 10 zile calendaristice calculate de la sfârşitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care să cuprinsă bunurile disponibile şi/sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare".

Prin încheierea de şedinţă din data de 4 noiembrie 2008 prima instanţă a solicitat entităţii deţinătoare lista cu bunurile şi serviciile ce pot fi acordate în compensare pentru toată zona Municipiului Constanţa.

La data de 27 noiembrie 2008, Primăria Municipiului Constanţa a comunicat primei instanţe lista alcătuită conform art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, cu terenurile ce pot face obiectul atribuirii în compensare conform Legii nr. 10/2001, pentru luna noiembrie 2008.

Pentru luna ianuarie 2009 entitatea deţinătoare a înaintat instanţei procesul-verbal din 8 ianuarie 2009 privind lista alcătuită conform art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, din care rezultă că Municipiul Constanţa nu dispune momentan de rezerve de teren pentru a fi atribuite în compensare.

Or, de vreme ce la momentul pronunţării pârâţii-recurenţi au dovedit că nu deţin terenuri ce ar putea fi atribuite în compensare, a admite o obligaţie alternativă, incertă, şi viitoare înseamnă a adăuga la lege.

Ordinea de preferinţă rezultă din prevederile art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, respectiv restituirea în natură, principiu prevalent şi restituirea prin echivalent, neexistând alte modalităţi, precum acordarea unui teren disponibil la data executării hotărârii în patrimoniul Municipiului Constanţa, iar în caz de imposibilitate de executare în despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale.

Soluţia instanţei de apel nu poate fi justificată nici pe absenţa funcţionalităţii mecanismului de acordare a despăgubirilor prin intermediul fondului „Proprietatea" atâta vreme cât modalitatea de reparaţie aleasă nu este prevăzută de legea specială.

 Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1), cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de intimaţii-pârâţi Primarul Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa prin Primar, va casa Decizia recurată şi pe fond, va menţine ca legală sentinţa civilă nr. 79 din 20 ianuarie 2009 a Tribunalului Constanţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâţii Primarul Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa, prin Primar împotriva deciziei civile nr. 291 C din 09 decembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa.

Casează Decizia recurată şi pe fond menţine sentinţa civilă nr. 79 din 20 ianuarie 2009 a Tribunalului Constanţa, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3455/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs