ICCJ. Decizia nr. 3459/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3459/2011
Dosar nr. 3046/62/2009
Şedinţa publică din 14 aprilie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 1 aprilie 2009 reclamanta S.C. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a solicitat Tribunalului Braşov ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului la restituirea preţului de piaţă al imobilului din Braşov, strada C.B., înscris în CF Braşov, nr. top. T ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. RR/1997, preţ ce va fi stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare.
Motivându-şi acţiunea, reclamanta a arătat că, în temeiul Legii nr. 112/1995 a cumpărat imobilul în litigiu conform contractului de vânzare-cumpărare nr. RR din 7 octombrie 1997 încheiat cu SC C. SA, în schimbul preţului de 20.590,262 RON.
Prin Decizia civilă nr. 858 din 19 decembrie 2005 a Curţii de Apel Braşov pronunţată în calea de atac a recursului, s-a admis acţiunea promovată de reclamanta S.G. în contradictoriu cu pârâţii S.C., SC C. SA şi Municipiul Braşov, constatându-se nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. RR/1997 precum şi radierea dreptului de proprietate a cumpărătoarei.
S-a reţinut în considerentele deciziei că imobilul a fost preluat de Statul Român fără titlu, iar cumpărătoarea a fost de rea credinţă.
În drept, au fost invocate prevederile art. 50 alin. (2), (21), (3) şi art. 501 din Legea nr. 10/2001, art. 112 şi 274 C. proc. civ.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune prin raportare la data pronunţării deciziei de recurs, respectiv 19 decembrie 2005.
Prin sentinţa civilă nr. 263/D din 29 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia civilă, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi în consecinţă: acţiunea în pretenţii formulată de reclamanta S.C. a fost respinsă ca prescrisă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, a reţinut următoarele:
Prin Decizia Curţii de Apel Braşov, s-a constatat irevocabil că imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu, astfel că acesta nu putea face obiectul vânzării în temeiul Legii nr. 112/1995.
În consecinţă, acţiunea promovată de reclamantă este guvernată de dispoziţiile art. 50 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, aceasta fiind îndreptăţită doar la restituirea preţului actualizat în termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 1 din Decretul nr. 167/1958.
În privinţa momentului de la care curge acest termen, instanţa a reţinut, că aceasta curge de la data pronunţării deciziei din recurs, respectiv 19 decembrie 2005.
Faptul că, ulterior soluţionării irevocabile a litigiului privind constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare s-a emis de către SC R. SRL Decizia nr. 520 din 20 aprilie 2007 prin care imobilul a fost restituit fostului proprietar, nu poate avea efect asupra cursului prescripţiei dreptului de a cere în instanţă restituirea preţului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta S.C., susţinând că instanţa de fond a analizat greşit excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în valorificarea pretenţiilor constând în restituirea preţului de piaţă al imobilului în litigiu, ca efect al anulării contractului de vânzare-cumpărare nr. RR din 7 octombrie 1997 încheiat în condiţiile Legii nr. 112/1995.
A mai arătat reclamanta că, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare a fost de bună credinţă, s-a încrezut în legalitatea titlului statului şi nicio instanţă nu a stabilit că nu au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 112/1995 la încheierea contractului.
Pe de altă parte reclamanta a mai susţinut că, dreptul său material la acţiune nu s-a prescris, faţă de prevederile Legii nr. 1/2009, care a prevăzut posibilitatea de a solicita şi primi sumele foştii chiriaşi, astfel că de la data adoptării acestei legi se naşte dreptul material la acţiune.
Curtea de Apel Braşov. secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 24/Ap. din 3 martie 2010 a respins apelul formulat de reclamanta S.C., pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Criticile apelantei referitoare la valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare, la calitatea de cumpărător de bună-credinţă al acesteia, la nefraudarea Legii nr. 112/1995, tind să ignore puterea de lucru judecat a deciziei nr. 858/2005 pronunţată de Curtea de Apel Braşov.
Totodată, instanţa, în acea cauză a cercetat apărarea actualei reclamante referitoare la buna sa credinţă reţinând că „pârâta chiriaşă, adică S.C. a cumpărat nu numai dovedind absenţa unei diligenţe minime ci şi o atitudine subiectivă ce trebuie caracterizată ca rea credinţă (…), contractul de vindere fiind încheiat cu fraudarea Legii nr. 112/1995, atât vânzătorul SC C. SA cât şi cumpărătorul S.C. - având cunoştinţă de existenţa unui litigiu".
Ca urmare, Curtea a reţinut că, susţinerile reclamantei nu au suport legal şi nici probator, nu pot repune în discuţie chestiuni de drept deja dezlegate cu putere de lucru judecat.
Ca atare, termenul general de prescripţie în promovarea prezentei acţiuni trebuie raportat la data pronunţării deciziei mai sus arătate şi nu la data deciziei 520 din 20 aprilie 2007 emisă de SC R. SRL Braşov sau la data apariţiei Legii nr. 1/2009, apelantei nefiindu-i incidente dispoziţiile art. 50 alin. (21) din Legea nr. 1/2009.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta S.C. reiterând aceleaşi critici ca şi în apel încadrate în prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Dezvoltând criticile de nelegalitate recurenta a susţinut în esenţă următoarele:
În analiza excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune de a solicita restituirea preţului, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii, interpretând un alt text de lege decât cel invocat.
Astfel, deşi a invocat ca temei al cererii dispoziţiile art. 501 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 1/2009, instanţa de apel a analizat cauza prin prisma prevederilor art. 50 alin. (21) din Legea nr. 1/2009.
Sub acest aspect, cererea a fost întemeiată pe o dispoziţie legală, intrată în vigoare odată cu apariţia Legii nr. 1/2009, care a deschis pentru foştii proprietari a căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile opţiunea de a solicita restituirea preţului de piaţă al imobilului.
Aşadar, Legea nr. 1/2009 marchează începutul curgerii termenului de prescripţie, de a solicita preţul de piaţă al imobilului, ca efect al introducerii unui nou art. 501.
Prin introducerea acestui text intenţia legiuitorului a fost aceea de a da posibilitatea chiar şi celor care nu au solicitat în termenul de 3 ani, restituirea preţului de piaţă achitat (care nu este altceva decât o diferenţă între preţul achitat şi valoarea de piaţă a imobilului).
În această împrejurare, este evident că instanţa de fond şi de apel trebuiau să aprecieze excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi prin raportare la dispoziţiile art. 19 din Decretul nr. 167/1958, în cauză operând o repunere în termenul de prescripţie.
Recurenta-reclamantă a mai susţinut că vânzarea imobilului s-a făcut în condiţiile impuse de Legea nr. 112/1995, fiind exclusă o fraudă la lege în condiţiile în care nicio instanţă nu a stabilit nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995.
Examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză urmează a fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Susţinerea de către recurentă a incidenţei cazului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu este sprijinită de nici un argument care să se subsumeze ipotezelor avute în vedere de norma procedurală menţionată.
Astfel, potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ., este caz de modificare a unei hotărâri, atunci când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, i-a schimbat natura ori înţelesul, denaturându-i clauzele clare şi neechivoce.
Or, în speţă, recurenta analizează modalitatea în care a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare ce a format obiectul unei hotărâri judecătoreşti anterioare intrată în puterea lucrului judecat.
Criticile vizând greşita reţinere a temeiului juridic al acţiunii deduse judecăţii şi cele referitoare la prescripţia dreptului material la acţiune de asemenea vor fi respinse.
Promovând acţiunea introductivă de instanţă, recurenta-reclamantă a indicat drept temei juridic prevederile art. 50 alin. (2), (21) şi (3) art. 501 din Legea nr. 10/2001, art. 112 şi 274 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 501 din Legea nr. 10/2001 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, „(1) Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare".
În conformitate cu prevederile art. 50 alin. (21) din Legea nr. 10/2001, „cererile sau acţiunile în justiţie privind restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşi ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile sunt scutite de taxe de timbru, iar potrivit art. 50 alin. (3) din acelaşi act normativ, restituirea preţului se face (…), în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare".
Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale sus-citate, rezultă că sunt îndreptăţiţi la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare, numai proprietarii, ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, în timp ce proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu eludarea Legii nr. 112/1995 şi au fost anulate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul doar la restituirea preţului actualizat al imobilelor.
Prin Decizia civilă nr. 858 din 19 decembrie 2005 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în calea de atac a recursului, s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. RR din 7 octombrie 1997 încheiat între SC C. SA Braşov şi pârâta S.C., reţinându-se în considerentele deciziei reaua-credinţă a reclamantei-recurente.
În raport de considerentele arătate, s-a reţinut corect că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 1/2009.
Rezultă că sub acest aspect, al calificării juridice a pretenţiilor reclamantei instanţele de fond şi de apel, au reţinut corect temeiul juridic în raport de care au calculat de altfel şi curgerea termenului de prescripţie în promovarea prezentei acţiuni.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. împotriva deciziei civile nr. 24 Ap din 03 martie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3461/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3458/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
