ICCJ. Decizia nr. 3461/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3461/2011
Dosar nr. 4081/118/2009
Şedinţa publică din 14 aprilie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 15 aprilie 2009 reclamanţii M.T., M.D., M.S., M.I., M.V., C.M. şi C.V. au chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Constanţa reprezentat prin Primar şi Primarul Municipiului Constanţa pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligaţi la restituirea în natură a imobilului situat în Constanţa, strada M.B.
În motivare s-a arătat că bunul ce face obiectul judecăţii a aparţinut autorilor M.G. şi M.S. - care l-au dobândit prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. PP/1947 - şi s-a aflat în posesia lor până în anul 1950, când a fost preluat în mod abuziv de către stat prin Decretul nr. 92/1950, fără plata vreunei despăgubiri.
Au mai susţinut reclamanţii că, în calitate de moştenitori ai proprietarilor, au demarat procedura instituită de Legea nr. 10/2001 pentru restituirea bunului, dar notificarea formulată nu a fost soluţionată până în prezent.
Prin sentinţa civilă nr. 1327 din 14 decembrie 2009 Tribunalul Constanţa a respins acţiunea ca nefondată.
În considerentele hotărârii s-a reţinut că succesiunea defuncţilor M.G. şi M.S. a fost dezbătută prin certificatul de moştenitor nr. CC/1979, prin care s-a constatat că a fost acceptată doar de numitul M.N., în timp ce M.G., M.V., C.M., M.T. şi T.M. au fost renunţători prin neacceptare. M.N. a fost, la rândul său, moştenit de M.M., M.I.C. şi M.G., care erau minori la data emiterii certificatului, respectiv în anul 1979.
A mai constatat instanţa că notificarea şi cererea de chemare în judecată au fost formulate de M.T. (renunţător), M.V. (renunţător), C.M. (renunţătoare), C.V. (fiul lui V.A. şi V.S. - născută M., fiica lui M.Gh.S. - care nu face dovada acceptării moştenirii de pe urma mamei sale, ci numai de pe urma tatălui) şi moştenitorii lui M.G.G. (renunţător), respectiv M.D., S. şi I. şi că, prin urmare, nici unul dintre titularii demersurilor efectuate pentru restituirea imobilului situat în Constanţa, strada M.B. nu are calitatea de moştenitor al proprietarilor bunului, respectiv a numiţilor M.G. şi M.S.
Cum renunţarea la moştenire este un act de opţiune succesorală indivizibil, în sensul că succesibilul nu are posibilitatea de a renunţa la o parte din moştenire şi de a accepta o altă parte, spre exemplu, bunuri viitoare ce ar intra în patrimoniul defunctului, instanţa de fond a apreciat că reclamanţii nu au îndreptăţirea de a solicita măsuri reparatorii de pe urma autorului lor; totodată, s-a constatat că problema calităţii de persoană îndreptăţită ţine de fondul dreptului, iar nu de legitimarea lor procesuală activă pentru că reclamanţii au demarat procedura instituită de Legea nr. 10/2001 şi sunt titulari ai notificării comunicată potrivit acestui act normativ.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii M.T., M.D., M.S., M.I., M.V., C.M. şi V.C. şi au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că instanţa de fond nu a făcut o analiză completă a probatoriilor administrate, care demonstrează calitatea apelanţilor de persoane îndreptăţite la restituirea imobilului în litigiu.
Au susţinut apelanţii că, din certificatul de moştenitor din 13 ianuarie 2010 eliberat de Biroul Notarial Public G.A.G. rezultă că unicul moştenitor al defunctei V.S., decedată în anul 1970, este V.C.Ş., care nu apare ca renunţător în nici un act sau certificat de moştenitor şi care are, pe cale de consecinţă, calitatea de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul în litigiu.
Intimaţii au invocat tardivitatea apelului declarat de M.V., C.M. şi V.C.Ş.
Conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ. instanţa a analizat cu prioritate excepţia invocată şi a constatat că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Termenul de apel stabilit de prevederile art. 284 alin. (1) din C. proc. civ. - de 15 zile de la data comunicării către persoana împuternicită să primească toate actele de procedură şi să exercite orice cale de atac - este un termen imperativ astfel că, în caz de nerespectare, atrage decăderea părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac.
În cauză, hotărârea instanţei de fond a fost comunicată apelanţilor reclamanţi M.V., C.M. şi V.C.Ş. la data de 28 decembrie 2009, iar apelul a fost înregistrat la 14 ianuarie 2010, deşi termenul pentru declararea acestuia se împlinea la 13 ianuarie 2010.
Prin urmare, apelul reclamanţilor menţionaţi anterior a fost declarat cu încălcarea termenului stabilit în mod imperativ de legiuitor, iar această nesocotire a prevederilor art. 284 alin. (1) din C. proc. civ. atrage sancţiunea decăderii, cu consecinţa pierderii dreptului de a mai exercita acest drept procedural şi a respingerii apelului declarat de M.V., C.M. şi V.C.Ş. ca tardiv formulat.
Pe fondul apelului declarat de apelanţii reclamanţi M.T., M.D., M.S. şi M.I. se reţin următoarele:
Potrivit art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, de prevederile acestui act normativ beneficiază, pe lângă persoanele îndreptăţite la care fac referire dispoziţiile art. 3 alin. (1) şi (2) din lege şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite, iar succesibilii care nu au acceptat succesiunea după data de 6 martie 1945 sunt repuşi de drept în termenul de acceptare pentru bunurile care fac obiectul legii, cererea de restituire având valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile al căror regim juridic este reglementat de prevederile acesteia.
Din interpretarea prevederilor legale menţionate rezultă că textul face referire numai la succesibilii neacceptanţi, nu şi la cei care au renunţat expres, în condiţiile art. 696 C. civ., iar în acest sens dispun, de altfel, şi art. 4.6 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007.
Împotriva deciziei civile au declarat recurs reclamanţii M.V., C.M., V.C., M.T., M.D., M.I. şi M.S., susţinând că Decizia este nelegală şi netemeinică.
În motivarea recursului, aceştia invocă faptul că bunul a aparţinut autorilor M.G. şi M.S. care l-au dobândit prin actul de vânzare-cumpărare nr. PP/1947 şi s-a aflat în posesia lor până în anul 1950 când a fost preluat abuziv de stat prin Decretul nr. 92/1950 fără plata unei despăgubiri, în calitate de moştenitori, au demarat procedura instituită de Legea nr. 10/2001, dar notificarea nu a fost soluţionată.
Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nul pentru considerentele ce succed:
Art. 3021 C. proc. civ. prevede că cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiată recursul şi dezvoltarea lor, iar art. 303 C. proc. civ. prevede că recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs.
Recursul este o cale extraordinară de atac, iar soarta sa depinde, în primul rând, de modul în care sunt formulate motivele de recurs, căci numai motivul evocat în scris şi numai în măsura în care acesta a fost dezvoltat poate fi cercetat de instanţă.
Obligaţia părţii de a arăta care sunt motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. ce constituie temeiul recursului, precum şi dezvoltarea acestor motive, sunt prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii recursului.
În consecinţă, în măsura în care recursul este nemotivat şi atunci când aspectele invocate nu pot fi incidente în vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de lege, calea de atac este lovită de nulitate.
În speţă, prin declaraţia de recurs, reclamanţii s-au rezumat să evoce punctual pretenţiile solicitate în etapele procesuale anterioare fără a indica motivul de recurs pe care se întemeiază cu privire la considerentele de drept reţinute de instanţa de apel, motiv pentru care acestea nu pot fi calificate ca motive de recurs.
Aşa fiind, constatând şi că, în cauză, nu există motive de ordine publică, în temeiul art. 306 alin. (1) C. proc. civ. se va constata nulitatea căii de atac exercitate de reclamanţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanţii M.V., C.M., V.C., M.T., M.D., M.I. şi M.S. împotriva deciziei civile nr. 116 C din 09 iunie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3462/2011. Civil/. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3459/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
