ICCJ. Decizia nr. 3473/2011. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3473/2011
Dosar nr. 330/2/2007
Şedinţa publică din 14 aprilie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 28 decembrie 2005 pe rolul Tribunalului Călăraşi sub nr. 2326/C/2005, reclamanţii I.I.V. şi I.M.C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin CNADNR SA, au solicitat pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună: anularea parţială a hotărârii nr. 17 din 23 noiembrie 2005 emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul Local V., judeţul Călăraşi, în sensul modificării cuantumului despăgubirilor ce li se cuvin pentru suprafaţa de 350,71 m.p., teren arabil situat în localitatea V., de la 350,71 dolari SUA, la valoarea reală a imobilului ce urmează a fi stabilită conform art. 25 din Legea nr. 33/1994 de o comisie de experţi, numită de instanţă; suspendarea transferului dreptului de proprietate asupra imobilului în suprafaţă de 350,71 m.p. din proprietatea lor privată în proprietatea publică, pe perioada de la data virării în conturile lor a sumei stabilite prin hotărârea nr. 17/2005, până la data soluţionării definitive a litigiului; efectuarea calcului despăgubirilor în euro, nu în dolari dolari SUA şi să se stabilească termenul înlăuntrul căruia urmează a se face plata către reclamanţi; obligarea pârâtei la a-i despăgubi nu numai pentru terenul expropriat, ci şi pentru cel ocupat efectiv de lucrările de construcţii ce se realizează în zonă, teren ce excede suprafeţei de 350,71 m.p., precum şi pentru prejudiciul constând în lipsa de folosinţă a terenului pe ultimii trei ani, solicitând plata cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1792 din 20 septembrie 2006, Tribunalul Călăraşi a admis în parte acţiunea; a respins excepţia inadmisibilităţii formulată de pârâtă privind capătul de cerere al acţiunii reclamanţilor de anulare a hotărârii nr. 1721 din 23 noiembrie 2005 emise de către Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 - Consiliul Local V., judeţul Călăraşi; a omologat în parte raportul de expertiză; a anulat hotărârea menţionată doar cu privire la art. 2 şi numai în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, pe care le-a stabilit la nivelul sumei de 2.444 euro în loc de 350,71 dolari SUA; a obligat pârâta către reclamanţi la plata sumei de 267 RON (76 euro) reprezentând contravaloarea nefolosinţei terenului expropriat pe anii 2003 - 2004 - 2005; a respins capetele de cerere formulate de reclamanţi privind: suspendarea transferului dreptului de proprietate; stabilirea unui termen de plată, despăgubirile referitoare la terenul ocupat ce excede celui expropriat şi a obligat pârâta către reclamanţi la plata sumei de 900 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, în cauză, terenul reclamanţilor a fost expropriat pentru construirea Autostrăzii Soarelui Bucureşti - Constanţa, terenul lor fiind situat în zona comunei V., judeţul Călăraşi. Reclamanţii nu au contestat exproprierea, ci doar valoarea despăgubirilor acordate.
Contestând valoarea despăgubirilor, reclamanţii au formulat şi alte capete de cerere, pe care instanţa le-a analizat în continuare.
Deşi pârâta a ridicat excepţia inadmisibilităţii, ea a fost respinsă şi a fost admis capătul de cerere privind anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor, deoarece altfel s-ar ajunge la două titluri ce s-ar contrazice (hotărârea comisiei şi hotărârea instanţei). Chiar dacă pârâta susţine că hotărârea comisiei este un act unilateral ce poate fi doar revocat aplicându-se principiile actului administrativ, aceasta prejudiciază reclamanţii şi ca atare actul este anulabil.
Cât priveşte raportul de expertiză, el a fost omologat în parte, Tribunalul apreciind că experţii numiţi în cauză au competenţa legală, chiar dacă sunt experţi agricoli, figurând pe tabelul de experţi ai instanţelor. Tribunalul nu a putut numi evaluatori autorizaţi de Ministerul Agriculturii, deoarece aceştia nu figurează în tabelul precizat, tabel (nomenclator) în care nu figurează experţi evaluatori.
Tribunalul a înlăturat şi apărarea pârâtei privind viciul citării sale, deoarece, indiferent cum şi de cine s-a făcut convocarea la efectuarea expertizei, viciul se acoperă prin prezenţa delegatului pârâtei la locul şi data indicate de experţi.
În ceea ce priveşte valoarea despăgubirilor, din cele trei metode de calcul, Tribunalul a omologat doar metoda rentei capitalizate, pe care, spre deosebire de celelalte (metoda de evaluare generală; a indicilor şi după preţul pieţei) a apreciat-o mai detaliată şi argumentată din punct de vedere legal.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti la data de 18 noiembrie 2006 a declarat apel pârâta CNADNR SA, care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 15 ianuarie 2007, prin care a solicitat să se schimbe în parte sentinţa apelată şi pe fond: să se respingă primul capăt de cerere, în principal ca inadmisibil şi în subsidiar, ca neîntemeiat; să se respingă în totalitate al treilea capăt de cerere, ca neîntemeiat; să se modifice cuantumul despăgubirii astfel cum a fost stabilit de către instanţa de fond în faza raportului de expertiză, în sensul menţinerii valorii despăgubirii acordate prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 17 din 23 noiembrie 2005; să se respingă al patrulea capăt de cerere, în privinţa obligării subscrisei la contravaloarea lipsei de folosinţă pentru ultimii trei ani pentru terenul expropriat, ca nedovedit; în principal să se respingă cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată şi în subsidiar, în măsura în care se va constata incidenţa dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., să se admită cererea intimaţilor parţial, proporţional cu măsura în care s-ar cădea în pretenţii.
În motivarea apelului s-a arătat că, hotărârea instanţei de fond a încălcat principiul de drept potrivit căruia „cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească".
Intimaţii nu au dovedit faptul ocupării anterior exproprierii a terenului respectiv, încât motivaţia instanţei de fond, potrivit căreia „având în vedere faptul că deposedarea reclamanţilor a avut loc după autorizarea lucrării (2001) iar despăgubirea stabilită abia în anul 2005, a fost admisă şi capătul de cerere", este nelegală şi netemeinică.
Apelanta a solicitat să se constate faptul că autorizaţia de construire depusă la dosarul cauzei la termenul din data de 12 septembrie 2006 nu dovedeşte altceva decât data autorizării începerii lucrărilor la autostradă, iar nu şi faptul ocupării unui teren. De asemenea, nu se regăsesc în dosar sau în raportul de expertiză întocmit în cauză date, informaţii referitoare la modul de ocupare al terenului anterior momentului exproprierii.
Referitor la cererea intimaţilor de obligare a Statului Român reprezentat de pârâtă la plata cheltuielilor de judecată, a solicitat în principal să fie respinsă, iar în subsidiar, în măsura admiterii pretenţiilor acestora, să se dispună în conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., proporţional cu măsura în care ar cădea în pretenţii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 30A din 18 ianuarie 2010, a admis apelul pârâtului, a schimbat în parte sentinţa şi a stabilit cuantumul despăgubirilor la 5.253,64 RON. S-a respins capătul de cerere având ca obiect, obligarea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosinţă a terenului. S-au menţinut celelalte dispoziţii.
În considerentele deciziei s-a reţinut că, inadmisibilitatea este, potrivit definiţiei consacrate de practica judecătorească şi de literatura de specialitate în absenţa unei definiţii legale, acea sancţiune procesuală care intervine în cazurile în care legea nu permite folosirea unui anumit mijloc procedural.
Or, nicio dispoziţie legală nu interzice formularea unei acţiuni prin care expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii să poată contesta hotărârea comisiei constituite în condiţiile art. 6 din Legea nr. 198/2004 sub aspectul cuantumului despăgubirilor stabilite de către aceasta.
Din contră, art. 9 din acest act normativ prevede că expropriatul nemulţumit de hotărârea comisiei se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, acţiunea formulată de acesta urmând a fi soluţionată potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii. Potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, unul din textele la care face trimitere art. 9 din Legea nr. 198/2004: „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia".
Prin urmare, există un temei juridic expres pentru modificarea de către instanţă a cuantumului despăgubirilor acordate expropriatului de către comisie pe baza unui criteriu ulterior, respectiv valoarea imobilului la data întocmirii raportului de expertiză, chiar în condiţiile în care hotărârea comisiei a fost emisă fără încălcarea vreunei norme juridice edictate pentru întocmirea sa valabilă.
S-a mai reţinut că prima instanţă nu a calificat hotărârea de stabilire a despăgubirii drept un act administrativ. Prin încheierea din 21 februarie 2006, aceasta nu a făcut decât să unească excepţia inadmisibilităţii primului capăt de cerere cu fondul.
Întrucât aceasta era finalitatea urmărită de către reclamanţi, primul capăt de cerere era scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 198/2004: „Cererile adresate instanţei judecătoreşti pentru stabilirea, în contradictoriu cu Statul Român, a dreptului la despăgubire pentru expropriere şi a cuantumului acesteia sunt scutite de taxă judiciară de timbru".
Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel, Curtea a reţinut că, prin hotărârea nr. 7 din 23 noiembrie 2005 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, despăgubirea stabilită a fost în cuantum de 1.098,03 RON, echivalentul a 350,71 dolari SUA. Prin sentinţa civilă apelată, prima instanţă a stabilit despăgubirile la nivelul sumei de 2.444 euro. Potrivit art. 2 din Regulamentul nr. 4 din 01 aprilie 2005 privind regimul valutar emis de Banca Naţională a României, toate operaţiuni între rezidenţi, care nu fac obiectul comerţului cu bunuri şi servicii, pot fi efectuate în mod liber fie în moneda naţională (leu), fie în valută. Operaţiunile de această natură se pot efectua şi în valută, numai pe baza acordului de voinţă al părţilor.
Cât priveşte expertizele tehnice judiciare, s-a reţinut că, din prevederile art. 13 alin. (1) din OG nr. 2/2000: „în lipsa experţilor tehnici judiciari din specialitatea cerută, expertizele tehnice judiciare pot fi efectuate şi de alţi specialişti care nu au calitatea de expert tehnic judiciar, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. a)-f)", rezultă că acestea nu pot fi efectuate decât de către experţi tehnici judiciari - înscrişi conform art. 10 alin. (1) în tabelul nominal cuprinzând experţii tehnici judiciari, întocmit, pe specialităţi şi pe judeţe, de Biroul central pentru expertize tehnice judiciare - şi numai în situaţii deosebite, de alţi specialişti. Potrivit art. 13 alin. (3) şi aceşti specialişti sunt cuprinşi, la rândul lor, într-o listă nominală care se comunică periodic birourilor locale pentru expertize judiciare tehnice şi contabile.
Referitor la metodele de evaluare folosite de către comisia care a efectuat expertiza din apel, Curtea a avut în vedere pe cea în care a fost folosit preţul pieţii, aceasta fiind conformă prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs CNADNR, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- În mod eronat s-a respins excepţia inadmisibilităţii primului capăt de cerere, întrucât hotărârea Comisiei este un act unilateral, iar potrivit art. 10 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, hotărârea comisiei poate fi revocată pentru motive temeinice. Intimaţii - reclamanţi nu sunt părţi semnatare în hotărâre.
- Despăgubirile au fost determinate contrar prevederilor legale, cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994.
- Au fost încălcate dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. şi art. 9, art. 10 şi art. 18 din Legea nr. 198/2004 privind plata cheltuielilor de judecată.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs se constată a fi nefondat în considerentele celor ce succed:
Prin hotărârea nr. 17 din 23 noiembrie 2005, emisă de CNADNR SA.
-Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 -
- Consiliul Local V. judeţul Călăraşi s-a dispus exproprierea imobilului situat în localitatea V., categorie de folosinţă arabil, tarla 22/1/13 parcela 1, în suprafaţă de 350,71 m.p., identificat prin număr cadastral X, parte din tarlaua 22/1/1, parcela 1, în suprafaţă totală de 17.800,00 m.p.
În art. 2 al acesteia se menţionează că pentru terenul expropriat s-a stabilit o despăgubire în conformitate cu art. 6 din Legea nr. 198/2004, în cuantum de 109,03 RON, reprezentând echivalentul a 350,71 dolari SUA.
Prin demersul judiciar, reclamanţii au contestat nu exproprierea suprafeţei de teren ci cuantumul despăgubirilor acordate conform art. 6 din Legea nr. 198/2004.
Mai precis, s-a contestat suma de 350,71 dolari stabilită în art. 2 al hotărârii nr. 17 din 23 noiembrie 2005 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004.
- Consiliul Local V., judeţul Călăraşi, în sensul modificării acestui cuantum şi să se stabilească o valoare în conformitate cu art. 25 din Legea nr. 33/1994.
Aşa fiind, legal instanţele de judecată au respins excepţia inadmisibilităţii primului capăt de cerere, întrucât art. 9 din Legea nr. 198/2004 prevede că, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirilor se poate adresa instanţei judecătoreşti competente iar acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului art. se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/19894 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Aşadar primul motiv de recurs este nefondat, având în vedere că nu s-a contestat exproprierea în sine ci cuantumul despăgubirilor acordate.
Recurenta aduce critici de nelegalitate şi cu privire la art. 26 din Legea nr. 33/1994, în sensul că nu au fost respectate astfel că despăgubirile au fost nelegal stabilite.
Contrar acestor critici în art. 26 din Legea nr. 33/1994 se precizează din ce se compune despăgubirea, iar art. 27 din acelaşi act normativ stipulează că instanţa va hotărî asupra despăgubirii, comparând rezultatul expertizei cu oferta şi pretenţiile formulate de părţi.
În calea de atac a apelului s-a efectuat o nouă expertiză cu respectarea cerinţelor legale iar la stabilirea cuantumului despăgubirilor s-a luat în calcul ofertele de vânzare la momentul efectuării expertizei, având în vedere, cum corect s-a reţinut, că nu există actualmente pentru experţi o posibilitate să procedeze într-o altă manieră, aceştia fiind nevoiţi să pornească de la preţurile din oferte pe care le ajustează pe baza cunoştinţelor de specialitate.
Văzând dispoziţiile legale enunţate şi faptul că s-a făcut aplicarea acestor prevederi la întocmirea raportului de expertiză tehnică, se constată că, în cauză, s-a stabilit o dreaptă despăgubire, cu respectarea principiului apărării dreptului de proprietate.
Referitor la motivul de recurs privind plata cheltuielilor de judecată, se reţine că, aceste cheltuieli (onorariile pentru plata expertizei) sunt legate strict de procedura de expropriere, iar art. 38 din Legea nr. 33/1994 arată că toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere şi retrocedare, inclusiv înaintea instanţelor judecătoreşti, se suportă de expropriator.
Cum speţa supusă analizei se referă numai la procedurile de expropriere, legal expropriatorul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată.
În concluzie, hotărârea este legală şi nefiind incidente în cauză motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român prin CNADNR împotriva deciziei civile nr. 30 A din 18 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3474/2011. Civil. Actiune in raspundere... | ICCJ. Decizia nr. 3469/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
