ICCJ. Decizia nr. 3502/2011. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3502/2011
Dosar nr.5824/3/2008
Şedinţa publică din 14 aprilie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele.
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin Decizia civilă nr. 166 A din 5 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins excepţia lipsei de interes în formularea apelului, ca nefondată. A luat act de renunţarea reclamantei SC E.W.G. SRL la judecarea cererii ce face obiectul dosarului nr. 17009/3/2009. A admis apelul declarat de apelantul reclamant Municipiul Bucureşti reprezentat prin Direcţia de Transporturi, Drumuri şi Sistematizarea Circulaţiei împotriva sentinţei civile nr. 1900 din 19 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pe expropriator la plata unei despăgubiri în cuantum de 152.306 Euro, echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plăţii în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a decide astfel, instanţa a arătat că excepţia lipsei de interes nu este întemeiată deoarece deşi este corectă susţinerea intimatei pârâte, în sensul că Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 160 din 6 iulie 2006 prin care s-a declarat utilitatea publică a lucrării de interes local „Pasaj Denivelat Superior Basarab" a fost anulată prin sentinţa civilă nr. 1176 din 9 aprilie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, devenită irevocabilă, nu s-a solicitat constatarea nulităţii procedurii de expropriere a imobilului ce face obiectul prezentei cauze. În plus, o nouă declarare a utilităţii publice a fost făcută de Guvernul României.
Cu toate că prin Hotărârea nr. 13 din 7 aprilie 2009 expropriatorul a înlocuit suma oferită iniţial cu suma acordată cu titlu de despăgubiri prin sentinţa apelată, nu se poate aprecia că în cauză cuantumul despăgubirii a fost stabilit în mod definitiv prin acordul părţilor.
Că prin Hotărârea nr. 13/2009 nu s-a făcut o nouă ofertă de despăgubire în baza unei noi proceduri rezultă şi din împrejurarea că această hotărâre are o dată anterioară pronunţării sentinţei prin care a fost anulată Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 160 din 6 iulie 2006.
Suma de 1.390.613,38 Euro + TVA a fost propusă (şi ulterior consemnată) sub condiţia ca sentinţa nr. 1900 din 19 decembrie 2008 să fie menţinută.
Cât priveşte fondul, instanţa a considerat că trebuie să aibă în vedere opiniile exprimate de experţii desemnaţi în faza procesuală a apelului, respectiv C. şi C.L. Opiniile exprimate de expert C.G. nu au putut fi însuşite de instanţă întrucât a propus acordarea de despăgubiri pentru desfiinţare gard, platformă şi rampă în condiţiile în care nu s-a făcut dovada că asemenea lucrări au fost executate şi demolate de expropriat, iar pentru calculul despăgubirii rezultând din prejudiciul suferit prin pierderea a patru locuri de parcare se raportează la valoarea estimată a proprietăţii în diferite perioade.
Pentru valoarea terenului expropriat, curtea şi-a însuşit valoarea stabilită de experţii C. şi C. pe care o consideră mai apropiată de valoarea de piaţă, respectiv 693 Euro/mp faţă de 1240 Euro/mp în condiţiile în care o suprafaţă de 171 mp teren evaluată separat nu prezintă un asemenea interes economic; este real că proprietatea în ansamblu a expropriatului cuprinde o suprafaţă de 742 mp, însă obiectul evaluării şi al exproprierii îl reprezintă doar 171 mp.
2. Recursul
2.1. Motive
Pârâta a declarat recurs, motivat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., prin care au fost formulate următoarele critici:
Instanţa de apel a încălcat prevederile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 neluând act de faptul că litigiul dintre părţi a fost soluţionat în procedura administrativă specială reglementată de Legea nr. 198/2004.
Instanţa de apel nu a luat act de faptul că, prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 13 din 7 aprilie 2009 emisă de Municipiul Bucureşti – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, despăgubirea oferită de expropriator, în sensul art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, a fost stabilită la suma de 1.390.613,38 Euro+tva. În condiţiile în care recurenta a depus Declaraţia de acceptare a despăgubirilor, autentificată sub nr. 1031 din 17 septembrie 2009, în mod greşit a fost respinsă excepţia lipsei de interes considerându-se că expropriatorul mai este în drept să solicite stabilirea pe cale judecătorească a cuantumului despăgubirii cuvenite expropriatului.
Nu s-a avut în vedere deosebirea esenţială dintre exproprierea pe Legea nr. 33/1994 care are caracter preponderent judiciar şi exproprierea pe Legea nr. 198/2004 care are caracter preponderent administrativ, ea producându-se de drept, în temeiul hotărârii administrative a expropriatorului, transferul dreptului de proprietate operând de drept la data plăţii/consemnării despăgubirii stabilite de expropriator.
Procedura de expropriere declanşată de Municipiul Bucureşti potrivit Legii nr. 33/1994 a fost anulată.
Hotărârea nr. 13/2009 a operat transferul dreptului de proprietate asupra imobilului de la recurentă la expropriator la data consemnării despăgubirii pe numele recurentei, conform art. 15 din Legea nr. 198/2004 iar expropriatorul şi-a întabulat dreptul de proprietate în cartea funciară.
În mod eronat a susţinut instanţa de apel că recurenta trebuia să solicite în mod expres să se constate nulitatea procedurii de expropriere întemeiată pe Legea nr. 33/1994 şi a ignorat faptul că prin OUG nr. 12/2009 Guvernul nu a făcut o nouă declarare a utilităţii publice în baza Legii nr. 33/1994 ci a aprobat declanşarea unei noi proceduri de expropriere, distinctă, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 198/2004.
S-a considerat greşit că prin Hotărârea nr. 13/2009 expropriatorul ar fi făcut o ofertă de despăgubire condiţionată, Legea nr. 198/2004 nepermiţând expropriatorului să facă o ofertă de despăgubire condiţionată. Menţiunea înscrisă în Hotărârea nr. 13/2009 în sensul că expropriatul nu este de acord cu cuantumul despăgubirilor, astfel că despăgubirea va fi eliberată de către unitatea bancară numai pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile de stabilire a cuantumului despăgubirilor este stipulată în folosul expropriatului, numai acesta putând contesta cuantumul despăgubirii consemnate de expropriator.
2.2. Analiza recursului
Recursul este întemeiat şi va fi admis pentru următoarele considerente:
SC E.W.G. SRL a invocat excepţia lipsei de interes a apelantului în continuarea judecării apelului, motivat, în esenţă, pe faptul că la data judecăţii căii de atac interesul nu mai îndeplinea condiţiile de a fi actual şi legitim. Intimata a argumentat lipsa acestor cerinţe ale interesului întrucât scopul pentru care apelantul a declanşat litigiul a fost atins, respectiv a avut loc transferul dreptului de proprietate asupra imobilului supus exproprierii şi cuantumul despăgubirii pentru imobilul expropriat a fost stabilit, prin acordul părţilor, cu titlu definitiv şi fără posibilitatea ca acest cuantum să mai fie modificat.
Având a se pronunţa asupra acestei excepţii, instanţa de apel a reţinut că nu s-a solicitat constatarea nulităţii procedurii de expropriere a imobilului ce face obiectul litigiului şi, în plus, Guvernul României a făcut o nouă declarare a utilităţii publice; cu toate că prin Hotărârea nr. 13/2009 expropriatorul a înlocuit suma oferită iniţial cu suma acordată cu titlu de despăgubiri prin sentinţa apelată nu se poate considera că, în cauză, cuantumul despăgubirii a fost stabilit în mod definitiv prin acordul părţilor întrucât, pe de o parte, această hotărâre are o dată anterioară pronunţării sentinţei prin care a fost anulată Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 160 din 6 iulie 2006 iar, pe de altă parte, suma de 1.390.613,38 Euro+tva a fost propusă şi consemnată sub condiţia ca sentinţa nr. 1900 din 19 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă să fie menţinută.
Motivând astfel soluţia de respingere a excepţiei lipsei de interes în continuarea judecării apelului, instanţa nu a lămurit care este temeiul juridic al procedurii în care s-a pus problema acordării unor despăgubiri pentru expropriere.
Câtă vreme exproprierea ce fusese propusă în sistemul Legii nr. 33/1994 era anulată irevocabil, instanţa de apel trebuia să analizeze excepţia lipsei de interes invocată de intimată în raport de condiţiile de desfăşurare a procedurii de expropriere prevăzute Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare.
Aceasta deoarece, prin art. 1 alin. (1) din OUG nr. 12/2009 privind declanşarea procedurilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes local „Pasaj rutier denivelat superior Basarab" s-a aprobat declanşarea procedurilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes local „Pasaj rutier denivelat superior Basarab", declarată de utilitate publică potrivit art. 2 din Legea nr. 198/2004, expropriator fiind municipiul Bucureşti.
De vreme ce imobilul proprietatea intimatei figurează în lista anexă la această ordonanţă de urgenţă, înseamnă că valabilitatea oricărui act juridic săvârşit în cursul procedurii de expropriere, şi legat de aceasta, trebuie analizată prin raportare la cerinţele Legii nr. 198/2004.
Or, instanţa de apel a arătat că excepţia nu este întemeiată întrucât, în primul rând, intimata nu a solicitat constatarea nulităţii procedurii de expropriere a imobilului. Nu a arătat, însă, în temeiul cărui text din Legea nr. 198/2004 trebuia să se solicite constatarea nulităţii procedurii de expropriere pentru ca, accesoriu, să se stabilească un alt cuantum al despăgubirii decât cel consemnat deja de expropriator, conform art. 8 din lege.
În al doilea rând, instanţa de apel nu a arătat de ce, prin înlăturarea - implicită, dedusă de instanţa de recurs - a art. 9 din Legea nr. 198/2004 care dă expropriatului nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condiţiile art. 5 alin. (4)-(8) şi ale art. 6 alin. (2), dreptul exclusiv de a se adresa instanţei judecătoreşti competente pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite, după acceptarea de către expropriat a despăgubirii propuse prin Hotărârea nr. 13/2009, se mai poate considera că apelantul are interes în finalizarea judecării apelului.
În al treilea rând, instanţa de apel nu a justificat de ce consideră că, în cauză, cuantumul despăgubirii nu a fost stabilit prin acordul părţilor. Simpla afirmaţie în acest sens, urmată şi de o motivare destul de prolixă legată de data Hotărârii nr. 13/2009 în raport de data pronunţării sentinţei prin care a fost anulată Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 160 din 6 iulie 2006 nu a putut fi considerată drept o reală motivare a soluţiei date asupra excepţiei lipsei de interes.
Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a considerat că aspectele invocate de recurentă în legătură cu modul de soluţionare a excepţiei lipsei de interes întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin întemeierea soluţiei asupra excepţiei lipsei de interes pe o altă lege decât cea incidentă speţei - Legea nr. 198/2004 - instanţa de apel a pronunţat o soluţie lipsită de temei legal.
Se impune însă casarea, cu trimitere la aceeaşi instanţă de apel, şi nu modificarea hotărârii, pentru ca instanţa de trimitere să analizeze printr-o hotărâre susceptibilă de recurs, dacă, în raport de considerentele anterioare, interesul procesual al apelantului în obţinerea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se stabilească cuantumul despăgubirilor datorate expropriatei SC E.W.G. SRL este actual.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC E.W.G. SRL împotriva deciziei civile nr. 166 A din 5 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3505/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 3501/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
