ICCJ. Decizia nr. 3582/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3582/2011
Dosar nr. 12024/3/2009
Şedinţa publică din 29 aprilie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea din data de 24 martie 2009 înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. 12024/3/2009 reclamanta B.M. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să îl oblige pe acesta la plata preţului de circulaţie a apartamentului nr. 3 , situat în imobilul din Bucureşti, B-dul N.B. şi să îl oblige pe pârât la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii s-a arătat că prin contractul de vânzare cumpărare din 19 decembrie 1996 reclamanta a cumpărat de la Primăria Municipiului Bucureşti, locuinţa situată în Bucureşti, B-dul N.B. Ulterior prin sentinţa civilă nr. 7676 din 16 mai 2007 pronunţată în dosarul civil nr. 24387/299/2006.
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare menţionat, a admis acţiunea în revendicare împotriva reclamantei din prezenta cauză şi a dispus evacuarea acesteia din imobil.
Reclamanta şi-a evaluat obiectul cererii de chemare în judecată la suma de 190.500 euro şi a precizat că această sumă i se cuvine faţă de dispoziţiile art. 501 din Legea nr. 10/2001.
Invocând dispoziţiile OUG nr. 221/2008 precum şi prevederile art. 59 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 reclamanta consideră că obligaţia restituirii preţului prevăzut la art. 50 alin. (2) şi alin. (21) din lege, revine Ministerului Finanţelor Publice.
La data de 08 mai 2009, pârâta Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi arătând că vânzătorul este cel care răspunde pentru evicţiunea cauzată din fapta unui terţ în condiţiile art. 1337 C. civ. Prin aceeaşi întâmpinare se arată că pe fondul cauzei reclamanta ar avea dreptul doar la restituirea preţului actualizat întrucât contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995.
La data de 08 mai 2009 reclamanta şi-a precizat acţiunea în sensul că a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât a Municipiului Bucureşti prin Primarul General şi a Primăriei Municipiului Bucureşti.
Prin cererea precizatoare reclamanta a solicitat ca pârâtele să fie obligat în solidar la restituirea preţului de circulaţie al apartamentului.
Prin încheierea de la termenul din 5 iunie 2009, prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesul pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice.
Prin sentinţa civilă nr. 108 din 29 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a respins ca nefondată acţiunea deoarece contractul de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 a fost declarat nul absolut tocmai pentru nerespectarea legii menţionate, astfel că dispoziţiile art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu se aplică reclamantei.
Împotriva acestei sentinţei a declarat apel reclamanta.
În motivarea apelului s-a arătat că prima instanţă a interpretat eronat prevederile art. 501 din Legea nr. 10/2001 în condiţiile în care reclamanta are drept la despăgubiri atât potrivit practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului cât şi potrivit legislaţiei naţionale.
Apelanta susţine că a fost de bună-credinţă la încheierea contractului şi că are dreptul la plata valorii de circulaţie a imobilului de care a fost evinsă.
În susţinerea apelului apelanta invocă hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauzele R. împotriva României şi B. împotriva României.
În drept apelanta a invocat dispoziţiile art. 282 şi art. 298 C. proc. civ., respectiv art. 50 şi art. 501 din Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 455/A din 24 iunie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamanta B.M., împotriva sentinţei civile nr. 108 din 29 ianuarie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi Ministerul Finanţelor Publice, Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General.
A fost schimbată în tot sentinţa în sensul că a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti prin Primar General şi respinsă acţiunea în contradictoriu cu acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost admisă în parte acţiunea, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, fiind obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice la restituirea către reclamantă a preţului de 29.126.362 ROL, actualizat cu indicele de inflaţie, începând cu data de 19 decembrie 1996 şi până la plata efectivă.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut următoarele:
Reclamanta s-a adresat instanţelor judecătoreşti pentru a obţine despăgubiri în condiţiile Legii nr. 10/2001, urmare a faptului că a fost evinsă de bunul dobândit prin contract de vânzare - cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995.
Contractul de vânzare - cumpărare încheiat de către reclamantă a fost desfiinţat prin sentinţa civilă nr. 7676 din 16 mai 2007 rămasă irevocabilă. Motivul pentru care s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare este acela că au fost încălcate prevederile art. 9 din Legea nr. 112/1995.
Legea nr. 10/2001 stabileşte că persoanele ale căror contracte de vânzare - cumpărare au fost desfiinţate pentru nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 au dreptul la despăgubiri ce constau în restituirea preţului actualizat al imobilului. În speţă preţul plătit de către reclamantă la data de 19 decembrie 1996 a fost de 29.126.362 ROL.
Aceeaşi Lege nr. 10/2001 stabileşte că persoanele ale căror contracte de vânzare - cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul la restituirea preţul de piaţă al imobilelor.
Prima instanţă a constatat că reclamanta nu se încadrează în categoria persoanelor ale căror contracte de vânzare - cumpărare au fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, astfel că nu are dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilului de care a fost evinsă.
Raţionamentul primei instanţe este corect dar este incomplet deoarece trebuia urmat de precizarea că reclamanta, al cărui contract de vânzare - cumpărare a fost încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, are dreptul la restituirea preţului plătit pentru imobil, actualizat cu indicele de inflaţie.
Consecinţa finalizării raţionamentului de către prima instanţă ar fi fost aceea că acţiunea ar fi fost admisă în parte, reclamanta obţinând tranşarea în justiţie a raporturilor juridice guvernate de Legea nr. 10/2001.
Dacă ar fi procedat în sensul arătat mai sus, prima instanţă nu ar fi încălcat principiul disponibilităţii şi nu ar fi schimbat cauza cererii de chemare în judecată.
Deducând un litigiu în faţa instanţelor, reclamanta a solicitat să fie despăgubită pentru pierderea imobilului cumpărat în baza Legii nr. 112/1995.
Temeiul juridic invocat de către reclamantă nu leagă instanţa mai ales că intimatul pârât Ministerul Finanţelor Publice a arătat că dispoziţiile art. 501 nu sunt aplicabile. Oricum în acţiunea introductivă reclamanta face referire inclusiv la dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 republicată.
Art. 50 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001 prevede că „cererile sau acţiunile în justiţie privind restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile sunt scutite de taxe de timbru. Restituirea preţului prevăzut la alin. (2) se face de către Ministerul Economiei şi Finanţelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare".
Art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 stabileşte că proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare.
Faţă de textele de lege redate mai sus şi de faptul că acţiunea introductivă reclamanta invocă ca temei juridic dispoziţiile art. 50 şi art. 501 din Legea nr. 10/2001, precum şi orice alte dispoziţii legale incidente în cauză, Tribunalul trebuia să constate că reclamanta are dreptul la restituirea preţului actualizat al imobilului. Procedând în felul arătat s-ar fi soluţionat litigiul fără a se schimba cauza cererii de chemare în judecată care este reprezentată de situaţia de fapt calificată juridic.
Din aceleaşi texte de lege rezultă că restituirea preţului actualizat se face de către Ministerul Finanţelor Publice, astfel că acest pârât are calitate procesuală pasivă. Pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General nu are calitate procesuală pasivă deoarece raporturile juridice privind despăgubirea sunt guvernate de legea specială, care înlătură aplicarea dispoziţiile art. 1337 C. civ.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată a declarat recurs, în termen legal, reclamanta B.M., pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta reclamanta B.M. învederează că, prin cererea formulată şi precizată a solicitat instanţei de fond să pronunţe o sentinţă prin care să dispună obligarea pârâtelor la plata preţului de circulaţie a apartamentului nr. 3 situat în imobilul din Bucureşti, B-dul N.B., ca urmare a constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare din 19 decembrie 1996 încheiat cu Primăria Municipiului Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 7676 din 16 mai 2007 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
Prin cererea introductivă recurenta-reclamantă a arătat că prin contractul de vânzare cumpărare din 19 decembrie 1996 a cumpărat de la Primăria Municipiului Bucureşti, în baza Legii nr. 112/1995, locuinţa situată în Bucureşti, B-dul N.B., preţul locuinţei fiind achitat integral aşa cum este stipulat în contractul de vânzare-cumpărare la art. 7.
Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 7676 din 16 mai 2007 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, pronunţată în dosarul civil nr. 24387/299/2006, s-a dispus „constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpăraredin 19 decembrie 1996 încheiat între ea şi Primăria Municipiului Bucureşti, prin SC H.N. SA. A fost obligată să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamantei imobilul din Bucureşti, B-dul N.B. şi s-a dispus evacuarea sa din acest imobil. Sentinţa a rămas definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului. În această situaţie fiind evinsă de către moştenitoarea fostei proprietare, S.I., a fost nevoită să se adreseze instanţei pentru a recupera suma de bani plătită pentru achiziţionarea imobilului, la valoarea actuală în funcţie de preţul de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare.
Imobilul a fost evaluat la suma de 790.445,46 RON (184.150 euro) conform raportului de expertiză efectuat în cauză de către experta D.C.
Prin sentinţa civilă nr. 108 din 29 ianuarie 2010 instanţa de fond a respins cererea sa considerând-o nefondată, reţinând că în speţă, din considerentele sentinţei civile nr. 7676 din 16 mai 2007 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, rezultă că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 19 decembrie 1996, au fost încălcate dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 112/1995, întrucât s-a procedat la vânzarea imobilului deşi fostul proprietar solicitase restituirea în natură a acestuia în temeiul aceluiaşi act normativ. În consecinţă, ea nu poate beneficia de dezdăunarea la care fac referire dispoziţiile art. 501 din Legea nr. 10/2001, întrucât motivul desfiinţării titlului său il reprezintă nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/2005.
Ulterior, instanţa de apel a dispus admiterea apelului şi schimbarea în tot a acestei sentinţe în sensul admiterii în parte a acţiunii, obligând pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să restituie reclamantei preţul de 29.126.362 ROL, actualizat cu indicele de inflaţie, începând cu data de 19 decembrie 1996 şi până la plata efectivă.
Curtea de Apel Bucureşti a reparat în parte injusteţea pe care o produsese instanţa de fond. Totuşi, consideră că textul de lege trebuie interpretat în sensul de a nu transfera un prejudiciu de la o persoana la alta, fără ca statul să aibă răspunderea ilegalităţilor pe care le-a comis la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare. În acest sens a şi făcut trimitere la sentinţe al Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Curtea a statuat deja că trebuie păstrat un echilibru dacă persoana în cauză suportă o sarcină specială şi exorbitantă şi acest echilibru este atins, de obicei, atunci când despăgubirea plătită persoanei private de proprietate este rezonabilă în raport cu valoarea reală a bunului, aşa cum este ea stabilită la data la care a intervenit privarea de proprietate.
Curtea a mai reţinut faptul că atenuarea vechilor prejudicii nu trebuie să creeze noi neajunsuri disproporţionate. În acest scop, legislaţia ar trebui să permită să se ţină seama de circumstanţele speciale ale fiecărei speţe, pentru ca persoanele care şi-au dobândit bunurile de bună-credinţă să nu fie puse în situaţia de a suporta povara responsabilităţii statului care confiscase odinioară aceste bunuri.
Astfel, instanţa care a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare dintre recurenta reclamanta şi Primăria Municipiului Bucureşti, a reţinut reaua-credinţă a vânzătorului în persoana Primăriei Municipiului Bucureşti, considerând că adresa prin care s-a arătat că cererea numitei C.S. se încadrează la despăgubiri, nu la restituirea în natură a imobilului, fără a justifica această încadrare, este ilegală. În plus, nu s-a reţinut reaua sa credinţă considerându-se că aceasta nu îşi dovedise buna-credinţă, dând dovada în special de o lipsă de diligenţă în a se informa asupra situaţiei apartamentului în discuţie.
Instanţa a reţinut că au fost încălcate prevederile art. 9 şi 14 din Legea nr. 112/1995 - art. 9 "Chiriaşii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului prevăzut la art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a preţului", art. 14 „Persoanele îndreptăţite la restituirea în natură a apartamentelor sau, după caz, la acordarea de despăgubiri vor depune cereri în acest sens, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii".
Or, răspunsul (adresa) Primăriei Municipiului Bucureşti coroborat cu prevederile art. 2 din Legea nr. 112/1995 „Persoanele prevăzute la art. 1 beneficiază de restituirea în natură, prin redobândirea dreptului de proprietate asupra apartamentelor în care locuiesc în calitate de chiriaşi sau a celor care sunt libere, iar pentru celelalte apartamente primesc despăgubiri în condiţiile art. 12." şi cu faptul că ea a aşteptat mai mult de un an de la data intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995 până când a primit aprobarea de a cumpăra imobilul în data de 19 decembrie 1996, evidenţiază cu atât mai mult respectarea de către aceasta a prevederilor legale citate mai sus, drept pentru care consideră că nu poate fi sancţionată în mai mare măsură decât Statul Român pentru aplicarea greşită a legii.
Prin urmare, chiar dacă contractul de vânzare-cumpărare sus-amintit a fost anulat, trebuie decelat între vina părţilor contractante.
Valoarea despăgubirilor trebuie totuşi să fie în concordanţă cu valoarea de piaţă a imobilelor, deoarece la nivelul anului 1996 suma de bani achitată pentru achiziţionarea apartamentului putea lesne să fie utilizată pentru cumpărarea unui apartament similar, însă la acest moment suma care se restituie va fi insuficientă pentru acest lucru.
Trebuie avută în vedere şi hotărârea din 19 octombrie 2006 pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, secţia a III-a, în Cauza R. împotriva României (Cererea nr. EE), soluţie care a fost avută în vedere de legiuitor tocmai pentru modificarea corespunzătoare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Decizia recurată determină încălcări ale art. 6 alin. (1) din Convenţie. Ca şi în cazul citat mai sus, prin sentinţa pronunţată în favoarea reclamantei C.S. a fost restaurată ordinea juridică internă, pentru a asigura respectarea dreptului de proprietate al foştilor proprietari.
Recurenta învederează de asemenea că art. 1 din Protocolul nr. 1 prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. O privare de proprietate care să ţină de cea de-a doua normă se poate justifica numai dacă se demonstrează în special că ea a intervenit din motiv de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege. În plus, orice ingerinţă în exercitarea dreptului de proprietate trebuie să răspundă criteriului de proporţionalitate. Consideră că trebuie păstrat un echilibru just între cerinţele interesului general al comunităţii şi imperativele protecţiei drepturilor fundamentale ale omului.
În consecinţă, soluţia instanţei de apel este parţial netemeinică şi în conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicită admiterea recursului şi modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată şi să fie obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să-i restituie preţul de circulaţie al imobilul aşa cum a fost stabilit prin expertiza evaluatoare efectuată în cauză.
În drept, îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art. 50 şi 501 din Legea nr. 10/2001, hotărârea din 19 octombrie 2006 pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza R. împotriva României, art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, precum şi art. 1 din Protocolul nr. 1.
Recursul este nefondat.
Legea nr. 10/2001 cuprinde dispoziţii exprese care reglementează modalitatea de despăgubire a chiriaşilor cumpărători în baza Legii nr. 112/2005 a imobilelor preluate de către stat şi restituite foştilor proprietari, în cazul constatării nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare.
Legea face distincţie între chiriaşii cumpărători ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/2005 şi chiriaşii cumpărători ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor aceleiaşi legi.
Astfel primei categorii îi sunt aplicabile disp. art. 501 potrivit cărora proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare.
Celei de a doua categorii îi sunt aplicabile prevederile art. 50 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora cererile sau acţiunile în justiţie privind restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile sunt scutite de taxe de timbru. Restituirea preţului prevăzut la alin. (2) se face de către Ministerul Economiei şi Finanţelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare".
În speţă recurentei îi sunt aplicabile disp. art. 50 alin. (2) şi (3) din lege, întrucât contractul său de vânzare-cumpărare a fost anulat cu motivarea că au fost eludate dispoziţiile Legii nr. 112/2005, dispoziţii ce nu condiţionează restituirea preţului actualizat raportat la calitatea de cumpărător de rea credinţă a chiriaşului.
În condiţiile în care s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat prin hotărâre judecătorească irevocabilă, că actul de vânzare-cumpărare este nul, prin acţiunea al cărei obiect îl reprezintă restituirea preţului, recurenta nu mai poate invoca aspecte legate de buna sau reaua-credinţă a părţilor contractante.
Referitor la susţinerea recurentei privind încălcarea disp. art. 1 din Protocolul nr. 1, Înalta Curte reţine următoarele: Potrivit acestor dispoziţii nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică în condiţiile prevăzute de lege de principiile generale ale dreptului internaţional.
În cauză însă imobilul cumpărat de recurentă nu a făcut obiectul unei exproprieri sau al unei alte modalităţi de preluare din partea statului, pentru a putea invoca încălcarea dreptului său la respectarea bunurilor sale reglementat de dispoziţiile art. 1 Protocol nr. 1. Aceasta a pierdut dreptul de proprietate, ca urmare a pronunţării unei hotărâri judecătoreşti ce a constatat nulitatea titlului său de proprietate, bunul reintrând în patrimoniul adevăratului proprietar căruia statul i-a încălcat dreptul la respectarea bunurilor sale, drept garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Susţinerea recurentei referitoare la valoarea despăgubirilor pe care este îndreptăţită să le primească şi care trebuie să fie în concordanţă cu valoarea de piaţă a imobilului, cu motivarea că preţul actualizat al imobilului nu acoperă valoarea de achiziţie altui imobil similar, nu poate fi primită întrucât preţul achitat de reclamantă în 1996 era cu mult sub valoarea reală a imobilului la momentul respectiv, preţ cu care nu se putea achiziţiona pe piaţa liberă un imobil cu caracteristicile celui aflat în litigiu.
Recurenta în motivele de recurs face referire şi la încălcarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Convenţie, fără a preciza sub ce aspect i-a fost nesocotit dreptul la un proces echitabil.
Înalta Curte învederează că art. 6 în sens larg cuprinde garanţii de ordin procesual - dreptul de a fi judecat în mod echitabil de un Tribunal independent şi imparţial, în mod public şi într-un termen rezonabil şi nu de drept substanţial. Recurenta nu invocă nerespectarea acestor garanţii, ci invocă aspecte de drept substanţial, critica sa din recurs vizând tocmai modul de aplicare şi interpretare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte în temeiul disp. art. 312 alin. (1) C. proc. civ. respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B.M. împotriva deciziei nr. 455/A din 24 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3583/2011. Civil. Anulare act. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3568/2011. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
