ICCJ. Decizia nr. 3584/2011. Civil. Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3584/2011
Dosar nr. 1921/116/2009
Şedinţa publică din 29 aprilie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2026 din 16 decembrie 2009 Tribunalul Călăraşi a respins acţiunea formulată de reclamantul P.B.M. în contradictoriu cu pârâtul T.G.C., obligând reclamantul către pârât la plata sumei de 1.600 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante iar acestea trebuie executate cu bună credinţă.
Din examinarea antecontractului de vânzare-cumpărare se poate constata că acesta întruneşte toate condiţiile de validitate prevăzute de art. 948 şi art. 949 C. civ.
Prin acest antecontract (care în esenţă este tot un contract, o promisiune de vânzare) părţile şi-au asumat drepturi şi obligaţii.
Pârâtul s-a obligat ca în data de 31 martie 2009 ora 15:00 să se prezinte la biroul notarial pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Reclamantul s-a obligat să plătească suma totală de 680.000 euro în trei tranşe, ultima plată trebuind a fi făcută înainte de 31 martie 2009.
Până în prezent, reclamantul nu a făcut dovada că a achitat ultima rată respectiv suma de 375.000 euro.
Rezultă că suntem în prezenţa unei promisiuni de vânzare cu caracter sinalagmatic, pentru că ambele părţi s-au obligat pentru viitor să încheie un contract de vânzare-cumpărare. Antecontractul nu se confundă cu contractul de vânzare, acesta fiind numai o promisiune de a încheia contractul de vânzare în anumite condiţii.
Condiţia impusă şi asumată de reclamant era să plătească preţul până la data de 31 martie 2009, însă acesta nu şi-a îndeplinit această obligaţie nici în prezent.
Nu poate fi primită invocarea relei credinţe din partea vânzătorului, atâta timp cât reclamantul cumpărător nu şi-a îndeplinit singura obligaţie asumată de a plăti preţul. Este neadevărată afirmaţia sa că acest contract nu s-a încheiat din culpa vânzătorului deoarece nu a făcut dovada că la momentul datei când trebuia încheiat contractul achitase integral preţul sau că ar fi fost în măsură să-l achite la notar în momentul perfectării contractului.
De altfel, obligaţia nu era de a plăti pe 31 martie 2009 ci în antecontract au stabilit ca plata să se facă cel mai târziu în data respectivă.
Neîndeplinindu-şi obligaţiile contractuale din culpa sa, reclamantul nu poate invoca o culpă a pârâtului întrucât obligaţiile asumate de acesta trebuiau îndeplinite după ce reclamantul şi le îndeplinea pe ale sale.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul P.B.M. prin care solicită schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul admiterii acţiunii iniţiale şi să se dispună pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare asupra terenului arabil extravilan în suprafaţă totală de 100.000 m.p., situat în comuna V., ca urmare a încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare la data de 04 noiembrie 2008, autentificat de Biroul Notarial Public M.E. şi a plăţii preţului; notarea în cartea funciară comuna V. a interdicţiei de înstrăinare a terenului în litigiu până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a prezentului dosar, prin încheiere motivată, la prima zi de înfăţişare şi obligarea intimatului - pârât la plata cheltuielilor de judecată.
Critică hotărârea pronunţată de instanţa de fond pentru greşita aplicare a legii.
Învederează astfel că prin sentinţa civilă nr. 2026 din 16 decembrie 2009, Tribunalul Călăraşi i-a respins acţiunea. Din motivarea acestei sentinţe se desprinde faptul că reclamantul s-a obligat să plătească tranşa a treia din preţul contractual la data de 31 martie 2009, ceea ce nu s-a întâmplat.
Solicită a se constata imposibilitatea juridică de plată a tranşei trei de preţ, întrucât plata acesteia depindea de îndeplinirea condiţiei suspensive a încheierii contractului de vânzare - cumpărare în formă autentică între părţi.
Conform prevederilor contractuale intimatul T.G.C. trebuia să se prezinte la data de 31 martie 2009 ora 15:00 la sediul biroului notarial pentru a se semna contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, fapt de care depindea plata tranşei trei din contract în valoare de 375.000 euro.
Solicită a se observa că în conformitate cu înscrisurile depuse ca dovadă, respectiv încheierea de certificare fapte din 02 aprilie 2009 emisă de Biroul Notarial Public M.E., prin care se certifică faptul că s-a prezentat în data de 31 martie 2009 la sediul biroului notarial, ocazie cu care a semnat mai multe acte autentice, în timp ce pârâtul nu s-a prezentat la această dată la sediul biroului notarial. Mai mult decât atât, o a doua obligaţie a intimatului care nu a fost îndeplinită era aceea de a prezenta un certificat fiscal din care să rezulte că toate taxele şi impozitele aferente imobilului sunt achitate la zi, absolut necesar pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Astfel, conform adeverinţei din 06 aprilie 2009 emisă de Primăria Comunei V., rezultă că intimatul, în perioada 01 martie 2009 - 06 aprilie 2009 nu a înregistrat nici o cerere pentru eliberarea unui certificat fiscal şi nici nu i s-a eliberat nici un certificat fiscal pentru imobilul în cauză. Această încălcare a prevederilor contractule ne duce la concluzia că intimatul nu a dorit încheierea contractului de vânzare - cumpărare în formă autentică şi nici vânzarea imobilului. Trebuie arătat că lipsa certificatului fiscal din care să rezulte că nu există debite către Primărie conduce la nulitatea contractului de vânzare - cumpărare în conformitate cu prevederile Cod fiscal Oricum această obligaţie îi incumbă în mod exclusiv proprietarului imobilului, doar acesta putând solicita şi obţine acest certificat.
Faţă de cele două obligaţii contractuale încălcate apreciază că intimatul se află în culpă contractuală. Acesta a încălcat caracterul obligatoriu al contractului care prevede necesitatea îndeplinirii tuturor obligaţiilor corelative născute dintr-un contract sinalagmatic.
Pe cale de consecinţă invocă excepţia de neexecutare a contractului întrucât la data tranşei finale de preţ, respectiv 31 martie 2009, intimatul nu s-a prezentat la notar pentru semnarea contractului în formă autentică încălcând astfel mai multe obligaţii contractuale şi prin urmare nici el nu a înţeles să execute obligaţia de plată ce îi revenea.
Subliniază faptul că din cuprinsul antecontractului rezultă în mod neechivoc reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor dintre părţi iar împrejurarea că fiecare dintre obligaţiile reciproce este cauza juridică a celeilalte implică totodată simultaneitatea de executare a acestor obligaţii. În cazul în care simultaneitatea nu este respectată se naşte posibilitatea invocării excepţiei de neexecutare a contractului de către partea care nu se află în culpă contractuală. Sancţiunea specifică a aplicării acestei excepţii constă în suspendarea executării propriilor obligaţii până în momentul în care cealaltă parte îşi va îndeplini obligaţiile ce îi revin, în cazul nostru suspendarea plăţii tranşei finale de preţ datorită neîndeplinirii simultane a obligaţiei de semnare a contractului precum şi a celei de prezentare a certificatului fiscal fără sarcini de către intimat.
Instanţa de fond, în cuprinsul motivării a arătat în mai multe rânduri culpa sa în ceea ce priveşte faptul că nu a achitat tranşa finală de preţ. Solicită să se înlăture această culpă şi să se observe că atâta timp cât intimatul nu s-a prezentat la notariat la ora şi data stabilită şi nu a prezentat certificat fiscal din care să rezulte că toate taxele şi impozitele sunt achitate la zi nu poate fi reţinută culpa sa în îndeplinirea obligaţiei contractuale de plată, aceasta fiind suspendată datorită neîndeplinirii obligaţiilor reciproce şi simultane prevăzute în antecontract.
Critică atitudinea instanţei de fond care, având în vedere achiesarea pârâtului la acţiunea reclamantului prin întâmpinare, nu a acordat un termen, nu a menţionat în încheierea de şedinţă solicitarea reclamantului de a i se acorda un termen pentru plata celei dea treia tranşe şi nu a încuviinţat consemnarea la CEC a tranşei numărul trei motivând că este o problemă a părţilor. Trebuie adus la cunoştinţa instanţei de apel faptul că ar fi fost necesară şi utilă acordarea unui termen în acest sens pentru plata preţului şi încuviinţarea plăţii celei de a treia tranşe de preţ prin consemnarea la CEC.
În acest stadiu trebuie arătat că operaţiunea de consemnare a celei de a treia tranşe de preţ ar fi trebuit să fie făcută cu încuviinţarea instanţe întrucât o asemenea suma (375.000 euro) este imposibil a fi manipulată în condiţii de siguranţă în numerar. Pentru transferul bancar către CEC, spre consemnare, în lipsa contractului de vânzare - cumpărare în formă autentică este necesar un act al instanţei. Având în vedere acest considerent, solicită instanţei de apel să încuviinţeze emiterea unei adrese către banca sa, prin care să fie aprobată virarea către CEC Bank a sumei de 375.000 euro cu titlu de consemnare şi eliberarea de către această bancă a unei recipise de consemnare.
Pentru considerentele învederate, solicită ca prin hotărârea ce se va pronunţa, în baza probelor administrate, să se dispună schimbarea în tot a sentinţei civile nr. 2026 din 16 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în Dosarul nr. 1921/116/2009 (nr. în format vechi 188/2010) în sensul admiterii acţiunii formulate de el şi să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare - cumpărare asupra terenului arabil extravilan în suprafaţă totală de 100.000 m.p. situat în comuna V., judeţul Călăraşi, sola 133, parcela 12, intabulat în cartea funciară a comunei V., ca urmare a încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare la data de 04 noiembrie 2008, autentificat de Biroul Notarial PublicM.E. şi a plăţii preţului.
În drept, îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 282 şi urm.C. proc. civ.
La data de 18 martie 2010 prin serviciul registratură, la dosarul cauzei intimatul - pârât a depus întâmpinare prin care arată următoarele:
Este de acord ca instanţa de apel să admită apelul, să schimbe în tot sentinţa civilă apelată şi să pronunţe o hotărâre judecătorească care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru suprafeţa de 100.000 m.p. teren extravilan situat în comuna V., jud. Călăraşi, însă cu condiţia ca apelantul să facă dovada prin depunere la instanţă a unei recipise CEC de plată a ultimei tranşe în suma de 375.000 euro, aşa cum rezultă din antecontractul încheiat între părţi. În caz contrar să-i fie respins apelul ca nefondat, întrucât apelantul - reclamant nu a achitat întregul preţ, aşa cum s-a angajat în antecontractul încheiat cu intimatul - pârât şi care se află în dosarul de fond.
Apelantul - reclamant motivează greşit apelul său arătând că a fost în imposibilitatea juridică de plata a tranşei a treia de preţ şi că intimatul - pârât nu s-ar fi prezentat la data stabilită în antecontract pentru a încheia contractul de vânzare - cumpărare, ceea ce nu corespunde adevărului.
Aşa cum a arătat şi la instanţa de fond apelantul - reclamant a achitat avansul şi două tranşe din preţul terenului conform antecontractului din 04 noiembrie 2008, următoarea tranşă, a treia, în suma de 375.000 euro urma să o achite până la 31 martie 2009, acesta fiind termenul de scadenţă.
La data de 27 martie 2009, cu trei zile înainte de data scadenţei, a fost contactat telefonic de apelantul - reclamant care i-a propus o întâlnire la 30 martie 2009, iar la aceasta data l-a contactat telefonic şi a amânat întâlnirea, astfel că, la 31 martie 2009, nu avea suma de bani datorată - tranşa a treia-pentru a încheia contractul de vânzare - cumpărare a terenului.
Apelantul reclamant afirmă din nou în motivele de apel că, la data de 31 martie 2009, ora 15:00, s-ar fi prezentat la sediul Biroului notarului public M.E. pentru perfectarea vânzării, ceea ce nu corespunde adevărului, întrucât atât la data de 31 martie 2009 cât şi la data de 03 aprilie 2009, notarul public M.E. nu a redactat nici-o încheiere de certificare de fapte care să ateste prezenţa apelantului - reclamant şi lipsa intimatului - pârât.
Încheierea de certificare de fapte din 02 aprilie 2009 eliberată de notar la cererea apelantului - reclamant, din care rezultă că s-ar fi prezentat la data de 31 martie 2009, nu poate fi luată în considerare, întrucât este încheiată post - factum faţă de data de 31 martie 2009 şi înainte de data de 03 aprilie 2009 (termen de graţie), iar data de 02 aprilie 2009 nu este prevăzută în antecontract.
Faptul că apelantul - reclamant prezintă fapte neadevărate fiind de rea-credinţă, rezultă chiar din solicitarea sa prin fax din 31 martie 2009, orele 17:00, ce se află la dosarul de fond, în care precizează că nu are bani să-i plătească tranşa a treia şi să accepte modificarea antecontractului de vânzare-cumpărare a terenului şi îi solicita sprijin prin a-l păsui cu plata acestei tranşe propunându-i să plătească suma de 100.000 euro până la data de 03 aprilie 2009 şi restul de 275.000 euro până la data de 30 mai 2009 şi să accepte încheierea unui act de vânzare-cumpărare pentru o parte din teren (35.000 m.p.), folosindu-l pentru a garanta un împrumut la bancă cu care să achite tranşa a treia. În acelaşi fax recunoaşte apelantul - reclamant că are să plătească intimatului - pârât suma de 375.000 euro, tranşa a treia.
Intimatul - pârât arată că nu a fost de acord cu modificarea antecontractului încheiat între părţi şi la data de 01 aprilie 2009, i-a comunicat prin fax ca la data de 10 aprilie 2009, ora 12:00, să plătească suma de 375.000 euro şi să încheie contractul de vânzare - cumpărare a terenului.
Acest termen de graţie, peste cel scadent, a fost precizat şi prin notificarea din 09 aprilie 2009, însă apelantul - reclamant nu a dat curs acestei solicitări.
La data de 15 aprilie 2009, l-a notificat din nou pe apelantul - reclamant când i-a precizat clauzele din antecontract şi i-a comunicat rezilierea acestui act pentru neexecutarea din partea acestuia la data de 03 aprilie 2009, însă nici la dată de 10 aprilie 2009 ora 12:00 comunicată prin fax şi prin notificarea din 09 aprilie 2009, nu a venit.
La data de 04 mai 2009, arată intimatul că a trecut şi peste această comunicare şi i-am comunicat prin fax că acceptă ca ultima tranşă de plată a preţului terenului să fie plătită în două rate, una de 200.000 euro, până la 12 mai 2009 şi 175.000 euro până la 29 mai 2009, act la dosarul de fond, apelantul - reclamant refuzând şi această ofertă făcută de el.
Menţionează totodată că a pregătit de fiecare dată extrasul de carte funciară şi certificatul de plată a impozitului pentru a putea încheia contractul de vânzare - cumpărare a terenului, însă fără achitarea întregului preţ stabilit nu puteam accepta încheierea acestui act.
La data de 18 noiembrie 2009 (termenul de judecată pe fondul cauzei) instanţa a acordat apelantului - reclamant, un termen pentru a putea face plata ultimei tranşe din preţul terenului şi a prezenta recipisa CEC de vărsare a banilor, consemnându-se în încheierea de şedinţă că i se acordă ca ultim termen de a face plata pentru a se da o hotărâre aşa cum a solicitat, însă la termenul din 09 decembrie 2009, s-a prezentat tot fără dovada plăţii ultimei tranşe din preţ, rugându-l să accepte suspendarea procesului.
În această situaţie instanţa de fond a respins acţiunea aşa cum a fost formulată pe fond, sentinţă pe care o consideră temeinică şi legală.
Solicită instanţei să pună în vedere apelantului - reclamant ca până la următorul termen de judecată ce va fi acordat, să depună recipisa CEC de vărsare a banilor pe numele intimatului - pârât, reprezentând tranşa a treia din preţul terenului, situaţie în care este de acord să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare - cumpărare pentru acest teren, în caz contrar să fie respins apelul ca nefondat.
Solicită totodată obligarea apelatului - reclamant la plata cheltuielilor de judecată făcute cu acest proces conform art. 274 C. proc. civ. în care sens va depune chitanţe privind onorariu de avocat.
În drept, îşi întemeiază întâmpinarea pe prevederile art. 115 - 118 C. proc. civ., art. 1294 - 1298 - 1361 - 1363 - 1366 alin. (2) C. civ.
Prin Decizia civilă nr. 398 A din 24 iunie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a respins apelul declarat de reclamantul P.B.M., ca nefondat şi a obligat apelantul la plata sumei de 1.019,97 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin apelul formulat, reclamantul a invocat trei motive de nelegalitate şi netemeinicie a sentinţei atacate: imposibilitatea achitării ultimei tranşe de preţ datorită neprezentării intimatului la notariat în vederea autentificării contractului de vânzare-cumpărare, invocarea excepţiei de neexecutare de către apelantul reclamant şi omisiunea instanţei de fond de a acorda un termen de judecată pentru a-i da posibilitatea să facă dovada achitării preţului integral.
Având în vedere că apelul este o cale de atac ordinară, devolutivă, instanţa a analizat criticile formulate de reclamant, cenzurând legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate atât sub aspectul situaţiei de fapt cât şi al încadrării în drept, cu respectarea limitelor impuse de dispoziţiile procedurale efectului devolutiv.
În ceea ce priveşte primul motiv de apel, referitor la imposibilitatea apelantului reclamant de a achita ultima tranşă de preţ, instanţa de control judiciar a constatat că din examinarea clauzelor antecontractului de vânzare-cumpărare intervenit între părţi a rezultat că acestea au convenit ca plata preţului să se realizeze eşalonat în trei tranşe, dintre care ultima, în cuantum de 375 000 euro, trebuia plătită până cel mai târziu la data de 31 martie 2009, dată la care trebuia perfectat şi contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică la notar.
Aşa cum reiese din clauzele antecontractului, plata ultimei tranşe de preţ trebuia efectuată înainte de perfectarea contractului de vânzare-cumpărare, neputându-se susţine că autentificarea vânzării cumpărării este o condiţie prealabilă pentru plata acestei ultime tranşe din preţ. Pe cale de consecinţă, neprezentarea intimatului la biroul notarial la data sus-menţionată nu este de natură să conducă la o altă concluzie în condiţiile în care reclamantul se face vinovat de neachitarea la termenul stabilit a preţului integral. Interpretând clauzele antecontractului de vânzare-cumpărare intervenit între părţi, rezultă că plata integrală a preţului a reprezentat o condiţie prealabilă perfectării contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică şi nu invers.
Pentru aceleaşi argumente, neobţinerea certificatului fiscal de către intimat este nerelevantă, având în vedere că însuşi apelantul nu şi-a îndeplinit nici el obligaţia de plată a preţului integral, aşa cum prevăd clauzele contractuale. Esenţial, este de reţinut faptul că din materialul probator administrat în cauză în faţa instanţei de fond, mai ales din corespondenţa purtată între părţi, rezultă că neplata ultimei tranşe din preţ se datorează lipsei de disponibilităţi a reclamantului şi nu faptului că intimatul pârât nu şi-ar fi îndeplinit la rândul său obligaţiile asumate prin antecontract. În acest sens instanţa are în vedere notificarea trimisă prin fax de către reclamant pârâtului prin care îi aduce la cunoştinţă că se află în imposibilitatea de a plăti ultima tranşă de preţ la data de 31 martie 2009 şi îi solicita să îi vândă o suprafaţa de 35.000 m.p. în vederea contractării unui împrumut de la bancă în sprijinul investiţiei sale.
Aşa cum rezultă din dovada de trimitere a faxului (fax căii report) data la care pârâtului i-a fost comunicată această notificare este data de 31 martie 2009, ceea ce este de natură să justifice neprezentarea intimatului pârât la biroul notarial în vederea autentificării, având în vedere şi răspunsul promitentului vânzător la această propunere comunicată reclamantului la data de 01 aprilie 2009.
Prin cel de-al doilea motiv de apel, reclamantul a înţeles să invoce, pentru a justifica neexecutarea propriilor obligaţii asumate prin antecontract, excepţia de neexecutare, susţinând că se afla în situaţia suspendării executării plăţii ultimei tranşe de preţ datorită neîndeplinirii de către pârât a obligaţiei de semnare a contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică şi a celei de neobţinere a certificatului fiscal fără sarcini.
Deşi apelantul reclamant şi-a structurat argumentele invocate până la acest moment şi le-a subsumat la două motive de apel distincte, examinând fondul celor susţinute în cadrul acestor motive, Curtea a apreciat că de fapt, este vorba de un singur motiv de apel, referitor la excepţia de neexecutare, cu ajutorul căreia promitentul cumpărător încearcă să justifice neîndeplinirea principalei obligaţii asumate, aceea de plată a preţului convenit de părţi prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat.
Excepţia de neexecutare este acel efect al contractelor sinalagmatice care permite creditorului, care este gata să-şi execute propriile obligaţii contractuale, să refuze executarea acestora până când debitorul nu-şi executa contra prestaţia la care s-a angajat prin contract. Fundamentul excepţiei de neexecutare îi constituie simultaneitatea şi reciprocitatea obligaţiilor asumate de părţi, în sensul că obligaţia fiecărei părţi reprezintă cauza executării obligaţiei interdependente a celeilalte părţi. Incidenţa acestei instituţii juridice este triplu condiţionată de următoarele cerinţe, ce se impun a fi întrunite cumulativ: obligaţiile reciproce să-şi aibă temeiul în acelaşi raport juridic sinalagmatic, să existe o neexecutare, chiar şi parţială, dar suficient de importantă din partea celui împotriva căruia se invocă excepţia de neexecutare şi obligaţiile reciproce să se supună regulii executării simultane. Prin invocarea acestei excepţii, cel căruia i se cere să-şi execute obligaţiile, obţine direct, fără intervenţia instanţei de judecată, suspendarea executării propriilor obligaţii contractuale.
Făcând aplicarea acestor aspecte teoretice la speţa de faţă, instanţa de apel a reţinut că excepţia de neexecutare invocată de reclamantul apelant nu-şi găseşte incidenţa în cauză, în condiţiile în care clauzele antecontractului de vânzare-cumpărare sunt clare din acest punct de vedere, în sensul că plata preţului integral trebuia să se facă anterior autentificării contractului de vânzare-cumpărare sau cel mai târziu la data autentificării contractului, însă înainte de perfectarea contractului la notar.
Pe cale de consecinţă, nu se poate reţine drept motiv justificativ pentru invocarea acestei excepţii şi pentru a obţine suspendarea executării obligaţiilor reclamantului, neprezentarea pârâtului la biroul notarial, cele două obligaţii nefiind simultane, părţile convenind ca întâi să se facă plata preţului integral şi apoi să aibă loc autentificarea contractului.
În ceea ce priveşte neprezentarea pârâtului la notar, instanţa a avut în vedere faptul că aceasta se datorează unei notificări trimise de reclamant acestuia prin care îl informa că nu poate achita ultima tranşă din preţ la data convenită 31 martie 2009, datorită lipsei resurselor financiare şi îi cere să îi vândă o suprafaţă de 35.000 m.p. în vedere obţinerii unui împrumut de la bancă în sprijinul investiţiei sale. Pârâtul a răspuns acestei notificări la data de 01 aprilie 2009 arătând că nu este de acord cu înstrăinarea unei părţi din terenul care formează obiectul antecontractului ci doar cu prelungirea termenului de plată a ultimei tranşe din preţ.
Pe de altă parte este de observat faptul că excepţia de neexecutare este invocată de reclamant, cel care cere pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare şi nu de către pârât, cel căruia i se cere executarea obligaţiilor asumate. Excepţia de neexecutare este un mijloc de apărare la dispoziţia pârâtului, adică a celui căruia i se solicită executarea obligaţiilor de către cocontractantul său, care însă nu şi-a îndeplinit propriile prestaţii la care s-a angajat prin contract, astfel că pârâtul, prin invocarea acestei excepţii obţine o suspendare a propriilor obligaţii până la executarea obligaţiilor reciproce ce incumba părţii adverse.
Acţiunea în perfectarea contractului de vânzare-cumpărare este un mijloc procesual prin care creditorul obţine o formă de executare silită în natură a obligaţiilor asumate prin antecontract, în virtutea principiului executării în natură a obligaţiilor şi a principiului care recunoaşte dreptul creditorului de a primi însăşi obiectul obligaţiei asumate de debitor. Pe cale de consecinţă excepţia de neexecutare invocată de apelantul reclamant se dovedeşte a nu putea fi primită şi din această perspectivă.
Cu privire la cel de-al treilea motiv de apel referitor la omisiunea instanţei de fond de a acorda un termen pentru a da posibilitatea reclamantului să facă dovada achitării ultimei tranşe din preţ, Curtea a constatat că aceasta pretinsă omisiune a fost complinită în faza apelului, în sensul că instanţa de control judiciar a acordat 2 termene consecutive în acest sens, consemnând în încheierea de şedinţă toate datele necesare, solicitate de bancă pentru transferul sumelor de bani, care reprezintă a treia tranşă.
Examinând evoluţia procesuală a litigiului în faţa instanţei de fond Curtea a reţinut că, reclamantul a beneficiat de mai multe termene de judecată, începând cu data de 23 septembrie 2009, când s-a amânat judecata cauzei datorită protestului magistraţilor până la data de 09 decembrie 2009 când instanţa a rămas în pronunţare, respingând o nouă cerere de amânare pentru soluţionarea litigiului pe cale amiabilă, în condiţiile în care în acest interval de timp reclamantul a solicitat şi a obţinut amânarea cauzei, pe diverse motive, de 2 ori. Faţă de prevederile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., care instituie obligaţia părţilor de a urmări desfăşurarea procesului civil şi de a-şi proba pretenţiile şi apărările, Curtea a apreciat că cele 2 amânări obţinute au furnizat reclamantului suficient timp pentru a obţine transferul bancar al sumelor datorate pârâtului cu titlu de preţ, reprezentând a treia tranşă.
Apelantul a susţinut că prima instanţă nu a admis cererea sa de a încuviinţa consemnarea la CEC a celei de-a treia tranşe, motivând că este o chestiune ce ţine de convenţia părţilor. Curtea a apreciat că soluţia primei instanţe este corectă, neputând impune pârâtului ca plata ultimei tranşe din preţ să se realizeze la o anume bancă, aleasă de reclamant.
O cerere similară a formulat reclamantul şi în faţa instanţei de apel, în sensul de a dispune prin încheierea de şedinţă ca din contul bancar al apelantului să fie transferată suma de 375.000 euro în contul pârâtului. Instanţa de apel a dat satisfacţie solicitării reclamantului, consemnând toate datele necesare pentru realizarea transferului şi a acordat de asemenea 2 termene de judecată în acest sens şi totuşi, acesta nu a putut face dovada plăţii ultimei tranşe de preţ, aşa cum a dispus instanţa la cererea sa.
Împotriva deciziei menţionate mai sus, a declarat recurs, în termen legal, reclamantul P.B.M., criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 5, 8 şi 9 şi art. 312 alin. (3) C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs arată că instanţa de apel a nesocotit dreptul său la apărare şi l-a pus în imposibilitate să administreze probe concludente.
Astfel, instanţa de apel i-a respins cererea de amânare şi nu i-a acordat posibilitatea procesuală de a solicita şi administra probe absolut necesare şi utile soluţionării pricinii.
La termenul din data de 10 iunie 2010, recurentul prin avocat a formulat şi depus o cerere de amânare a judecării cauzei pentru lipsă de apărare, motivată de imposibilitatea obiectivă de prezentare a apărătorului ales, acesta fiind bolnav. Subliniază că au fost întrunite condiţiile cumulative prevăzute de art. 156 C. proc. civ., în sensul că a fost primul şi unicul termen solicitat pentru lipsă de apărare iar aceasta era temeinic motivată cu înscrisuri medicale în original. Prin respingerea cererii instanţa a încălcat atât normele interne cât şi cele europene privind dreptul la apărare şi un proces echitabil, norme prevăzute de art. 156 C. proc. civ., art. 24 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărare a Drepturilor Omului.
Prin respingerea cererii de amânare, instanţa de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2), nesocotind dreptul său la apărare, lipsindu-l de dreptul de a administra probe.
Mai mult, instanţa de apel a nesocotit şi încălcat şi prevederile art. 129 C. proc. civ privind rolul activ al judecătorului de a stărui pentru soluţionare amiabilă a litigiului. Astfel, instanţa a acordat un termen pentru închiderea litigiului pe cale amiabilă iar intimatul a achiesat la pretenţia sa de a se pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare. Pentru a se putea efectua plata, a fost solicitată de banca sa o încheire de şedinţă cuprinzând coordonatele principale.
La termenul din data de 10 iunie 2010 instanţa de apel i-a respins cererea pentru amânare motivată de lipsă de apărare, în condiţiile în care la acest termen au fost depuse acte doveditoare ale bunei credinţe, respectiv atât extrase de cont din care rezultă existenţa disponibilului bănesc necesar pentru efectuarea plăţii cât şi acte medicale care dovedeau imposibilitatea de prezentare a avocatului recurentului.
Având în vedere valoarea considerabilă a litigiului, era absolut firesc să insiste pentru prezenţa avocatului ales, chiar şi în ipostaza stingerii litigiului pe cale amiabilă. Or, prin respingerea cererii de amânare, instanţa de apel a interzis practic părţilor să închidă litigiul pe cale amiabilă.
De asemenea, învederează Înaltei Curţi faptul că datorită imposibilităţii de prezentare a avocatului reclamantului, în cauza dedusă judecăţii nu s-au putut formula, încuviinţa şi administra probe absolut necesare soluţionării cauzei şi care ar fi putut să ducă la dezlegarea corectă a pricinii.
Astfel, acesta ar fi solicitat încuviinţarea şi ar fi administrat proba cu înscrisuri prin care ar fi demonstrat cu acte notariale autentice faptul că la data la care trebuia să semneze contractul de vânzare-cumpărare respectiv data de 31 martie 2009, era prezentat în biroul notarial în vederea semnării contractului de vânzare-cumpărare. Ar mai fi demonstrat că la data de 31 martie 2009, prin înscrisurile autentice semnate în sediul Biroului notarial public M.E., a încasat sume de bani destinate plăţii preţului terenului ce formează obiectul prezentului dosar. De asemenea, ar fi solicitat încuviinţarea probei cu interogatoriul intimatului, probă absolut necesară dezlegării aspectului privitor la prezenţa acestuia la data, locul şi ora stabilită în antecontract în vederea semnării contractului de vânzare-cumpărare. Tot pe calea interogatoriului ar fi fost elucidat aspectul dacă intimatul obţinuse la data de 31 martie 2009 certificatul fiscal pentru vânzare.
Prin neacordarea amânării, instanţa de apel l-a privat de posibilitatea administrării probelor şi implicit de un grad de jurisdicţie, într-o cale de atac devolutivă.
Având în vedere aceste considerente, solicită casarea deciziei recurate şi trimiterea spre rejudecare pentru corecta soluţionare de către instanţa de apel.
În subsidiar, solicită modificarea deciziei recurate pentru eronata interpretare a actului dedus judecăţii şi greşita aplicare a legii (art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.).
Instanţa de apel, a reţinut în mod eronat, interpretând greşit clauzele antecontractului, culpa sa decurgând din neplata anticipată a tranşei a treia de preţ. Astfel, se reţine că intimatul, deşi nu s-a prezentat la sediul biroului notarial pentru semnarea contractului de vânzare-cumpărare, acesta ar fi fost exonerat de orice culpă şi răspundere. Mai reţine că neobţinerea certificatului fiscal ar fi nerelevantă în cauză, motivat de aceeaşi presupusă culpă a recurentului. Se mai argumentează de către instanţa de apel în sensul că din corespondenţa dintre părţi ar rezulta că recurentul nu ar fi dorit încheierea contractului din cauza lipsei disponibilului bănesc.
Solicită Înaltei Curţi să ia act de eronata interpretare şi aplicare a antecontractului de către instanţa de apel cu privire la ordinea stabiltă de părţi cu privire la semnare şi plată.
Astfel, conform clauzei care reglemenetază plata preţului din antecontract: „preţul acestei vânzări este de 680.000 euro (...) diferenţa de preţ de 650.000 urmând să o achite astfel: suma de 100.000 euro la data de 14 noiembrie 2008 prin transfer bancar, suma de 200.000 euro la data de 15 ianuarie 2009, prin transfer bancar, iar suma de 375.000 până cel mai târziu la data de 31 martie 2009, prin transfer bancar, dată la care se va încheia şi contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică". Voinţa reală a părţilor care rezultă din interpretarea clauzei contractuale citate este evident de stabilire a următoarei ordini: semnarea contractului de vânzare-cumpărare la data de 31 martie 2009 şi numai ulterior plata tranşei a treia din preţ către vânzător.
Nu se poate susţine cu nici un argument că părţile ar fi convenit o ordine inversă - respectiv de efectuare a plăţii urmată de semnare. Acest fapt rezultă şi din refuzul băncii de a vira tranşa a treia de preţ, în lipsa unui act justificativ - izvor al obligaţiei de plată. Or, acest act justificativ îl reprezintă exclusiv contractul de vânzare-cumpărare. Practic, prin nesemnarea contractului intimatul l-a pus în imposibilitate pe recurent de a face plata ultimei tranşe din preţ.
O altă clauză contractuală care demonstrează că voinţa reală a părţilor a fost stabilirea ordinii de executare a antecontractului - semnare urmată de plată, o reprezintă clauza care reglementează situaţia neprezentării intimatului pentru vânzare: „în cazul în care nu mă voi prezenta la data de 31 martie 2009, ora 15:00 la biroul notarial pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, sunt de acord ca promitentul cumpărător să se adreseze instanţei judecătoreşti competente în vederea obţinerii unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare, cu consemnarea diferenţei de preţ la dispoziţia subsemnatului".
Or, atât timp cât părţile au convenit ca în cazul în care intimatul nu se va prezenta la notar pentru semnare, recurentul să poată obţine o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare consemnând tranşa a treia de preţ pe numele intimatului, rezultă logic indubitabil că părţile au convenit ca tranşa a treia de preţ să fie plătită doar ulterior semnării actului de vânzare, în caz contrar, clauza nu ar avea sens şi finalitate pentru că, prin ipoteză, tranşa a treia ar fi trebuit plătită anterior observării prezentării sau neprezentării şi implicit anterior semnării sau nesemnării.
Clauzele contractuale, conform normelor de interpretare consacrate, trebuie interpretate însă conform voinţei reale şi în sensul producerii de efecte.
În consecinţă, învederează că nu este în culpă contractuală, fiind practic pus în imposibilitate de a achita tranşa a treia de preţ de către intimat, care a refuzat cu rea credinţă să se prezinte la notariat pentru semnare.
Solicită Înaltei Curţi să ia act de faptul că intimatul a fost evident în culpă contractuală, ceea ce îi dă dreptul a obţine pronunţarea unei decizii care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare, evident după consemnarea de către recurent a restului de preţ, conform clauzelor antecontractului.
Culpa contractuală a intimatului rezultă din următoarele aspecte principale: neprezentarea la notariat, neprezentarea unui certificat fiscal pentru vânzare şi recunoaşterea sa exprimată atât la fond cât şi în apel - recunoaştere efectuată prin achiesarea la pretenţiile recurentului.
Astfel, învederează că lipsa intimatului de la locul semnării contractului rezultă din încheierea de certificare fapte din 2 aprilie 2009 emisă de Biroul notarial public M.E.
Actul respectiv dovedeşte în mod clar faptul că la data de 31 martie 2009 el a fost prezent la sediul notarului iar intimatul a lipsit. Argumentul instanţei de apel că această încheiere ar fi fost emisă ulterior zile de 31 martie 2009 şi că din acest motiv ar fi nulă nu poate fi reţinut. Încheierea respectivă reprezintă un act autentic, emis de un notar public, act care produce toate efectele până la eventuala anulare a sa. Astfel fiind, instanţa a omis să ia în considerare un act autentic valabil, care produce efecte şi care probează fără putinţă de tăgadă lipsa intimatului de la sediul notarului public. Faptul că a fost emisă la două zile după data de 31 martie 2009 nu are nici o relevanţă asupra puterii sale de a statua şi certifica faptele din sediul biroului notarial intervenite în urmă cu două zile. Astfel, în primul rând arată că nu există nici o interdicţie legală ca o încheiere de certificare fapte să se refere la un fapt constatat fizic de notarul public în urmă cu o anume perioadă de timp, în al doilea rând efectul încheierii de certificare fapte este tocmai stabilirea unei situaţii de fapt prin intermediul notarului public, tocmai pentru a evita ulterior dispute pe marginea acelui fapt. Or, notarul public nu poate refuza certificarea unor fapte de care are cunoştinţă.
Motivul pentru care nu a solicitat încheierea de certificare fapte chiar în ziua respectivă a fost chiar buna credinţă a acestuia în încercarea de a soluţiona situaţia în mod amiabil.
Astfel, observând lipsa intimatului de la sediul notarului public de la ora stabilită pentru semnare, respectiv ora 15:00, a transmis un fax intimatului la ora 17:17, în aceeaşi zi. Observând însă reaua credinţă a intimatului ulterioară, a înţeles să obţină încheierea de certificare fapte. Şi acest aspect a fost eronat reţinut şi interpretat de instanţa de apel, astfel cum va detalia mai jos.
Mai mult chiar, instanţa de apel nu a ţinut cont şi de următorul aspect: intimatul nu a obţinut el însuşi o încheiere de certificare de fapte prin care să dovedească că a fost prezent ŞI a solicitat încheierea actului de vânzare. Or, dacă ar fi fost prezent în vederea semnării, este evident că ar fi trebuit să solicite notarului să confirme acest fapt.
În consecinţă, solicită a se lua act de faptul că încheierea de certificare fapte probează complet şi corespunzător atăt îndeplinirea obligaţiei sale de a se prezenta cât şi culpa intimatului cauzată de neprezentare.
În ceea ce priveşte certificatul fiscal pentru imobilul obiect al antecontractului, învederează faptul că intimatul nu a obţinut acest act fiscal absolut necesar autentificării contractului de vânzare- cumpărare la data de 31 martie 2009.
Astfel, din adeverinţa emisă la data de 6 aprilie 2009 de Primăria Comunei V., rezultă în mod clar că nu a fost solicitat şi ridicat un astfel de act de către intimat pe perioada 1 martie 2009 – 6 aprilie 2009. Reaua sa credinţă şi culpa contractuală rezultă şi din acest aspect, care nu este deloc nerelevant, aşa cum susţine instanţa de apel.
Astfel cum este de notorietate, lipsa acestui act conduce la nulitatea absolută a contractului de vânzare. Tot de notorietate este şi faptul că notarii publici refuză autentificarea vânzării, în lipsa certificatului fiscal.
Culpa intimatului este clară, acesta până la data de 31 martie 2009 nu a cerut autorităţilor eliberarea certificatului fiscal, fapt ce ar fi determinat, chiar dacă intimatul s-ar fi prezentat (ceea ce nu s-a întâmplat), imposibilitatea încheierii contractului de vânzare- cumpărare.
Intimatul a recunoscut pretenţiile recurentului, atât la fond cât şi în apel. Poziţia procesuală a acestuia demonstrează evident culpa sa în executarea antecontractului, intimatul nu a solicitat instanţelor să se facă aplicarea clauzelor care acoperă ipoteza culpei sale şi care dau dreptul la păstrarea avansului.
Din întreg materialul probator inclusiv corespondenţa purtată între părţi rezultă faptul că el a fost de bună credinţă şi a îndeplinit toate obligaţiile sale rezultate din antecontract.
Astfel, în ceea ce priveşte faxul transmis la data de 31 martie 2009, acesta nu poate justifica în nici un mod neprezentarea la notariat a intimatului. Învederez că acest fax a fost transmis la ora 17 - deci două ore după ora stabilită de părţi pentru a se prezenta la notar. Astfel fiind, este evident că instanţa a apreciat în mod eronat acest fax ca dovadă a voinţei recurentului să nu încheie actul. În fapt, faxul a fost transmis după observarea absenţei intimatului, în încercarea de a soluţiona amiabil chestiunea.
Prezenţa sa fizică la sediul notarului în vederea semnării contractului este dovedită de încheierea de certificare fapte din 2 aprilie 2009, emisă de Biroul notarial public M.E.
Un argument în plus care probează prezenţa sa la sediul notarului public la data de 31 martie 2009 îl reprezintă încheierea de către aceasta a mai multor contracte de vânzare-cumpărare în aceeaşi zi, la acelaşi birou notarial. Instanţa de apel nu a permis însă administrarea acestor dovezi, respingând cererea de amânare solicitată. Având în vedere calitatea de vânzător pe care el a avut-o în aceste contracte, rezultă şi faptul că acesta dispunea de banii necesari pentru efectuarea plăţii tranşei a treia.
Concluzionând, este dovedită pe de o parte prezentarea sa la notariat şi posibilitatea să facă plata (subliniez şi faptul că dispunea de un termen de graţie de trei zile pentru a efectua plata) iar pe de altă parte lipsa intimatului, lipsă care arată culpa contractuală şi care face aplicabile atât clauzele antecontractului cât şi prevederile legale care îi dau dreptul să obţină o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare.
Având în vedere aceste aspecte, solicită Înaltei Curţi să ia act, în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ, de eronata interpretare a actului dedus judecăţii - respectiv antecontractul de vânzare-cumpărare.
Ca şi consecinţă, să se reţină că instanţa de apel a pronunţat Decizia cu aplicarea eronată a legii, încălcând normele legale care îi dau posibilitatea de a obţine o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare.
Recursul este nefondat.
Primul motiv de recurs întemeiat pe disp. art. 304 pct. 5 C. proc. civ. este nefondat, întrucât vizează situaţia în care instanţa a încălcat normele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art.105 alin. (2) C. proc. civ. care presupune îndeplinirea unor acte cu neobservarea formelor legale, ceea ce nu se poate reţine în cauză.
Împrejurarea că instanţa de apel a respins cererea de amânare a cauzei, nu conduce la concluzia că instanţa a încălcat formele de procedură, în condiţiile în care amănarea cauzei pentru lipsă de apărare nu este obligatorie pentru instanţa de judecată. În acest sens potrivit art. 156 C. proc. civ. instanţa va putea da un singur termen de judecată pentru lipsă de apărare temeinic motivată. În al doilea rând cererea de amânare nu era formulată la prima zi de înfăţişare pentru ca partea să justifice cererea de amânare de imposibilitatea pregătirii apărării până la acest termen de judecată, iar pe de altă parte nimic nu împiedică partea ca până la termenul de judecată la care a formulat cererea de amânare să solicite instanţei de apel administrarea probelor menţionate în motivele de recurs. Mai mult decât atât proba cu înscrisuri putea fi administrată şi în recurs în conformitate cu disp. art. 305 C. proc. civ., prin neadministarea acestei probe în faza apelului neproducându-se recurentului o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea deciziei recurate.
Al doilea motiv de recurs vizează interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii de către instanţa de apel.
Şi acest motiv este nefondat întrucât disp. art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează situaţia în care deşi rezultă fără dubiu natura juridică a actului dedus judecăţii, instanţa de apel reţine un cu totul alt act juridic schimbând natura juridică a actului juridic dedus judecăţii.
În speţă instanţa de apel a interpretat corect actul juridic dedus judecăţii, promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare teren, care nu are drept efect transmiterea dreptului de proprietate din patrimoniul promitentului vânzător în patrimoniul promitentului cumpărător, ci doar dă naştere în sarcina părţilor contractante obligaţiei de a încheia în viitor actul de vânzare-cumpărare în formă autentică, formă cerută ad validitatem pentru transmiterea dreptului de proprietate.
Cumpărătorul învederând instanţei îndeplinirea obligaţiei asumate prin convenţia încheiată cu promitentul vânzător, solicită pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare- cumpărare, practic solicită instanţei să complinească consimţământul vânzătorului, care refuză să-şi îndeplinească obligaţia.
Cea de a treia critică, care vizeză fondul litigiului este deasemenea nefondată pentru următoarele argumente.
Din interpretarea clauzelor convenţiei încheiate între părţi rezută clar modalitatea de plată a celor trei tranşe din preţ, iar ultima tranşă trebuia achitată într-adevăr până la data de 31 martie 2009, dată când părţile conveniseră să-şi îndeplinească obligaţia asumată de a încheiea contractul de vânzare-cumpărare.
Plata celei de a treia tranşe din preţul convenit nu era condiţionată de încheierea contractului de vânzare-cumpărare, ci dimpotrivă încheierea acestuia era condiţionată de plata anticipată a acestei tranşe până la data stipulată expres în cadrul promisiunii de vânzare-cumpărare.
Pentru a solicita pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare- cumpărare, în temeiul disp. art. 1073, 1075 C. civ., recurentul debitor al obligaţiei de plată a preţului, trebuia să-şi îndeplinească obligaţia până la data convenită sau să fie în măsură să-şi execute deîndată această obligaţie, iar intimatul debitor al obligaţiei de a transmite dreptul de proprietate asupra bunului ce a făcut obiectul promisiunii bilaterale, să nu-şi îndeplinească această obligaţie.
În condiţiile în care recurentul nu şi-a îndeplinit această obligaţie până la data convenită, nu sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea acţiunii, refuzul intimatului de a-şi executa obligaţia reciprocă fiind justificat iar neprezentarea acestuia la notariat şi neobţinerea certificatului fiscal este nerelevantă, în condiţiile în care recurentul nu avea asupra sa diferenţa de preţ, adică să fie în situaţia de a executa imediat obligaţia de plată. Această situaţie este confirmată de notificarea trimisă intimatului privind lipsa resurselor financiare.
Este adevărat că intimatul în apel şi-a exprimat acordul de a se pronunţa o astfel de hotărâre dar condiţionat de plata anticipată a diferenţei de preţ, iar instanţa de apel a acordat două termene pentru ca recurentul să facă dovada plăţii.
Dealtfel în condiţiile în care recurentul este în măsură să-şi îndeplinească obligaţia, iar intimatul este de acord şi el să-şi execute obligaţia, nimic nu împiedică părţile să se prezinte la notariat în vederea perfectării actului de vânzare-cumpărare şi numai este necesară pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Excepţia de neexecutare invocată de recurent este un mijloc de apărare aflat la dispoziţia uneia dintre părţile contractului sinalagmatic, în cazul în care i se pretinde executarea obligaţiei ce-i incumbă, fără ca partea care pretinde această executare să-şi execute propriile obligaţii. Prin invocarea acestei excepţii partea care o invocă obţine o suspendare a executării propriilor obligaţii, până în momentul în care cealălată parte îşi va îndeplini obligaţiile ce-i revin. Deîndată ce aceste obligaţii vor fi îndeplinite, efectul suspensiv al excepţiei de neexecutare a contractului înceteză.
Rezultă aşadar că excepţia de neexecutare este invocată eventual de pârât, căruia reclamatul îi solicită executarea obligaţiei reciproce, fără ca el să-şi execute propria-i obligaţie.
În cauză recurentul ar fi fost în situaţia de a opune excepţia de neexecutare în situaţia în care intimatul ar fi fost cel care ar fi solicitat instanţei obligarea sa la plata diferenţei de preţ.
În raport de toate aceste argumente Înalta Curte reţine că în cauză nu sunt incidente motivele de recurs invocate de recurent, prev. de art. 304 pct.. 5, 8 şi 9 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul disp. art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul P.B.M. împotriva deciziei nr. 398 A din 24 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă pe recurentul-reclamant la 1.500 RON cheltuieli de judecată către intimatul T.G.C.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3585/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3583/2011. Civil. Anulare act. Recurs → |
|---|
