ICCJ. Decizia nr. 3571/2011. Civil. Evacuare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A-II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3571/2011
Dosar nr. 1342/115/2010
Şedinţa publică de la 10 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 416 din 7 septembrie 2010, pronunţată în dosarul nr. 1342/115/2010, judecătorul din cadrul Tribunalului Caraş-Severin a admis acţiunea formulată de reclamanta SC I.D.R.E. SA BUCUREŞTI în contradictoriu cu pârâta SC F.S.P.R.B.G. SRL REŞIŢA şi a dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat în Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, în suprafaţă de 293,77 mp.
În considerentele sentinţei, judecătorul fondului a reţinut că reclamanta a dobândit folosinţa spaţiului menţionat în baza contractului de închiriere încheiat cu o societate terţă, la data de 13 mai 2009, încheind cu pârâta un contract de subînchiriere. Potrivit acestui contract, sublocaţiunea încetează în cazul neexecutării oricăror dintre obligaţiile asumate de părţi din cauze imputabile acestora, rezilierea operând de plin drept, fără îndeplinirea nici unei formalităţi. Fără termen de preaviz ţi fără a fi necesară punerea în întârziere. Acelaşi contract stabilea obligaţia pentru pârâtă de a preda spaţiul închiriat în termen de 19 zile lucrătoare de la încetarea contractului, în bună stare, pe baza unui proces verbal de predare primire.
Judecătorul a reţinut că reclamanta a notificat pârâta în vederea rezilierii contractului de sublocaţiune ca urmare a neexecutării culpabile a unora dintre obligaţiile asumate de cea din urmă parte, notificare la care pârâta nu a răspuns. În considerarea prevederilor art. 969 alin. (1) C. civ., judecătorul a apreciat că a intervenit rezilierea, conform clauzelor contractuale ce exprimă voinţa părţilor. De asemenea, a constatat că în urma rezilierii intervenită la data de 01 ianuarie 2010, pârâta nu mai deţine niciun titlu valabil pentru folosinţa legală a spaţiului, astfel încât a apreciat temeinicia acţiunii în evacuare formulată de reclamantă.
Sentinţa de fond a fost apelată de pârâta SC F.S.P.R.B.G. SRL, care a solicitat admiterea apelului şi schimbarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii reclamantei, criticând hotărârea de fond din perspectiva greşitei interpretări a contractului dintre părţi şi a probatoriului administrat.
Prin decizia civilă nr. 114/R din 21 aprilie 2011, completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, a admis apelul pârâtei şi a schimbat sentinţa de fond în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca neîntemeiată, reţinând în considerente următoarele: judecătorii apelului au reţinut că potrivit clauzelor contractuale, reclamanta avea obligaţia de a emite lunar factura cu privire la suma ce reprezenta preţul subînchirierii, factura urmând a fi considerată ca acceptată dacă pârâta nu o contesta în termen de 2 zile de la primire.
Judecătorii au reţinut că reclamanta a notificat pârâtei rezilierea contractului fără a preciza în notificare care sunt obligaţiile neîndeplinite în mod culpabil de către pârâtă. De asemenea, au reţinut că nici în cererea de chemare în judecată reclamanta nu a menţionat în ce constă încălcarea obligaţiilor asumate de către pârâtă, această încălcare neputând fi dedusă nici din expunerea situaţiei de fapt. În acest context, judecătorii apelului au apreciat că nu a intervenit rezilierea contractului de subînchiriere dintre părţi. Totodată, judecătorii au constatat că în cadrul soluţionării cauzei în fond nu s-a mai verificat existenţa condiţiilor pentru reziliere, ci doar s-a constatat existenţa notificării reclamantei în acest sens. Ei au apreciat că părţile pot insera o clauză de reziliere de plin drept, dar au precizat că în cazul sesizării instanţei de judecată, judecătorul trebuie să verifice dacă sunt îndeplinite condiţiile de reziliere, putând constata dacă a intervenit sau nu această sancţiune.
Judecătorii apelului au mai reţinut că părţile au stabilit în contract că neîndeplinirea oricărei obligaţii trebuie mai întâi notificată părţii în culpă, care are posibilitatea remedierii în termen de 10 zile calendaristice; numai dacă după expirarea acestui termen situaţia rămâne neschimbată, contractul se consideră reziliat de plin drept. Judecătorii au constatat că reclamanta nu a notificat pârâta în vederea remedierii obligaţiilor nerespectate, trecând direct la notificarea rezilierii. De asemenea, judecătorii au mai reţinut că reclamanta nu şi-a respectat obligaţia de a emite facturile pentru plata sublocaţiunii, astfel încât nu poate invoca neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţiei de plată a contravalorii acestor facturi.
Decizia de apel a fost recurată de reclamanta SC I.D.R.E. SA, care a solicitat admiterea recursului şi modificarea deciziei de apel în sensul respingerii apelului pârâtei.
Reclamanta a invocat prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., criticând decizie de apel sub următoarele aspecte: greşita interpretare a contractului dintre părţi, sub aspectul clauzei de reziliere de ultim grad, care nu presupune intervenţia instanţei de judecată în dispunerea sau constatarea acesteia; depăşirea limitelor investirii, în condiţiile în care acţiunea de fond a vizat evacuarea pârâtei pentru lipsa de titlu locativ, iar pârâta, nici în fond nici în apel nu a formulat o cerere prin care să conteste intervenirea rezilierii, care a operat de plin drept; reclamata a mai precizat că pârâta nu şi-a îndeplini obligaţiile asumate încă de la momentul încheierii contractului, în sensul neemiterii filei CEC pentru garantarea plăţii sublocaţiunii, neefectuării operaţiunilor de amenajare a spaţiului şi neplata contravalorii sublocaţiunii după expirarea termenului de graţie, deşi au fost emise facturi în acest sens.
Reclamanta a administrat proba cu înscrisuri.
Analizându-se legalitatea deciziei de apel în raport de criticile formulate, se apreciază că recursul este fondat, pentru următoarele considerente: judecătorii apelului au depăşit cadrul procesual cu care au fost investiţi, procedând la analizarea condiţiilor de reziliere. Se observă că părţi au inserat în contract o clauză de reziliere de ultim grad, clauză ce exclude orice intervenţie a instanţei în dispunerea sau constatarea intervenirii rezilierii. Pe de altă parte, reclamanta nu a investit instanţa cu o cerere de constatare a rezilierii, ci doar cu o acţiune în evacuare, pentru lipsa de titlu locativ a pârâtei. De asemenea, nici pârâta nu a formulat o solicitare expresă prin care să conteste intervenirea rezilierii. Criticile formulate de pârâtă prin memoriul de apel nu sunt suficiente pentru a da dreptul judecătorilor să se considere investiţi cu o cerere de analizare a intervenirii rezilierii.
În acest context, se apreciază că judecătorii apelului au pronunţat decizia cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, constatându-se încălcarea prevederilor art. 295 C. proc. civ., în condiţiile analizării unor aspecte cu care nu au fost investiţi nici prin cererea de chemare în judecată, nici printr-o cerere reconvenţională.
Se constată, totodată, că judecătorii apelului au interpretat greşit actul dintre părţi, prin aceea că au apreciat că au posibilitatea de analiza îndeplinirea condiţiilor în care opera rezilierea contractului, fără a observa clauza de ultim grad care excludea intervenţia instanţelor de judecată în desfiinţarea actului.
Se apreciază că judecătorul fondului a făcut interpretarea corectă a actului dintre părţi, prin raportarea la notificarea de reziliere a contractului, aspect care înlătură temeiul juridic în baza căruia pârâta ocupa spaţiul comercial. În absenţa acestui temei juridic, pârâta nu mai poate ocupa spaţiul, astfel încât soluţia legală în speţă este aceea a evacuării pârâtei, aşa cum a dispus şi judecătorul fondului.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul reclamantei va fi admis, cu consecinţa modificării deciziei de apel în sensul respingerii apelului pârâtei şi menţinerii sentinţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta S.C. I.D. R.E. SA împotriva deciziei nr. 114/R din 21 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială.
Modifică decizia recurată în sensul respingerii apelului declarat de pârâta SC F.S.P.R.B.G. SRL împotriva sentinţei nr. 416 din 7 septembrie 2010 a Tribunalului Caraş-Severin, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3573/2011. Civil. Acţiune în anularea... | ICCJ. Decizia nr. 3569/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
