ICCJ. Decizia nr. 3575/2011. Civil. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A-II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3575/2011
Dosar nr. 11486/2/2010
Şedinţa publică de la 10 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 37 din 28 martie 2011, pronunţată în dosarul nr. 11486/2/2010, judecătorul din Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis contestaţia formulată de reclamantul D.P. în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., a constatat perimată executarea silită începută de A.V.A.S. prin comunicarea titlului executoriu la data de 14 mai 2007, dispunând anularea tuturor măsurilor de executare silită luate de pârâtă; a constatat, totodată, prescris dreptul A.V.A.S. de a pune în executare silită titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2019 din 17 mai 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte şi litigii de muncă; a respins cererea reconvenţională ca rămasă fără obiect.
În considerentele deciziei, judecătorul fondului a reţinut că prin sentinţa civilă ce constituie titlul executoriu al pârâtei, s-a dispus obligarea reclamantului la plata sumei de 100.209 dolari SUA, precum şi instituirea sechestrului judiciar asupra bunurilor mobile şi imobile ale acestuia în limita despăgubirilor la care a fost obligat. În raport de considerentele hotărârii judecătoreşti care constituie titlul executoriu al pârâtei, judecătorul a reţinut că reclamantul nu are calitatea de debitor cedat, astfel încât a apreciat că executarea silită începută de A.V.A.S. nu se supune dispoziţiilor O.U.G. nr. 51/1998, care stabileşte un termen de prescripţie derogatoriu de la termenul general de prescripţie de 3 ani. Constatând că titlul executoriu al pârâtei are un alt temei juridic decât cel reglementat de O.U.G. nr. 51/1998, judecătorul a apreciat că în cauză este aplicabil termenul general de prescripţie de 3 nai, care ar fi urmat să fie împlinit la data de 17 mai 2007.
Judecătorul a constatat că anterior împlinirii acestui termen de prescripţie, pârâta a efectuat un act de executare, constând în emiterea somaţiei, act de natură a întrerupe cursul prescripţiei. Judecătorul a mai constatat că pârâta a mai efectuat acte de executare silită, ultimul fiind îndeplinit la data de 5 noiembrie 2007, perimarea executării silite intervenind la data de 5 mai 2008. În raport de această dată, judecătorul a apreciat că îndeplinirea următoarelor acte de executare din 24 iulie 2009 nu au efect întrerupător de executare, în condiţiile în care pârâta a lăsat să treacă mai mult de 6 luni de la ultimul act de executare, respectiv cel din data de 5 noiembrie 2007. A fost înlăturată apărarea pârâtei în sensul că fiind vorba de o executare fără somaţie, nu operează instituţia perimării. S-a constatat incidenţa prevederilor art. 4052 alin. (3) C. proc. civ., în raport de actele de executare efectuate după intervenirea perimării executării silite. De asemenea, în raport de termenul de prescripţie generală considerat a fi aplicabil în speţă, judecătorul a apreciat ca fiind prescris dreptul la executare silită al pârâtei.
Sentinţa de fond a fost recurată de pârâta A.V.A.S., care a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei de fond în sensul respingerii contestaţiei la executare ca nefondată.
Pârâta a criticat sentinţa de fond sub aspectul greşitei interpretări şi aplicări a legii, considerând ca fiind eronate considerentele judecătorului fondului care a considerat că sunt aplicabile în speţă dispoziţiile legale privind perimarea executării silite, în considerarea faptului că executarea silită se face fără somaţiei; pârâta a mai invocat greşita stabilire a termenului general de prescripţie, în condiţiile în care este aplicabil termenul special de prescripţie de 7 ani prevăzut de O.U.G. nr. 51/1998. De asemenea, a mai invocat greşita calificare a acţiunii ca fiind contestaţie la executare.
Prin întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca fiind legală şi temeinică sentinţa de fond.
Nu au fost administrate înscrisuri noi în recurs.
Analizându-se legalitatea sentinţei de fond, în raport de criticile formulate şi de apărările invocate, se apreciază că recursul este fondat şi va fi admis pentru următoarele considerente:
Se subliniază, în primul rând corecta calificare a acţiunii, realizată de judecătorul fondului: în mod corect judecătorul a stabilit că se află în prezenţa unei contestaţii la executare, prin care se invoca perimarea unei executări silite începute de pârâtă, precum şi prescripţia dreptului de a se cere executarea silită.
De asemenea, se observă că în mod corect a stabilit judecătorul fondului că în speţă sunt aplicabile prevederile Codului de procedură civile referitoare la perimarea executării silite efectuate de pârâtă. Se constată că prin chiar prevederile O.U.G. nr. 51/1998 se stabileşte completarea dispoziţiilor acestui act normativ cu cele ale Codului de procedură civilă, în măsura în care ordonanţa nu conţine dispoziţii derogatorii. În ce priveşte perimarea executării silite, se constată că ordonanţa de urgenţă nu conţine dispoziţii derogatorii de la dreptul comun, astfel încât sunt aplicabile prevederile legale în materia cuprinse în Codul de procedură civilă. Nu poate fi reţinută apărarea pârâtei în senul neaplicării acestor dispoziţii pentru faptul că executarea silită declanşată în temeiul O.U.G. nr. 51/1998 este o executare silită fără somaţie. Se reţine că ordonanţa reglementează în procedura specială a executării creanţelor bancare neperformante procedura somaţiei, ca prim act de executare, somaţie adresată debitorului, împreună cu titlul executoriu şi cu indicarea termenului de 5 zile în care se poate face plata voluntară a datoriei, urmând ca după expirarea acestui termen să se procedeze la începerea executării silite. În consecinţă, se reţine că executarea silită reglementată de O.U.G. nr. 51/1998 nu stabileşte un regim derogatoriu de la dreptul comun, executarea începând cu o somaţiei, astfel încât sun deplin aplicabile prevederile legale referitoare la perimarea executării silite.
În acest context, se re4ţine că pârâta a declanşat executarea silită prin comunicarea titlului executoriu, efectuând şi alte acte de executare, ultimul fiind făcut în data de 5 noiembrie 2007. Ulterior acestei date, pârâta nu a insistat în executarea silită pornită împotriva reclamantului, astfel încât după trecerea unui termen de 6 luni de la acel ultim act de executare a intervenit perimarea, aşa cum a constata şi judecătorul fondului.
Este găsită întemeiată, critica pârâtei referitoare la termenul de prescripţiei al dreptului de a cere executarea silită aplicabil în speţă. Se reţine că în mod greşit a apreciat judecătorul fondului că a intervenit prescripţia dreptului de a cere executarea silită, prin raportare la termenul general de prescripţie de 3 ani, în condiţiile în care în speţă este aplicabil termenul special de prescripţie de 7 ani. Se constată, astfel, că sentinţa civilă ce constituie titlul executoriu al pârâtei se înscrie în categoria actelor ce pot fi executate în procedura specială reglementată de O.U.G. nr. 51/1998. Se reţine că despăgubirea la care a fost obligat reclamantul a avut la bază constatarea calităţii de director al acestuia, cu implicaţii în acordarea creditului neperformant, fiind incidente în cauză, în acest context prevederile art. 38 lit. d) din O.U.G. nr. 51/1998. De asemenea, conform art. 39 alin. (2) din acelaşi act normativ, titlul executoriu în ace4st caz este sentinţa definitivă pronunţată de instanţele de judecată. În consecinţă, reţinând incidenţa prevederilor O.U.G. nr. 51/1998 şi implicit, a termenului de prescripţie specială de 7 ani, raportat şi la data la care sentinţa ce constituie titlul executoriu a rămas definitivă – 21 mai 2005, se constată că în mod greşit judecătorul fondului a apreciat intervenită prescripţia dreptului de a cere executarea silită.
Faţă de considerentele reţinute, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul pârâtei va fi admis, cu consecinţa modificării în parte a sentinţei recurate în sensul respingerii excepţiei prescripţiei dreptului de a cere executarea silită.
Vor fi menţinute restul dispoziţiilor sentinţei recurate, atât sub aspectul excepţiei perimării executării silite începute de A.V.A.S., cât şi sub aspectul soluţiei date cererii reconvenţionale, prin care s-a solicitat sistarea dreptului de proprietate comună asupra bunului imobil supus executării silite. Soluţia se impune sub ultimul aspect atât din perspectiva constatării perimării executării silite începute de A.V.A.S. (sistarea stării de coproprietate putând fi solicitată doar în cadrul unei executări silite), cât şi din perspectiva lipsei unor critici pe acest aspect în calea de atac a recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.V.A.S. împotriva sentinţei comerciale nr. 37 din 28 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Modifică în parte sentinţa recurată în sensul respingerii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3576/2011. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3573/2011. Civil. Acţiune în anularea... → |
|---|
