ICCJ. Decizia nr. 3585/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3585/2011
Dosar nr. 3262/1/2010
Şedinţa din 3 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe roIul Tribunalului Iaşi reclamantul M.R.A. a chemat în judecată pârâţii Statul Român reprezentat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi U.A.l.C. Iaşi, solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea în parte a deciziei nr. 2 din 20 aprilie 2006 emisă de U.A.l.C. Iaşi, constatarea faptului că terenul situat în Municipiul Iaşi, B-dul C. a fost în suprafaţă de 4.916 m.p. şi obligarea U.A.l.C. la restituirea în natură a suprafeţei de teren de cel puţin 4.600 m.p. pe vechiul amplasament.
În motivele de fapt ale cererii reclamantul a arătat că imobilele au fost expropriate prin Legea nr. 571/1946 fiind compuse din terenul în suprafaţă de 4.916 m.p. şi clădiri aferente în suprafaţă de 1.082,89 m.p.
Susţine că dispoziţiile Legii nr. 10/2001 trebuie aplicate prin raportare la această întindere a suprafeţei de teren, chiar dacă în Legea nr. 571/1946 privind expropierea mai multor proprietăţii pentru utilitate publică din Municipiul Iaşi publicată în M. Of. nr. 163/1946, proprietatea lui T.A. pe strada Bd. C. este trecută ca având o întindere de circa 4.255,37 m.p. teren.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 1 (alin. 1) art. 7 (alin. 1), art. 9, 19, 11, 22 din Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 1696 din 28 octombrie 2009 a Tribunalului laşi s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, s-a admis excepţia prematurităţii capătului de cerere având ca obiect obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei privind emiterea titlurilor de despăgubire, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul M.R.A. împotriva deciziei nr. 2 din 20 aprilie 2006 emisă de U.A.l.C. Iaşi şi s-a luat act că pârâta U.A.l.C. Iaşi nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că asupra ambelor aspecte Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat prin mijlocirea deciziei civile nr. 7378 din data de 25 noiembrie 2008. În acelaşi timp Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat şi asupra imposibilităţii restituirii în natură a terenului în suprafaţă de 4.255 m.p. reţinând în prezent că terenul în litigiu este ocupat parţial de noi construcţii, iar parţial de Parcul Dendrologic al Complexului Studenţesc „T.M." - Grădina Botanică - inclus în domeniul public al Municipiului laşi prin hotărârea din 14 iunie 1994 a Consiliului Judeţean Iaşi.
În aceste condiţii, Tribunalul Iaşi, ca instanţă de trimitere, nu este îndreptăţit sub imperiul art. 315 alin. (1) C. proc. civ. să repună în discuţie nici problema întinderi suprafeţei de teren preluate în mod abuziv de către stat şi nici problema îndreptăţiri reclamantului la restituirea în natură a părţii de teren din suprafaţa în litigiu dat, fiind că ambele probleme de drept au fost rezolvate irevocabil prin Decizia de casare pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este întemeiată întrucât aceste cereri sunt în legătură de interdependenţă cu Decizia nr. 2 din 20 aprilie 2006 emisă de pârâta U.A.I.C. Iaşi şi vizează strict aspecte asupra cărora este chemată a se pronunţa, astfel cum dispune art. 21 şi urm. din Legea nr. 10/2001, persoana juridică deţinătoare.
Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii, identitate ce există în litigiu doar în raport de U.A.l.C. Iaşi.
Iar cea de a doua excepţie invocată, a prematurităţii cererii având ca obicei obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei prin care să se dispună emiterea titlurilor de despăgubire este întemeiată.
Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către unitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării cu acordul persoanei îndreptăţite sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul M.R.A. pentru următoarele motive:
- cauza a parcurs un prim ciclu procesual, iar în recurs prin Decizia civilă nr. 501 din 27 octombrie 2001 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis din nou cauza spre rejudecare instanţei de fond pentru a se pronunţa asupra fondului cauzei.
După întoarcerea cauzei la instanţa de fond a solicitat instanţei obligarea pârâtului Statul Român la acordarea de despăgubiri băneşti, la valoarea stabilită prin expertiza evaluatorie la valoarea de circulaţie internaţională a imobilului revendicat, solicitând în acest sens repunerea pe rol a cauzei şi administrarea acestei probe cu expertiză. Asupra acestei solicitări, instanţa de fond nu s-a pronunţat în nici un mod.
Această solicitare a avut ca temei juridic ultimele evoluţii din cursul anului 2008 ale practicii Curţii Europene de la Strasbourg. De asemenea reclamantul a avut în vedere Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008 a secţiilor unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a stabilit în esenţă că în procesele având ca obiect revendicarea bunurilor imobile preluate abuziv de regimul comunist, care nu se mai pot restitui în natură, instanţa de judecată constatând neconcordanţele dintre dreptul intern şi prevederile Convenţiei Europene poate să dea prioritate dispoziţiilor convenţiei care au prioritate faţă de legea română şi atunci când despăgubirile instituite de legea specială română sunt încă iluzorii se vor acorda reclamatului despăgubiri băneşti.
Recunoaşterea de către instanţa de fond a faptului că stabilirea valorii proprietăţii este atributul exclusiv al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor reprezintă de fapt negarea dreptului reclamantului de acces liber la justiţie şi a plenitudinii de competenţă stabilită de art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană.
Prin Decizia nr. 14 din 12 februarie 2010 Curtea de Apel laşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul reclamantului M.R.A.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că:
În mod corect instanţa de fond a admis excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi excepţia prematurităţii în capătul de cerere vizând obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la limitele deciziei privind emiterea titlurilor de dispoziţie.
Astfel, legiuitorul a instituit în cadrul procedurii privind acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv două etape distincte:
Instanţa de fond s-a pronunţat în cadrul procesual de învestire dat de către reclamant prin acţiune, astfel că criticile vizând omisiunea de a se pronunţa nu sunt fondate. Textele legale incidente în cauză au fost corect aplicate de către instanţa de fond, iar acestea conferă reclamantului o justă şi reală acoperire a prejudiciului suferit de acesta prin preluarea abuzivă a imobilului de către stat din proprietatea autorului său.
Măsurile reparatorii prin echivalent stabilite prin Legea nr. 10/2001 şi Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt în concordanţă cu dispoziţiile Curţii Europene a Drepturilor Omului şi reflectă principiul reparaţiei integrale a prejudiciului suferit de reclamant, astfel că şi sub acest aspect criticile reclamantului nu sunt fondate. În ceea ce priveşte Decizia 33 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie aceasta vizează mijloacele procedurale pe care părţile le au la dispoziţie, or în speţă reclamantul a ales calea legii speciale, astfel că susţinerile acestuia sub acest aspect nu pot fi primite.
În ceea ce priveşte suprafaţa de teren ce i se cuvine reclamantului, în mod judicios instanţa de fond a avut în vedere dispoziţia deciziei nr. 7378 din 25 noiembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Astfel prin această decizie s-a stabilit în mod irevocabil de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că în speţă s-a făcut dovada că suprafaţa de teren ce a fost expropriată în scop de utilitate publică, are o întindere de 4.255 m.p. şi nu suprafaţa de 4.916 m.p.
Aşa fiind, în mod corect a stabilit instanţa de fond că dreptul reclamantului de a obţine sumele reparatorii este limitat la suprafaţa de 4.255 m.p.
Hotărârea atacată este legală şi sub aspectul modului în care prima instanţă a interpretat şi aplicat dispoziţiile legale privind măsura reparatorie cuvenită reclamantului, întrucât în mod judicios s-a statuat asupra regimului juridic actual al terenului, ceea ce înlătură posibilitatea restituirii în natură a imobilului respectiv.
Întrucât terenul nu are caracterul unui teren liber în sensul Legii nr. 10/2001 pentru a fi posibilă restituirea în natură, în mod judicios instanţa de fond a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) şi (6) din Legea nr. 10/2001, drept pentru care în raport de situaţia actuală a terenului litigios sentinţa instanţei de fond prin care s-a menţinut Decizia nr. 2 din 20 aprilie 2006 a U.A.l.C. Iaşi, a fost respinsă.
Împotriva deciziei a declarat recurs M.R., iar criticile aduse hotărâri instanţei de apel vizează nelegalitatea şi nulitatea hotărârii sub următoarele aspecte:
Aşadar, s-a dovedit că, în cauză, la data exproprierii Decizia nr. 10 din 14 mai 1947 a Comisiei de expropriere pentru utilitate publică a fost contestată în justiţie, iar în urma unui proces intrat în puterea lucrului judecat, s-a stabilit prin Decizia nr. 10 din 14 mai 1947 a Tribunalului Judeţean Iaşi, menţinută prin Decizia nr. 986 din 16 septembrie 1946 a Curţii Supreme de Justiţie, că suprafaţa reală expropriată a acestui imobil era de 4.916 m.p., terenul fiind expertizat ca având în partea dinspre Calea A. o suprafaţă de 2.500 m.p. iar în partea dinspre strada L. o suprafaţă de 2.416 m.p. (în total 4.916 m.p.).
Instanţa de apel a încălcat în mod grav dreptul la apărare şi la un proces echitabil, atunci când a respins o probă care era utilă cauzei, deoarece s-a constatat că bunul nu mai poate fi restituit în natură şi se impunea evaluarea acestor despăgubiri direct de către instanţa de judecată, fără ca reclamantul să fie obligat să mai aştepte ca despăgubirea să se facă ulterior soluţionării irevocabile a acestei cauze de către Comisia Specială pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Instanţa de judecată, în temeiul deciziei nr. 33/2008 a secţiilor unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie poate constata faptul că prevederile speciale ale Legii nr. 10/2001 modificate prin Legea nr. 247/2005 contravin prevederilor art. 6 alin. (1) şi art. 1 din Protocolul Adiţional la Convenţia Europeană de la Strasbourg şi poate obliga Statul Român în mod direct la acordarea de despăgubiri băneşti.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
Intimaţii-pârâţi U.A.I.C. Iaşi şi Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor au formulat întâmpinării în cauză.
Examinând criticile deduse judecăţii, Înalta Curte urmează să constate caracterul nefondat al acestora, potrivit următoarelor considerente:
În ceea ce priveşte suprafaţa de teren ce i se cuvine reclamantului, instanţa de apel consideră că în mod judicios instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile deciziei nr. 7378 din 25 noiembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, stabilind că dreptul reclamantului de a obţine sume reparatorii este limitat la suprafaţa de 4.255 m.p, măsura cuvenită reclamantului fiind statuată raportat la regimul juridic actual al terenului şi la probele administrate în cauză din care rezultă că terenul în litigiu este afectat în întregime de amenajări de utilitate publică, situaţie care înlătură posibilitatea restituirii în natură a imobilului respectiv.
Măsurile reparatorii prin echivalent stabilite prin Legea nr. 10/2001 şi Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt în concordanţă cu dispoziţiile Curţii Europene a Drepturilor Omului şi reflectă principiul reparaţiei integrale a prejudiciului suferit de reclamant, astfel că criticile reclamantului nu sunt fondate. În ceea ce priveşte Decizia 33 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, mijloacele procedurale pe care părţile le au la dispoziţie, or în speţă reclamantul a ales calea legii speciale.
Situaţia reală a terenului care denotă că acesta este ocupat de construcţii noi autorizate care afectează servituţile legale şi a altor amenajări de utilitate publică destinate a deservi nevoilor comunităţii, dotarea tehnico-utilitară, amenajarea spaţiilor verzi, a parcurilor şi a aleilor pietonale necesare desfăşurării procesului de învăţământ şi educaţie conduce la concluzia că restituirea în natură a terenului solicitat nu este posibilă.
Întrucât terenul nu are caracterul unui teren liber în sensul Legii nr. 10/2001 pentru a fi posibilă restituirea în natură, în mod judicios instanţa de fond şi cea de apel au reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) şi (6) din Legea nr. 10/2001.
Prin urmare, având în vedere atribuţiile stabilite în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum şi solicitările recurentului cuprinse în primele trei petite ale cererii introductive de instanţă menţionăm că, în cursul procedurii administrative de restituire prevăzute de Legea nr. 10/2001, republicată, nu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost învestită cu emiterea deciziei de restituire în natură/în echivalent, ci alte entităţi anume precizate de către legiuitor în funcţie de obiectul pretenţiilor de restituire şi de situaţia juridică a imobilului solicitat.
De altfel, instanţa de fond, ca de altfel şi instanţa de apel, a reţinut, în mod corect, faptul că primele petite ale cererii introductive de instanţă sunt în legătură de interdependenţă cu Decizia nr. 2/2006 emisă de U.A.I.C. din Iaşi şi vizează strict aspecte asupra cărora este chemată a se pronunţa, astfel cum dispune art. 21 şi urm. din Legea nr. 10/2001 republicată, persoana juridică deţinătoare.
Astfel, în toate cazurile, urmarea procedurii prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune definitivarea procedurilor privind soluţionarea notificărilor - prevăzută de Legea nr. 10/2001, aspect ce implică, după caz şi definitivarea procedurilor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, proceduri cauzate de nemulţumirile solicitanţilor asupra deciziilor/dispoziţiilor adoptate în procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Aceste aspecte au fost reţinute şi de instanţa de fond, în sensul că emiterea deciziilor conţinând titlul de despăgubire are loc, astfel cum rezultă din dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, numai după finalizarea procedurilor administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001 şi a celor reglementate prin Titlul VII din actul normativ amintit.
Cât priveşte solicitarea recurentului-reclamant privind acordarea despăgubirilor băneşti, menţionăm că astfel de solicitare nu a fost formulată în dosarul de fond al prezentei cauze, sau cel puţin Comisiei Centrale nu i-a fost comunicat actul procedural depus de reclamant care să cuprinsă o astfel de solicitare.
În aceste condiţii, solicitarea reclamantului privind acordarea despăgubirilor băneşti constituie o cerere nouă, motiv pentru care apare ca fiind inadmisibilă, având în vedere faptul că această solicitare nu a fost formulată prin cererea introductivă de instanţă, ci pe calea recursului, fiind incidente dispoziţiile art. 294, alin. (1), coroborate cu cele ale art. 316 C. proc. civ.
Astfel fiind, criticile formulate prin intermediul recursului sunt nefondate, calea de atac urmând să fie respinsă în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul M.R. împotriva deciziei civile nr. 14 din 12 februarie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3587/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3584/2011. Civil. Hotarâre care sa tina loc... → |
|---|
