ICCJ. Decizia nr. 3589/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3589/2011
Dosar nr.6404/86/2007
Şedinţa publică din 3 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 3131 din 24 septembrie 2007 emisă de Primarul mun. Suceava, s-a dispus respingerea notificării nr. 7 din 15 februarie 2001 formulată de B.V. privind restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafaţa de 6.234 mp situat în mun. Suceava, deoarece terenul este ocupat de construcţii şi investiţii de utilitate publică, s-a respins notificarea privind restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri în echivalent pentru suprafaţa de 1.870 m.p., deoarece deţine în proprietate suprafaţa de 1.370 mp, iar pentru diferenţa de 500 m.p. nu se face dovada proprietăţii.
Pentru imobilul teren în suprafaţă de 4.364 mp ce nu putea fi restituit în natură, s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, deoarece terenul este ocupat de construcţii autorizate, iar unitatea deţinătoare nu are terenuri şi nu poate presta servicii în compensare.
Împotriva acestei dispoziţii a formulat contestaţie notificatorul B.V. susţinând că, în mod greşit s-a reţinut că în litigiu este suprafaţa de 6.234 mp, deoarece prin Decretul de expropriere nr. 351 din 14 iulie 1962 a fost expropriat de la autorii săi doar suprafaţa de 5.734 m.p. identică cu p.f. 116/1 şi 117 din care pentru o suprafaţă de 450 mp i s-a eliberat titlul de proprietate nr. 3448 din 24 noiembrie 2005.
Din suprafaţa rămasă de 5.284 mp teren, doar o parte este ocupat de blocuri de locuinţe, stradă şi casele familiilor B.C. şi B.T. (pentru care petentul a fost de acord cu despăgubiri), însă, pentru parte din teren, restituirea se poate face în natură, aspect ce poate fi clarificat prin efectuarea unei expertize. A mai susţinut că fără temei, pârâta a reţinut că din suprafaţa de teren solicitată, ar deţine în proprietate o suprafaţă de 1.370 mp, însă suprafaţa pe care este amplasată casa proprietatea sa, a fost moştenită de la autorii săi şi nu a format obiectul Decretului de expropriere nr. 351 din 14 iulie 1962. S-a mai precizat că la data exproprierii suprafeţelor de 5.734 m.p. teren, atât casa obţinută prin moştenire cât şi terenul aferent, în suprafaţă de 886 mp nu au format obiectul exproprierii.
Prin sentinţa civilă nr. 688 din 30 martie 2010, Tribunalul Suceava a admis contestaţia formulată de reclamant, a desfiinţat în parte Dispoziţia nr. 3131 din 24 februarie 2007 emisă de Primarul Municipiului Suceava, a dispus restituiea în natură a suprafeţelor de 131 mp, identică cu p.f. 116/12 şi 75 m.p. identică cu p.f. nr. 116/13, astfel cum au fost identificate în planul de situaţie anexa nr. 2 la raportul de expertiză întocmit de expert C.D., precum şi suprafaţa de 346 mp teren, delimitată cu culoare verde şi albastru din planul de situaţie la raportul de expertiză întocmit de expert F.J., constatând că reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru suprafaţa de 5.705 mp teren, ocupată de construcţii autorizate şi investiţii de utilitate publică.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că, în conformitate cu raportul de expertiză topo efectuat de expert C.D., terenul expropriat prin Decretul nr. 351/1962 de la autorii notificatorului B.V., respectiv, p.f. 116/1, 117 şi 123 este în suprafaţă totală de 6.707 mp şi nu de 5.734 mp, după cum s-a trecut în Decretul de expropriere, eroare generată de faptul că p.f. nr. 117 este de 1.167 m.p. şi nu de 200 m.p, iar celelalte două parcele au o suprafaţă cu 6 m.p. mai mare decât cea înscrisă în decret.
După cum a rezultat din acelaşi raport de expertiză, terenul ce a făcut obiectul exproprierii este ocupat în parte de blocurile de locuinţe B1 din str. X din str. Y din str. A. și S., precum şi alei pietonale, iar parte de locuinţe proprietate personală autorizate ca urmare a atribuirii terenurilor în folosinţă de fostul Consiliu popular al Municipiului Suceava, totalul suprafeţei ocupate de construcţii şi utilităţi publice fiind de 5.705 mp, pentru care notificatorul are dreptul la despăgubiri conform art. 11 din Legea 10/2001.
S-a constatat de către acelaşi expert că suprafaţa de 131 mp, identică cu p.f. 116/2, situată între proprietatea numitei M.G. şi blocul de locuinţe din str. A., precum şi suprafaţa de 75 mp teren, identică cu p.f. 116/13 situată între Postul de transformare nr. 10 şi blocul de locuinţe C2 de pe str. S., astfel cum au fost identificate în planul de situaţie anexa 2 din raportul de expertiză, pot fi restituite în natură.
De asemenea, din raportul de expertiză efectuat de expert F.J., a rezultat că este liberă de construcţii şi suprafaţa de 346 mp teren, care poate fi restituit în natură, suprafaţă individualizată în planul de situaţie anexă la raport.
Prin raportul de expertiză întocmit în Dosarul nr. 8882/05 al Judecătoriei Suceava de expert C.D., a fost delimitată suprafaţa de 450 mp teren, pentru care notificatorului i s-a eliberat titlul de proprietate nr. 3448/05, raport în baza căruia s-a individualizat terenul liber de construcţii prin suplimentul la raportul de expertiză efectuat de F.J.
S-a constatat astfel, că pentru parte din terenul expropriat, respectiv de 450 mp, notificatorului i s-a eliberat titlul de proprietate nr. 3448/2005, teren care nu este inclus în suprafaţa de 5.705 mp pentru care se solicită despăgubiri şi nici în suprafaţa pentru care restituirea se cere în natură.
În raport de aceste constatări, în temeiul dispoziţiilor art. 10 şi 11 din Legea 10/2001, tribunalul a desfiinţat în parte dispoziţia nr. 3131 din 24 septembrie 2007, în sensul restituirii în natură a suprafeţelor libere de construcţii, astfel cum au fost identificate în rapoartele de expertiză, precum şi a acordării de despăgubiri pentru terenul ocupat de construcţii şi utilităţi publice.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Primarul municipiului Suceava care a criticat soluţia primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că suprafeţele dispuse a fi restituite au dimensiuni reduse, pricinuind numeroase probleme accesului proprietarilor imobilelor din zonă – blocuri de apartamente şi case.
Pârâtul a mai susţinut că suprafeţele de teren solicitate de reclamant sunt afectate în totalitate de amenajări de utilitate publică, acesta neputând exercita în plenitudinea lui dreptul de proprietate astfel recunoscut, întrucât suprafeţele de teren nu pot fi folosite nici în scop agricol şi nici pentru edificarea de construcţii.
Prin Decizia civilă nr. 48 din 7 iulie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, apelul formulat de pârât a fost respins ca nefondat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că pârâtul a invocat nerespectarea spiritului reparator al Legii nr. 10/2001 prin restituirea către reclamant a unor suprafeţe de teren reduse ca dimensiuni, improprii unei exploatări agricole sau pentru edificarea de construcţii, precum şi crearea de inconveniente proprietarilor din zonă, prin stânjenirea accesului la imobile şi restituirea suprafeţelor de teren pe care se află amenajări de utilitate publică.
Instanţa de apel a constatat că pârâtul nu a formulat critici similare în faţa primei instanţe, neformulând obiecţiuni sau solicitări de completare a rapoartelor de expertiză dispuse de către tribunal ori depuse de către reclamant la dosarul cauzei, în vederea completării eventualelor omisiuni, deşi a fost solicitată şi acordată amânarea judecării cauzei pentru studierea rapoartelor de expertiză în vederea formulării unor eventuale obiecţiuni.
Referitor la conţinutul concret al criticilor formulate de pârât, instanţa de apel a constatat că acestea nu sunt confirmate de probele administrate de prima instanţă.
Astfel, cu privire la amenajările de utilitate publică, instanţa a constatat că prin planurile de situaţie anexă la rapoartele de expertiză depuse la dosar nu au fost identificate astfel de amenajări care să fie amplasate pe suprafeţele de teren propuse a fi restituite.
Singurele amenajări menţionate de experţi au fost aleile de acces la blocurile edificate parţial pe terenul expropriat de la autorii reclamantului.
De asemenea, a fost exclus de la restituire terenul ocupat de postul de transformare al E., fiind asigurat accesul la acesta.
Totodată, în ceea ce priveşte terenul aflat în spatele gospodăriilor familiilor B.C. şi E. şi B.T. şi L., instanţa a constatat că acesta nu afectează accesul la cele două case şi la anexele gospodăreşti, respectiv, garajele construite în curţile acestora, astfel că, nici în privinţa acestora nu se poate invoca stânjenirea accesului proprietarilor la imobile. Tot astfel, nu au fost identificate alte amenajări de utilitate publică care să fie afectate de restituirea terenului identificat către reclamant.
În ceea ce priveşte posibilităţile limitate de exploatare a terenului datorită dimensiunilor reduse ale parcelelor, curtea de apel a apreciat că pârâtul nu are interes să invoce aceste aspecte.
Inconvenientele cauzate reclamantului de limitarea exercitării dreptului de proprietate datorate suprafeţei mici a terenurilor au fost asumate de către acesta, pârâtul neputând refuza atribuirea din acest motiv, în condiţiile în care s-a făcut dovada îndreptăţirii la restituire, iar reclamantul nu a solicitat atribuirea altor amplasamente. Terenurile identificate fac parte din fosta proprietate ce a aparţinut autorilor reclamantului, acesta având propria gospodărie în imediata apropiere.
Constatând că prima instanţă a făcut o corectă apreciere a situaţiei de fapt şi a aplicat dispoziţiile legale incidente, apelantul nerelevând aspecte care să impună schimbarea sentinţei, în baza art. 296 C. proc. civ. raportat la art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, apelul pârâtului a fost respins ca nefondat.
În baza art. 274 C. proc. civ., acelaşi pârât a fost obligat să plătească reclamantului intimat suma de 620 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din apel, reprezentând onorariu apărător.
În termen legal, împotriva acestei decizii, pârâtul a promovat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a învederat că prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 stabilesc în mod clar suprafeţele care pot fi restituite în natură.
Or, aşa după cum se poate observa din probele cauzei, toate construcţiile edificate sunt autorizate, iar terenul rămas este afectat în totalitate de amenajări de utilitate publică.
Restituirea în natură a unor suprafeţe astfel afectate, pe lângă faptul că ar conduce la apariţia unor reale probleme şi ar face imposibilă exercitarea dreptului de proprietate în plenitudinea sa, întrucât aceste suprafeţe nu ar putea fi folosite nici în scop agricol şi nici nu se pretează a fi afectate edificării unor construcţii cu respectarea normelor legale.
Recurentul mai arată că instanţa de apel a respins apărarea sa motivat de faptul că în planurile anexă ale rapoartelor de expertiză efectuate în cauză nu ar fi fost identificate amenajări de interes public plasate pe suprafeţele de teren pentru care s-a dispus restituirea.
Tot instanţa de apel a precizat că singurele asemenea amenajări identificate de experţi se constituie în alei de acces la blocurile edificate parţial pe terenul expropriat de la autorii intimatului şi la casele familiilor B.C. şi E. şi B.T. şi L.
În ceea ce priveşte posibilităţile limitate ale intimatului de a-şi exploata terenurile datorită dimensiunilor reduse a parcelelor, instanţa de apel a apreciat că Primăria nu ar avea interesul să invoce aceste aspecte întrucât aceste inconveniente ar fi asumate de intimat.
Recurenta solicită ca instanţa de recurs să aibă în vedere prevederile art. 57 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executărilor de construcţii aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 1430/2005 care defineşte noţiunile de teren ocupat, teren liber şi teren aparent liber.
Conform acestui act normativ, terenuri ocupate reprezintă terenurile cu construcţii de orice fel (supraterane ori subterane), clasificate potrivit legii, inclusiv amenajările aferente, iar terenurile aparent libere sunt terenurile fără clădiri, asigurând funcţiuni urbane de interes public stabilite şi executate în baza prevederilor documentaţiilor urbanistice legal aprobate (spatiile verzi şi de protecţie, locuri de joacă pentru copii, trasee ale reţelelor tehnico - edilitare subterane - inclusiv zonele de protecţie aferente - rezerve pentru lărgirea ori modernizarea căilor de comunicaţie etc).
Aşa cum se poate observa din planurile de situaţie anexate rapoartelor de expertiză depuse la dosar, suprafeţele pentru care s-a dispus restituirea în natură sunt situate chiar în faţa blocurilor de locuinţe având o destinaţie de utilitate publică necesară bunei exploatări a construcţiilor.
Totodată, recurentul solicită a se avea în vedere şi dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia care prevăd că aparţin domeniului public şi orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public şi sunt dobândite de stat sau de unităţile administrative - teritoriale prin modurile prevăzute de lege.
Intimatul reclamant nu a formulat întâpinare la motivele de recurs, însă, pentru termenul de azi a depus concluzii scrise asupra recursului formulat de pârâtul primarul Municipiului Suceava.
Recursul formulat este fondat.
Analizând materialul probator administrat în cauză, văzând criticile formulate prin motivele de recurs şi, verificând Decizia recurată, în baza acestora, Înalta Curte constată că în cauză se verifică ipoteza de nelegalitate prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât se impune modificarea deciziei atacate, după cum urmează.
Astfel cum instanţele de fond au reţinut, reclamantul a promovat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 3131/2007 emisă de recurentul Primarul Municipiului Suceava prin care i s-a respins notificarea prin care a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 6.234 mp din Suceava, ce a fost preluat în mod abuziv de stat, fără despăgubiri, în anul 1962 în vederea construirii ansamablului de locuinţe din municipiul Suceava; prin dispoziţia contestată i s-a propus acordarea de despăgubiri, în condiţiile Titlului VII din Legea 247/2005 pentru o suprafaţă de teren de 4.364 mp din totalul celor 6.234 mp; totdată, s-a respins cererea de restituire în natură sau de acordare a despăgubirilor pentru o suprafaţă de teren de 1.870 mp, reţinându-se că, din aceasta, notificatorul deţine deja în proprietate o suprafaţă de 1.370 mp, iar pentru diferenţa de 500 mp nu a făcut dovada proprietăţii.
Intimatul reeclamant, în motivarea contestaţiei a susţinut că notificarea pe care a formulat-o poartă asupra unei suprafeţe de teren de 5.284 mp, întrucât în anexa la Decretul de expropriere nr. 351/1962, autorii săi figurează cu o suprafaţă expropriată de 5.734 mp, iar din această suprafaţă ce le-a fost expropriată, pentru 450 mp reclamantul a obţinut deja titlul de proprietate nr. 3448/2005, în baza art. 36 din Legea nr. 18/1991.
Pe de altă parte, s-a învederat că greşit s-a reţinut de către pârât că suprafaţa de teren pe care s-a află locuinţa sa proprietate personală, moştenită de la autorii săi, ar face obiectul notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001, când, în realitate, este vorba despre un imobil distinct compus din teren şi construcţie ce nu are legătură cu cauza de faţă.
Cum intimatul reclamant nu a fost în posesia actelor de proprietate pentru suprafaţa de teren solicitată spre restituire, instanţele, pentru analiza contestaţiei, au avut în vedere dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, a căror aplicare a impus concluzia dovedirii dreptului de proprietate pentru terenul expropriat şi a întinderii lui, respectiv, teren în suprafaţă de 5.734 mp (care a şi făcut obiectul expertizei efectuate la prima instanţă); dacă din această suprafaţă se deduce ceea ce reclamantul a obţinut în procedura Legii nr. 18/1991 (respectiv, 450 mp prin titlu de proprietate emis în baza art. 36), reiese că obiectul litigiului priveşte suprafaţa de 5.284 mp teren în mun. Suceava, cum a susţinut reclamatul prin contestaţie, iar nu cea de 6.234 mp cum s-a solicitat în mod eronat prin notificare.
Recurentul susţine, raportat la această situaţie de fapt, că cele 3 parcele restituite în natură reclamantului prin sentinţa pronunţată de tribunal şi confirmată în apel, nu intrau în categoria ternurilor libere susceptibile de restitire în natruă, în raport de dispoziţiile art. 11 din Legea 10/2001.
Înalta Curte constată a fi fondată această susţinere.
Aşa cum deja s-a menţionat, terenul în discuţie a fost preluat în mod abuziv de stat de la autorii reclamantului în vedeerea construirii unuor de blocuri de locuinţe.
Astfel, instanţele de fond au constatat că pe suprafaţa de teren expropriată s-a realizat obiectivul exproprierii, construindu-se un ansamblu de blocuri de locuinţe, iar expertul judiciar a identificat două parcele de teren libere, care, în opinia sa, ar putea fi retrocedate în natură, astfel: o suprafaţă de teren de 131 mp, respectiv, p.f. 116/12 situată între proprietatea lui M.G. şi blocul de locuinţe B1 de pe str. A. şi o suprafaţă de teren de 75 mp identică cu p.f. 116/13, situată între postul de tranformare nr. 10 şi blocul de locuinţe C2.
În ce priveşte cea de-a treia suprafaţă de teren de 346 mp reţinută ca suprafaţă liberă de prima instanţă şi, în consecinţă, restituită reclamantului, a fost reţinută de instanţa de fond în baza unei expertize extrajudiciare şi a planurilor anexă ale acesteia, teren indicat de expertul extrajudiciar ca deţint fără titlu de numiţii B.T. şi L. (20 mp) şi, respectiv, B.C. şi E. (295 mp); se poate observa că din adiţionarea celor două suprafeţe nu rezultă totalul de 346 mp.
Înalta Curte constată că nu s-a motivat de niciuna dintre instanţele de fond pentru fundamentarea soluţiei în drept, posibilitatea coroborării unor probe judiciare cu o probă extrajudiciară şi, de aici, consecinţa înlăturării parţiale a concluziilor expertizei judiciare (cu privire la care nu s-au formulat obiecţiuni şi nu s-a constatat vreo neregularitate în ce priveşte la administrarea ei şi care ar fi trebuit sancţionată cu nulitatea totală sau parţială) doar pe baza celor contrare stabilite prin expertiza extrajudiciară, în condiţiile în care nicio normă de procedură nu permite o atare soluţie.
Or, pentru reţinerea unei suprafeţe de teren ca fiind liberă în sensul Legii nr. 10/2001, în contextul soluţionării unei contestaţii împotriva unei dispoziţii emise în soluţionarea notificării privind restituirea în natură a unui teren ce a fost expropriat, trebuie să fie avute în vedere dispoziţiile art. 11 din legea specială, ceea ce în speţă nu se constată referitor la motivarea în drept a decizie atacate.
Totodată, prin motivele de recurs, recurentul susţine că prin restituirea suprafeţelor de teren arătate, dată fiind întinderea redusă a acestor parcele, s-ar crea grave probleme în exploatarea proprităţilor limitrofe şi ar face, practic, imposibilă exercitarea dreptului de proprietate de către reclamant în plenitudinea lui.
Prin Decizia instanţei de apel, această crtică a pârâtului a fost respinsă prin referire la neidentificarea unor amenajări de utilitate publică, care să fie amplasate pe suprafeţele de teren pentru care s-a dispus restituirea.
Înalta Curte constată că instanţa de apel a dat o greşită dezlegare în drept acestei critici, deoarece un atare impediment la restituire (existenţa unor amenajări de utilitate publică, astfel cum l-a încadrat curtea de apel – art. 11 alin. (3) din lege) este distinct de cel susţinut în realitate de către pârât, dată fiind cauza preluării abuzive de către stat (expropriere), anume, impedimentul prevăzut de art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 care dispune:
„În cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil."
Ca atare, Înalta Curte apreciază că potrivit constatărilor de fapt ale instanţelor de fond, se impune concluzia incidenţei acestui impediment la restituirea în natură, prevăzut de art. 11 alin. (4) din lege (ocuparea funcţională a terenului de lucrările pentru care s-a dispus exproprierea), întrucât configuraţia actuală a zonei se înscrie într-un efort de sistematizare echilibrată a ei, zonă ce a fost construită şi concepută într-o anumită logică urbanistică, după expropriere, în vederea edificării unui ansamblu de locuinţe (care a fost realizat), astfel că, cele două parcele de teren nu pot fi restituite în natură, în timp ce cea de-a treia nu a fost identificată ca suprafaţă de teren liberă prin probele câştigate în mod legal cauzei, aşa cum s-a arătat.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) rap. la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârât, iar Decizia recurată va fi în tot modificată, în sensul admiterii apelului formulat de pârât împotriva sentinţei primei instanţe.
Pe fond, se va admite contestaţia, se va anula dispoziţia contestată, în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, iar în baza art. 11 alin. (4) corob. cu art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, se va dispune obligarea pârâtului să emită dispoziţie cu propunere de despăgubiri în condiţiile legii speciale, în favoarea reclamantului pentru terenul în suprafaţă de 5.284 mp din Suceava.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Suceava împotriva Deciziei nr. 48 din 7 iulie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică în tot Decizia.
Admite apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Suceava împotriva sentinţei nr. 688 din 30 martie 2010 a Tribunalului Suceava, secţia civilă.
Schimbă sentinţa în sensul că obligă pârâtul la emiterea dispoziţiei cu propunere de acordare despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru suprafaţa de teren de 6.234 mp, situat în Suceava.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3591/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3587/2011. Civil → |
|---|
