ICCJ. Decizia nr. 3591/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3591/2011
Dosar nr. 572/114/2009
Şedinţa publică din 3 mai 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la nr. 572/114/2009 din 30 ianuarie 2009, petenta V.A. a chemat în judecată Municipiul Buzău prin Primar, solicitând anularea dispoziţiei din 6 ianuarie 2009 emisă de Primarul Municipiului Buzău, prin care a fost respinsă notificarea de acordare de despăgubiri pentru imobilul expropriat din strada C.
În motivare s-a arătat că imobilul a fost expropriat prin Decretul nr. 110/1984, iar pe acest amplasament se află, în momentul de faţă o parte din Bulevardul U. Cu privire la calitatea de moştenitor, se arată că nu a înţeles niciodată să renunţe la drepturile conferite de Legea nr. 10/2001.
Pentru dovedirea plângerii s-au depus la dosar dispoziţia contestată, copia notificării, certificat de moştenitor, proces-verbal de evaluare, acte de stare civilă.
După examinarea acţiunii în raport de motivele invocate, de dispoziţiile legale incidente, Tribunalul Buzău prin sentinţa civilă 526 din 29 mai 2009, a respins contestaţia ca neîntemeiată, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de reclamanta V.A., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Buzău, întrucât petiţionara V.A. a renunţat la succesiunea rămasă de pe urma defunctului său soţ, V.P., conform certificatului de moştenitor din 17 septembrie 1992 emis de fostul notariat de Stat al Judeţului Buzău.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 215 din 25 noiembrie 2009, a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentinţa sus-menţionată; a admis plângerea formulată de reclamantă; a anulat dispoziţia din 6 ianuarie 2009 emisă de Primarul Municipiului Buzău şi a constatat dreptul reclamantei de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru cota de 10/16 din imobilul situat în Municipiul Buzău, strada C. compus din teren în suprafaţă de 584 m.p. şi construcţii, astfel cum a fost identificat în certificatul de moştenitor nr. A/1979 şi procesul-verbal de evaluare nr. P/1984 în condiţiile Legii nr. 10/2001, pentru motivele ce urmează:
Certificatul de moştenitor referitor la dezbaterea succesorală a averii defunctului V.P. conţine menţiunea că reclamanta este străină de succesiune, în dreptul rubricii renunţători, fără însă a se menţiona declaraţia de renunţare a acesteia, declaraţie ce trebuia luată în conformitate cu dispoziţiile privind procedura succesorală notarială în vigoare la acea dată conform Decretelor nr. 40/1953 şi nr. 377/1960, precum şi art. 696 C. civ.
În condiţiile în care nu există menţiunea existenţei unei asemenea declaraţii de renunţare din partea notificantei V.A., rezultă că aceasta este străină de succesiunea defunctului V.P. prin neacceptare conform art. 700 C. civ. şi nu prin renunţare, astfel cum a stabilit instanţa anterioară.
Dispoziţiile legii speciale, respectiv art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, derogă de la dispoziţiile generale ale Codului civil şi chiar în cazul în care un moştenitor nu ar fi acceptat moştenirea defunctului, proprietar al imobilului preluat de către stat, cererea de restituire a bunului are valoare de acceptare a succesiunii pentru acesta, astfel încât menţiunea sus arătată nu are relevanţă în prezenta cauză.
Ca atare, observând că reclamanta este moştenitoarea, în înţelesul Legii nr. 10/2001, a defunctului V.P., proprietar al cotei de 10/16 din imobilul compus din casă de locuit şi terenul aferent în suprafaţă de 584 m.p., situat în Municipiul Buzău, fostă stradă C., astfel cum acesta este identificat în certificatul de moştenitor nr. A/1979 şi că imobilul sus arătat a fost expropriat prin Decretul nr. 110/1984 de către stat, astfel cum rezultă din procesul-verbal de evaluare nr. P/1984 şi din conţinutul dispoziţiei din 6 ianuarie 2009 a Municipiului Buzău, Curtea de Apel a constatat că sunt întrunite, în speţă, dispoziţiile din Legea nr. 10/2001 pentru acordarea măsurilor reparatorii.
Împotriva deciziei a declarat recurs Primarul Municipiului Buzău întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că reclamanta a renunţat expres la moştenirea rămasă de pe urma defunctului său soţ, aşa încât dispoziţiile art. 4 alin. (3) nu sunt aplicabile cauzei.
Reclamanta, prin întâmpinarea formulată în termenul prevăzut de art. 308 alin. (2) C. proc. civ., solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că Decizia a fost dată cu respectarea dispoziţiilor legale în materie.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri potrivit cu dispoziţiile art. 305 C. proc. civ., respectiv copia, certificată pentru conformitate, a declaraţiei de renunţare la succesiunea defunctului V.P. dată de V.A., autentificată la 17 septembrie 1992 de Notariatul de Stat Judeţean Buzău.
Înalta Curte, analizând Decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate în toate etapele procesuale şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, reţine caracterul fondat al recursului pentru argumentele ce succed.
Eredele care renunţă la moştenire e considerat că nu a fost niciodată erede, conform art. 696 C. civ.
Dispoziţiile de drept comun au fost preluate în Legea specială de reparaţie nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Astfel dispoziţiile art. 4 alin. (3) din lege fac referire doar la succesibili care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moştenirea, numai aceştia fiind repuşi în termenul de acceptare.
Prin art. 4.6 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, textul de lege a fost explicitat în sensul că, faţă de împrejurarea că textul de lege face referire numai la succesibili neacceptanţi, per a contrario, rezultă că succesibilii renunţători nu beneficiază de prevederile legii (deci se recunoaşte valabilitatea renunţării exprese a unuia dintre succesori, urmând ca de cota care a făcut obiectul renunţării exprese să profite succesibilii acceptaţi notificatori împreună cu cei neacceptaţi notificatori, care au fost repuşi de drept în termen).
Faţă de conţinutul neechivoc al dispoziţiilor legale menţionate se constată că instanţa de apel a aplicat greşit legea atunci când a apreciat că reclamanta beneficiază de prevederile legii de reparaţie.
Recurentul, deşi invocă şi dispoziţiile pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., nu indică care sunt motivele contradictorii ori străine de natura pricinii, aşa încât instanţa nu are a se pronunţa asupra acestui motiv de modificare.
Înalta Curte, pentru argumentele ce preced, va admite recursul în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Buzău împotriva deciziei nr. 215 din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică Decizia în tot, în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta V.A. împotriva sentinţei nr. 562 din 29 mai 2009 a Tribunalului Buzău, secţia civilă, şi cererea de intervenţie accesorie în interesul reclamantei formulată de V.I.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3592/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3589/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
