ICCJ. Decizia nr. 3607/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3607/2011
Dosar nr. 1621/208/2009
Şedinţa publică din 3 mai 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
1. Instanţa de fond.
Tribunalul Caraş-Severin prin sentinţa civilă nr. 1566 din 14 decembrie 2009 a admis în parte acţiunea formulată la 15 iunie 2009 de reclamantul G.G. prin mandatar G.G.A. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice. A fost obligat pârâtul la suma de 15.317,58 RON actualizată la data plăţii, cu titlu de despăgubiri materiale şi suma de 2.000.000 RON cu titlu de daune morale, precum şi la 200 RON cheltuieli de judecată.
Acţiunea dedusă judecăţii a fost motivată în drept pe dispoziţiile art. 480–481 C. civ., art. 42, art. 44 şi art. 135 din Constituţie, Primul Protocol Adiţional la Convenţia privind Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi Legii nr. 221/2009 potrivit unei precizări ulterioare a acţiunii.
În fapt, Tribunalul a susţinut următoarele:
Tatăl reclamantului G.N. a fost condamnat prin sentinţa nr. 1091 din 231 iunie 1949, pronunţată de Tribunalul Militar Timişoara la 20 (două zeci) ani muncă silnică, 10 (zece) ani degradare civică, confiscarea averii şi 5.000 (cinci) mii RON amendă corecţională pentru săvârşirea faptelor prev. de art. 209 pct. 3 C. pen. comb. cu art. 1 lit. e) şi art. 3 Legea nr. 16/1949, art. unic Legea nr. 212/1948, art. 58 şi art. 157 C. pen., art. 227 alin. (3) C. pen. comb. cu art. 210 alin. (2) C. pen., art. unic Legea nr. 212/1948, art. 96, 97, 463, 464 pct. 2 C. pen. şi art. 58 C. pen. art. 33, 35 Legea nr. 190/1947, toate combinate cu I.D. nr. 856/1938 şi nr. 1108/1938 şi art. 5 Legea nr. 16/1949.
Această sentinţă a fost pusă în executare, iar urmarea adresei nr. BB/1949 emisă de Tribunalul Militar Timişoara către Judecătoria Populară Rurală Teregova, tatălui reclamantului i s-au confiscat de către Comitetul Provizoriu al com. T. toate bunurile mobile şi imobile deţinute în proprietate, bunuri inventariate în procesul-verbal din 07 octombrie 1949. Bunurile mobile confiscate au fost evaluate la 150.800 RON, valoare menţionată în procesul-verbal de confiscare.
Condamnarea suferită de antecesorul reclamantului prin sentinţa nr. 1091 din 21 iunie 1949 pronunţată de Tribunalul Militar Timişoara, reprezintă o condamnare cu caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009.
S-a apreciat că prejudiciul moral produs tatălui reclamantului a fost determinat de faptul în sine al detenţiei, fiind de notorietate că în închisorile comuniste deţinuţii erau umiliţi, torturaţi, exploataţi. S-a reţinut că daunele morale au un anumit specific, care se răsfrânge şi în materia probaţiunii lor.
Cât priveşte viaţa particulară a celui vătămat, s-a considerat că prejudiciul moral care se impune a fi reparat a fost determinat de condamnarea politică a tatălui reclamantului, executarea de către acesta a pedepsei aplicate în condiţiile din închisorile comuniste, ruperea legăturilor de familie şi de situaţia dramatică în care s-a găsit familia reclamantului după confiscarea averii lor.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 1 alin. (1), (2) art. 5 Legea nr. 221/2009 s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul G.G., prin mandatar G.G.A. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, în sensul că a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 2.000.000 RON daune morale.
În ce priveşte despăgubirile materiale solicitate reprezentând bunurile mobile confiscate prin procesul-verbal de confiscare din 07 octombrie 1949, instanţa a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamantului suma de 15.317,58 RON, reprezentând actualizarea sumei menţionate în procesul-verbal de confiscare conform raportului de expertiză contabilă extrajudiciară.
S-a reţinut că solicitarea reclamantului de a fi obligat pârâtul la plata unei sume actualizate în dolari, respectiv echivalentul în lei al sumei de 25.869 dolari SUA, este fără justificare.
La stabilirea cuantumului pentru despăgubirile acordate s-au avut în vedere dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 în temeiul cărora poate fi obligat statul la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare precum şi poziţia pârâtului prin întâmpinarea formulată în cauză prin care a contestat actualizarea sumei de 150.800 RON apreciind că acesta nu se încadrează în limite rezonabile şi echitabile, reparaţia solicitată fiind cu mult peste prejudiciul produs determinând o îmbogăţire fără justă cauză a reclamantului.
Având în vedere toate aceste considerente, instanţa a reţinut că o reparaţie echitabilă a reclamantului o reprezintă obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamantului suma de 15.317,58 RON, actualizată la data plăţii efective reprezentând despăgubiri materiale, echivalent al valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare.
2. Instanţa de apel.
Curtea de Apel Timişoara prin Decizia civilă nr. 189/A din 07 iunie 2010 a admis apelul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin şi a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor reprezentând daunele morale la suma de 1.600.000 RON şi a respins ca neîntemeiat capătul de cerere din acţiunea privind obligarea pârâtului la plata sumei de 15.317,58 RON reprezentând despăgubiri pentru daunele materiale.
În motivarea acestor soluţii Curtea de Apel a reţinut în esenţă că sentinţa Tribunalului este nelegală în ceea ce priveşte acordarea către reclamantul–intimat a sumei de 15.317,58 RON, actualizată la data plăţii efective, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material, echivalentul bunurilor mobile confiscate prin hotărârea de condamnare, temeiul invocat de tribunalul fiind art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 printr-o greşită aplicare a legii.
S-a constatat că acest text nu poate reprezenta temei legal pentru acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul material suferit de victima unei condamnări cu caracter politic, în privinţa bunurilor sale mobile, câtă vreme textul menţionat prevede clar şi lipsit de echivoc că acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative se poate realiza numai dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare. Din simpla interpretare gramaticală a textului instanţa a apreciat că se poate constata că norma se referă exclusiv la bunuri imobile, nu şi la bunuri mobile.
Prin urmare, sub acest aspect, Curtea a reţinut că obligarea pârâtului la plata sumei de 15.317,58 RON, actualizată la data plăţii efective, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material, echivalentul bunurilor mobile confiscate prin hotărârea de condamnare este neîntemeiată.
În ceea ce priveşte despăgubirile cu titlu de daune morale, Curtea a constatat, în raport cu motivele de apel cu care a fost învestită de pârât că, deşi doctrina şi jurisprudenţa română recunosc, raportat la ansamblul materialului probator, suferinţa fizică şi psihică cauzată de faptul în sine al condamnării la temniţă grea, pe o perioadă lungă de timp, din care derivă toate restricţiile, restrângerile de libertate şi umilinţele aplicate condamnatului, totuşi, aşa cum constant a decis şi Curtea de la Strasbourg în privinţa acordării daunelor morale, chiar cu referire la cazul Kudla vs. Polonia, cuantumul daunelor morale acordate unei victime a represiunilor nu trebuie stabilit într-un cuantum disproporţionat şi nerezonabil, ci raportat, coroborat, evaluat la întinderea prejudiciului real suferit şi o astfel de pretenţie nu trebuie să reprezinte în nici un caz un izvor de îmbogăţire fără justă cauză.
De aceea, fără să se conteste suferinţa fizică şi psihică a persoanei condamnată politic, umilinţa şi teroarea la care a fost supusă, Curtea a constatat că instanţa de fond trebuie să opereze şi cu principiul echităţii, în aşa fel încât indemnizaţia stabilită cu titlu de daune morale să fie justă, rezonabilă şi echitabilă şi nu exagerată, disproporţionată, chiar dacă o astfel de apreciere este dificilă şi implică întotdeauna o doză de subiectivism şi de aproximare şi din această perspectivă. În raport de materialul probator administrat în cauză, Curtea a apreciat că suma de 1.600.000 RON reprezintă o compensaţie echitabilă pentru cei 20 de ani de muncă silnică, precum şi 10 ani de degradare civică, plus confiscarea averii, alături de 5.000 RON amendă corecţională, măsuri care au fost aplicate tatălui, reclamantului-intimat.
3. Recursul.
Împotriva deciziei Curţii de Apel a declarat recurs pârâtul care a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În fapt s-a criticat soluţia pentru greşita cuantificare a daunelor morale acordate, apreciind că suma este nejustificată în raport de întinderea prejudiciului suferit, daunele morale fiind nemateriale ele nu pot avea un echivalent valoric. S-a mai arătat că prejudiciul moral nu poate fi dovedit cu probe, existând doar criterii generale lăsate la aprecierea instanţei, cu respectarea principiului proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată şi observarea principiului echităţii.
S-a mai susţinut că este necesar ca petentul să arate un minim de apreciere şi indiciu din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale, ocrotite de Constituţie, i-au fost lezate prin prejudiciu şi bazat pe acestea să se procedeze la o evaluare a despăgubirilor menită să compenseze prejudiciul suferit.
Recurentul a solicitat modificarea deciziei şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
4. Analiza instanţei de recurs.
Examinând Decizia atacată prin prisma criticilor invocate, văzând actele şi lucrările dosarului se constată că aceasta este legală şi temeinică în parte, urmând a fi modificată cât priveşte cuantumul daunelor morale acordate pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
După cum a susţinut şi recurentul prejudiciul moral se stabileşte în raport de circumstanţele de fapt el urmând a fi dovedit potrivit caracterului său special. Pentru stabilirea despăgubirilor ce se cuvin persoanei prejudiciate instanţa cercetează şi apreciază măsura în care o anumită sumă de bani poate exercita rolul reparatoriu al acestui tip de prejudiciu.
În concret în cazul dedus judecăţii instanţele au apreciat corect că tatăl petentului a suferit un prejudiciu moral prin executarea unei condamnări cu închisoare pe durata a 20 de ani de muncă silnică, fiindu-i lezate drepturi fundamentale, consacrate şi garantate în Constituţie (dreptul la viaţă, integritate fizică şi psihică – libertate de mişcare şi exprimare, viaţă privată, dreptul de proprietate asupra bunurilor sale care i-au fost confiscate ca măsură complementară).
Ca urmare în mod corect s-a apreciat că reparaţia prejudiciului moral se poate face în stabilirea unei sume exprimată în cuantum bănesc.
Instanţele, deşi au enunţat principiile generale în determinarea cuantumului acestui prejudiciu, nu au indicat elementele avute în vedere în mod particular pentru cauza dedusă judecăţii.
Se constată în cauză, în raport de datele concrete ale speţei, că suma stabilită, 1.600.000 RON, este disproporţionată în raport nu de timpul în care tatăl reclamantului a fost privat de drepturile sale, ci în raport de împrejurarea că reparaţia care este cerută la momentul judecării cauzei este menită să reprezinte o „despăgubire" nu faptică pentru cel astfel prejudiciat şi care în acest fel îşi alină o detenţie îndelungată, ci pentru memoria acestuia, tatăl reclamantului nefiind în viaţă la data introducerii acţiunii.
Ca urmare instanţele, la stabilirea cuantumului ce se cuvine reclamantului cu titlu de despăgubiri morale, trebuiau să ţină cont şi de acest aspect pentru a se respecta principiul proporţionalităţii şi al echităţii, observând că în mod corect au fost reţinute condiţiile detenţiei şi privaţiunile la care au fost expuşi, după eliberarea din penitenciar, condamnatul şi familia acestuia.
În raport de datele concrete ale speţei, sus-arătate s-a apreciat că suma de 420.000 RON este suficientă să realizeze scopul urmărit de dispoziţiile legale prevăzute de Legea nr. 221/2001.
Constatând că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. s-a admis recursul şi s-a modificat Decizia în sensul arătat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin împotriva deciziei nr. 189/A din 07 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Modifică Decizia, în sensul că stabileşte cuantumul despăgubirilor morale la 420.000 RON.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3608/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3602/2011. Civil. Acordare daune interese (art... → |
|---|
