ICCJ. Decizia nr. 3633/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3633/2011
Dosar nr. 2629/62/2007
Şedinţa publică din 4 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 314/S din 11 mai 2007, Tribunalul Braşov, secţia civilă, a respins, astfel cum a fost precizată, acţiunea formulată de reclamanţii V.H.F.E. şi O.M. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Săcele prin Primar, pentru anularea dispoziţiei din 02 februarie 2007 emisă de pârât.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că la data de 25 noiembrie 2005, reclamanţii au înregistrat la Prefectura Judeţului Braşov o notificare prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Municipiul Săcele, strada P., imobil ce a aparţinut bunicilor lor, V.V. şi V.C., care a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 92/1950.
Notificarea a fost înaintată spre competentă soluţionare pârâtului Municipiul Săcele care prin dispoziţia din 2 februarie 2007 a respins solicitarea reclamanţilor justificat de nedepunerea sa în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.
S-a reţinut că dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 instituie un termen de 6 luni pentru formularea notificării, termen ce a fost succesiv prelungit prin OUG nr. 109/2001 şi OUG nr. 145/2001 expirând la data de 14 februarie 2002.
Tribunalul a reţinut că termenul stabilit de dispoziţia legală enunţată este un termen de decădere a cărui nerespectare atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Fiind un termen de decădere, termenul de 12 luni prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu este susceptibil de întrerupere, suspendare sau repunere în termen, instituţii aplicabile doar în cazul termenului de prescripţie extinctivă.
Or, în speţă, reclamanţii au înregistrat notificare, prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului pretins, la data de 25 noiembrie 2005, cu depăşirea termenului imperativ instituit de dispoziţiile legale evocate.
S-a mai arătat că dispoziţiile Legii nr. 247/2005 de modificare şi completare a Legii nr. 10/2001 invocată ca temei al notificării, nu au fost vizate dispoziţiile legii speciale privind termenul de formulare şi de înregistrare a notificărilor.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei tribunalului a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 166/Ap din 17 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că modificările aduse Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada de referinţă a legii, prin Legea nr. 247/2005, nu au vizat dispoziţiile referitoare la termenul de formulare a notificărilor de către persoanele îndreptăţite.
Or, potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, termenul de notificare astfel cum a fost prelungit succesiv a expirat la data de 14 februarie 2002, motiv pentru care, formularea notificării reclamanţilor la o dată ulterioară expirării acestui termen legal imperativ, justifică soluţia de respingere a acesteia ca tardiv formulată.
Împotriva sus-menţionatei hotărâri au declarat recurs reclamanţii criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au susţinut că hotărârea Curţii de Apel este dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât notificarea lor a fost depusă în termenul legal prevăzut de dispoziţiile Legii nr. 247/2005.
În mod nelegal s-a stabilit prin Decizia recurată că termenul prevăzut prin Legea nr. 247/2005 nu le este aplicabil, considerente în raport cu care, susţinând depunerea notificării în termenul prescris de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, au solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
În cursul soluţionării cauzei în recurs, la cererea reclamanţilor a fost sesizată Curtea Constituţională cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 în raport de dispoziţiile art. 44 din Constituţia României.
Prin Decizia nr. 1615 din 16 decembrie 2010, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001. Instanţa de control constituţional a reţinut că termenul instituit prin norma legală invocată nu este de natură să aducă atingere dreptului de proprietate privată, astfel cum susţin autorii excepţiei, căci „recunoaşterea sine die a posibilităţii persoanei interesate de a declanşa procedura de recuperare a imobilelor preluate abuziv de către stat ar fi de natură să genereze un climat de insecuritate juridică în domeniul proprietăţii imobiliare (…). Iar potrivit art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, exercitarea dreptului de proprietate trebuie să se facă în limitele legii, legiuitorul ordinar fiind competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept".
Referitor la calea de atac dedusă judecăţii, se constată următoarele:
Art. 21 al Legii nr. 10/2001 (devenit art. 22 după republicarea legii) prevede la alin. (1) că persoana îndreptăţită va notifica persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi (s.n. - Legea nr. 10/2001), termen ce a fost prelungit prin art. unic din OUG nr. 109/2001 cu 3 luni, iar ulterior, cu încă 3 luni prin art. unic din OUG nr. 145/2001 (expirând la data de 14 februarie 2002).
Alin. 4 al aceluiaşi art. prevede că notificarea înregistrată face dovada deplină în faţa oricăror autorităţi, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei unităţi decât cea care deţine imobilul.
Dispoziţiile art. 22 alin. (5) din Lege, prevăd că nerespectarea termenului legal menţionat atrage „pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau echivalent", prevedere legală ce stabileşte şi confirmă astfel legalitatea soluţiei curţii de apel şi, prin consecinţă a primei instanţe, privind natura juridică a acestui termen legal, de decădere, a cărui nerespectare atrage sancţiunea pierderii posibilităţii persoanei îndreptăţite de a-şi valorifica dreptul la măsuri reparatorii pe calea acţiunii în justiţie.
Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei a adus o serie de modificări şi completări Legii nr. 10/2001, evidenţiate punctual prin Titlul I al Legii.
Aceste modificări nu au vizat însă, astfel cum legal au reţinut instanţele, dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, privind obligativitatea formulării notificării în termenul prelungit până la 12 luni, respectiv până la data de 14 februarie 2002. Termenul de decădere instituit prin dispoziţiile citate, nu a fost nici prorogat prin Legea nr. 247/2005, lege care nu a instituit nici repunerea în termenul de notificare prevăzut de aceleaşi dispoziţii legale.
În acest context, legal instanţele au reţinut că formularea notificării la data de 25 noiembrie 2005, se plasează în afara termenului legal menţionat, dispunând în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor împotriva actului administrativ emis de entitatea deţinătoare prin care a fost respinsă ca tardiv formulată notificarea reclamanţilor.
Ca urmare, faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecăţii va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat reclamanţii V.H.F.E. şi O.M. împotriva deciziei nr. 166 Ap din 17 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3634/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3632/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
