ICCJ. Decizia nr. 3608/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3608/2011
Dosar nr.16772/3/2006
Şedinţa publică din 3 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 11 mai 2006, reclamantul I.G. a formulat contestaţie în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, împotriva dispoziţiei nr. 5734 din 2 mai 2006 emisă de Primarului General al Municipiului Bucureşti, solicitând admiterea contestaţiei, anularea dispoziţiei contestate şi obligarea la emiterea unei dispoziţii de restituire în natură a imobilului situat în Bucureşti.
Prin dispoziţia Primarului General nr. 5734 din 2 mai 2006, s-a respins notificarea formulată de reclamant, motivat de faptul că terenul pentru care se solicită restituirea în natură este ocupat de elemente de sistematizare (alee beton şi spaţiu verde amenajat) aferente P.C., primăria hotărând, totodată, să-i acorde măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 3.163,00 mp situat în Bucureşti.
Contestatorul a susţinut că dispoziţia este nelegală, întrucât prin memoriul tehnic întocmit de ing. C.H.I. s-a identificat acest teren, iar din suprafaţa de 3.163 mp solicitată spre restituire, s-a stabilit că este liberă de investiţii o suprafaţă de 3.160,47 mp, restul fiind ocupată de P.C., fost P.
Prin sentinţa civilă nr. 253 din 14 februarie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a fost admisă contestaţia formulată de contestatorul I.G., s-a anulat dispoziţia Primarului General al Municipiului Bucureşti nr. 5734 din 2 mai 2006 şi s-a dispus restituirea în natură către contestator a terenului în suprafaţă de 3.160,61 mp identificat în anexa 2 a raportului de expertiză efectuat în cauză de expert B.C., marcat cu linia ce uneşte punctele 10-11-12-13-14-15-16-17-18-19-20-21-22-23-24-25, teren situat în Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că nu a fost contestată calitatea de persoană îndreptăţită a notificatorului contestator, prin care s-a dovedit că autorii săi, I.F. şi I.A., au cumpărat prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 21171/1922 şi prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 19979/1922, terenul în suprafaţă totală de 3.163 mp situat în Bucureşti, dreptul lor de proprietate fiind înscris în Cartea Funciară potrivit procesului verbal din 25 august 1941, emis de Comisiunea pentru înfiinţarea Cărţilor Funciare din Bucureşti.
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expert B.C., s-a reţinut că imobilul în litigiu este acelaşi cu cel care a făcut obiectul actelor menţionate anterior, aspect constatat şi prin documentaţia topografică întocmită în vederea soluţionării notificării de către Primăria Municipiului Bucureşti.
Din concluziile raportului de expertiză, tribunalul a reţinut că, în prezent, suprafaţa de teren de 3.160, 61 mp identificată în anexa 1 la raportul de expertiză nu este afectată, fiind o zonă cu stufăriş, iar în nota de reconstituire întocmită în dosarul administrativ, s-a reţinut că suprafaţa de 3.160 mp reprezintă spaţiu verde şi este liber de construcţii în aproprierea Palatului copiilor, iar suprafaţa de 2.800 mp ce face parte din acelaşi imobil, este ocupată de elemente de sistematizare aferente P.C. (alee beton şi spaţiu verde amenajat).
Împotriva sentinţei pronunţată de tribunal, a declarat apel Primăria Municipiului Bucureşti prin Primar General, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netmeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel, Municipiul Bucureşti prin Primarul General a arătat că în mod greşit instanţa de fond a anulat dispoziţia nr. 5734/2006 şi a obligat-o să restituie în natură terenul în suprafaţă de 3.160,61 mp situată în Bucureşti, având în vedere că acest teren este afectat în totalitate de elementele de sistematizare aferente Parcului copiilor, respectiv alee de beton şi spaţiu verde amenajat.
Prin Decizia civilă nr. 611 din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis apelul, sentinţa apelată a fost schimbată în tot şi, pe fond, s-a respins contestaţia formulată de contestator împotriva Dispoziţiei Primarului General al Municipiului Bucureşti nr. 5734 din 2 mai 2006, ca neîntemeiată.
În probaţiune, în apel, s-a încuviinţat completarea raportului de expertiză efectuat la Tribunalul Bucureşti de către expert B.C., în sensul precizării dimensiunilor laturilor şi vecinătăţilor terenului, a obiectivelor care se află pe teren, precum şi cine are folosinţa acestui teren.
La 25 aprilie 2008, expertul a depus completarea la raportul de expertiză, arătând că terenul se învecinează la Nord cu un teren viran, din care s-au mai solicitat parcele de către alţi proprietari, şi A.P., la Sud se învecinează cu teren viran, la Est cu o alee betonată, iar la Vest cu teren viran şi drum neasfaltat.
A mai precizat expertul că pe acest teren se află doar stufăriş, el nefiind folosit de vreo persoană fizică sau juridică.
La termenul din 11 iunie 2008, instanţa a încuviinţat o nouă expertiză tehnică la cererea apelantei, pentru a se preciza dacă există vreun obiectiv de utilitate publică şi dacă terenul este traversat de reţele subterane de utilităţi.
Expertiza a fost depusă la 9 iunie 2009 şi a concluzionat că terenul situat în fosta str. S. nu este ocupat de construcţii sau reţele edilitare la suprafaţă, este situat într-un loc mlăştinos şi se află în apropierea pârtiei de schi şi de P.C.
La acest raport, s-a efectuat o completare cu privire la existenţa reţelelor subterane de utilităţi, experţii susţinând că existenţa acestor reţele ar presupune ca la suprafaţă să existe guri de canal sau aerisire.
Deşi pe schiţa întocmită de expert nu apare evidenţiată nicio construcţie şi nicio reţea edilitară în planul de amplasament şi delimitare suprapus cu planul cadastral şi înici n planurile cadastrale şi cel cu reţelele edilitare subterane depus de Primăria Municipiului Bucureşti, a reieşit în mod explicit că pe acest teren, există construcţii şi reţele utilitare, incluzând şi o parte din aleea de acces spre P.C., împrejurări ce fac imposibilă restituirea în natură.
S-a apreciat totodată, că această situaţie este confirmată şi prin adresa din 12 octombrie 1999 a Direcţiei de Evidenţă imobiliară şi Cadastrală din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti care arată că terenul reprezintă spaţiu verde în incinta împrejmuită a P.L.C. întabulat ca domeniu public de către Primăria Municipiului Bucureşti, fiind afectată parţial de reţele edilitare subterane (cabluri electrice).
În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat recurs, prevalându-se de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate, recurentul a susţinut că prin Decizia recurată, instanţa în mod eronat a reţinut ca pe terenul în litigiu exista construcţii şi reţele utilitare.
Astfel cum reiese din expertizele tehnice efectuate în cauză, un număr de cinci experţi tehnici desemnaţi de către instanţe, au stabilit că terenul nu este ocupat de construcţii sau alte reţele edilitare.
La momentul pronunţării soluţiei instanţa de apel a avut în vedere doar adresa din 12 octombrie 2009 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, şi, deşi în Decizia recurată se face referire la un plan cu reţele edilitare, acest plan nu a fost niciodată solicitat şi nu a fost depus la dosarul cauzei de vreuna dintre parti.
Or, instanţa, în baza rolului activ şi în scopul aflării adevărului trebuia să solicite apelantei planul de reţele edilitare, plan ce ar fi combătut cele cinci expertize tehnice efectuate în cauză.
În aceste condiţii, susţinerea apelantei Primăria Municipiului Bucureşti ca sub terenul în cauză există reţele edilitate este nedovedită.
Mai mult, terenul solicitat este situat într-un loc mlăştinos, cu ierburi înalte specifice acestor zone şi, având în vedere solul descris în rapoartele de expertiză, ar fi practic imposibil ca sub acest teren să existe reţele edilitare, şi anume cabluri electrice.
Recurentul mai învederează că un alt aspect pe care instanţa l-a interpretat greşit este acela ca terenul solicitat în suprafaţa de 3.163 mp se află situat în incinta P.C.
După cum rezultă din raportul de expertiză tehnică efectuat, din suprafaţa totală de 3.163 mp, doar o suprafaţă de 3 mp este amplasată în incinta P.L.C., restul terenului în suprafaţă de 3.160 mp este situat în exteriorul împrejmuirii P.L.C.
Prin urmare, pentru o suprafaţă de doar 3 mp ce sunt situaţi în incinta P.L.C., instanţa a considerat ca este imposibilă restituirea în natură a întregului teren.
Aşadar, în mod greşit s-a reţinut de către instanţă faptul ca terenul în cauză reprezintă spaţiu verde în incinta împrejmuită a P.L.C. întabulat ca domeniu public de către Primăria Municipiului Bucureşti; însă, adresa din 12 octombrie 2009 ce a stat la baza acestei decizii, nu face dovada ca terenul pe care recurentul l-a solicitat face parte din domeniul public al Primăriei Municipiului Bucureşti.
Pârâta cauzei ar fi trebuit să dovedească faptul că a întabulat terenul în suprafaţă de 3.160 mp în domeniul public al Primăriei prin depunerea la dosar a unui extras de carte funciară care să ateste această împrejurare; pe de altă parte şi în ipoteza în care s-ar fi dovedit această împrejurare, aceasta, era irelevantă în contextul Legii nr. 10/2001 care nu împiedică restituirea în natură pentru acest motiv, sens în care se citează jurisprudenţa Înaltei Curţi.
Intimatul reclamant nu a formulat întâmpinare la motivele de recurs, iar recurentului, Înalta Curte i-a încuviinţat proba cu înscrisuri, sens în care a fost depus la dosar planul topografic cu reţelele edilitare pentru adresa din str. S. sector 4, ediţia 1991, eliberat de Primăria Muncipiului Bucureşti, Direcţia Patrimoniu, Serviciul Cadastru.
Recursul formulat este fondat, potrivit celor ce succed.
Analizând materialul probator administrat în cauză, văzând criticile formulate prin motivele de recurs şi, verificând, în baza acestora, Decizia atacată, Înalta Curte constată că instanţa de apel s-a pronunţat pe baza unei situaţii de fapt incomplet stabilite, ceea ce, la acest moment, face imposibilă exercitarea controlului de legalitate de instanţa de recurs şi determină incidenţa dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ., impunând soluţia casării cu trimitere spre rejudecarea apelului.
Astfel, prin contestaţia formulată, reclamantul a susţinut că în mod nelegal pârâtul a emis dispoziţia nr. 5734 din 2 mai 2006 cu propunerea de măsuri reparatorii prin echivalent şi a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 3.163 mp situat în Bucureşti, sector 4.
Acest teren a fost preluat în mod abuziv de stat de la autorii săi, prin Decretul de expropriere nr. 83/1989 pentru realizarea obiectivului de investiţii „Parc în zona centrului de cultură şi educaţie socialistă a copiilor şi pionierilor" (fila 32 fond), fiind expropriat în str. S. (în sensul că exproprierea dispusă pe nr. 64 a inclus nr. 62-64), sector 4, iar întregul teren astfel preluat, a avut o suprafaţă de 5.960 mp (fila 25 dosar fond).
Motivul respingerii restituirii în natură reţinut prin dispoziţia contestată, a fost acela că terenul este ocupat de elemente de sistematizare aferente P.C. (alee beton şi spaţiu verde amenajat), cee ce se constituie într-un impediment legal la măsura prioritară a restituirii în natură, astfel cum prevede art. 11 alin. (3) cu ref. la art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Prima instanţă, pentru verificarea temeniciei şi legalităţii dispoziţiei contestate, a dispus, pe lângă celelalte probe administrate, şi efectuarea unei exertize topo ale cărei concluzii au stabilit că terenul în litigiu se află lângă P.C., este în suprafaţă de 3.160 mp şi nu este afectat de parc, fiind o zonă de stufăriş.
În apel, prin încheierea de şedinţă din 11 iunie 2008 s-a încuviinţat efectuarea unei noi expertize, dispunându-se ca aceasta să fie efectuată de 3 experţi, cu stabilirea următoarelor obiective: identificarea exactă a terenului, stabilirea vecinătăţilor şi a dimensiunilor laturilor, dar şi să se verifice dacă există reţele subterane de utilităţi pe terenul solicitat.
Cel din urmă obiectiv a fost corect stabilit în raport de dispoziţiile art. 10.3 din HG 250/2007 care prevăd:
„În toate cazurile entitatea învestită cu soluţionarea notificării are obligaţia, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul şi vecinătăţile şi totodată de a verifica destinaţia actuală a terenului solicitat şi a subfeţei acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existenţa pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate şi altele asemenea), existenţa şi utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare şi altele asemenea."
Raportul de expertiză efectuat în apel (fila 94 dosar), conchide că terenul solicitat în cauză nu este ocupat de construcţii sau alte reţele edilitare la suprafaţă; că terenul se află într-un loc mlăştinos cu ierburi înalte specifice acestor zone şi este plasat în apropierea pârtiei de schi amenajată iarna de Primărie şi de P.C.
Înalta Curte constată însă că aceste concluzii (în sensul că terenul solicitat nu este în incinta P.C.) nu sunt susţinute însă şi de anexa 4 a acestui raport de expertiză.
Pe de altă parte, instanţa de apel a solicitat aceloraşi experţi, să stabilescă dacă pe acest teren există reţele subterane de utilităţi; experţii au răspuns la data de 28 octombrie 2009 (în absenţa planurilor cu aliniamentul reţelelor edilitare) în cuprinsul completării de la fila 56 dosar, în sensul că, întrucât nu există guri de canal sau de aerisire la suprafaţă, este de presupus că nu există reţele edilitare pe terenul solicitat la restituire de reclamant.
Contrar susţinerilor recurentului, se constată că, ulterior depunerii la dosar a acestei completări la raportul de expertiză, pârâtul a exhibat planul reţelelor edilitare subterane emis de Direcţia de Evidenţă Imobiliară Cadastrală din cadrul PMB (fila 119 dosar apel), un asemenea înscris fiind depus şi în recurs – fila 16 (plan topo cu reţelele edilitare) emis de Direcţia Patrimoniu din cadrul PMB.
Pe de altă parte, se constată că la fila 121 dosar apel, Primăria Municipiului Bucureşti (Direcţia Generală de Dezvoltare, Investiţii şi Planificare Urbană) a comunicat instanţei că în prezent, fostul amplasament cu adresa poştală din str. S., este inclus în amplasamentul P.L.C. cu adresa poştală din sector 4, Bucureşti.
Nu în ultimul rând, la fila 118 dosar apel se regăseşte adresa din 12 octombrie 2009 eliberată de PMB - Direcţia Generală de Dezvoltare, Investiţii şi Planificare Urbană prin care se atestă că „suprafaţa de teren de 3.160,61 mp identificată de expert ca fost pe str. S. reprezintă spaţiu verde în incinta împrejmuită a P.L.C. – întabulat ca domeniu public de PMB şi este afectată parţial de reţele edilitare subterane (electric), conform planului de reţele din arhiva noastră"; acesta a fost anexat la fila 119 dosar.
Pe baza acestor probe contradictorii, instanţa de apel a reţinut că existenţa unor reţele edilitare subterane (cabluri electrice) pe terenul în litigiu, sens în care a fost invocată adresa la care s-a făcut anterior referire, face imposibilă măsura restituirii în natură, motiv pentru care a admis apelul Municipiului Bucureşti, schimbând în tot sentinţa, iar pe fond, s-a dispus respingerea constestaţiei ca neîntemeiată; nu s-a indicat niciun temei de drept şi nici nu s-a argumentat înlăturarea concluziilor expertizei, de vreme ce prin Decizia recurată s-a reţinut contrariul celor relevate de experţi în cuprinsul lucrării.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că instanţa de apel a pronunţat o decizie fără exercitarea rolului activ în direcţia lămuririi tuturor împrejurărilor relevante ale cauzei, obligaţie de care era ţinută în baza art. 129 alin. (5) C. proc. civ. şi fără a stabili în mod convingător că regula resitutirii în natură încrisă cu valoarea de principiu în Legea nr. 10/2001 (art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1), etc.) se impune a fi înlăturată (în tot sau în parte) şi, ca atare, propunerea de despăgubiri conţinută de dispoziţia contestată este legală şi temeinică.
Potrivit celor arătate, se constată că instanţa de apel nu a dispus administrarea probelor într-o ordine utilă lămuririi împrejurărilor cauzei şi nici nu a remediat această deficienţă.
Astfel, în verificarea obiectivului – stabilirea eventualei existenţe pe terenul în litigiu a unor reţele edilitare subterane (care pot fi electrice, de canalizare, gaze, petrol, etc.) – era necesar să se pună în sarcina pârâtului depunerea înscrisurilor relevante din acest punct de vedere (planurile acestor reţele), situaţie în care experţii ar fi avut la dispoziţie informaţii utile pentru formularea unui răspuns documentat şi convingător la acest obiectiv, iar pe de altă parte, atunci când acestea au fost depuse fie numai şi parţial (precum înscrisul de la fila 119 dosar apel), instanţa nu a solicitat punctul de vedere al experţilor în raport de acest înscris.
Totodată, astfel cum corect susţine recurentul prin motivele de recurs, instanţa de apel nu a solicitat pârâtului dovedirea susţinerilor sale cu privire la întabularea acestui teren în favoarea sa, susţinere făcută de pârât, de asemenea, în cuprinsul adresei de la fila 118 dosar apel şi care ar fi putut oferi informaţii utile cu privire la individualizarea terenului, întrucât întabularea este însoţită, în mod necesar, de o documenaţie cadastrală.
Înalta Curte constată că eventuala apartenenţă (totală sau parţială) a terenului la domeniul public al Muncipiului Bucureşti nu constituie impedimentul la măsura restituirii în natură, cum corect susţine şi recurentul, întrucât legea specială nu prevede o atare indisponibilitate care să înlăture respectarea prevalenţei restituirii în natură, ci, pentru evaluarea posibilităţii restituirii, trebuie observate în integralitatea lor dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001 şi impedimentele acolo reglementate, terenul fiind preluat de la autorii reclamantului prin expropriere, aşa cum s-a arătat.
Înalta Curte constată că nici chestiunea amplasamentului terenului în litigiu nu este pe deplin lămurită, respectiv, dacă acesta se află total sau parţial în incinta parcului, deoarece deşi experţii afirmă că acesta este în apropierea parcului iar nu în incinta lui, din anexa 4 la raportul de expertiză (fila 99 apel) se poate stabili contrariul, pentru o porţiune imprtantă din teren; pe de altă parte, pârâtul a susţinut că terenul este inclus în aria P.L.C.
Afectarea unei porţiuni din teren sau a întregii suprafeţe P.L.C. şi existenţa unor reţele edilitare subterane constituie două chestiuni distincte, fiecare dintre ele fiind impedimente diferite, individuale, la măsura restituirii în natură (totale sau parţiale), potrivit art. 11 alin. (3) cu ref. la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, dar şi având în vedere explicitarea acestor texte prin dispoziţiile art. 10.3 din HG 250/2007 care mai prevăd, pe lângă cele deja citate: „Sintagma amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, şi anume căi de comunicaţie (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele."
În rejudecare, instanţa de apel va dispune orice alte probe va găsi utile pentru edificarea asupra acestor aspecte şi a căror necesitate ar putea rezulta din dezbateri.
În concluzie, faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că motivele de recurs dezvoltate de recurentul reclamant şi găsite a fi întemeiate, sunt susceptibile de încadrare în dispozţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., iar nu numai în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Drept urmare, în baza art. 312 alin. (1) şi (3) cu ref. la art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa Decizia recurată cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe, date fiind prevederile art. 314 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat reclamantul I.G., împotriva Deciziei nr. 611 din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3632/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 3607/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
