ICCJ. Decizia nr. 3635/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3635/2011
Dosar nr. 134/36/2010
Şedinţa publică din 4 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamanţii D.A.Ş.N. şi D.M.I.S. în contradictoriu cu Primarul Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa prin Primar au solicitat obligarea pârâţilor la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 450 m.p. situat în Staţiunea M., lot nr. AA, careul BB şi la acordarea despăgubirilor reprezentând contravaloarea vilei demolate compusă din parter şi trei etaje.
În motivare au arătat că sunt titularii dreptului de proprietate asupra imobilului, în calitate de moştenitori ai bunicului lor, N.P., care prin contractul de vânzare-cumpărare din 26 iunie 1935 a cumpărat de la Primăria Constanţa suprafaţa de 450 m.p. teren pe care a construit Vila L. compusă din parter şi trei etaje. Întregul imobil a fost preluat în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950, iar în perioada 1960-1965 vila a fost demolată.
Au mai arătat că notificările formulate pentru restituirea imobilului nu au fost soluţionate, deşi pârâtul Primarul Municipiului Constanţa a fost obligat la emiterea dispoziţiei motivate prin sentinţa civilă nr. 151/2005 a Tribunalului Constanţa.
În prezent, terenul este folosit ca parcare pentru hotelul din vecinătate, astfel că se poate restitui în natură.
Prin sentinţa civilă nr. 698 din 05 iunie 2008 Tribunalul Constanţa a admis acţiunea şi a obligat pârâtul să înainteze Comisiei Centrale pentru Despăgubiri oferta de acordare a despăgubirilor pentru imobilul vilă demolată şi 450 m.p. teren aferent.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite în sensul legii speciale, iar terenul fiind afectat în totalitate de spaţii verzi din domeniul public şi de parcare, cu destinaţie de domeniu privat, nu se poate restitui în natură, reclamanţii sunt îndreptăţiţi la acordarea despăgubirilor în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii arătând că spaţiul verde şi parcarea nu constituie amenajări de utilitate publică în sensul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel că terenul poate fi restituit în natură, iar prin acordarea despăgubirilor s-a dat ceea ce nu s-a cerut.
Prin Decizia civilă nr. 263C din 14 noiembrie 2008 Curtea de Apel Constanţa a respins apelul reţinând că terenul de 450 m.p. este inclus în detaliul de sistematizare al staţiunii şi nu se poate restitui în natură. Ca atare, singura modalitate de reparare a prejudiciului o constituie acordarea de despăgubiri potrivit legii speciale.
Recursul declarat de reclamanţi a fost admis prin Decizia civilă nr. 8927 din 3 noiembrie 2009 a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a casat Decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleeaşi instanţe, întrucât în recurs s-a depus un înscris nou, procesul-verbal din 10 noiembrie 2008, care cuprinde o serie de terenuri ce pot fi atribuite în compensare pentru luna noiembrie 2008, printre care şi un teren de 375 m.p. din zona Hotelului D. Instanţa de casare a dispus efectuarea unei expertize pentru a se stabili dacă suprafaţa de 375 m.p. teren face parte din cea revendicată de reclamanţi.
Rejudecând după casare, Curtea de Apel Constanţa prin Decizia civilă nr. 147C din 07 iulie 2010 a respins apelul.
În considerente s-a reţinut că potrivit concluziilor expertizei imobiliare efectuată în cauză cei 375 m.p. teren nu se suprapun peste terenul revendicat de reclamanţi. De asemenea, din adresa nr. CC/2010 Primăria Constanţa a rezultat că terenul de 375 m.p. constituie în prezent proprietate particulară, fiind atribuită în procedura Legii nr. 10/2001 altor persoane îndreptăţite şi, ca atare, nu mai este disponibil pentru a fi acordat în compensare reclamanţilor. Cu alte adrese depuse la dosar Primăria Constanţa a comunicat că nu dispune de alte rezerve de teren pentru pentru atribuire în compensare.
Întrucât suprafaţa de 450 m.p. teren revendicată de reclamanţi este afectată de parcarea (315 m.p.) şi spaţiul verde (135 m.p.) aferente Hotelului D. instanţa a aplicat dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legeanr. 10/2001.
Împrejurarea că prin notificare, reclamanţii au solicitat restituirea în natură sau acordarea unui teren în compensare, fără a solicita despăgubiri nu are relevanţă din moment ce instanţa, având competenţa de a cenzura îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege pentru unitatea deţinătoare, are ea însăşi competenţa de a dispune asupra modalităţii în care urmează a fi despăgubită persoana îndreptăţită.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs reclamanţii, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că s-au ignorat dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 conform cărora suprafeţele de 135 m.p. şi 315 m.p. pe care sunt amplasate spaţiile verzi şi parcarea aferente Hotelului D. pot fi restituite în natură. De asemenea, greşit s-a dispus înaintarea notificării la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în condiţiile în care Fondul Proprietatea nu are o finalitate practică şi au solicitat obligarea directă a intimaţilor pârâţi la plata despăgubirilor.
Recursul nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 prin teren liber, restituibil în natură, se înţelege terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează căile de acces (existenţa pe terenul respectiv a unor străzi, parcări, trotuare), existenţa sau utilizarea unor amenajări subterane (conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate).
Instanţa de apel a procedat la o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor acestei dispoziţii legale, considerând astfel că terenul în suprafaţă de 450 m.p. nu constituie un teren liber de construcţii şi utilităţi publice, nefiind restituibil în natură.
Este adevărat că art. 9 din Lege prevede că imobilele preluate abuziv se restituie în natură indiferent de starea în care se află la data cererii de restituire, însă, în speţă, dată fiind destinaţia specială a terenului, este incidentă excepţia care face imposibilă restituirea în natură prevăzută de art. 10 alin. (2), referitoare la terenurile afectate de amenajări de utilitate publică ale localităţilor.
Dispoziţiile sus-menţionate trebuie interpretate în sensul că sintagma „amenajări de utilitate publică" are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafaţa de teren supusă unor amenajări destinate a servi nevoile comunităţii, căi de comunicaţie, dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi, parcări, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele.
Spaţiul verde, precum şi parcarea de pe terenul în litigiu, constituie amenajări de utilitate publică, fiind destinate a servi nevoilor comunităţii, astfel încât terenul nu se poate restitui în natură, ci doar prin echivalent.
Potrivit dispoziţiilor legii speciale de reparaţie, derogatorii de la dreptul comun, unitatea deţinătoare a imobilului preluat abuziv nu este titulara obligaţiei de plată a măsurilor reparatorii prin echivalent, cu o singură excepţie (acordarea în compensaţie a altor bunuri sau servicii) inaplicabilă în cauză, întrucât nu există alte terenuri care să poată fi acordate în compensare.
Conform art. 26 alin. (1) al Legii nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, entitatea învestită potrivit legii cu soluţionarea notificării este obligată să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv.
Potrivit art. 16 alin. (1) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005: deciziile/dispoziţiile emise de unităţile învestite cu soluţionarea notificărilor în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale.
Nici anterior modificării Legii nr. 10/2001 despăgubirile acordate în condiţiile prevăzute de art. 24 alin. (1) prin decizie/dispoziţie motivată sau prin hotărâre judecătorească (în cazul deciziilor de respingere împotriva cărora s-au formulat contestaţii admise în procedura judiciară) nu erau achitate de unitatea deţinătoare, ci erau înaintate către prefectură conform procedurii reglementate de art. 36-40 din actul normativ.
După modificarea art. 24 din Legea nr. 10/2001, abrogarea art. 36-40 din Lege şi intrarea în vigoare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, atât deciziile/dispoziţiile emise anterior (prin care s-au făcut oferte de acordare de măsuri reparatorii în echivalent) sau hotărârile judecătoreşti pronunţate în urma contestaţiilor formulate de persoanele îndreptăţite [în care, conform dispoziţiilor pct. 16.5 alin. (3) se consemnează şi sumele estimate ca fiind cuvenite persoanelor îndreptăţite], cât şi deciziile/dispoziţiile emise după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 sunt supuse aceleiaşi proceduri (art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005), urmând a fi înaintate Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea evaluării finale şi emiterii titlurilor de proprietate.
Ca atare, referitor la cererea de obligare a pârâţilor la plata de despăgubiri băneşti pentru imobil, sub motiv că procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu ar asigura o despăgubire efectivă, trebuie reţinut că atâta timp cât judecata cauzei se desfăşoară în cadrul procesual prevăzut de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, o astfel de cerere nu poate fi primită, iar pârâţii nu pot fi obligaţi în acest sens.
În raport de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii D.A.Ş.N. şi D.M.I.S. împotriva deciziei nr. 147C din 07 iulie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, pentru cauze cu minori şi de familie, pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3636/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3634/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
