ICCJ. Decizia nr. 3639/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3639/2011
Dosar nr. 4331/2/2010
Şedinţa publică din 4 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25 septembrie 2009, reclamantul B.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, acordarea de despăgubiri civile în sumă de 250.000 euro pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor administrative abuzive, cu caracter politic, luate de Statul Român împotriva sa prin strămutarea din localitatea S.G., judeţul Timiş şi stabilirea cu domiciliului obligatoriu pe raza localităţii P., judeţul Ialomiţa, măsură luată prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951 şi Decizia nr. 6100/1955 şi considerată a fi asimilată condamnării politice.
În motivarea cererii sale, reclamantul a susţinut că familia sa (B.D. şi V. – părinţi) s-a refugiat în anul 1944 din Bucovina în comuna S.G., judeţul Timiş.
La data de 18 iunie 1951 au fost strămutaţi în Bărăgan, prin măsura cu caracter politic, abuzivă, luată de regimul comunist instaurat la 06 martie 1945, măsură dispusă prin Decizia nr. 200/1951 a M.A.I., fiind aduşi în satul F., comuna P., unde le-a fost stabilit domiciliu obligatoriu până la ridicarea restricţiilor în data de 27 iulie 1955, prin Decizia nr. 6100/1955.
Suferinţele părinţilor şi ale copiilor pe atunci, acum în vârstă de 60–70 de ani, au fost nu numai de natură psihologică, dar şi fizico-biologică.
A arătat că în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 i-a fost stabilită prin hotărârea nr. 347 din 25 octombrie 1990, o indemnizaţie lunară de 821 RON, în calitate de persoană cu domiciliu obligatoriu.
De asemenea, prin Decizia nr. 311 din 7 februarie 2008 emisă de Comisia pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă i-a fost recunoscută calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă.
În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Prin sentinţa nr. 1591F din 5 noiembrie 2009, Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului, reţinând, în esenţă, că deşi măsura luată împotriva reclamantului constituie o măsură administrativă cu caracter politic în sensul art. 3 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile asimilate acestora dispuse în perioada 06 martie 1945–22 decembrie 1989, despăgubirea solicitată nu-i poate fi acordată, întrucât textul art. 5 alin. (1) lit. a) din Lege se referă doar la situaţia condamnărilor şi nu la aceea a măsurilor administrative cu caracter politic, nefiind astfel întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru plata despăgubirilor pretinse prin cererea dedusă judecăţii.
Apelul declarat de reclamant împotriva sus-menţionatei hotărâri a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 375A din 17 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, care a reţinut că în sensul legii indicată ca temei al cererii dedusă judecăţii numai persoanele condamnate prin hotărâre judecătorească beneficiază de despăgubiri în baza acestei legi, nu şi cele expuse unei măsuri administrative chiar şi cu caracter politic.
Împotriva sus-menţionatei hotărâri a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, indicând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susţinut că instanţa de apel nu a analizat unul dintre motivele apelului său prin care a invocat nelegalitatea hotărârii primei instanţe în privinţa ignorării dispoziţiilor art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, potrivit cărora „prezenta lege se aplică şi persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990 republicat, persoanelor cărora li s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, potrivit OUG nr. 214/1991 (…), în măsura în care se încadrează în prevederile art. 1, 3, 4 (…).
Interpretarea corectă a acestui text este aceea că, alături de alte persoane aflate în situaţie similară, se încadrează în dispoziţiile acestei legi fiind greşită dispoziţia instanţelor de fond de excludere de la actul normativ indicat ca temei al cererii sale.
Împotriva sa a fost luată o măsură administrativă cu caracter politic şi evident abuzivă, a strămutării şi stabilirii domiciliului obligatoriu (dispusă prin Decizia nr. 200/1951 a M.A.I.), măsură enumerată între altele de dispoziţiile art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009, fiind astfel îndeplinită cerinţa textului legal ce stipulează dreptul la despăgubiri.
Instanţele au făcut o interpretare restrictivă a textului de lege pe care şi-au întemeiat hotărârea dată, art. 5 din Legea nr. 221/2009, atunci când au reţinut că acesta se referă doar la prejudiciul moral suferit de persoanele care au suferit condamnări din considerente politice, categorie în care se includ şi cei care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, asimilate persoanelor care au suferit condamnări politice, aspect ce rezultă din chiar titlul legii.
A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi, potrivit art. 312 alin. (5) C. proc. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
Recursul este fondat.
Prin dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 221/2009 este reglementată posibilitatea acordării daunelor morale nu doar pentru ipoteza în care persoana a suferit o condamnare cu caracter politic, ci şi atunci când a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.
În acest sens, dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, stabilind sfera persoanelor îndreptăţite la măsurile reparatorii reglementate de lege, statuează că este vorba despre „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic".
Faptul că la lit. a) din art. 5 alin. (1) din Lege se face referire la acordarea despăgubirilor „pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare" nu poate conduce la concluzia reţinută de cele două instanţe, întrucât această dispoziţie trebuie coroborată cu ipoteza normei alin. (1) a aceluiaşi text care are în vedere, în mod egal, situaţia condamnărilor politice şi a măsurilor administrative cu caracter politic.
Întrucât, în speţă, este vorba despre o măsură administrativă cu caracter politic în sensul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 (dislocarea şi stabilirea domiciliului obligatoriu), nelegal instanţele fondului au înlăturat incidenţa art. 5 alin. (1) lit. a) din acest act normativ, pe deplin aplicabil raportului juridic dedus judecăţii.
Ca urmare, constatând că, nelegal, cu încălcarea dispoziţiilor legale evocate, instanţele nu au verificat fondul pretenţiilor deduse în justiţie şi reţinând incidenţa motivului de recurs invocat, recursul va fi admis cu consecinţa casării hotărârilor atacate în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare la prima instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul B.D. împotriva deciziei nr. 375A din 17 iunei 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care o casează.
Admite apelul declarat de reclamantul B.D. împotriva sentinţei civile nr. 1591F din 05 noiembrie 2009 a Tribunalului Ialomiţa, secţia civilă, pe care o desfiinţează.
Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Ialomiţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3641/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3640/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
