ICCJ. Decizia nr. 3640/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3640/2011
Dosar nr. 2184/115/2009
Şedinţa publică din 4 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1467 din 07 decembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în Dosarul nr. 2184/115/2009, a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul C.N. împotriva pârâtului Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
A fost obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamantului C.N. suma de 500.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii efective, reprezentând daune morale.
Au fost respinse celelalte pretenţii ale reclamantului.
Pentru a pronunţa această hotărâre Tribunalul Caraş-Severin a reţinut următoarele:
Prin sentinţa nr. 2381 din 12 noiembrie 1954 pronunţată în Dosar nr. 411/1954 al Tribunalului Militar Bucureşti, reclamantul a fost condamnat la 25 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii pentru acte de teroare prev. de art. 1 lit. d), art. 4 şi art. 7 din Decretul nr. 199/1950.
Perioada de detenţie efectivă de 14 ani, o lună şi 15 zile a fost executată de reclamant în Penitenciarul C., Penitenciarul J., Penitenciarul O., Mina de plumb de la B.S. şi Penitenciarul G.
Pe toată perioada detenţiei, reclamantul a fost supus la suferinţe fizice şi psihice, prin bătăi, înfometări, lipsire de asistenţă medicală, ruperea oricăror legături cu familia.
După eliberarea din penitenciar, reclamantul şi familia acestuia a fost persecutat în continuare, fiind supravegheat permanent de organele de securitate, fiindu-i îngreunată găsirea unui loc de muncă din care să obţină un venit suficient pentru întreţinerea familiei.
Condiţia de persoană care s-a opus regimului comunist a reclamantului s-a răsfrânt negativ şi asupra familiei acestuia.
Cât priveşte cuantumul daunelor morale solicitate, instanţa reţine că criteriile de apreciere a prejudiciilor morale nu sunt exacte, ştiinţifice, deoarece există o incompatibilitate între caracterul moral nepatrimonial al daunelor şi cuantumul bănesc, patrimonial, al despăgubirilor.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include desigur o doză apreciabilă de arbitrar, dar ceea ce trebuie evaluat este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, fiind necesar a se face o corelare cu importanţa prejudiciului moral prin aspectul importanţei valorii morale lezate.
În aprecierea importanţei prejudiciului moral trebuie avute în vedere repercusiunile prejudiciului moral asupra stării generale a sănătăţii persoanei, precum şi asupra posibilităţii ei de a se realiza deplin pe plan social, profesional şi familial.
Faţă de cele mai sus expuse, respectiv atingerea adusă mai multor drepturi fundamentale ale reclamantului, instanţa a apreciată că o indemnizaţie echitabilă o reprezintă suma de 500.000 euro.
Prin Decizia nr. 161 din 20 mai 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sus-menţionatei hotărâri.
Atingerile aduse persoanei umane prin încălcarea drepturilor sale nepatrimoniale – drepturilor la viaţă, la integritate corporală şi la sănătate, dreptul la libertate individuală, dreptul la viaţă personală, la intimate şi la linişte, la sensibilitate, la afecţiuni şi la dragoste, dreptul la viaţa de familie, dreptul la cinste, la onoare, la demnitate, la prestigiu şi la reputaţie – cauzează sau pot cauza nu numai prejudicii materiale, cât şi prejudicii morale.
Prejudiciile sau daunele morale constau mai ales în durerile fizice şi psihice încercate de victime în restrângerii posibilităţilor de viaţă provenite din vătămări (loviri, răniri, mutilări etc.), în suferinţele psihice determinate de vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii ori de cauzarea morţii unei persoane apropiate, în suferinţele personale şi neajunsurile sociale încercate de victimele calomniilor, defăimărilor, precum şi în orice alte prejudicii privind viaţa personală, familială şi socială a omului.
Probleme reparării daunelor morale a fost dintotdeauna dificilă, datorită atât faptului că suferinţele morale unu sunt susceptibile de o reparare propriu-zisă, ci numai de o alinare, de o uşurare, cât şi faptului că unele suferinţe morale îl însoţesc pe om timp îndelungat şi câteodată chiar şi până la sfârşitul vieţii sale.
Pornind de la aceste consideraţii teoretice şi având în vedere că legislaţia nu stabileşte criterii legale pentru determinarea prejudiciului moral, doctrina şi jurisprudenţa au consacrat anumite criterii, cum ar fi consecinţele negative suferite pe plan fizic şi moral, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost afectate situaţia familială, situaţie profesională sau cea socială.
Un criteriu fundamental însă, consacrat de doctrină şi jurisprudenţă în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea. Din aceste puncte de vedere, stabilirea cuantumului unor asemenea despăgubiri implică fără îndoială şi o doză de aproximare, însă instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care niciodată nu va putea fi înlăturat în totalitate, şi despăgubirile acordate, care să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.
Şi în termenii Curţii Europene a Drepturilor Omului criteriul echităţii în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar în acelaşi timp despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului şi nici venituri nejustificate pentru victime.
În speţa de faţă, raportat la probatoriul administrat, Curtea a considerat că suma acordată reclamantului, de 500.000 euro, este pe deplin justificată faţă de perioada mare de efectuare a detenţiei – 14 ani, condiţiile extrem de grele şi traumele cu care reclamantul a rămas şi a trăit de-a lungul vieţii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, care a criticat-o cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate reclamantei apreciate a fi nejustificate în raport cu întinderea prejudiciului real suferit, mai ales că daunele morale nu pot fi apreciate în bani, ci după criterii nepatrimoniale ele însele lăsate în puterea de apreciere a judecătorului, care trebuie să ţină cont de proporţionalitatea daunei cu despăgubirea acordată şi de asemenea de principiul echităţii.
Daunele morale au fost acordate exorbitant, reclamantul trebuind a proba cu argumente şi înscrisuri măsura în care dreptul personal nepatrimonial i-a fost lezat.
Solicită admiterea recursului şi respingerea acţiunii formulate de reclamant.
Examinând recursul declarat de pârâtă, instanţă reţine următoarele:
Daunele morale reţinute de instanţă permite acoperirea prejudiciului moral suferit de reclamant constând în detenţia de peste 14 ani în penitenciare diverse, în suferinţele cauzate de aceste tratamente aplicate în timpul detenţiei, dar şi în starea de stres existenţial care a inclus şi membrii familiei sale, constând în supravegherea permanentă de către organele de securitate, condiţia de persoană opozantă regimului comunist afectându-i întreaga existenţă (loc de muncă, ambient social), stigmat care i-a amprentat complet universul, acţiunile şi integritatea socială, al cărui cuantum se vădeşte a fi însă exorbitant, chiar dacă lunga durată de detenţie a fost într-adevăr de natură a afecta grav şi iremediabil valori esenţiale ale fiinţei umane.
În această operaţiune nu se poate face abstracţie de criteriul echităţii, dar şi de necesitatea respectării principiului proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată (invocat în recursul pârâtei), motiv pentru care, în aprecierea tuturor împrejurărilor cauzei prin raportare la criteriile enunţate, instanţa apreciază că despăgubirea stabilită de instanţele fondului se situează dincolo de limitele menţionate, fiind necesar a fi recuantificate.
Faţă de aceste considerente recursul formulat urmează a fi admis potrivit celor consemnate în dispozitivul prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin împotriva deciziei nr. 161A din 20 mai 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâtul să plătească reclamantului C.N. suma de 200.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii cu titlu de daune morale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3639/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3638/2011. Civil → |
|---|
