ICCJ. Decizia nr. 3844/2011. Civil. Evacuare. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 3844/2011

Dosar nr. 3697/111/2010

Şedinţa publică de la 24 noiembrie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa comercială nr. 130/COM/2011 din 2 februarie 2011 a Tribunalului Bihor, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta S.C., s-a respins ca nefondată cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă reconvenţională SC T.E. SRL Oradea şi s-a dispus evacuarea pârâtei reclamantei reconvenţionale din imobilul situat administrativ în Oradea, judeţul Bihor.

Apelul declarat de pârâta SC T.E. SRL Oradea împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal prin Decizia nr. 46/AC/2011 din 17 mai 2011.

Împotriva acestei decizii pârâta SC T.E. SRL Oradea a declarat recurs fără a indica motivele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază cererea.

Înalta Curte, conform art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 11 şi 20 (1 - 3) din Legea nr. 146/1997, modificată şi completată şi la dispoziţiile art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., a luat în examinare excepţia netimbrării cererii de recurs şi a reţinut:

Conform art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau în mod excepţional până la termenul stabilit de instanţă.

Având în vedere criticile formulate în recurs, raportat la soluţia instanţei şi constatând că recurenta a depus 4 RON taxa judiciară de timbru şi 0,15 RON timbru judiciar Înalta Curte în conformitate cu art. 11 din Legea nr. 146/1997 şi art. 1 din O.G. nr. 32/1995 a stabilit în sarcina recurentei, obligaţia de a achita o diferenţă a taxei judiciare de timbru în sumă de 281 RON şi a timbrului judiciar în valoare de 3 RON.

Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părţii se anulează ca netimbrată.

Constatând că recursul nu a fost timbrat suficient, că recurenta nu s-a conformat obligaţiei de timbrare cu diferenţa taxei judiciare de timbru potrivit menţiunii din citaţia emisă pentru termenul din 24 noiembrie 2011, când procedura a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală de obligaţia timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 pct. 1 şi pct. 3 din Legea nr. 146/1997, modificată şi respectiv art. 30 pct. 1 şi pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a legii, precum şi ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995, privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare şi să dispună anularea recursului ca insuficient timbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de pârâta SC T.E. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 46/AC/2011 din 17 mai 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3844/2011. Civil. Evacuare. Recurs