ICCJ. Decizia nr. 3686/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3686/2011
Dosar nr. 975/86/2010
Şedinţa publică din 5 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 697 din 13 aprilie 2010, Tribunalul Suceava, secţia civilă, a admis, în parte, contestaţia formulată de reclamanţii M.M.V. şi M.M.I., în contradictoriu cu pârâta Comuna F.M., prin Primar, şi a anulat dispoziţia din 22 ianuarie 2010 emisă de pârâtă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, în cauză, în mod greşit autoritatea administrativă a înlăturat incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, apreciind că reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii pentru casa de locuit cu anexe gospodăreşti situate pe suprafaţa de 3.500 m.p. aflată pe raza Comunei F.M., construcţii ce au fost demolate în anul 1985.
Astfel, s-a stabilit că reclamanţii şi autorii lor, defuncţii M.M. şi R., au fost proprietarii imobilului compus din teren şi construcţii până în anul 1985, dată la care terenul a făcut obiectul unui schimb încheiat cu Statul Român, prin Consiliul Popular al Comunei F.M., iar construcţiile au fost demolate.
S-a arătat că împrejurările în care a intervenit schimbul sunt de notorietate, terenul reclamanţilor fiind cuprins în perimetrul centrului civic F.M. şi destinat construirii de blocuri de locuinţe, în conformitate cu schiţa de sistematizare a comunei, în baza Legii nr. 58/1974, aşa cum rezultă şi din adresa din 9 martie 1972 a Consiliului Popular al Comunei F.M. – Comitetul Executiv.
S-a reţinut că a fost un schimb forţat şi neechitabil, impus de rigorile regimului comunist, având în vedere că terenul primit în schimb are o suprafaţă mai mică, respectiv 2.889 m.p., iar în mare parte este de categorie inferioară terenului reclamanţilor (2.385 m.p. fânăţ extravilan).
De asemenea, s-a reţinut că tranzacţiile nu au cuprins şi imobilele construcţii aflate pe teren, reclamanţii nefiind despăgubiţi în nici un fel pentru acestea.
În consecinţă, prima instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) raportat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001 şi a anulat dispoziţia din 22 ianuarie 2010 emisă de pârâtă, prin care a fost revocată dispoziţia din 14 septembrie 2009 emisă de aceeaşi pârâtă, ce a constatat îndreptăţirea reclamanţilor la măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcţiile în litigiu.
În ceea ce priveşte criticile reclamanţilor legate de modalitatea efectivă de despăgubire, respectiv cuantumul prea mic al despăgubirilor, Tribunalul a constatat că acest aspect excede limitelor cu care a fost învestit, deoarece reclamanţii nu au contestat dispoziţia din 14 septembrie 2009.
Curtea de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 42 din 29 iunie 2010, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei primei instanţe, reţinând că, prin dispoziţia din 14 septembrie 2009 emisă de Primăria F.M. s-a propus acordarea de măsuri reparatorii constând în despăgubiri băneşti pentru imobilul casă de locuit cu anexe gospodăreşti, preluat şi demolat de Statul Român, prin Consiliul Popular al comunei F.M. în anul 1987, constatându-se că petenţii au făcut atât dovada proprietăţii asupra imobilului, cât şi dovada preluării abuzive.
Prin dispoziţia din 22 ianuarie 2010 s-a revocat dispoziţia sus-menţionată, cu motivarea că imobilul construcţie şi teren nu a făcut obiectul unei preluări abuzive şi nici nu face obiectul Legii nr. 10/2001, nefiind incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată.
Cum reclamanţii au contestat numai această din urmă dispoziţie, în mod corect prima instanţă a apreciat că criticile vizând acordarea despăgubirilor şi cuantumul acestora exced limitelor învestirii.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii M.M.V. şi M.M.I. care, invocând art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., au arătat că, într-adevăr, nu au contestat dispoziţia din 14 septembrie 2009, ci sunt nemulţumiţi de cuantumul despăgubirilor băneşti acordate prin această dispoziţie, pentru motivele arătate în cadrul judecăţii în apel, reiterate şi prin cererea de recurs.
Astfel, recurenţii au arătat că nu s-a ţinut cont de culturile şi plantaţiile de pomi aflate pe terenul în litigiu, de existenţa gardului împrejmuitor şi nici de faptul că terenul primit în schimb era inferior celui cedat, atât calitativ, cât şi ca suprafaţă.
În continuare, au arătat că majorarea sumei acordată cu titlu de despăgubiri la 80.000 RON se impune şi faţă de stresul suferit pe parcursul procesului şi a demersurilor făcute, precum şi în raport de rata inflaţiei din iunie 2002 şi până în prezent, arătând totodată că, dacă s-ar efectua o expertiză de specialitate, suma rezultată ar fi mult mai mare.
Recursul este nul, pentru considerentele la care ne vom referi în continuare.
Conform art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs sunt prevăzute limitativ în art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, raportat la motivul de recurs invocat.
Faţă de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, instanţa de recurs poate examina numai criticile privitoare la hotărârea atacată care fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ.
În speţă, deşi s-a invocat art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu s-au formulat critici privind soluţia respingerii apelului pronunţată prin Decizia recurată, care să facă posibilă încadrarea în acest text.
Modalitatea de motivare a recursului adoptată de către recurenţi constă, practic, într-o înşiruire de fapte şi afirmaţii care, nefiind structurate din punct de vedere juridic, sunt imposibil de încadrat în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar în recurs.
Faţă de cele expuse mai sus, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nul recursul declarat de reclamanţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanţii M.M.V. şi M.M.I. împotriva deciziei nr. 42 din 29 iunie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3688/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3687/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
