ICCJ. Decizia nr. 4171/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4171/2011
Dosar nr.22080/1/200.
Şedinţa publică din 18 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civila nr. 2782 din 2 martie 2002 pronunţata de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, a fost admisă în parte cererea principală (introdusă de reprezentantul legal I.M. şi însuşită de reclamanta N.A.C.) şi în parte cererea conexă, ambele completate, formulate de reclamanta N.A.C. împotriva pârâtului N.D.A.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a echivalentului în lei a sumei de 85.243 Euro la data plăţii, reprezentând contravaloarea obligaţiei de întreţinere aferentă perioadei 27 noiembrie 1990-13 iulie 2001 şi despăgubiri morale.
A fost respins capătul de cerere conexă completată, privind obligarea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosinţă, ca neîntemeiat.
A fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Prin încheierea din 27 mai 2004 pronunţată în dosarul nr. 1753/2004 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admisă cererea de recuzare a tuturor judecătorilor Tribunalului Bucureşti şi înaintată pricina Tribunalului Teleorman spre soluţionare, reţinându-se ca măsura se impune pentru a nu se crea suspiciuni cu privire la obiectivitatea şi imparţialitatea judecătorilor, fiind menţinute, în temeiul art. 32 alin. (3) C. proc. civ., măsurile dispuse de magistraţii instanţei recuzate.
Împotriva celor două hotărâri menţionate a declarat recurs reclamanta N.A.C. prin reprezentant I.M., criticându-le pentru nelegalitate, întrucât a fost împiedicată în exercitarea drepturilor procedurale prevăzute de art. 246 C. proc. civ., art. 296 şi art. 316 din acelaşi cod, existând astfel riscul să i se creeze o situaţie mai grea decât aceea din sentinţa civilă menţionată.
Din acest motiv a invocat nulitatea recursului declarat de pârâtul N.D.A., care este tardiv motivat, precum şi nulitatea încheierii din 27 mai 2004, prin care au fost menţinute măsurile dispuse de judecătorii instanţei recuzate, deşi aceştia au acţionat cu rea credinţă, aflându-se în relaţie de vrăjmăşie cu partea.
Referitor la calea de atac dedusă judecăţii, se constată următoarele:
Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ. „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului". Aşadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile definitive, stabilite ca atare prin art. 377 C. proc. civ.
Pe de alta parte, din dispoziţiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 C. proc. civ., rezultă că sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se prin exercitare. Drept urmare este exclusă, atât posibilitatea legală de exercitare a mai multor recursuri, cât şi aceea a invocării şi analizării de către o instanţă superioară celei de recurs a măsurilor dispuse de această ultimă instanţă, în considerarea principiului evocat ca şi a aceluia privind legalitatea căilor de atac, care presupune ca exerciţiul căilor de atac să fie conform dispoziţiilor procesual civile.
Or, nu este posibil procedural ca dispoziţiile unei instanţe de recurs (constând în luarea unor măsuri ori omiterea altora) să fie cenzurate de o instanţa superioară, întrucât aceasta ar echivala cu un recurs la recurs, ceea ce nu este admisibil.
Ca urmare, nu pot fi primite criticile recurentei privind nesoluţionarea unor excepţii de către instanţa de recurs şi nici exercitarea de către instanţa supremă a unui control judiciar asupra unei sentinţe, măsură ce ar nesocoti principiul ierarhiei căilor de atac potrivit căruia recursul se judecă de instanţa superioară celei a cărei hotărâre se atacă.
Nu pot fi primite nici criticile formulate împotriva încheierii prin care s-a dispus încuviinţarea cererii de recuzare, întrucât, potrivit art. 34 C. proc. civ. "încheierea prin care s-a încuviinţat sau respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a încuviinţat recuzarea, nu este supusă la nici o cale de atac".
Ca urmare, şi pentru aceasta ipoteză, normele procesual civile nu permit exercitarea căii de atac a recursului (ca în speţă), textul legal enunţat fiind categoric în această privinţă.
Constatând astfel că recursul vizează hotărâri irevocabile, nesusceptibile a fi reformate prin intermediul căii de atac exercitate, în condiţiile încălcării principiilor ierarhiei şi legalităţii cailor de atac, cererea de recurs dedusă judecaţii urmează să fie respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta N.A.C. prin procurator I.M. împotriva încheierii de şedinţă din 27 mai 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi a sentinţei nr. 2782 din 7 martie 2002 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4305/2011. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 4167/2011. Civil. Acţiune în constatare.... → |
|---|
