ICCJ. Decizia nr. 4253/2011. Civil. Plasament. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4253/2011

Dosar nr.417/45/2010

Şedinţa publică din 20 mai 2011

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 858 din 16 aprilie 2010 a Tribunalului Iaşi a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului C.J. şi în consecinţă:

A respins acţiunea civilă formulată de reclamantul C.J. în contradictoriu cu pârâta D.G.A.S.P.C. Iaşi pentru lipsa calităţii procesuale active.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă, a reţinut următoarele:

Prin acţiunea înregistrată sub nr. 2193/99/2010 reclamantul C.J. a solicitat în contradictoriu cu D.G.A.S.P.C. Iaşi, constituirea măsurii plasamentului nepoţilor săi S.M. şi S.C.M. la bunicii materni, motivat de faptul că părinţii celor doi minori au plecat la muncă în Italia.

Prezentă în instanţă, pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, excepţie pe care instanţa a pus-o în discuţia părţilor.

Potrivit art. 61 alin. (2) din Legea nr. 273/2004 măsura plasamentului se stabileşte de către instanţa judecătorească la cererea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

Ca atare, măsura plasamentului se ia la cererea pârâtei având calitatea procesuală cerută de lege.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, invocând faptul că prima instanţă i-a încălcat dreptul la apărare.

Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 287 din 11 iunie 2010 a respins recursul formulat de reclamantul C.J., cu motivarea că, plasamentul copiilor constituie o măsură de protecţie specială care potrivit art. 61 alin. (2) din Legea nr. 273/2004 se stabileşte de către instanţa judecătorească la cererea D.G.A.S.P.C., singura îndreptăţită a sesiza instanţa judecătorească.

Împotriva acestei din urmă decizii C.J. a formulat contestaţie în anulare, invocând dispoziţiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ.

Prin Decizia civilă nr. 378 din 14 iulie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.J. întrucât criticile invocate nu permit încadrarea în motivele prevăzute de art. 318 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii contestatorul C.J. a formulat recurs.

La termenul de judecată din data de 20 mai 2011 Înalta Curte a invocat din oficiu, excepţia inadmisibilităţii recursului faţă de împrejurarea că acesta a fost declarat împotriva unei hotărâri irevocabile.

Examinând excepţia inadmisibilităţii recursului invocată din oficiu, Înalta Curte constată că, recursul declarat în cauză împotriva deciziei civile nr. 378 din 14 iulie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, este inadmisibil pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:

Potrivit art. 299 C. proc. civ. sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile pronunţate în apel şi hotărârile date în primă instanţă fără drept de apel.

Aşadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile definitive stabilite ca atare prin dispoziţiile art. 377 C. proc. civ.

Potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestaţie este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată, întrucât aceasta are un caracter accesoriu, din punct de vedere procedural, în raport de judecata propriu-zisă, în fond sau în recurs.

Cum contestaţia în anulare a fost formulată împotriva unei decizii a curţii de apel ce are caracter irevocabil, recursul declarat împotriva acestei hotărâri prin care a fost respinsă contestaţia este inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIV.

ÎN NUMELE LEGI.

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul C.J. împotriva deciziei nr. 378 din 14 iulie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2011.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4253/2011. Civil. Plasament. Recurs