ICCJ. Decizia nr. 4201/2011. Civil. Alte cereri. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4201/2011
Dosar nr. 5636/2/2011
Şedinţa publică de la 16 decembrie 2011
Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta SC A.L.A.S. ROMÂNIA SA Bucureşti prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 17 iunie 2011, în contradictoriu cu pârâta SC M.C.A.A. SRL Bucureşti a formulat pe cale de ordonanţă preşedinţială în temeiul art. 280 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 581 C. proc. civ. cerere de suspendare provizorie a executării sentinţei comerciale nr. 2625 din 16 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 29856/3/2009 până la soluţionarea cererii de suspendare a executării aceleiaşi sentinţe formulată în temeiul art. 280 alin. (1) C. proc. civ.
După redarea prevederilor art. 280 alin. (1), (2), (3), (5) şi art. 403 alin. (3) C. proc. civ. reclamanta arată că prin sentinţa comercială nr. 2625 din 16 martie 2011 Tribunalul Bucureşti a admis în parte acţiunea reclamantei SC M.C.A.A. SRL Bucureşti şi a dispus obligarea pârâtei SC A.L.A.S. ROMÂNIA SA Bucureşti la plata sumei de 91.590,17 lei cu titlu de comision (indemnizaţie încheiere contract) şi a sumei de 7.000 lei cu titlu de comision pentru perioada martie 2009 şi 01 aprilie 2009 - 07 aprilie 2009.
A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la predarea spaţiului sau la plata sumei de 1.000 lei ca nefondat şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 8.912,8 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Reclamanta a arătat, în esenţă, că a formulat apel împotriva sentinţei comerciale nr. 2625 din 16 martie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, cât şi cerere de suspendare a executării acesteia până la soluţionarea apelului, astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 581 C. proc. civ. respectiv, urgenţa, vremelnicia şi neprejudecarea fondului litigiului.
Prin sentinţa comercială nr. 105 din 29 iunie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins cererea de suspendare vremelnică a executării sentinţei comerciale nr. 2625 din 16 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondată în cauza privind pe reclamanta SC A.L.A.S. ROMÂNIA SA BUCUREŞTI în contradictoriu cu pârâtă SC M.C.A.A. SRL BUCUREŞTI.
Pentru a pronunţa această hotărâre Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, în cauză, deşi au fost îndeplinite cerinţele art. 280 alin. (4) C. proc. civ. privind depunerea cauţiunii în sumă de 19.718 lei, nu sunt îndeplinite în tot cerinţele dispoziţiilor art. 581 C. proc. civ., respectiv urgenţa, vremelnicia şi neprejudicierea fondului.
Instanţa a reţinut că deşi în privinţa vremelniciei cerinţa este îndeplinită întrucât măsura se solicită a fi luată până la soluţionarea cererii de suspendare vremelnică formulată în condiţiile art. 280 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., condiţia urgenţei nu este prin ea însăşi suficientă pentru admiterea cererii, astfel că se impune ca judecătorul să facă un examen sumar al litigiului pentru a verifica aparenţa dreptului şi că sub acest aspect probele nu susţin o aparenţă a dreptului în favoarea reclamantei, nefiind depuse motivele de apel pentru a verifica eventualele critici în raport de conţinutul sentinţei a cărui suspendare se solicită.
Invocarea pretinsului prejudiciu care este eventual faţă de cererea creditoarei de încuviinţare a executării silite, nu este un motiv pentru analiza aparenţei de drept şi faţă de dispoziţiile art. 7201 alin. (8) C. proc. civ., prin care legiuitorul a voit ca în materie comercială anumite categorii de hotărâri judecătoreşti să fie executorii.
În aceste condiţii, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că suspendarea executării este o facultate lăsată la aprecierea instanţei, dar şi o excepţie de la forţa executorie a hotărârii pronunţate în materie comercială, ce poate fi încuviinţată numai în situaţii excepţionale, nedovedite în speţă.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 105 din 29 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta SC A.L.A.S. ROMÂNIA SA BUCUREŞTI, a declarat recurs în termen legal, la data de 4 iulie 2007, conform dovezii aflate la fila 3 dosar recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 582 alin. (1) coroborat cu art. 299 şi următoarele C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei şi admiterea cererii sale.
Recursul reclamantei urmează a se constata nul.
Înalta Curte, conform art. 137 C. proc. civ., la termenul de astăzi, din oficiu, a luat în examinare excepţia nulităţii recursului în conformitate cu dispoziţiile art. 582 alin. (1) şi art. 306 alin. (1) C. proc. civ., avându-se în vedere faptul că recurenta reclamantă a depus motivele cererii de recurs la data de 4 noiembrie 2011, cu depăşirea termenului legal.
Potrivit art. 582 alin. (1) C. proc. civ. ordonanţa este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor, şi de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea părţilor.
Conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2).
Legiuitorul nu distinge între declaraţia de recurs şi depunerea motivelor de casare care sunt privite ca un tot unitar şi trebuie depuse în termenul de recurs, sub sancţiunea nulităţii.
În cauză, declaraţia de recurs a fost formulată în termenul prevăzut de lege, la 4 iulie 2011 conform datei de pe ştampila poştei (fila 3 dosar recurs), însă motivele de recurs s-au depus la data de 4 noiembrie 2011.
Faţă de dispoziţiile legale menţionate, cum recurenta reclamantă a depus motivele de recurs, cu depăşirea termenului legal, iar în cauză nu există nici motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, instanţa va constata nulitatea recursului reclamantei, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constantă nul recursul declarat de reclamanta SC A.L.A.S. ROMÂNIA SA BUCUREŞTI împotriva sentinţei comerciale nr. 105 din 29 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 4203/2011. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4200/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
---|