ICCJ. Decizia nr. 4344/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4344/2011
Dosar nr. 975/36/2009
Şedinţa publică din 24 mai 2011
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, la data de 27 martie 2006, reclamanţii L.I. şi G.A. au chemat în judecată pe pârâţii Oraşul Hârşova prin primar şi SC E.D. SA solicitând, obligarea la restituirea în natură a imobilului situat în Hârşova (imobil care s-a aflat la nr. X) sau acordarea de despăgubiri în echivalent pentru spaţiile ce nu pot fi restituite şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, reclamanţii au arătat că au întreprins mai multe demersuri pentru restituirea imobilului mai sus individualizat, astfel că, la 3 mai 2001 au notificat Primăria Hârşova pentru restituirea acestuia, iar cu adresa din 8 aprilie 2003, Primăria a transmis acest act unităţii deţinătoare, SC E. SA.
Prin sentinţa civilă nr. 674 din 23 martie 2006 Tribunalul Constanţa a obligat pârâţii să răspundă la notificare, însă acest lucru nu s-a realizat.
La data de 16 iulie 2007, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, acţiunea reclamanţilor având ca obiect anularea dispoziţiei nr. 2761 din 15 iunie 2007, prin care s-a respins notificarea nr. 4084/2001, reclamanţii solicitând restituirea în natură a imobilului- teren, în suprafaţă de 2000 mp şi construcţie situat în Hârşova, judeţul Constanţa, acţiunile fiind conexate, în temeiul art. 164 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 398 pronunţată la 4 aprilie 2008, Tribunalul Constanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC E.D. SA şi a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane tară calitate procesuală pasivă.
A admis în parte, acţiunile conexe formulate în contradictoriu cu pârâtul Oraşul Hârşova prin primar.
A anulat dispoziţia de respingere a notificării nr. 2761 din 15 iunie 2007 şi a obligat pârâtul să acorde reclamanţilor, măsuri reparatorii în echivalent corespunzătoare valorii de circulaţie a unei teren intravilan, în suprafaţă de 1800 mp, precum şi despăgubiri pentru construcţia ce face obiectul notificării nr. 3265 din 03 mai 2001.
A respins, ca nefondat, capătul de cerere privind obligarea pârâtului la restituirea în natură a terenului.
A dispus obligarea pârâtului Oraşul Hârşova prin primar să plătească reclamanţilor cheltuieli de judecată, în cuantum de 1100 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii, prin probele administrate, nu au demonstrat faptul că imobilul situat în Hârşova; după preluare, imobilul a avut destinaţia de sediul al fostelor CAP-uri şi că există în patrimoniul SC E.D. SA, iar aceasta din urmă nu are calitate procesuală pasivă, nefiind unitate deţinătoare, astfel încât, constatând imposibilitatea restituirii în natură a imobilului, a apreciat că se pot acorda măsuri reparatorii.
Soluţia instanţei de fond a fost menţinută de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă minori si familie litigii de muncă si asigurări sociale, care prin Decizia nr. 201/C din 22 septembrie 2008 a respins ca nefondate, apelurile declarate de reclamanţi si de pârâtul Oraşul Hârşova prin primar.
Criticile formulate de reclamanţi au vizat, în exclusivitate, identitatea terenului în litigiu.
Cât priveşte apelul declarat de pârâtul Oraşul Hârşova prin primar, deşi acesta nu a fost motivat, instanţa a analizat hotărârea instanţei de fond, în baza celor invocate la prima instanţă, conform art. 292 alin. (2) C. proc. civ. şi a reţinut următoarele considerente:
Obiectul notificării formulată de reclamantul L.I.I. către Primarul oraşului Hârşova l-a constituit terenul de 2000 mp şi construcţia, situate în Hârşova, judeţul Constanţa, ce a aparţinut autorului reclamanţilor, conform actului de vânzare-cumpărare nr. 2401/1925.
Prin acţiune, reclamanţii au solicitat restituirea imobilului în natură, iar în subsidiar, acordarea de despăgubiri în echivalent pentru spaţiile ce nu pot fi restituite.
Notificarea a fost respinsă cu motivarea că imobilul nu se identifică cu cel ocupat în prezent, de R. Hârşova.
Instanţa de apel a reţinut că terenul în suprafaţă de 1800 mp, ce a aparţinut autorului reclamanţilor, se învecinează la Sud cu str. P. (actual DN 22 A), în timp ce terenul ocupat de SC E.D. SA se învecinează la Nord cu DN 22 (fostă str. P.).
Instanţa a concluzionat că, în mod corect, a fost înlăturată expertiza topo dispusă în cauză, întrucât a evaluat un alt teren şi nu imobilul care rezultă din actul de proprietate, filele 5-6 dosar fond, cu vecinătăţile consemnate în act, aşa încât, neexistând identitate între terenul ce formează obiectul cererii de restituire şi imobilul ce constituie sediul R. Hârşova, s-a apreciat incidenţa prevederilor art. 1 şi 2 din Legea nr. 10/2001, reclamanţii fiind îndreptăţiţi la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul ce formează obiectul litigiului.
Împotriva Deciziei civile nr. 201/C din 22 septembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa au declarat recurs reclamanţii, indicând ca temei legal al criticilor formulate, dispoziţiile art. 304 pct. 5, 8 si 9 C. proc. civ.
În susţinerea motivelor de recurs s-a arătat că au fost încălcate prevederile art. 287 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la probele solicitate prin cererea de apel, deşi, potrivit art. 298 din acelaşi cod, coroborate cu art. 168 alin. (1) C. proc. civ., instanţa avea obligaţia de a le pune în discuţia părţilor, sau să se pronunţe în lipsa acestora, prin încheiere motivată.
S-a susţinut că nelegalitatea hotărârii recurate rezultă şi din împrejurarea că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Astfel, reclamanţii au solicitat primăriei relaţii cu privire la imobilul proprietatea acestora, în suprafaţă de 1800 mp teren, care figura în tabelul privind imobilele şi apartamentele din Hârşova cu care s-au completat listele anexe la Decretul nr. 92/1950 iar, prin adresa din 8 august 2000, Primăria Hârşova a răspuns că „imobilul revendicat este în Hârşova, şi se află în administrarea F.T.D.E.E. Constanţa (actuală E.D.).
Urmare acestei adrese, s-a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, pentru imobilul situat în str. D. iar prin adresa din 20 martie 2007, Primăria Hârşova a precizat că nu au fost schimbate numerele pe str. D.
S-a arătat că imobilul poziţionat pe str. D. este unul şi acelaşi cu cel de pe str. X, aflându-se în domeniul privat al Oraşului Hârşova şi în administrarea SC E.D. SA; că expertul a identificat cu exactitate terenul în cauză, chiar şi vechea construcţie a autorului reclamanţilor, astfel că se impune restituirea acestuia.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 4440 din 2 aprilie 2009 a admis recursul declarat de reclamanţii L.I. şi G.A. împotriva Deciziei civile nr. 201/C din 22 septembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pentru a decide astfel, instanţa de casare a reţinut, în esenţă, că se impune completarea probatoriului cu acte şi expertiză topo, instanţa de control, în virtutea caracterului devolutiv al apelului având îndrituirea de a administra şi o expertiză topo, de identificare a regimului juridic al imobilului în litigiu, a deţinătorilor acestuia şi a posibilităţilor de restituire în natură sau prin propunerea de masuri reparatorii în echivalent, în condiţiile art. 10 din Legea nr. 10/2001.
Instanţa supremă a precizat în considerentele deciziei pronunţate, că această identificare a imobilului trebuie realizată, în raport de elementele ce rezultă din actul de proprietate încheiat în anul 1925 (fila 6 dosar fond).
Faptul că imobilul-teren şi construcţie, nu ar fi identic cu cel deţinut de pârâta SC E.D., nu exclude restituirea în natură, în condiţiile Legii nr. 10/2001, faţă de faptul că în proces este chemat în judecată ca pârât şi Oraşul Hârşova.
În rejudecare, după casare, prin Decizia nr. 151/C din 14 iulie 2010, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă minori si familie litigii de muncă şi asigurări sociale, s-au respins ca nefondate, apelurile declarate de reclamanţii L.I., G.A. şi de pârâtul Oraşul Hârşova prin primar.
În considerentele deciziei din apel, instanţa a reţinut că imobilul notificat de reclamanţi a fost dobândit de autorul acestora, L.I. prin cumpărare de la I.B., în baza actului nr. 2401/1925 (fila 6 dosar fond), în cuprinsul acestuia fiind înscrise vecinătăţile lotului nr. 478, în suprafaţă de 1800 mp, astfel: Răsărit - cu locul casei d-lui N.; Apus - cu str. D.; Miazăzi - cu str. P.; Miazănoapte - cu locul moştenitorilor B.
Statul a naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950 două proprietăţi aparţinând lui L.I., într-un tabel anexă la decret (fila 12, 13 fond), fiind menţionat acesta la poz. 25 şi 26, anume: un imobil situat în str. D., iar altul în str. X, prezentul litigiu având ca obiect, imobilul menţionat în Decretul de naţionalizare din str. D.
Într-o situaţie întocmită ulterior naţionalizării, de către I.G.C.L. Constanţa, Unitatea Hârşova, în iunie 1954 (filele 14-16 fond), imobilul din str. D. figurează ca fiind ocupat de birourile G.A.C. (gospodărie agricolă).
La dosarul de fond, (filele 17-19) se regăseşte un „Tabel cu imobilele predate de Sfatul popular al oraşului Hârşova, întreprinderii de Gospodărie Locativă Constanţa, în baza Deciziei nr. 55, în care figurează imobilul din str. D., proprietar I.L., imobil înscris ca având Corp 1 parter, anexa a parter, anexa b. parter, anexa c. parter, în dreptul acestui imobil fiind menţionat, printr-un înscris olograf, „magazie I.R.E.C.".
Cu privire la raportul de expertiză efectuat de instanţa de apel, în rejudecare, s-a reţinut că imobilul solicitat a fi restituit a fost identificat în prezent, ca fiind cel din str. D., jud. Constanţa şi aflat în patrimoniul SC E.D. SA, terenul fiind ocupat de clădirea sediului administrativ al acestei societăţi.
Construcţiile care se aflau pe teren la data naţionalizării au fost demolate (cu excepţia unui zid) şi, în locul acestora s-au edificat, în anul 1976, construcţiile cu destinaţia „Sediul Central Supraveghere Reţele"(fila 39 fond).
Concluziile raportului de expertiză au fost coroborate de instanţă, cu declaraţiile martorilor audiaţi, care au relatat că, în imobilul preluat de la L.I. a funcţionat un timp, CAP-ul din localitate şi apoi, acest imobil a fost predat I.R.E.D.-ului (actual E. SA).
Instanţa de rejudecare, a concluzionat că terenul astfel ocupat de o construcţie definitivă nu poate fi considerat un teren liber, în accepţiunea Legii nr. 10/2001 şi nu poate fi restituit în natură, astfel că instanţa de fond a stabilit în mod legal, că reclamanţilor li se cuvin măsuri reparatorii în echivalent, cu această motivare fiind respins apelul declarat de reclamanţi.
Referitor la apelul pârâtului Oraşul Hârşova prin primar, instanţa a apreciat că acesta nu cuprinde critici de nelegalitate sau netemeinicie a sentinţei tribunalului şi nefiind identificat vreun motiv de ordine publică, acesta a fost constatat ca nefondat şi respins.
Împotriva Deciziei civile nr. 151/C din 14 iulie 2010 a Curţii de Apel Constanţa au declarat recurs, reclamanţii L.I. si G.A., criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.
Au fost invocate critici privind nerespectarea îndrumărilor date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în decizia de casare şi încălcarea dispoziţiilor reglementate de art. 315 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la obligativitatea instanţei de trimitere de a stabili, printr-o expertiză tehnică topo, regimul juridic al terenului, respectiv dacă suprafaţa de 1800 mp este în totalitate ocupată de construcţii, sau există şi teren liber.
O altă critică, invocată de reclamanţi, vizează ignorarea de către instanţă, a înscrisurilor de la filele 29-30 dosar fond, respectiv certificatul de urbanism şi autorizaţia de construire, acte a căror analiză ar fi format convingerea instanţei de apel, astfel cum susţin recurenţii-reclamanţi, în a constata că terenul de 1800 mp, nu este ocupat în întregime de construcţii.
Recurenţii-reclamanţi arată că instanţa de apel a depăşit limitele învestirii şi precizează că, deşi în considerentele deciziei sale, a reţinut că există identitate între terenul solicitat a fi restituit şi terenul proprietatea Oraşului Hârşova, aflat în administrarea SC E.D., aceasta s-a pronunţat fără a administra probatorii utile şi concludente în acest sens.
Solicită admiterea recursului, în temeiul art. 304 pct. 7, 8 şi 9 rap. la art. 312 alin. (4) C. proc. civ. şi trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.
Recursul declarat de reclamanţi este fondat si urmează a fi admis, în limita şi pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. „În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".
Astfel, este de observat că modul în care instanţa de control judiciar a soluţionat problema de drept pusă în discuţie este obligatorie pentru instanţa de trimitere, iar neconformarea acesteia din urmă, atrage casarea hotărârii, ca fiind pronunţată cu încălcarea legii.
Aceasta înseamnă că, în cazul casării cu trimitere, instanţa care urmează să rejudece pricina, trebuie să procedeze numai în sensul şi în limitele stabilite prin hotărârea instanţei superioare.
În speţă, obligativitatea administrării unor probe, respectiv o expertiză topo, în completarea probatoriului, având drept obiective: stabilirea identităţii terenului, a regimului juridic al acestuia, identificarea deţinătorilor acestuia, precum şi posibilitatea restituirii, dacă este liber, a fost stabilită de instanţa de casare, în considerentele Deciziei nr. 4440 din 2 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Omisiunea instanţei de trimitere de a stabili, dacă în cuprinsul terenului de 1800 mp, există şi teren liber, constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., deoarece nelămurirea situaţiei juridice a imobilului, a constituit motivul de casare şi de reluare a judecăţii.
Rejudecând cauza, instanţa de apel era obligată, potrivit art. 315 din acelaşi cod, să se conformeze întocmai indicaţiilor, îndrumărilor, din decizia de casare, referitoare la administrarea probelor, în lămurirea situaţiei juridice a terenului.
În acest sens, instanţa de rejudecare nu a răspuns obiectivelor stabilite de instanţa supremă, limitându-se, în administrarea unui supliment la raportul de expertiză, întocmit la 11 noiembrie 2009 (fila 19-22 dosar apel) în a fixa ca obiective: identificarea terenului solicitat a fi restituit, astfel cum acesta este descris în actul de proprietate din anul 1925; precizarea împrejurării dacă există identitate între acel teren şi cel situat în Hârşova str. D., precum şi dacă acesta este deţinut de către SC E.D. SA (fila 14 dosar apel).
Nici ulterior, când s-a dispus refacerea raportului de expertiză (filele 62-65 Dosar nr. 975/36/2009 al Curţii de Apel Constanţa), la data de 21 aprilie 2010, obiectivul stabilit prin decizia de casare, în sensul de a se identifica dacă terenul în suprafaţă de 1800 mp este ocupat în întregime de construcţii, sau în parte liber, nu a fost urmărit a fi elucidat, de instanţa de rejudecare, acesta fiind omis a fi cercetat şi cu ocazia completării raportului de expertiză, din data de 7 iulie 2010 (filele 95-98 acelaşi dosar).
Faţă de cele arătate, Înalta Curte va face aplicarea prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (4) C. proc. civ. şi va casa decizia pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, căreia îi va trimite cauza spre rejudecare, pentru a elucida şi lămuri situaţia juridică a terenului, a stabili dacă, şi în ce măsură, construcţiile edificate de autorul reclamanţilor au fost total sau parţial demolate, deoarece pe acest teren există un depozit, ce a fost doar parţial demolat.
De altfel, în concluziile suplimentului la raportul de expertiză (fila 22 dosar apel), s-a reţinut că ar exista şi construcţii, respectiv o anexă tehnică şi garaj, înglobate în zidul construcţiei noi nr. 2.
Instanţa de trimitere va stabili, pe bază de probatorii utile şi concludente, dacă terenul solicitat a fi restituit este ocupat în totalitate de SC E.D. SA, dacă există şi teren liber, în cuprinsul suprafeţei de 1800 mp, ce ar putea fi restituit în natură, conformându-se deciziei de casare, ale cărei dispoziţii sunt obligatorii.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere va administra probatoriul necesar stabilirii situaţiei de fapt, în sensul celor menţionate şi va avea în vedere toate mijloacele de apărare invocate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanţii L.I. şi G.A. împotriva Deciziei nr. 151/C din 14 iulie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă minori şi familie litigii de muncă şi asigurări sociale.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4290/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 4352/2011. Civil. Anulare act. Recurs → |
|---|
